(1) Se mandatează Ministerul Economiei să întocmească documentația referitoare la achiziția activelor aferente activității de petrochimie de la Societatea Comercială "PETROM" - S.A., inclusiv terenul, utilitățile și conductele de transport dintre Pitești și Râmnicu Vâlcea, aferente acestora, și să negocieze condițiile de preluare. Sursele de finanțare vor fi stabilite prin hotărâre a Guvernului, după finalizarea negocierilor.
(2) Activele achiziționate conform prevederilor alin. (1) vor constitui aportul în natură al statului român, prin Ministerul Economiei, la capitalul social al unei noi societăți comerciale ce se va constitui în vederea operării activității de petrochimie.
Ministrul finanțelor publice,
București, 22 aprilie 2009.
Anexa
aferente activității de petrochimie de la Societatea
Comercială "PETROM" - S.A., inclusiv terenul,
utilitățile și conductele de transport
dintre Pitești și Râmnicu Vâlcea,
● Instalații tehnologice - funcționale, în conservare
- Instalația Piroliză I - inclusiv secțiile de hidrogenare a benzinei, separare aromate și instalația extrudare
- Instalația Oxid de etilenă (OEG)
- Instalația Polietilenă de înaltă presiune (PIP)
- Instalația Polietilenă de joasă presiune (HDPE)
- Instalația incinerare reziduuri Vichem
- Gospodăriile de apă recirculată - GA 1, GA 2
- Stație centrală de frig
- Sistemul de pompe și distribuție apă incendiu
- Conductele de etilenă și propilenă dintre petrochimia Arpechim și Oltchim
● Instalații tehnologice - nefuncționale
- Instalația alcool etilic
- Instalația copolimeri + ABS
- Instalația DMT + Unitatea 7
● Rampe produse petroliere și derivate
- Facla Piroliza I, inclusiv recuperare gaze faclă
● Stații electrice și posturi de transformare
I. Stația de racord adânc - SRA 1-110/6 kV - 2x63 MVA
1. Stație 6 kV și PT 6/0.4 kV - 3x1.600 kVA Piroliza 1
2. Stație 6 kV și PT 6/0.4 kV - 3x1.600 kVA Polietilenă polimerizare
3. Stație 6 kV și PT 6/0.4 kV - 6x1.600 kVA Polietilenă omogenizare
4. Stație 6 kV și PT 6/0.4 kV - 2x1.600 kVA Gospodărie apă recirculată GA1
5. Post de transformare 6/0.4 kV - 2x630 kVA Parc rezervoare 1
6. Stație 6 kV și PT 6/0.4 kV - 3x1.600 kVA Oxigen azot
7. Stație 6 kV și PT 6/0.4 kV - 2x1.000 kVA Aer tehnic
II. Stația de racord adânc - SRA 2-110/6 kV - 2x40 MVA
1. Stație 6 kV și PT 6/0.4 kV - 3x1.600 kVA OEG
2. Stație 6 kV și PT 6/0.4 kV - 3x1.000 kVA Gospodărie apă răcire GA2
3. Post de transformare 6/0.4 kV - 2x1.000 kVA Parc rezervoare 2
4. Stație 6 kV Gospodărie apă recirculată GA2bis
5. Post de transformare 6/0.4 kV - 2x1.000 kVA Stație centrală de frig
6. Stație 6 kV și PT 6/0.4 kV - 3x1.600 kVA Piroliză 2
7. Stație 6 kV și PT 6/0.4 kV - 2x1.000 kVA Stație tratare apă
- Drumuri uzinale și de acces
- Rețele tehnologice și de utilități supraterane
- Rețele subterane, canalizare
- Clădirile administrative și de servicii aferente activității de petrochimie
- Lucrările de investiții realizate în perioada 2008-2009, aferente activității de petrochimie
- Terenul aferent activității de petrochimie
● Stocuri de materiale și produse
- Stocurile de materii prime și de produse finite la data cumpărării activelor din petrochimie
- Stocurile de materiale și piese de schimb la data cumpărării activelor din petrochimie