REGULAMENTUL din 25 mai 2009

REGULAMENT Ministerul Finan?elor Publice
Official source
View on legislatie.just.ro
Published in
MONITORUL OFICIAL nr. 374 din 3 iunie 2009
Entered into force
03.06.2009
Consolidated form as of
03.06.2009

de organizare și funcționare a Comisiei pentru autorizarea operatorilor de produse supuse accizelor armonizate

Capitolul I — Prevederi generale ↑ Contents

Articolul 1

Atribuțiile prevăzute în sarcina autorității fiscale centrale, conform prevederilor titlului VII "Accize și alte taxe speciale" din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare, și ale Normelor metodologice aferente titlului VII și titlului VIII, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 44/2004 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare, precum și celor ale art. 234 alin. (5) și (6) din Ordonanța Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată, cu modificările și completările ulterioare, se realizează prin intermediul Comisiei pentru autorizarea operatorilor de produse supuse accizelor armonizate din cadrul Ministerului Finanțelor Publice, denumită în continuare Comisia.

Articolul 2

Activitatea curentă a Comisiei se realizează prin intermediul direcției cu atribuții de autorizare din cadrul Autorității Naționale a Vămilor - Direcția de autorizări, denumită în continuare direcția de specialitate.

Articolul 3

(1) Comisia își desfășoară activitatea în prezența a cel puțin jumătate plus unu din numărul membrilor săi.

(2) Lucrările Comisiei vor fi conduse de președintele acesteia. În cazul în care președintele Comisiei lipsește, acesta îl va desemna pe vicepreședinte pentru a conduce lucrările.

(3) Deciziile Comisiei sunt obligatorii pentru toți operatorii de produse supuse accizelor armonizate - persoane juridice, asociații familiale, persoane fizice autorizate și întreprinderi individuale - care desfășoară pe teritoriul României activitățile prevăzute la titlul VII "Accize și alte taxe speciale" și titlul VIII "Măsuri speciale privind supravegherea producției, importului și circulației unor produse accizabile" din Legea nr. 571/2003, cu modificările și completările ulterioare, precum și ale art. 234 alin. (5) și (6) din Ordonanța Guvernului nr. 92/2003, republicată, cu modificările și completările ulterioare.

Capitolul II — Organizarea ședințelor de lucru ale Comisiei ↑ Contents

Articolul 4

(1) Comisia se întrunește, de regulă, de două ori pe lună, pentru analiza situațiilor care impun luarea unei decizii.

(2) Comisia va fi convocată de președinte sau de vicepreședinte, la propunerea direcției de specialitate, în scris, cu cel puțin 5 zile lucrătoare înainte de data la care va avea loc ședința Comisiei.

Articolul 5

(1) Direcția de specialitate va pune la dispoziția membrilor Comisiei, cu 5 zile lucrătoare înainte, ordinea de zi și notele de prezentare întocmite de direcția de specialitate.

(2) Notele de prezentare vor fi întocmite de direcția de specialitate în urma analizării documentației, care constă, în principal, din solicitări în vederea autorizării și/sau alte solicitări privind produsele accizabile, precum și sesizări primite de la organele cu atribuții de control referitoare la activitatea operatorilor economici care își desfășoară activitatea în domeniul produselor accizabile.

(3) Direcția de specialitate analizează documentele prevăzute la alin. (2) sub aspectul conținutului legal obligatoriu al dosarului, înaintând Comisiei note de prezentare care conțin propuneri în vederea aprobării.

Articolul 6

(1) Notele de prezentare întocmite de direcția de specialitate vor fi prezentate în plenul Comisiei.

(2) Suplimentar față de nota de prezentare întocmită de direcția de specialitate, pot fi puse la dispoziția membrilor Comisiei, la cerere, orice acte care se află în documentația prevăzută la art. 5 alin. (2) din prezentul regulament.

Articolul 7

(1) Comisia va analiza situația prezentată, cu respectarea prevederilor prezentului regulament și a legislației în vigoare.

(2) Direcția de specialitate sau Comisia are dreptul de a solicita orice alte documente, declarații sau informații, atât de la operatorii economici solicitanți, cât și de la instituții ale statului.

(3) Informațiile suplimentare oferite de membrii Comisiei sau de alte organe sau instituții ale statului în cadrul termenului de 5 zile lucrătoare, de natură să schimbe propunerile făcute de direcția de specialitate, prin nota de prezentare, duc la amânarea de drept a soluționării notei de prezentare și, implicit, la reanalizarea situației de fapt.

Articolul 8

(1) Deciziile Comisiei pot fi luate cu votul majorității simple din numărul total al membrilor și vor fi validate prin semnarea de către toți membrii prezenți a procesului-verbal în care sunt menționate acestea.

(2) Deciziile se semnează de către președintele sau vicepreședintele Comisiei, după caz.

Articolul 9

(1) La ședințele Comisiei participă 2 funcționari din cadrul direcției de specialitate, care vor consemna într-un registru de procese-verbale aspectele analizate și toate deciziile adoptate în cadrul ședinței.

(2) La lucrările Comisiei va fi invitat, după caz, câte un reprezentant din partea:

a) Ministerului Administrației și Internelor;

b) Ministerului Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale;

c) Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor;

d) Direcției generale politică industrială și competitivitate din cadrul Ministerul Economiei;

e) Gărzii Financiare;

f) Direcției supraveghere accize și operațiuni vamale din cadrul Autorității Naționale a Vămilor;

g) patronatelor producătorilor de produse accizabile sau depozitarilor de astfel de produse, legal înființate.

(3) Invitații participă la analiza cazurilor supuse dezbaterilor Comisiei, punctele de vedere exprimate de aceștia în cadrul lucrărilor Comisiei având caracter consultativ. Invitații nu participă la luarea deciziei de către Comisie.

Capitolul III — Deciziile Comisiei ↑ Contents

Articolul 10

(1) Deciziile Comisiei sunt acte administrative emise numai în formă scrisă.

(2) Deciziile cuprind următoarele elemente:

a) denumirea Comisiei;

b) numărul deciziei și data la care a fost emisă;

c) datele de identificare ale operatorului de produse supuse accizelor armonizate;

d) obiectul deciziei;

e) motivele de fapt;

f) temeiul de drept;

g) numele și semnătura președintelui sau vicepreședintelui Comisiei, după caz;

h) ștampila Comisiei;

i) indicarea posibilității de a fi contestată, calea de atac și termenul în care aceasta poate fi exercitată.

Articolul 11

(1) Decizia trebuie comunicată operatorului de produse supuse accizelor armonizate căruia îi este destinată.

(2) Deciziile Comisiei vor fi comunicate în una dintre următoarele forme:

a) prin prezentarea operatorului de produse supuse accizelor armonizate sau a persoanei împuternicite de către acesta, după caz, la sediul direcției de specialitate ori la sediul autorității fiscale teritoriale, după caz, și primirea actului administrativ de către acesta/aceasta, sub semnătură, data comunicării fiind data ridicării sub semnătură a actului;

b) prin remiterea, sub semnătură, a actului administrativ de către persoanele împuternicite de autoritățile fiscale teritoriale, data comunicării fiind data remiterii sub semnătură a actului;

c) prin poștă, la domiciliul fiscal al operatorului de produse supuse accizelor armonizate sau al persoanei împuternicite de către acesta, după caz, cu scrisoare recomandată cu confirmare de primire, precum și prin alte mijloace, cum sunt: fax, e-mail, dacă se asigură transmiterea textului actului administrativ și confirmarea primirii acestuia, data comunicării fiind data confirmării primirii actului administrativ;

d) prin publicitate.

(3) În cazul în care comunicarea deciziei nu a fost posibilă potrivit dispozițiilor prevăzute la alin. (2) lit. a)-c), se va recurge la comunicarea prin publicitate, prin afișarea la sediul autorității fiscale teritoriale de care aparține operatorul de produse accizabile supuse accizelor armonizate a unei copii a deciziei emise pe numele acestuia sau pe pagina de internet a Agenției Naționale de Administrare Fiscală. Decizia se consideră comunicată după expirarea unui termen de 15 zile de la data afișării sau a publicării pe pagina de internet.

Articolul 12

Decizia produce efecte din momentul în care este comunicată operatorului de produse accizabile supuse accizelor armonizate sau persoanei împuternicite de către acesta, după caz, ori la o dată ulterioară menționată în actul administrativ comunicat, potrivit legii.

Articolul 13

Lipsa unuia dintre elementele deciziei referitoare la calitatea persoanei care semnează actul administrativ, numele și prenumele ori denumirea operatorului de produse supuse accizelor armonizate, a obiectului deciziei sau a semnăturii președintelui ori vicepreședintelui Comisiei, după caz, atrage nulitatea actului administrativ. Nulitatea se constată de instanța judecătorească de contencios administrativ, în condițiile legii.

Articolul 14

Comisia poate îndrepta erorile materiale din decizie din oficiu sau la cererea operatorului de produse supuse accizelor armonizate ori a persoanei împuternicite de către acesta, după caz. Decizia corectată se va comunică potrivit prevederilor art. 11 din prezentul regulament.

Capitolul IV — Căi de atac ↑ Contents

Articolul 15

(1) Împotriva deciziei Comisiei se poate formula plângere prealabilă în condițiile art. 7 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare.

(2) Plângerea prealabilă formulată împotriva deciziei Comisiei, în condițiile prezentului regulament, este calea administrativă de atac prin care se solicită autorității publice emitente reexaminarea deciziei.

Articolul 16

În situația în care operatorul de produse supuse accizelor armonizate sau persoana împuternicită de către acesta, după caz, contestă decizia de suspendare, revocare ori anulare a autorizației sau orice alte decizii emise de Comisie, efectul deciziei se suspendă de drept până la soluționarea contestației de către Comisie în cadrul procedurii prealabile prevăzute de legislația în domeniu, potrivit art. 185 alin. (8) din Legea nr. 571/2003, cu modificările și completările ulterioare.

Articolul 17

(1) Plângerea prealabilă se formulează în scris și va cuprinde:

a) datele de identificare ale contestatarului;

b) obiectul plângerii prealabile;

c) motivele de fapt și de drept;

d) dovezile pe care se întemeiază;

e) semnătura contestatarului sau a împuternicitului acestuia, precum și ștampila în cazul persoanelor juridice. Dovada calității de împuternicit a contestatarului, persoană fizică sau juridică, se face potrivit legii.

(2) Plângerea prealabilă se depune la sediul Autorității Naționale a Vămilor, în termenele prevăzute la art. 7 din Legea nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare.

(3) În cazul în care plângerea prealabilă este depusă la un organ necompetent din cadrul autorității fiscale, aceasta va fi înaintată, în termen de maximum 5 zile de la data primirii, direcției de specialitate din cadrul Autorității Naționale a Vămilor.

Articolul 18

Plângerea prealabilă poate fi retrasă de contestatar până la soluționarea acesteia. Comisia va comunică contestatarului decizia prin care se ia act de renunțarea la plângerea prealabilă.

Articolul 19

(1) Comisia analizează plângerile prealabile în raport cu susținerile formulate de contestatar, cu dispozițiile legale invocate de acesta și cu documentele existente la dosarul cauzei. Soluționarea plângerii prealabile se face în limitele sesizării.

(2) Comisia poate solicita, pentru lămurirea cauzei, punctul de vedere al direcțiilor de specialitate din cadrul ministerelor sau al altor instituții și autorități.

(3) Prin soluționarea plângerii prealabile nu se poate crea o situație mai grea contestatarului în propria cale de atac.

(4) Contestatarul sau împuterniciții acestuia, după caz, pot să depună probe noi în susținerea cauzei pe tot parcursul soluționării plângerii prealabile.

Articolul 20

(1) În soluționarea plângerii prealabile, Comisia se pronunță prin decizie.

(2) Decizia emisă în soluționarea plângerii prealabile este definitivă în sistemul căilor administrative de atac.

Articolul 21

(1) Decizia de soluționare a plângerii prealabile se emite în forma scrisă și va cuprinde: preambulul, considerentele și dispozitivul.

(2) Preambulul cuprinde: denumirea Comisiei, numele și prenumele sau denumirea contestatarului, domiciliul fiscal al acestuia, numărul de înregistrare al plângerii prealabile la Autoritatea Națională a Vămilor și obiectul cauzei.

(3) Considerentele cuprind motivele de fapt și de drept care au format convingerea Comisiei în emiterea deciziei.

(4) Dispozitivul cuprinde soluția pronunțată, calea de atac și termenul în care aceasta poate fi exercitată.

(5) Decizia se semnează de către președintele sau vicepreședintele Comisiei, după caz.

Articolul 22

(1) Prin decizie, plângerea prealabilă va putea fi admisă, în totalitate sau în parte, ori respinsă.

(2) În cazul admiterii plângerii prealabile, se decide, după caz, anularea totală sau parțială a actului atacat.

(3) Dacă se constată neîndeplinirea unei condiții procedurale la învestirea Comisiei cu soluționarea plângerii prealabile, aceasta va fi respinsă fără a se proceda la analiza pe fond a cauzei.

Articolul 23

(1) Decizia privind soluționarea plângerii prealabile se comunică contestatarului în formă scrisă, în condițiile prevăzute la art. 11 din prezentul regulament.

(2) Deciziile emise în soluționarea plângerilor prealabile pot fi atacate la instanța judecătorească de contencios administrativ competentă, în termenul prevăzut de legislația în vigoare.

-----------

Source: legislatie.just.ro (Official Gazette). The text shown is the current consolidated form (in Romanian).