În înțelesul prezentei legi, termenii și expresiile de mai jos au următoarele semnificații:
a) cercetare statistică - procesul de cunoaștere a fenomenelor de masă, realizat cu ajutorul metodelor statistice, începând de la colectarea datelor individuale până la centralizarea, procesarea, analiza și diseminarea datelor statistice în formă agregată;
b) proces statistic - toate activitățile necesare colectării de date, stocării, procesării, compilării, analizei și diseminării datelor statistice;
c) Sistem statistic național - ansamblul producătorilor de statistici oficiale, reuniți într-o structură coerentă și unitară, care participă la realizarea statisticilor oficiale;
d) scop statistic - cunoașterea cantitativă a manifestării fenomenelor economice, sociale și de mediu la nivelul ansamblului de unități statistice simple sau complexe de același fel. Pentru realizarea acestui scop se utilizează metode de colectare și de prelucrare a datelor statistice individuale și agregate;
e) furnizor de date - persoana fizică sau juridică obligată, în sensul legii, să ofere, exclusiv pentru scopuri statistice, date asupra propriei persoane sau asupra altei unități statistice supuse observării, față de care se află într-o relație directă;
f) unitate de raportare - persoana fizică, gospodăria, persoana juridică, întreprinzătorul particular, operatorul economic, asociația profesională, instituția publică centrală și locală, precum și oricare altă persoană de pe teritoriul României care furnizează date, exclusiv pentru scopuri statistice, potrivit conținutului, formei, periodicității și la termenele stabilite prin Programul statistic național anual;
g) unitate statistică - gospodăria, persoana fizică, persoana juridică sau o structură organizatorică a persoanei juridice, strict definită metodologic, supusă observării statistice directe sau prin intermediul unității de raportare;
h) producător de statistici oficiale - instituția publică sau unitatea cu profil statistic în cadrul unei autorități ori instituții publice, parte a Sistemului statistic național, care colectează date statistice, procesează și diseminează statistici oficiale;
i) utilizator de date statistice - persoana fizică sau juridică de orice fel care folosește date statistice oficiale;
j) statistică oficială - activitățile reglementate prin prezenta lege sau prin alte acte normative adoptate în temeiul acesteia, precum și prin Statutul Băncii Naționale a României, în conformitate cu principiile fundamentale ale statisticii naționale;
k) date statistice - datele individuale sau agregate colectate la cerere, în cadrul unei cercetări statistice, de către un producător de statistici oficiale;
l) date individuale - datele cu caracter personal referitoare la o persoană fizică identificată sau identificabilă ori datele referitoare la un operator economic cu sau fără personalitate juridică, colectate de serviciile de statistică oficială pe baza programelor statistice, destinate exclusiv prelucrării în scopuri statistice;
m) date statistice oficiale, denumite în continuare statistici oficiale - rezultatul obținut prin procesarea datelor individuale de către producătorul de statistici oficiale. Datele de natură statistică sau de altă natură, elaborate în afara condițiilor menționate mai sus, nu sunt date statistice oficiale;
n) sursă de date administrative - datele colectate de autoritățile administrației publice în îndeplinirea obiectului propriu de activitate, pe baza legislației naționale sau a Uniunii Europene, direct aplicabile acestora, care pot fi accesate și utilizate inclusiv în scopuri statistice;
o) oficiu statistic - unitatea independentă sau aflată în structura unei autorități ori instituții publice, în al cărei profil se regăsesc activități statistice de colectare, de procesare și de diseminare a datelor și care poate avea o formă instituțională distinctă, cum este cazul Institutului Național de Statistică, sau de departament, direcție generală, direcție, serviciu, birou, compartiment, după caz, în cadrul structurii organizatorice a autorității căreia îi aparține;
p) registru statistic - documentul sinoptic creat și gestionat electronic, utilizat în scopuri statistice, în care sunt ordonate nominal sau simbolizate prin coduri, după criterii și caracteristici prestabilite, unități statistice.