NORME TEHNICE din 24 iunie 2009 (*actualizate*)

NORMĂ Agen?ia Na?ională de Administrare Fiscală
Official source
View on legislatie.just.ro
Entered into force
01.07.2009
Consolidated form as of
21.03.2015

de utilizare a Sistemului de control al exportului

(actualizate la data de 21 martie 2015*)

----------

Titlul I — Dispoziții generale ↑ Contents

Articolul 1

Prezentele norme tehnice stabilesc procedura de export prin utilizarea Sistemului de control al exportului.

Articolul 2

Sistemul de control al exportului este un sistem bazat pe o aplicație informatică, denumită în continuare aplicația ECS-RO, care asigură transmiterea electronică a datelor, structurate în conformitate cu standardele agreate ale mesajelor.

Articolul 3

Normele tehnice de utilizare a Sistemului de control al exportului se aplică tuturor mărfurilor destinate a părăsi teritoriul vamal al Comunității, fie pe baza unei declarații vamale, fie, când ieșirea din Comunitate nu este reglementată de o declarație vamală, pe baza unei declarații sumare de ieșire.

Articolul 4

În sensul prezentelor norme tehnice, termenii și expresiile de mai jos au următorul înțeles:

a) DEE - Document Electronic de Export: declarație vamală de export sub formă electronică, întocmită în aplicația ECS-RO, care conține elementele de securitate și siguranță prevăzute de anexa nr. 30a la Regulamentul (CEE) nr. 2.454/93 al Comisiei din 2 iulie 1993 de stabilire a unor dispoziții de aplicare a Regulamentului (CEE) nr. 2.913/92 al Consiliului de instituire a Codului vamal comunitar;

b) EAD - Export Accompanying Document - document de însoțire al exportului: document tipărit din aplicația ECS-RO care însoțește mărfurile de la biroul vamal de export la biroul vamal de ieșire, întocmit conform modelului prevăzut în anexa nr. 45g la Regulamentul (CEE) nr. 2.454/93 al Comisiei din 2 iulie 1993 de stabilire a unor dispoziții de aplicare a Regulamentului (CEE) nr. 2.913/92 al Consiliului de instituire a Codului vamal comunitar, ce conține elementele de securitate și siguranță prevăzute de anexa nr. 30a la același regulament;

c) ELOI - Export List of Items - listă de articole la export: document tipărit din aplicația ECS-RO, care însoțește mărfurile de la biroul vamal de export la biroul vamal de ieșire, întocmit conform prevederilor art. 796a alin. (2) din Regulamentul (CEE) nr. 2.454/93 al Comisiei din 2 iulie 1993 de stabilire a unor dispoziții de aplicare a Regulamentului (CEE) nr. 2.913/92 al Consiliului de instituire a Codului vamal comunitar și modelului prevăzut în anexa nr. 45h la același regulament;

d) LRN - Local Reference Number - număr de referință local: numărul acordat de operatorul economic declarației vamale sau sumare în vederea identificării în aplicația ECS-RO;

e) MRN - Movement Reference Number - număr de referință al declarației vamale sau sumare: număr unic de înregistrare al declarației vamale sau sumare alocat de aplicația ECS-RO;

f) AER - Anticipated Export Record - înregistrare anticipată a exportului: mesaj electronic care conține informații extrase din DEE, generat automat de aplicația ECS-RO la acordarea liberului de vamă la export, ce se transmite de la biroul vamal de export la biroul vamal de ieșire;

g) SSD - Safety and Security Document - document de securitate și siguranță: document întocmit conform prevederilor art. 787 alin. (2) lit. a) din Regulamentul (CEE) nr. 2.454/93 al Comisiei din 2 iulie 1993 de stabilire a unor dispoziții de aplicare a Regulamentului (CEE) nr. 2.913/92 al Consiliului de instituire a Codului vamal comunitar și modelului prevăzut în anexa nr. 45i la același regulament;

h) SSLOI - Safety and Security List of Items - listă de articole de securitate și siguranță: document întocmit conform art. 787 alin. (2) lit. a) din Regulamentul (CEE) nr. 2.454/93 al Comisiei din 2 iulie 1993 de stabilire a unor dispoziții de aplicare a Regulamentului (CEE) nr. 2.913/92 al Consiliului de instituire a Codului vamal comunitar și modelului prevăzut în anexa nr. 45j la același regulament;

i) EXS - Exit Summary Declaration - declarație sumară de ieșire: document întocmit conform art. 842a din Regulamentul (CEE) nr. 2.454/93 al Comisiei din 2 iulie 1993 de stabilire a unor dispoziții de aplicare a Regulamentului (CEE) nr. 2.913/92 al Consiliului de instituire a Codului vamal comunitar și anexei nr. 30a la același regulament.

Articolul 5

(1) Următoarele categorii de mărfuri se declară în aplicația ECS-RO, dar nu fac obiectul prevederilor referitoare la schimbul de date privind exportul, efectuat între autoritățile vamale cu ajutorul tehnologiilor informației și rețelelor informatice din partea II "Destinația vamală", titlul IV "Dispoziții de aplicare referitoare la export", cap. 3 "Schimbul de date privind exportul, efectuat între autoritățile vamale cu ajutorul tehnologiilor informației și a rețelelor informatice" din Regulamentul (CEE) nr. 2.454/93 al Comisiei din 2 iulie 1993 de stabilire a unor dispoziții de aplicare a Regulamentului (CEE) nr. 2.913/92 al Consiliului de instituire a Codului vamal comunitar:

a) mărfurile preluate într-un contract de transport unic, care asigură ieșirea acestora de pe teritoriul vamal comunitar, de către societățile de cale ferată, serviciile poștale, companiile aeriene sau maritime, cu respectarea condițiilor stabilite la art. 793 alin. (2) lit. b) din Regulamentul (CEE) nr. 2.454/93 al Comisiei din 2 iulie 1993 de stabilire a unor dispoziții de aplicare a Regulamentului (CEE) nr. 2.913/92 al Consiliului de instituire a Codului vamal comunitar;

b) abrogată;

-----------

Litera b) a alin. (1) al art. 5 a fost abrogată de art. I din ORDINUL nr. 4.663 din 16 martie 2010 publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 179 din 19 martie 2010.

c) mărfurile destinate exportului, ce tranzitează teritoriul vamal al Comunității pe baza unui document T1, T2 sau a unui carnet TIR/ATA;

d) energia electrică și mărfurile transportate prin conducte;

e) mărfurile a căror valoare nu depășește 3.000 euro și pentru care declarația vamală de export se depune la biroul vamal de ieșire;

f) abrogată.

-----------

Litera f) a alin. (1) al art. 5 a fost abrogată de art. I din ORDINUL nr. 4.663 din 16 martie 2010 publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 179 din 19 martie 2010.

(2) Mărfurilor menționate la alin. (1) li se aplică numai formalitățile vamale prevăzute a fi efectuate la biroul vamal de export. Biroul vamal de export competent încheie ulterior operațiunea de export, în procedură manuală, pe baza documentelor justificative care confirmă că mărfurile în cauză au părăsit teritoriul vamal comunitar.

Titlul II — Declararea mărfurilor utilizând declarația vamală de export sub formă electronică ↑ Contents

Capitolul I — Formalități la biroul vamal de export ↑ Contents

A. Întocmirea declarației vamale de export

Articolul 6

Declararea mărfurilor pentru export se realizează prin completarea de către declarant/reprezentant, în aplicația ECS-RO, a DEE, potrivit dispozițiilor cuprinse la art. 212, 213 și 222-224 din Regulamentul (CEE) nr. 2.454/93 al Comisiei din 2 iulie 1993 de stabilire a unor dispoziții de aplicare a Regulamentului (CEE) nr. 2.913/92 al Consiliului de instituire a Codului vamal comunitar. DEE conține în mod obligatoriu LRN-ul atribuit de declarant/reprezentant.

Articolul 7

După completare, DEE se transmite prin intermediul aplicației ECS-RO către biroul vamal de export competent. Transmiterea DEE către biroul vamal de export se face în condițiile prevăzute de art. 199, 592b, 592c și 592d din Regulamentul (CEE) nr. 2.454/93 al Comisiei din 2 iulie 1993 de stabilire a unor dispoziții de aplicare a Regulamentului (CEE) nr. 2.913/92 al Consiliului de instituire a Codului vamal comunitar.

Articolul 8

(1) După transmiterea DEE, declarantul/reprezentantul depune la biroul vamal de export competent documentele însoțitoare, conform art. 221 din Regulamentul (CEE) nr. 2.454/93 al Comisiei din 2 iulie 1993 de stabilire a unor dispoziții de aplicare a Regulamentului (CEE) nr. 2.913/92 al Consiliului de instituire a Codului vamal comunitar.

(2) Documentele prevăzute la alin. (1) vor fi însoțite de un document tipărit după forma DEE din aplicația ECS-RO, semnat de către declarant/reprezentant.

B. Acceptarea declarației vamale de export

Articolul 9

Lucrătorul vamal identifică DEE în aplicația ECS-RO pe baza LRN-ului și verifică corectitudinea datelor înscrise în acest document.

Articolul 10

(1) În cazul în care respectă dispozițiile stabilite la art. 62 din Regulamentul (CEE) nr. 2.913/1992 al Consiliului din 12 octombrie 1992 de instituire a Codului vamal comunitar, declarația este acceptată, acesteia atribuindu-i-se MRN-ul în mod automat de către aplicația ECS-RO.

(2) În situațiile prevăzute la art. 5 alin. (1) lit. a), b), c) și f), MRN-ul se înscrie în documentele respective.

(3) Dacă declarația nu este acceptată, biroul vamal de export comunică prin intermediul aplicației ECS-RO declarantului/reprezentantului motivele neacceptării.

C. Rectificarea declarației vamale de export

Articolul 11

Declarantul/reprezentantul poate solicita rectificarea uneia sau mai multor date din declarație, după ce aceasta a fost acceptată de biroul vamal de export, în condițiile prevăzute de art. 65 din Regulamentul (CEE) nr. 2.913/1992 al Consiliului din 12 octombrie 1992 de instituire a Codului vamal comunitar.

Articolul 12

Cererea de rectificare se transmite prin intermediul aplicației ECS-RO la biroul vamal de export.

Articolul 13

(1) Dacă biroul vamal de export acceptă cererea de rectificare, declarantul/reprezentantul procedează la modificarea DEE conform datelor solicitate în cerere. Declarația rectificată păstrează MRN-ul și data acceptării declarației inițiale.

(2) Prevederile art. 8 alin. (2) se aplică în mod corespunzător și în cazul DEE rectificate.

Articolul 14

În cazul în care biroul vamal de export respinge cererea, acesta comunică prin intermediul aplicației ECS-RO declarantului/reprezentantului motivele respingerii.

D. Invalidarea declarației vamale de export

Articolul 15

(1) Declarantul/reprezentantul poate solicita invalidarea declarației, după ce aceasta a fost acceptată de biroul vamal, în condițiile prevăzute de art. 66 din Regulamentul (CEE) nr. 2.913/1992 al Consiliului din 12 octombrie 1992 de instituire a Codului vamal comunitar și de art. 251 din Regulamentul (CEE) nr. 2.454/93 al Comisiei din 2 iulie 1993 de stabilire a unor dispoziții de aplicare a Regulamentului (CEE) nr. 2.913/92 al Consiliului de instituire a Codului vamal comunitar.

(2) Cererea de invalidare se transmite prin intermediul aplicației ECS-RO la biroul vamal de export.

Articolul 16

În cazul în care biroul vamal de export respinge cererea, acesta comunică prin intermediul aplicației ECS-RO declarantului/reprezentantului motivele respingerii.

E. Decizia de control

Articolul 17

În situația în care, în urma efectuării analizei de risc pe baza informațiilor gestionate automat de sistemul informatic sau a altor elemente privind operațiunea de export, biroul vamal de export ia decizia de a nu controla documentele însoțitoare și/sau mărfurile declarate, această decizie este menționată în DEE prin înscrierea în câmpul "Rezultatul controlului" a codului "A2" cu semnificația "Considerat satisfăcător", mărfurile urmând să primească liber de vamă.

Articolul 18

Dacă biroul vamal ia decizia de a controla documentele însoțitoare și/sau mărfurile declarate, declarația este trecută în starea "Sub control". În acest caz sunt aplicabile dispozițiile art. 240 din Regulamentul (CEE) nr. 2.454/93 al Comisiei din 2 iulie 1993 de stabilire a unor dispoziții de aplicare a Regulamentului (CEE) nr. 2.913/92 al Consiliului de instituire a Codului vamal comunitar.

F. Efectuarea controlului

Articolul 19

În situația prevăzută la art. 18 controlul se desfășoară pe baza informațiilor cuprinse în DEE și a documentelor însoțitoare, cu respectarea prevederilor art. 68-72 din Regulamentul (CEE) nr. 2.913/1992 al Consiliului din 12 octombrie 1992 de instituire a Codului vamal comunitar precum și ale art. 239-247 din Regulamentul (CEE) nr. 2.454/93 al Comisiei din 2 iulie 1993 de stabilire a unor dispoziții de aplicare a Regulamentului (CEE) nr. 2.913/92 al Consiliului de instituire a Codului vamal comunitar.

Articolul 20

Dacă în timpul efectuării controlului nu se constată discrepanțe între datele înscrise în DEE, documentele însoțitoare și mărfurile examinate, lucrătorul vamal înregistrează acest rezultat în DEE prin înscrierea în câmpul "Rezultatul controlului" a codului "A1" cu semnificația "Satisfăcător".

Articolul 21

(1) În situația în care se constată discrepanțe minore între datele înscrise în DEE, documentele însoțitoare și mărfurile examinate, acestea sunt comunicate prin intermediul aplicației ECS-RO declarantului/reprezentantului, stabilindu-i-se un termen de răspuns.

(2) Biroul vamal poate efectua modificări asupra datelor cuprinse în declarație numai cu acceptul declarantului/reprezentantului, în acest caz mărfurile urmând să primească liber de vamă.

(3) Dacă modificările nu sunt acceptate de declarant/reprezentant sau la expirarea termenului acordat, lucrătorul vamal poate acorda liber de vamă cu respectarea prevederilor art. 247 din Regulamentul (CEE) nr. 2.454/93 al Comisiei din 2 iulie 1993 de stabilire a unor dispoziții de aplicare a Regulamentului (CEE) nr. 2.913/92 al Consiliului de instituire a Codului vamal comunitar.

Articolul 22

Când în urma controlului biroul vamal de export constată discrepanțe majore între datele declarate și cele constatate, acestea sunt transmise informatic declarantului/reprezentatului prin înscrierea în DEE, în câmpul "Rezultatul controlului", a codului "B1" cu semnificația "Nesatisfăcător".

Articolul 23

Biroul vamal de export decide dacă discrepanțele constatate între datele înscrise în DEE, documentele anexate și mărfurile examinate se consideră minore sau majore.

Articolul 24

Înainte de acordarea liberului de vamă lucrătorul vamal aplică, dacă este cazul, sigilii.

G. Liberul de vamă

Articolul 25

(1) Liberul de vamă se acordă conform dispozițiilor stabilite la art. 73 și 74 din Regulamentul (CEE) nr. 2.913/1992 al Consiliului din 12 octombrie 1992 de instituire a Codului vamal comunitar și ale art. 248-250 din Regulamentul (CEE) nr. 2.454/93 al Comisiei din 2 iulie 1993 de stabilire a unor dispoziții de aplicare a Regulamentului (CEE) nr. 2.913/92 al Consiliului de instituire a Codului vamal comunitar.

(2) Lucrătorul vamal tipărește EAD și, după caz, ELOI, pe care le înmânează declarantului/reprezentantului, conform prevederilor art. 796a din Regulamentul (CEE) nr. 2.454/93 al Comisiei din 2 iulie 1993 de stabilire a unor dispoziții de aplicare a Regulamentului (CEE) nr. 2.913/92 al Consiliului de instituire a Codului vamal comunitar.

Articolul 26

(1) Biroul vamal de export comunică informatic declarantului/reprezentantului că mărfurile au părăsit teritoriul vamal comunitar, după primirea mesajului "Rezultatele ieșirii" de la biroul vamal de ieșire. Forma comunicării este prevăzută în anexa nr. 1, care face parte integrantă din prezentele norme tehnice.

(2) La solicitarea declarantului/reprezentantului, biroul vamal de export certifică comunicarea prevăzută la alin. (1) prin aplicarea ștampilei și a semnăturii.

Capitolul II — Procedura de vămuire la domiciliu ↑ Contents

A. Întocmirea și acceptarea declarației vamale de export

Articolul 28

Acceptarea declarației se materializează prin alocarea de către aplicația ECS-RO a MRN-ului.

Articolul 29

Termenul de intervenție prevăzut în autorizația pentru utilizarea procedurii simplificate de vămuire începe să curgă din momentul obținerii MRN-ului.

B. Rectificarea declarației vamale de export

Articolul 31

În cazul în care cererea de rectificare a declarației de export este acceptată, curgerea termenului menționat la art. 29 se reinițializează.

C. Invalidarea declarației vamale de export

D. Decizia de control

Articolul 33

În cadrul termenului de intervenție menționat la art. 29, ca urmare a analizei de risc bazate pe informațiile gestionate automat de sistemul informatic sau a altor elemente privind operațiunea de export, biroul vamal de export ia decizia de a controla sau nu documentele și/sau mărfurile. Din momentul comunicării deciziei de control curgerea termenului menționat la art. 29 se oprește, iar lucrătorul vamal are obligația să se prezinte la locația autorizată a mărfurilor în cadrul termenului de intervenție.

E. Efectuarea controlului

Articolul 35

Controlul documentar și/sau fizic se efectuează în locația autorizată a mărfurilor.

F. Liberul de vamă

Articolul 37

(1) La expirarea termenului prevăzut la art. 29, aplicația ECS-RO acordă în mod automat liberul de vamă.

(2) Declarantul/reprezentantul tipărește EAD-ul și, după caz, ELOI.

Articolul 38

În cazul efectuării controlului, dispozițiile art. 25 și 26 se aplică în mod corespunzător.

Capitolul III — Formalități la biroul vamal de ieșire ↑ Contents

A. Prezentarea mărfurilor la biroul vamal de ieșire și identificarea operațiunii de export

Articolul 39

Sosirea mărfurilor la biroul vamal de ieșire este notificată de către persoana care prezintă mărfurile, prin transmiterea EAD-ului și, după caz, ELOI sau prin intermediul aplicației ECS-RO.

Articolul 40

Lucrătorul vamal identifică AER aferent operațiunii de export în aplicația ECS-RO pe baza MRN-ului înscris în EAD sau în notificarea de sosire.

B. Decizia de control

Articolul 41

Dacă, în urma efectuării analizei de risc pe baza informațiilor gestionate automat de către sistemul informatic sau a unor alte elemente privind operațiunea de export, lucrătorul vamal ia decizia de a nu controla mărfurile prezentate, această decizie se menționează în AER prin înscrierea în câmpul "Rezultatul controlului" a codului "A2" cu semnificația "Considerat satisfăcător".

Articolul 42

În cazul în care lucrătorul vamal ia decizia de a efectua controlul mărfurilor prezentate, acesta menționează în AER tipul de control ce urmează a fi efectuat.

C. Efectuarea controlului și ieșirea mărfurilor de pe teritoriul vamal comunitar

Articolul 43

Controlul operațiunii de export se realizează cu respectarea prevederilor art. 793a din Regulamentul (CEE) nr. 2.454/93 al Comisiei din 2 iulie 1993 de stabilire a unor dispoziții de aplicare a Regulamentului (CEE) nr. 2.913/92 al Consiliului de instituire a Codului vamal comunitar. Controlul include verificarea integrității sigiliilor, dacă acestea au fost aplicate la biroul vamal de export.

Articolul 44

(1) Dacă în urma controlului nu se constată discrepanțe, lucrătorul vamal menționează acest rezultat în AER prin înscrierea în câmpul "Rezultatul controlului" a codului "A1" cu semnificația "Satisfăcător".

(2) Biroul vamal de ieșire supraveghează ieșirea fizică a mărfurilor de pe teritoriul vamal al Comunității și transmite mesajul ce conține codul rezultatului controlului la biroul vamal de export, în termenul prevăzut la art. 796d alin. (2) din Regulamentul (CEE) nr. 2.454/93 al Comisiei din 2 iulie 1993 de stabilire a unor dispoziții de aplicare a Regulamentului (CEE) nr. 2.913/92 al Consiliului de instituire a Codului vamal comunitar.

Articolul 45

(1) În cazul în care, în urma controlului, lucrătorul vamal constată discrepanțe minore între datele declarate și cele constatate, acestea sunt menționate în AER prin înscrierea în câmpul "Rezultatul controlului" a codului "A4" cu semnificația "Discrepanțe minore".

(2) Prin discrepanțe minore se înțelege, în principal, orice eroare materială care nu afectează operațiunea de export în cauză.

(3) Discrepanță minoră este considerat și deficitul de mărfuri, la care face referire art. 793a alin. (5) primul paragraf din Regulamentul (CEE) nr. 2.454/93 al Comisiei din 2 iulie 1993 de stabilire a unor dispoziții de aplicare a Regulamentului (CEE) nr. 2.913/92 al Consiliului de instituire a Codului vamal comunitar.

(4) Art. 44 alin. (2) se aplică în mod corespunzător.

Articolul 46

(1) Când, în urma controlului, lucrătorul vamal constată discrepanțe majore, acestea sunt menționate în AER prin înscrierea în câmpul "Rezultatul controlului" a codului "B1" cu semnificația "Nesatisfăcător". În acest caz biroul vamal interzice ieșirea mărfurilor de pe teritoriul comunitar.

(2) Prin discrepanțe majore se înțelege orice eroare care nu poate fi corectată, respectiv neconcordanțe în ceea ce privește felul mărfurilor declarate și cele constatate, la care face referire art. 793a alin. (5) al treilea paragraf din Regulamentul (CEE) nr. 2.454/93 al Comisiei din 2 iulie 1993 de stabilire a unor dispoziții de aplicare a Regulamentului (CEE) nr. 2.913/92 al Consiliului de instituire a Codului vamal comunitar.

(3) Discrepanță majoră este considerat și excedentul de mărfuri, la care face referire art. 793a alin. (5) al doilea paragraf din Regulamentul (CEE) nr. 2.454/93 al Comisiei din 2 iulie 1993 de stabilire a unor dispoziții de aplicare a Regulamentului (CEE) nr. 2.913/92 al Consiliului de instituire a Codului vamal comunitar. Totuși, în situația în care pentru cantitatea constatată în plus, declarantul/reprezentantul depune o declarație vamală de export la biroul vamal de ieșire, discrepanța în cauză se consideră minoră. Prevederile art. 45 alin. (1) și (4) se aplică în mod corespunzător.

D. Operațiunea de rerutare

Articolul 47

Prin rerutare se înțelege redirecționarea AER-ului de la biroul vamal de ieșire declarat către biroul vamal de ieșire unde mărfurile sunt prezentate efectiv.

Articolul 48

(1) Cererea de rerutare pentru operațiunea identificată prin MRN-ul înscris în EAD se transmite, prin intermediul aplicației ECS-RO, de către biroul vamal de ieșire unde sunt prezentate efectiv mărfurile către biroul de export.

(2) După realizarea rerutării, biroul vamal de ieșire unde sunt prezentate mărfurile procedează la efectuarea formalităților de ieșire descrise în prezentul capitol.

(3) În situația în care biroul vamal de ieșire unde sunt prezentate mărfurile nu recepționează prin intermediul aplicației ECS-RO un mesaj care cuprinde informațiile referitoare la operațiune, acesta înregistrează operațiunea în evidențe și permite ieșirea mărfurilor de pe teritoriul comunitar. Formalitățile de ieșire descrise în prezentul capitol se aplică în mod corespunzător, mențiunile referitoare la rezultatul controlului fiind înscrise pe copia EAD care se reține de către biroul vamal și, ulterior, când este posibil, în AER.

(4) În cazul în care biroul vamal de ieșire are suspiciuni cu privire la concordanța datelor înscrise în EAD-ul prezentat și cele din AER-ul aferent operațiunii de export respective, acesta ia legătura cu structura Help-Desk ECS din cadrul Autorității Naționale a Vămilor.

Articolul 49

Prevederile art. 48 se aplică și în situația în care AER-ul aferent operațiunii de export nu este identificat în aplicația ECS-RO de către biroul vamal de ieșire menționat în EAD.

Articolul 50

În situațiile prevăzute de art. 793 alin. (2) lit. b), art. 793b alin. (1) și (2), precum și art. 793c alin. (1) din Regulamentul (CEE) nr. 2.454/93 al Comisiei din 2 iulie 1993 de stabilire a unor dispoziții de aplicare a Regulamentului (CEE) nr. 2.913/92 al Consiliului de instituire a Codului vamal comunitar, biroul vamal unde se inițiază operațiunile respective îndeplinește și procedura de rerutare prevăzută la art. 48.

Titlul III — Depozitarea mărfurilor înainte de ieșirea de pe teritoriul Comunității ↑ Contents

Capitolul I — Condiții de depozitare ↑ Contents

Articolul 51

(1) În cazul în care mărfurile pentru care s-a acordat liber de vamă pentru export nu părăsesc imediat teritoriul Comunității, acestea sunt depozitate înainte de ieșire, sub supraveghere vamală, în depozite înregistrate de autoritatea vamală.

(2) Înregistrarea de către autoritatea vamală a depozitelor prevăzute la alin. (1) se face conform instrucțiunilor prevăzute în anexa nr. 2, care face parte integrantă din prezentele norme tehnice.

Articolul 52

Depozitarea înainte de ieșire poate avea loc numai în raza de competență teritorială a biroului vamal de ieșire.

Capitolul II — Introducerea mărfurilor în depozit ↑ Contents

Articolul 53

Introducerea mărfurilor în depozit este notificată biroului vamal de ieșire de către titularul depozitului prin intermediul aplicației ECS-RO sau prin transmiterea EAD-ului și, după caz, ELOI, cu respectarea prevederilor art. 796c din Regulamentul (CEE) nr. 2.454/93 al Comisiei din 2 iulie 1993 de stabilire a unor dispoziții de aplicare a Regulamentului (CEE) nr. 2.913/92 al Consiliului de instituire a Codului vamal comunitar.

Articolul 54

(1) Lucrătorul vamal identifică AER-ul aferent operațiunii de export în aplicația ECS-RO, pe baza MRN-ului înscris în notificarea de sosire.

(2) Prevederile art. 43-46 se aplică în mod corespunzător.

(3) În situația în care AER-ul aferent operațiunii de export nu este identificat în aplicația ECS-RO, biroul vamal de ieșire aplică procedura prevăzută la art. 48.

Capitolul III — Ieșirea mărfurilor din depozit ↑ Contents

Articolul 55

Ieșirea mărfurilor din depozit este notificată biroului vamal de ieșire de către titularul depozitului prin intermediul aplicației ECS-RO, prin transmiterea manifestului electronic care conține MRN-urile declarațiilor de export, precum și date referitoare la mărfurile ce fac obiectul acestor declarații.

Articolul 56

(1) Acceptarea manifestului electronic de către lucrătorul vamal are loc după încărcarea mărfurilor pe mijlocul de transport, pe baza permisului vamal de încărcare. Lucrătorul vamal înscrie în manifestul electronic datele de identificare ale permisului vamal și invers.

(2) În cazul în care datele din manifestul electronic nu corespund cu cele din permisul vamal de încărcare, biroul vamal de ieșire nu acceptă manifestul electronic, comunică titularului depozitului motivul neacceptării și solicită depunerea unui nou manifest care să concorde cu datele din permisul vamal de încărcare.

Articolul 57

Prevederile art. 796d alin. (1) din Regulamentul (CEE) nr. 2.454/93 al Comisiei din 2 iulie 1993 de stabilire a unor dispoziții de aplicare a Regulamentului (CEE) nr. 2.913/92 al Consiliului de instituire a Codului vamal comunitar sunt aplicabile și în cazul ieșirii mărfurilor din depozit.

Titlul IV — Declararea mărfurilor utilizând declarația sumară de ieșire ↑ Contents

A. Întocmirea declarației sumare de ieșire

Articolul 58

(1) Declarația sumară de ieșire se depune la biroul vamal de ieșire în condițiile art. 182c alin. (1) din Regulamentul (CEE) nr. 2.913/92 al Consiliului, art. 841a, art. 842a, art. 842b alin. (1) și (2) și art. 842c-842e din Regulamentul (CEE) nr. 2.454/93 al Comisiei.

-----------

Alin. (1) al art. 58 a fost modificat de pct. 1 al art. I din ORDINUL nr. 9.600 din 23 decembrie 2010 publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 890 din 30 decembrie 2010.

(2) Declararea mărfurilor utilizând declarația sumară de ieșire se realizează prin completarea acesteia în aplicația ECS-RO de către una dintre persoanele prevăzute la art. 182d din Regulamentul (CEE) nr. 2.913/1992 al Consiliului din 12 octombrie 1992 de instituire a Codului vamal comunitar. EXS conține în mod obligatoriu LRN-ul atribuit de declarant/reprezentant.

Articolul 59

După completare, EXS se transmite prin intermediul aplicației ECS-RO la biroul vamal de ieșire. Transmiterea EXS la biroul vamal de ieșire se face în condițiile prevăzute de art. 199 din Regulamentul (CEE) nr. 2.454/93 al Comisiei din 2 iulie 1993 de stabilire a unor dispoziții de aplicare a Regulamentului (CEE) nr. 2.913/92 al Consiliului de instituire a Codului vamal comunitar.

Articolul 60

În cazul mărfurilor reexportate aflate în situația prevăzută la art. 841a lit. b) din Regulamentul (CEE) nr. 2.454/93 al Comisiei din 2 iulie 1993 de stabilire a unor dispoziții de aplicare a Regulamentului (CEE) nr. 2.913/92 al Consiliului de instituire a Codului vamal comunitar, depozitarea lor în vederea transbordării pentru o perioadă mai mare de 14 zile de la data la care acestea au fost prezentate biroului vamal determină obligația depunerii declarației sumare de ieșire.

B. Acceptarea declarației sumare de ieșire

Articolul 61

(1) Acceptarea EXS se materializează prin alocarea de către aplicația ECS-RO a MRN-ului, care este comunicat persoanei interesate.

(2) În cazul în care EXS nu este acceptată, persoana interesată este notificată în mod corespunzător.

C. Rectificarea declarației sumare de ieșire

Articolul 62

(1) Cererea de rectificare se transmite prin intermediul aplicației ECS-RO la biroul vamal de ieșire.

(2) Cererea de rectificare nu poate avea ca obiect rectificări privind denumirea persoanei care a depus declarația sumară de ieșire sau a biroului vamal de ieșire. În aceste situații este necesară depunerea unei alte declarații sumare de ieșire.

D. Invalidarea declarației sumare de ieșire

Articolul 63

Invalidarea declarației sumare de ieșire se poate face în condițiile art. 842f din Regulamentul (CEE) nr. 2.454/93 al Comisiei din 2 iulie 1993 de stabilire a unor dispoziții de aplicare a Regulamentului (CEE) nr. 2.913/92 al Consiliului de instituire a Codului vamal comunitar.

E. Prezentarea mărfurilor la biroul vamal de ieșire și identificarea declarației sumare de ieșire

Articolul 64

(1) Sosirea mărfurilor la biroul vamal de ieșire este notificată de către persoana care prezintă mărfurile, prin transmiterea EXS.

(2) În situația depozitării mărfurilor înainte de ieșire se aplică în mod corespunzător prevederile art. 53.

Articolul 65

Lucrătorul vamal identifică EXS în aplicația ECS-RO pe baza MRN-ului înscris în notificarea de sosire.

F. Decizia de control

Articolul 66

Dacă în urma efectuării analizei de risc, pe baza informațiilor gestionate automat de către sistemul informatic sau a altor elemente privind mărfurile destinate să fie scoase de pe teritoriul vamal al Comunității, lucrătorul vamal ia decizia de a nu controla documentele însoțitoare și/sau mărfurile declarate, această decizie se menționează în EXS, prin înscrierea în câmpul "Rezultatul controlului" a codului "A2" cu semnificația "Considerat satisfăcător". Biroul vamal de ieșire supraveghează ieșirea fizică a mărfurilor de pe teritoriul vamal al Comunității.

Articolul 67

În cazul în care lucrătorul vamal ia decizia de a controla documentele însoțitoare și/sau mărfurile declarate, acesta menționează în EXS tipul de control ce urmează a fi efectuat.

G. Efectuarea controlului și ieșirea mărfurilor de pe teritoriul vamal comunitar

Articolul 68

Controlul documentelor însoțitoare și/sau mărfurilor declarate se face pe baza informațiilor cuprinse în EXS și în documentele însoțitoare.

Articolul 69

Dacă în timpul efectuării controlului nu se constată discrepanțe între datele înscrise în EXS, documentele însoțitoare și/sau mărfurile examinate, lucrătorul vamal înregistrează acest rezultat în EXS prin înscrierea în câmpul "Rezultatul controlului" a codului "A1" cu semnificația "Satisfăcător".

Articolul 70

(1) În cazul în care, în urma controlului, lucrătorul vamal constată discrepanțe minore între datele declarate și cele constatate, acestea sunt menționate în EXS prin înscrierea în câmpul "Rezultatul controlului" a codului "A4" cu semnificația "Discrepanțe minore". Biroul vamal de ieșire supraveghează ieșirea fizică a mărfurilor de pe teritoriul vamal al Comunității.

(2) Prevederile art. 45 alin. (2) și (3) se aplică în mod corespunzător.

Articolul 71

(1) Când în urma controlului lucrătorul vamal constată discrepanțe majore între datele declarate și cele constatate, acestea sunt transmise prin intermediul aplicației ECS-RO declarantului/reprezentatului prin înscrierea în EXS în câmpul "Rezultatul controlului" a codului "B1" cu semnificația "Nesatisfăcător". În acest caz, biroul vamal interzice ieșirea mărfurilor de pe teritoriul vamal comunitar.

(2) Prevederile art. 46 alin. (2) și (3) se aplică în mod corespunzător.

Articolul 72

Prevederile art. 51-57, referitoare la depozitarea mărfurilor înainte de ieșirea de pe teritoriul Comunității, se aplică în mod corespunzător și mărfurilor acoperite de o declarație sumară de ieșire.

Titlul V — Procedura alternativă de declarare a mărfurilor la export utilizând declarația vamală de export ↑ Contents

Capitolul I — Procedura alternativă la biroul vamal de export ↑ Contents

Articolul 73

Abrogat.

----------

Art. 73 a fost abrogat de art. 3 din ORDINUL nr. 614 din 4 martie 2015 publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 160 din 6 martie 2015.

Articolul 74

Abrogat.

----------

Art. 74 a fost abrogat de art. 3 din ORDINUL nr. 614 din 4 martie 2015 publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 160 din 6 martie 2015.

Articolul 75

Abrogat.

----------

Art. 75 a fost abrogat de art. 3 din ORDINUL nr. 614 din 4 martie 2015 publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 160 din 6 martie 2015.

Articolul 76

Abrogat.

----------

Art. 76 a fost abrogat de art. 3 din ORDINUL nr. 614 din 4 martie 2015 publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 160 din 6 martie 2015.

Articolul 77

Abrogat.

----------

Art. 77 a fost abrogat de art. 3 din ORDINUL nr. 614 din 4 martie 2015 publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 160 din 6 martie 2015.

Capitolul II — Procedura alternativă la biroul vamal de ieșire ↑ Contents

Articolul 78

(1) În cazul prezentării la un birou vamal de ieșire, care lucrează în procedură alternativă, a mărfurilor ce au fost declarate pentru export utilizând Sistemul de control al exportului, biroul vamal de ieșire înregistrează operațiunea în evidențe pe baza EAD-ului și permite ieșirea mărfurilor de pe teritoriul comunitar. Formalitățile de ieșire descrise la art. 43-46 se aplică în mod corespunzător, mențiunile referitoare la rezultatul controlului fiind trecute pe copia EAD care se reține de către biroul vamal și ulterior, când este posibil, în AER, imediat după încetarea motivelor pentru care se aplică procedura alternativă.

(2) În cazul în care biroul vamal de ieșire are suspiciuni cu privire la concordanța datelor înscrise în EAD-ul prezentat și cele din AER-ul aferent operațiunii de export respective, acesta ia legătura cu structura Help-Desk ECS din cadrul Autorității Naționale a Vămilor.

Articolul 79

În cazul prezentării la un birou vamal de ieșire a mărfurilor ce au fost declarate pentru export utilizând procedura alternativă, biroul vamal de ieșire înregistrează operațiunea în evidențe și permite ieșirea mărfurilor de pe teritoriul comunitar. Formalitățile de ieșire prevăzute la art. 793, 793a, 793b și 793c din Regulamentul (CEE) nr. 2.454/93 al Comisiei din 2 iulie 1993 de stabilire a unor dispoziții de aplicare a Regulamentului (CEE) nr. 2.913/92 al Consiliului de instituire a Codului vamal comunitar se aplică în mod corespunzător.

Titlul V^1 — Procedura alternativă de declarare a mărfurilor utilizând declarația sumară de ieșire ↑ Contents

-----------

Titlul V^1 a fost introdus de pct. 2 al art. I din ORDINUL nr. 9.600 din 23 decembrie 2010 publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 890 din 30 decembrie 2010.

Articolul 79^1

Procedura alternativă de scoatere a mărfurilor de pe teritoriul vamal comunitar pe baza declarației sumare de ieșire întocmite în scris, pe suport hârtie, se aplică în condițiile prevăzute la art. 182d alin. (2) din Regulamentul (CEE) nr. 2.913/92 al Consiliului, precum și la art. 842b alin. (3), (4) și (5) din Regulamentul (CEE) nr. 2.454/93 al Comisiei.

-----------

Art. 79^1 a fost introdus de pct. 2 al art. I din ORDINUL nr. 9.600 din 23 decembrie 2010 publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 890 din 30 decembrie 2010.

Articolul 79^2

(1) Folosirea unei declarații sumare de ieșire întocmite în scris, pe suport hârtie, menționată la art. 842b alin. (3) paragraful 1 litera (b) din Regulamentul (CEE) nr. 2.454/93 al Comisiei, este supusă aprobării autorităților vamale.

(2) Declarația sumară de ieșire întocmită în scris, pe suport hârtie, este semnată de persoana care o întocmește.

-----------

Art. 79^2 a fost introdus de pct. 2 al art. I din ORDINUL nr. 9.600 din 23 decembrie 2010 publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 890 din 30 decembrie 2010.

Articolul 79^3

1) În cazul procedurii alternative, declarația sumară de ieșire întocmită în scris, pe suport hârtie, este întocmită utilizând formularul document de securitate și siguranță, conform modelului din anexa 45i la Regulamentul (CEE) nr. 2.454/93 al Comisiei. În cazul în care transportul pentru care se întocmește o declarație sumară de ieșire se compune din mărfuri constituite din mai mult de un articol, documentul de securitate și siguranță este completat de o listă de articole al cărei model figurează în anexa 45j la Regulamentul (CEE) nr. 2.454/93 al Comisiei. Lista de articole este parte integrantă din documentul de securitate și siguranță.

(2) În cazul procedurii alternative, completarea formularelor declarației sumare de ieșire se face prin utilizarea unui procedeu de dactilografiere, mecanografic sau similar, cu excepția cazurilor temeinic justificate când completarea datelor din declarație se face de mână, cu condiția ca datele să fie înscrise în mod lizibil, cu cerneală, folosind majuscule.

(3) Declarația sumară de ieșire include datele prevăzute în anexa 30A la Regulamentul (CEE) nr. 2.454/93 al Comisiei.

-----------

Art. 79^3 a fost introdus de pct. 2 al art. I din ORDINUL nr. 9.600 din 23 decembrie 2010 publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 890 din 30 decembrie 2010.

Articolul 79^4

(1) La acceptarea declarației sumare de ieșire, lucrătorul vamal înscrie numărul de înregistrare a declarației pe SSD și, după caz, pe SSLOI, prevăzute la art. 842b alin. (3) din Regulamentul (CEE) nr. 2.454/93 al Comisiei.

(2) SSD și, după caz, SSLOI sunt reținute de biroul vamal de ieșire.

-----------

Art. 79^4 a fost introdus de pct. 2 al art. I din ORDINUL nr. 9.600 din 23 decembrie 2010 publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 890 din 30 decembrie 2010.

Titlul VI — Procedura de cercetare pentru controlul încheierii regimului de export ↑ Contents

Articolul 80

Procedura de cercetare se inițiază de către biroul de export competent, în conformitate cu prevederile art. 796da alin. (1) și (2) din Regulamentul (CEE) nr. 2.454/93 al Comisiei din 2 iulie 1993 de stabilire a unor dispoziții de aplicare a Regulamentului (CEE) nr. 2.913/92 al Consiliului de instituire a Codului vamal comunitar, când acesta nu a primit de la biroul de ieșire mesajul informatic ce conține codul rezultatului controlului, respectiv, în aplicația ECS-RO, operațiunile de export nu se regăsesc în starea "Exportate" sau "Oprite".

Articolul 81

(1) Pentru operațiunile de export care au biroul vamal de ieșire situat într-un alt stat membru și care se regăsesc în aplicația ECS-RO în starea "Mărfuri eliberate pentru export", biroul de export verifică, pe baza MRN-ului alocat, existența și starea în care se află operațiunea de export, pe site-ul Comisiei Europene http://ec.europa.eu/taxation_customs/dds/cgibin/ecshome?Lang=RO

(2) În cazul operațiunilor de export aflate în starea "Eliberate pentru export", biroul vamal de export comunică prin intermediul aplicației ECS-RO declarantului/reprezentantului că nu a primit mesajul "Rezultatele ieșirii" și îi solicită să prezinte dovada încheierii regimului, conform art. 796da alin. (4) din Regulamentul (CEE) nr. 2.454/93 al Comisiei din 2 iulie 1993 de stabilire a unor dispoziții de aplicare a Regulamentului (CEE) nr. 2.913/92 al Consiliului de instituire a Codului vamal comunitar.

(3) În cazul operațiunilor de export aflate în starea "Exportate/Oprite" sau "Rerutate", biroul vamal de export comunică structurii Help-Desk ECS din cadrul Autorității Naționale a Vămilor MRN-urile operațiunilor pentru care nu a primit mesajul "Rezultatele ieșirii". În termen de 10 zile de la comunicarea MRN-urilor, structura Help-Desk ECS verifică cele semnalate de biroul de export, corectează mesajul ce conține codul rezultatului controlului la ieșire și schimbă starea declarației în aplicația ECS-RO, respectiv solicită autorității vamale care a efectuat rerutarea informații cu privire la rezultatul controlului operațiunii de export. Biroul de export încheie procedura de cercetare la momentul la care respectiva operațiune de export figurează în aplicația ECS-RO în starea "Exportate" sau "Oprite".

Articolul 82

În cazul operațiunilor de export care au biroul vamal de ieșire situat într-un alt stat membru și care nu pot fi identificate pe site-ul Comisiei Europene, respectiv starea operațiunilor de export este "MRN nerecunoscut de Europa", biroul vamal de export comunică structurii Help-Desk ECS din cadrul Autorității Naționale a Vămilor MRN-urile operațiunilor pentru care nu a primit mesajul "Rezultatele ieșirii" și îi solicită declarantului/reprezentantului, prin intermediul aplicației ECS-RO, să prezinte dovada încheierii regimului, conform art. 796da alin. (4) din Regulamentul (CEE) nr. 2.454/93 al Comisiei din 2 iulie 1993 de stabilire a unor dispoziții de aplicare a Regulamentului (CEE) nr. 2.913/92 al Consiliului de instituire a Codului vamal comunitar. În termen de 10 zile de la comunicarea MRN-urilor, structura Help-Desk ECS verifică cele semnalate de biroul de export, corectează și retransmite AER-ul la biroul vamal de ieșire.

Articolul 83

În cazul operațiunilor de export având biroul vamal de ieșire situat în România și care se regăsesc în aplicația ECS-RO în starea "Mărfuri eliberate pentru export", biroul vamal de export comunică, prin intermediul aplicației ECS-RO, declarantului/reprezentantului că nu a primit mesajul "Rezultatele ieșirii" și îi solicită să prezinte dovada încheierii regimului, conform art. 796da alin. (4) din Regulamentul (CEE) nr. 2.454/93 al Comisiei din 2 iulie 1993 de stabilire a unor dispoziții de aplicare a Regulamentului (CEE) nr. 2.913/92 al Consiliului de instituire a Codului vamal comunitar.

Articolul 84

În termen de 150 de zile de la data acordării liberului de vamă mărfurilor pentru export, biroul vamal de export:

a) verifică documentele prezentate de declarant/reprezentant și procedează la încheierea informatică a operațiunii de export, dacă s-a prezentat ca dovadă a încheierii regimului unul sau o combinație a documentelor la care face referire art. 796da alin. (4) din Regulamentul (CEE) nr. 2.454/93 al Comisiei din 2 iulie 1993 de stabilire a unor dispoziții de aplicare a Regulamentului (CEE) nr. 2.913/92 al Consiliului de instituire a Codului vamal comunitar;

b) invalidează declarația vamală de export, în cazul neprezentării vreunei dovezi sau când dovezile prezentate în vederea încheierii regimului nu sunt conforme.

Articolul 85

Dispozițiile prezentelor norme tehnice se completează cu prevederile Regulamentului Consiliului (CEE) nr. 2.913/1992 din 12 octombrie 1992 de instituire a Codului vamal comunitar și ale Regulamentului (CEE) nr. 2.454/93 al Comisiei din 2 iulie 1993 de stabilire a unor dispoziții de aplicare a Regulamentului (CEE) nr. 2.913/92 al Consiliului de instituire a Codului vamal comunitar.

Anexa 1

la normele tehnice

AUTORITATEA NAȚIONALĂ A VĂMILOR

Biroul vamal ......................................

Data ..............................................

NOTIFICARE DE EXPORT

Către

S.C. ....................

Prin prezenta vă informăm că mărfurile aferente operațiunii/operațiunilor de export identificate prin MRN-urile nr. ................................................................... au părăsit teritoriul Comunității.

Șeful biroului vamal,

......................

Ștampila biroului vamal

.......................

Anexa 2

la normele tehnice

INSTRUCTIUNI 24/06/2009

Source: legislatie.just.ro (Official Gazette). The text shown is the current consolidated form (in Romanian).