ORDIN nr. 121 din 23 iunie 2009

ORDIN Ministerul Administra?iei ?i Internelor
Official source
View on legislatie.just.ro
Published in
MONITORUL OFICIAL nr. 454 din 1 iulie 2009
Entered into force
01.07.2009
Consolidated form as of
01.07.2009

privind completarea Regulamentului general pentru trageri al Ministerului Administrației și Internelor, aprobat prin Ordinul ministrului internelor și reformei administrative nr. 485/2008

În temeiul prevederilor art. 7 alin. (4) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 30/2007 privind organizarea și funcționarea Ministerului Administrației și Internelor, aprobată cu modificări prin Legea nr. 15/2008, cu modificările ulterioare,

viceprim-ministrul, ministrul administrației și internelor, emite următorul ordin:

Articolul I

Regulamentul general pentru trageri al Ministerului Administrației și Internelor, aprobat prin Ordinul ministrului internelor și reformei administrative nr. 485/2008, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 427 din 6 iunie 2008, se completează după cum urmează:

- La articolul 8, după alineatul (6) se introduce un nou alineat, alineatul (7), cu următorul cuprins:

"(7) În timpul executării ședințelor de tragere, la poligon va fi prezentă în mod obligatoriu o ambulanță, inclusiv cu personal medical, asigurată de centrul medical teritorial, la solicitarea unităților/subunităților organizatoare."

Articolul II

Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Viceprim-ministru,

ministrul administrației

și internelor,

Dan Nica

București, 23 iunie 2009.

Nr. 121

__________

Source: legislatie.just.ro (Official Gazette). The text shown is the current consolidated form (in Romanian).