LEGE nr. 254 din 30 iunie 2009

LEGE Parlamentul
Published in
MONITORUL OFICIAL nr. 462 din 3 iulie 2009
Entered into force
06.07.2009
Consolidated form as of
06.07.2009

Parlamentul României adoptă prezenta lege.

Articolul UNIC

Se aprobă Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 123 din 1 octombrie 2008 pentru modificarea și completarea Ordonanței Guvernului nr. 58/1998 privind organizarea și desfășurarea activității de turism în România, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 684 din 7 octombrie 2008, cu următoarea modificare:

La articolul I punctul 3, alineatele (2) și (3) ale articolului 39 se modifică și vor avea următorul cuprins:

(2) Sumele necesare realizării documentațiilor și lucrărilor de execuție a obiectivelor de investiții în turism aflate în proprietatea sau în administrarea autorităților administrației publice locale se asigură din fonduri externe nerambursabile, de la bugetul de stat și din bugetele locale, prin bugetul unităților administrativ-teritoriale. Sumele de la bugetul de stat pentru finanțarea programelor de turism ai căror beneficiari sunt autoritățile administrației publice locale se alocă prin transferuri de la bugetul Ministerului Turismului către bugetele locale, în limita fondurilor alocate anual cu această destinație.

(3) Proiectele de investiții în turism și sursele de finanțare a documentațiilor tehnice și a lucrărilor de execuție a programelor și obiectivelor de investiții în turism ai căror beneficiari sunt autoritățile administrației publice locale se aprobă prin hotărâre a Guvernului, la propunerea Ministerului Turismului.

Această lege a fost adoptată de Parlamentul României, cu respectarea prevederilor art. 75 și ale art. 76 alin. (2) din Constituția României, republicată.

PREȘEDINTELE CAMEREI DEPUTAȚILOR ROBERTA ALMA ANASTASE PREȘEDINTELE SENATULUI MIRCEA-DAN GEOANĂ

București, 30 iunie 2009.

Nr. 254.

----

Source: legislatie.just.ro (Official Gazette). The text shown is the current consolidated form (in Romanian).