(1) Departamentul recunoașterea calificărilor profesionale funcționează sub directa coordonare a președintelui OAMGMAMR, la nivel național. Departamentul recunoașterea calificărilor profesionale îndeplinește următoarele atribuții:
a) elaborează metodologia privind acordarea avizului OAMGMAMR de exercitare temporară a activităților profesionale, în România, de către asistenții medicali generaliști, moașe, asistenții medicali, cetățeni ai unui stat terț;
b) elaborează metodologia de recunoaștere a calificărilor asistenților medicali generaliști, moașelor, asistenților medicali, cetățeni ai unui stat membru al Uniunii Europene, a unui stat aparținând Spațiului Economic European sau ai Confederației Elvețiene pentru accesul la una dintre activitățile profesionale pe teritoriul României;
c) elaborează metodologia privind întocmirea și eliberarea documentelor care atestă titlurile românești de calificare de asistent medical generalist, moașă și asistent medical, în vederea recunoașterii profesionale în celelalte state membre UE, Spațiului Economic European sau ai Confederației Elvețiene;
d) elaborează procedura privind accesul parțial la o activitate profesională pe teritoriul României a asistenților medicali generaliști, moașelor, asistenților medicali, cetățeni ai unui stat membru al Uniunii Europene, a unui stat aparținând Spațiului Economic European sau ai Confederației Elvețiene care sunt stabiliți în vederea exercitării profesiei în unul din aceste state, atunci când se deplasează pe teritoriul României pentru a exercita în regim temporar sau ocazional activitățile de asistent medical generalist, moașă și asistent medical;
e) informează semestrial Ministerul Sănătății cu privire la numărul asistenților medicali generaliști, moașelor și asistenților medicali care beneficiază de prevederile privind exercitarea profesiei în regim temporar, ocazional sau în regim de stabilire pe teritoriul României;
f) elaborează procedura privind condițiile în care se face verificarea cunoștințelor lingvistice;
g) elaborează procedura/metodologia privind întocmirea și, după caz, emiterea cardului profesional european pentru membrii săi;
h) elaborează metodologia de întocmire și eliberare a certificatului de status profesional curent;
i) asigură schimbul de informații, prin intermediul Sistemului de Informare al Pieței Interne a Uniunii Europene (IMI), cu autoritățile competente ale altor state în vederea exercitării profesiei de către asistenții medicali generaliști, moașe și asistenții medicali;
j) colaborează cu Departamentul/Compartimentul juridic și cu Departamentul/Compartimentul înregistrare asistenți medicali generaliști, moașe, asistenți medicali și membri asociați în ceea ce privește informarea autorităților competente din toate celelalte state membre ale Uniunii Europene, Spațiului Economic European și ale Confederației Elvețiene în cadrul mecanismului de alertă;
k) îndeplinește orice alte atribuții stabilite de președintele OAMGMAMR.
(2) Departamentul recunoașterea calificărilor profesionale este condus de un șef de departament. Șeful de departament are următoarele atribuții:
a) elaborează metodologia de avizare de către OAMGMAMR, a exercitării temporare în România, a activităților profesionale de către asistenții medicali generaliști, moașele și asistenții medicali, cetățeni ai unui stat terț;
b) elaborează metodologia de acordare de către OAMGMAMR a avizului de exercitare temporară sau ocazională în România a activităților profesionale de către asistenții medicali generaliști, moașe, asistenții medicali, cetățeni ai unui alt stat membru UE, ai unui stat aparținând Spațiului Economic European sau ai Confederației Elvețiene formați în profesie în aceste state;
c) elaborează metodologia de recunoaștere a titlurilor de calificare de asistent medical generalist, de moașă și de asistent medical, eliberate de un alt stat membru UE, un stat aparținând Spațiului Economic European sau Confederația Elvețiană cetățenilor acestora, în vederea accesului la activitățile profesionale pe teritoriul României;
d) elaborează metodologia de acordare a accesului parțial la o activitate profesională pe teritoriul României titularilor calificărilor de asistenți medicali (specializați), cetățeni unui alt stat membru al Uniunii Europene, ai unui stat aparținând Spațiului Economic European sau ai Confederației Elvețiene, formați în profesie în aceste state;
e) elaborează metodologia internă privind întocmirea și, după caz, emiterea cardului profesional european pentru asistenții medicali generaliști, moașelor și asistenților medicali formați în profesie în România;
f) elaborează metodologia de întocmire și eliberare a certificatului de status profesional curent;
g) elaborează metodologia privind întocmirea și eliberarea documentelor care atestă titlurile românești de calificare de asistent medical generalist, moașă și asistent medical, în vederea recunoașterii profesionale de către celelalte state membre UE, statele aparținând Spațiului Economic European și de către Confederația Elvețiană;
h) elaborează modelele-tip pentru documentele care atestă titlurile românești de calificare de asistent medical generalist, moașă și asistent medical și le supune aprobării președintelui OAMGMAMR;
i) elaborează Regulamentul de funcționare a Comisiei naționale pentru recunoașterea calificărilor de asistent medical generalist, de moașă și de asistent medical;
j) colaborează cu Departamentul juridic la elaborarea metodologiei interne de declanșare a mecanismului de alertă a celorlalte state membre UE cu privire la asistenții medicali generaliști, moașele și asistenții medicali aflați în situațiile prevăzute în acest sens de Directiva 2005/36/CE, modificată și completată prin Directiva 2013/55/CE;
k) colaborează cu Departamentul juridic și cu Departamentul înregistrare asistenți medicali generaliști, moașe și asistenți medicali în vederea îndeplinirii în condiții optime a atribuțiilor care revin OAMGMAMR în cadrul mecanismului de alertă prevăzut de directivă;
l) colaborează cu Departamentul juridic și Departamentul înregistrare asistenți medicali generaliști, moașe, asistenți medicali și membri asociați in domeniul funcționării birourilor de informare legislativă;
m) colaborează cu Comisia Națională de Etică și Deontologie, pentru monitorizarea membrilor împotriva cărora s-au pronunțat sancțiuni disciplinare, respectiv a celor cărora li s-a retras calitatea de membru al OAMGMAMR sau au fost suspendați temporar din această calitate;
n) colaborează în domeniul recunoașterii calificărilor profesionale cu autoritățile competente omoloage din celelalte state membre UE, statele aparținând Spațiului Economic European și din Confederația Elvețiană, prin intermediul IMI;
o) colaborează în domeniul formării/dezvoltării profesionale în profesiile de asistent medical generalist, de moașă și de asistent medical, cu Ministerul Sănătății, cu Ministerul Educației Naționale și Cercetării Științifice și, după caz, cu autorități competente ale altor state;
p) colaborează cu celelalte comisii de specialitate de la nivelul OAMGMAMR în domeniul formării și al dezvoltării profesionale a membrilor organizației, precum și în domeniul recunoașterii calificărilor de asistent medical generalist, de moașă și de asistent medical;
q) coordonează activitatea Comisiei naționale pentru recunoașterea calificărilor de asistent medical generalist, de moașă și de asistent medical;
r) coordonează activitatea de întocmire și eliberare a documentelor de atestare a titlurilor românești de calificare în profesiile de asistent medical generalist, de moașă și de asistent medical;
s) coordonează activitatea de întocmire și eliberare a cardului profesional european în profesiile respective;
t) coordonează activitatea utilizatorilor IMI desemnați de OAMGMAMR în cadrul schimbului de informații cu celelalte autorități competente cuprinse în IMI;
u) acordă consultanță filialelor în domeniile de activitate ale structurii;
v) este desemnat utilizator IMI-OAMGMAMR;
x) verifică autenticitatea titlurilor de calificare obținute în profesiile de asistent medical generalist, de moașă și de asistent medical, precum și a documentelor de experiență profesională sau de identitate a titularilor, atât în cadrul procedurilor de avizare a exercitării profesiei/de recunoaștere a titlurilor de calificare respective, cât și la solicitarea altor autorități competente;
y) informează semestrial Ministerul Sănătății cu privire la numărul de avize de exercitare în regim temporar (ocazional) a profesiilor de asistent medical generalist, de moașă și de asistent medical acordate, precum și la numărul de recunoașteri a titlurilor de calificare obținute în aceste profesii în celelalte state membre UE, în statele aparținând SEE sau în Confederația Elvețiană, efectuate;
z) stabilește atribuțiile personalului din subordine, întocmește fișele de post și le supune spre aprobare conducerii organizației;
z^1) elaborează procedura privind circuitul documentelor;
z^2) îndeplinește orice alte atribuții stabilite de Biroul executiv al OAMGMAMR și de președintele acestuia, în limitele competenței sale.