privind suplimentarea bugetelor unor instituții și autorități publice din Fondul de rezervă bugetară la dispoziția Guvernului, prevăzut în bugetul de stat pe anul 2009
În temeiul art. 108 din Constituția României, republicată, și al art. 30 alin. (2) din Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice, cu modificările și completările ulterioare,
Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.
Se aprobă suplimentarea bugetelor instituțiilor și autorităților publice pe anul 2009 cu suma de 265.056 mii lei din Fondul de rezervă bugetară la dispoziția Guvernului, prevăzut în bugetul de stat pe anul 2009, potrivit anexei care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
Ordonatorii principali de credite răspund de modul de utilizare, în conformitate cu dispozițiile legale, a sumei prevăzute la art. 1.
Ministerul Finanțelor Publice este autorizat să introducă, la propunerea ordonatorilor principali de credite, modificările corespunzătoare în structura bugetului de stat și în volumul și structura bugetelor ordonatorilor principali de credite pe anul 2009.
Viceprim-ministru, ministrul
administrației și internelor, interimar,
Ministrul apărării naționale,
Ministrul justiției și libertăților
Ministrul afacerilor externe, interimar,
p. Ministrul agriculturii, pădurilor și
dezvoltării rurale, interimar,
Directorul Serviciului Român de
Directorul Serviciului de Protecție și
p. Directorul Serviciului de Informații
Ministrul finanțelor publice,
București, 25 noiembrie 2009.
Anexa
*Font 9* mii lei Cheltuieli Instituție Capitol Cheltuieli de personal Bunuri și servicii Subvenții Transferuri între unități ale administrației publi- ce (pentru asigurarea drepturilor salariale ale personalului din instituțiile subordonate) Asistență socială TOTAL 1. Ministerul Apărării Naționale 50.01 60.01 61.01 65.01 66.01 67.01 68.01 84.01 79.500 73.660 3.200 2.500 130 10 500 500 4.600 3.917 552 131 84.600 77.577 3.200 2.500 682 131 10 500 2. Ministerul Justiției și Libertăților Cetățenești 50.01 61.01 12.000 12.000 13.000 13.000 25.000 25.000 3. Ministerul Administrației și Internelor 50.01 51.01 61.01 65.01 67.01 95.448 1.241 93.457 750 750 750 96.198 1.241 93.457 750 750 4. Ministerul Finanțelor Publice 50.01 51.01 23.000 23.000 23.000 23.000 5. Ministerul Afacerilor Externe 50.01 51.01 9.470 9.470 9.470 9.470 6. Ministerul Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale 50.01 83.01 12.000 12.000 12.000 12.000 7. Serviciul Român de Informații 50.01 61.01 65.01 9.666 9.591 75 9.666 9.591 75 8. Serviciul de Protecție și Pază 50.01 61.01 800 800 800 800 9. Serviciul de Informații Externe 50.01 61.01 68.01 800 800 3.400 3.400 4.200 800 3.400 10. Consiliul Național al Audiovizualului 50.01 51.01 122 122 122 122 TOTAL: 242.006 800 500 18.350 3.400 265.056
Repartizarea sumei din Fondul de rezervă bugetară la dispoziția Guvernului, prevăzut în bugetul de stat pe anul 2009, pe instituții și autorități ale administrației publice centrale: