pentru aprobarea listei cuprinzând 3 obiective de investiții și a indicatorilor tehnico-economici din cadrul Proiectului "Sistem integrat de reabilitare a sistemelor de alimentare cu apă și canalizare, a stațiilor de tratare a apei potabile și stațiilor de epurare a apelor uzate în localitățile cu o populație de până la 50.000 de locuitori", derulat de Ministerul Dezvoltării Regionale și Locuinței, în calitate de coordonator, prin Compania Națională de Investiții "C.N.I." - S.A., în calitate de agenție de implementare
În temeiul art. 108 din Constituția României, republicată, și al art. 3 din Legea nr. 224/2007 privind ratificarea Acordului-cadru de împrumut dintre România și Banca de Dezvoltare a Consiliului Europei, semnat la 2 februarie 2007 la București și la 9 februarie 2007 la Paris, pentru finanțarea primei faze a Proiectului "Sistem integrat de reabilitare a sistemelor de alimentare cu apă și canalizare, a stațiilor de tratare a apei potabile și stațiilor de epurare a apelor uzate în localitățile cu o populație de până la 50.000 de locuitori", cu completările ulterioare, al art. 42 alin. (2) din Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice, cu modificările și completările ulterioare, și al art. 44 alin. (2) din Legea nr. 273/2006 privind finanțele publice locale, cu modificările și completările ulterioare,
Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.
(1) Se aprobă lista cuprinzând 3 obiective de investiții din cadrul Proiectului "Sistem integrat de reabilitare a sistemelor de alimentare cu apă și canalizare, a stațiilor de tratare a apei potabile și stațiilor de epurare a apelor uzate în localitățile cu o populație de până la 50.000 de locuitori", derulat de Ministerul Dezvoltării Regionale și Locuinței, în calitate de coordonator, prin Compania Națională de Investiții "C.N.I." - S.A., în calitate de agenție de implementare, prevăzută în anexa nr. 1.
(2) Se aprobă indicatorii tehnico-economici ai obiectivelor de investiții prevăzute la alin. (1), conform anexelor nr. 2/1-2/3*).
Notă *) Anexele nr. 2/1-2/3 nu se publică, fiind clasificate potrivit legii.
Finanțarea obiectivelor de investiții prevăzute în anexa nr. 1, ai căror indicatori tehnico-economici sunt prevăzuți în anexele nr. 2/1 - 2/3, se face din credite externe, de la Banca de Dezvoltare a Consiliului Europei, asigurate conform prevederilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 64/2007 privind datoria publică, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 109/2008, cu modificările ulterioare, de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Dezvoltării Regionale și Locuinței, în limita sumelor aprobate anual cu această destinație, din bugetul local, precum și din alte surse legal constituite, conform programelor de investiții publice aprobate potrivit legii.
Anexa nr. 1 și anexele nr. 2/1-2/3 fac parte integrantă din prezenta hotărâre.
ministrul administrației și internelor,
Ministrul finanțelor publice,
București, 9 decembrie 2009.
Anexa 1
Nr. crt. Județul Localitatea 1. Gorj Turceni 2. Harghita Cristuru Secuiesc 3. Mureș Sâncraiu de Mureș și satul Nazna
cuprinzând 3 obiective de investiții din cadrul
Proiectului "Sistem integrat de reabilitare a sistemelor
de alimentare cu apă și canalizare, a stațiilor de tratare
a apei potabile și stațiilor de epurare a apelor uzate în
localitățile cu o populație de până la 50.000 de locuitori",
derulat de Ministerul Dezvoltării Regionale și Locuinței,
în calitate de coordonator, prin Compania Națională de Investiții
"C.N.I." - S.A., în calitate de agenție de implementare