LEGE nr. 377 din 10 decembrie 2009

LEGE Parlamentul
Official source
View on legislatie.just.ro
Published in
MONITORUL OFICIAL nr. 888 din 18 decembrie 2009
Entered into force
21.12.2009
Consolidated form as of
21.12.2009

pentru ratificarea Acordului suplimentar referitor la aderarea Guvernului României la Memorandumul multilateral de înțelegere privind Programul comun NATO E-3A, semnat la Bruxelles la 6 decembrie 1978, completat la 10 decembrie 1990, amendat la 13 august 1997, și a Acordului suplimentar referitor la aderarea Guvernului României la Memorandumul de înțelegere pentru operații și sprijin al Forței Aeropurtate a NATO de Avertizare Timpurie și Control, semnat la 26 septembrie 1984 și revizuit la 27 martie 2003, semnate la București la 19 martie 2009

Parlamentul României adoptă prezenta lege.

Articolul 1

Se ratifică Acordul suplimentar referitor la aderarea Guvernului României la Memorandumul multilateral de înțelegere privind Programul comun NATO E-3A, semnat la Bruxelles la 6 decembrie 1978, completat la 10 decembrie 1990, amendat la 13 august 1997, semnat la București la 19 martie 2009.

Articolul 2

Se ratifică Acordul suplimentar referitor la aderarea Guvernului României la Memorandumul de înțelegere pentru operații și sprijin al Forței Aeropurtate a NATO de Avertizare Timpurie și Control, semnat la 26 septembrie 1984 și revizuit la 27 martie 2003, semnat la București la 19 martie 2009.

Articolul 3

Sumele aferente plății contribuțiilor prevăzute de acordurile suplimentare menționate la art. 1 și 2 se suportă de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Apărării Naționale.

Această lege a fost adoptată de Parlamentul României, cu respectarea prevederilor art. 75 și ale art. 76 alin. (2) din Constituția României, republicată.

PREȘEDINTELE

CAMEREI DEPUTAȚILOR

ROBERTA ALMA ANASTASE

p. PREȘEDINTELE SENATULUI,

TEODOR VIOREL MELEȘCANU

București, 10 decembrie 2009.

Nr. 377.

ACORD SUPLIMENTAR

la Memorandumul multilateral de înțelegere privind

Programul comun NATO E-3A, referitor

la aderarea Guvernului României

Guvernele Belgiei, Canadei, Danemarcei, Germaniei, Greciei, Ungariei, Italiei, Luxemburgului, Olandei, Norvegiei, Poloniei, Portugaliei, Spaniei, Turciei, Regatului Unit și Statelor Unite (denumite în continuare participanți),

dezvoltând Programul comun NATO E-3A în baza Memorandumului multilateral de înțelegere privind Programul comun NATO E-3A, semnat la Bruxelles la 6 decembrie 1978, completat la 10 decembrie 1990, amendat la 13 august 1997, suplimentat la 11 decembrie 1998 pentru aderarea Spaniei, amendat la 8 aprilie 2004, suplimentat la 22 decembrie 2005 pentru aderarea Ungariei, amendat la 14 februarie 2006, și suplimentat la 29 decembrie 2006 pentru aderarea Poloniei (denumit în continuare MMOU, cu modificările și completările ulterioare),

ca urmare a solicitării Guvernului României de a participa la Programul comun NATO E-3A potrivit MMOU, cu modificările și completările ulterioare, și

ca urmare a consultărilor privind aderarea Guvernului României,

au ajuns la concluzia că, prin acceptarea condițiilor detaliate în articolele care urmează, Guvernul României aderă la MMOU, cu modificările și completările ulterioare, și convine:

Articolul I

Guvernul României, prin prezentul document, aderă la MMOU, cu modificările și completările ulterioare, și va respecta prevederile acestuia, ale acordurilor de aplicare și ale documentelor și deciziilor aprobate de către Consiliul directorilor (BOD) Organizației pentru Managementul Programului NATO AEW and C (NAPMO).

Articolul II

Guvernul României, ca membru NAPMO, va avea un reprezentant cu drept de vot în NAPMO BOD și în comitetele NAPMO în aceleași condiții ca toți ceilalți membri NAPMO. În nicio situație Guvernul României nu va avea drepturi, inclusiv drept de vot, cu privire la aspecte ale Programului NATO AEW and C hotărâte anterior aderării Guvernului României și în raport cu care Guvernul României nu a avut nicio contribuție financiară.

Articolul III

Luând în considerare plafonul contribuțiilor financiare ale participanților de 200 milioane dolari S.U.A. pentru proiectul Large Aircraft Infrared Counter Measures (LAIRCM), așa cum a fost stabilit în MMOU, cu modificările și completările ulterioare, Guvernul României va contribui cu 1,5504% din suma totală a contribuțiilor la proiectul LAIRCM.

Guvernul României va plăti, de asemenea:

a) suma de 618.610 dolari S.U.A., care este echivalentă cu 1,5504% din suma necesară celorlalte proiecte NAPMO aprobate care se află în derulare (39,9 milioane dolari S.U.A.);

b) o sumă egală cu 1,5504% din orice alte cheltuieli aprobate, rezultând din Programul NATO AEW and C de la data intrării în vigoare a acestui acord suplimentar; și

c) începând din anul 2009, contribuțiile anuale la acoperirea costurilor NATO E-3A pentru operații și sprijin, așa cum sunt definite în Acordul suplimentar privind aderarea Guvernului României la Memorandumul de înțelegere pentru operații și sprijin al Forței NATO AEW and C, semnat la 26 septembrie 1984 și revizuit la 27 martie 2003.

Articolul IV

Guvernul României va desemna personalul care să lucreze în cadrul NAPMA, în conformitate cu politicile și procedurile aprobate de NAPMO BOD.

Articolul V

Prezentul acord suplimentar la MMOU, cu modificările și completările ulterioare, va intra în vigoare la data ultimei semnături.

Pentru Guvernul Belgiei

14 noiembrie 2008

Pieter de Crem,

ministrul apărării

Pentru Guvernul Canadei

29 iulie 2008

indescifrabil

Pentru Guvernul Danemarcei

6 noiembrie 2008

Per Pugholm Olsen

Pentru Guvernul Germaniei

28 octombrie 2008

indescifrabil

Pentru Guvernul Greciei

17 octombrie 2008

indescifrabil

Pentru Guvernul Ungariei

26 noiembrie 2008

indescifrabil

Pentru Guvernul Italiei

25 august 2008

Gen. B.A. Gabriele Salvestroni

Pentru Guvernul Luxemburgului

3 iunie 2008

p. Ministrul apărării,

S. Alzin

Pentru Guvernul Olandei

8 octombrie 2008

Robert F. de Jong,

directorul pentru politici

al Organizației pentru

Materiale Destinate Apărării

Pentru Ministerul

Apărării din Norvegia

6 iunie 2008

indescifrabil

Pentru Guvernul Poloniei

1 decembrie 2008

Zenon Kosiniak-Kamysz

Pentru Guvernul Portugaliei

16 decembrie 2008

Carlos Alberto Viegas Filipe,

directorul general pentru armamente

și echipamente pentru apărare

Pentru Guvernul Spaniei

23 iunie 2008

Juan Antonio Carrasco Juan,

directorul general al Direcției planificare

Pentru Guvernul Turciei

28 aprilie 2008

Tacan Ildem,

ambasador,

reprezentantul permanent al Turciei la NATO

Pentru Guvernul Regatului Unit

23 octombrie 2008

indescifrabil

Pentru Guvernul Statelor Unite

Richard A. Genaille Jr.,

director pentru politici

afaceri internaționale

Pentru Guvernul României

19 martie 2009

Mihai Stănișoară,

ministrul apărării naționale/

"Sub condiția îndeplinirii

procedurilor legale interne"

ACORD SUPLIMENTAR

la Memorandumul de înțelegere pentru operații

și sprijin al Forței Aeropurtate a NATO

de Avertizare Timpurie și Control,

referitor la aderarea Guvernului României

Guvernele Belgiei, Canadei, Danemarcei, Germaniei, Greciei, Ungariei, Italiei, Luxemburgului, Olandei, Norvegiei, Poloniei, Portugaliei, Spaniei, Turciei, Regatului Unit și Statelor Unite,

dezvoltând un program comun în sprijinul operațiilor Forței NATO AEW and C, în baza Memorandumului de înțelegere pentru operații și sprijin al Forței Aeropurtate a NATO de Avertizare Timpurie și Control, semnat la 26 septembrie 1984 și revizuit la 27 martie 2003, suplimentat la 22 decembrie 2005 pentru aderarea Ungariei și la 29 decembrie 2006 pentru aderarea Poloniei (denumit în continuare MOU pentru operații și sprijin),

ca urmare a solicitării Guvernului României de a participa la Forța NATO AEW and C, potrivit prevederilor MOU pentru operații și sprijin, și

ca urmare a consultărilor privind aderarea Guvernului României,

au ajuns la concluzia că, prin acceptarea condițiilor detaliate în articolele care urmează, Guvernul României aderă la MOU pentru operații și sprijin și convin:

Articolul I

Guvernul României, prin prezentul document, aderă la MOU pentru operații și sprijin și va respecta prevederile acestuia și ale acordurilor de aplicare.

Articolul II

Începând cu anul 2008, Guvernul României va participa la operațiile și sprijinul elementelor Forței finanțate de NATO și va participa la împărțirea costurilor de operații și sprijin ale E-3A, așa cum este prevăzut în secțiunea a VIII-a a MOU pentru operații și sprijin.

Contribuția anuală a Guvernului României va crește până la atingerea unei contribuții fixe de 1,5504% din bugetul pentru operații și sprijin în anul 2012 (în anul 2009 - 0,3876%, în anul 2010 - 0,7752% și în anul 2011 - 1,1628% din bugetul pentru operații și sprijin, mai puțin valoarea contractului DLM). Contribuția anuală a Guvernului României la Comandamentul Forței N AEW and C va fi de 1,2362% începând cu anul 2009. Contribuțiile procentuale ale participanților la MOU pentru operații și sprijin vor fi ajustate potrivit secțiunii a VIII-a alin. 2 (a)(2).

Articolul III

Guvernul României va desemna personalul care să lucreze în cadrul Comandamentului Forței NATO AEW and C și la Componenta NATO E-3A, în conformitate cu politicile și procedurile NATO.

Articolul IV

Prezentul acord suplimentar la MOU pentru operații și sprijin va intra în vigoare la data ultimei semnături.

Pentru Guvernul Belgiei

14 noiembrie 2008

Pieter de Crem,

ministrul apărării

Pentru Guvernul Canadei

29 iulie 2008

indescifrabil

Pentru Guvernul Danemarcei

6 noiembrie 2008

Per Pugholm Olsen

Pentru Guvernul Germaniei

28 octombrie 2008

indescifrabil

Pentru Guvernul Greciei

17 octombrie 2008

indescifrabil

Pentru Guvernul Ungariei

26 noiembrie 2008

indescifrabil

Pentru Guvernul Italiei

25 august 2008

Gen. B.A. Gabriele Salvestroni

Pentru Guvernul Luxemburgului

3 iunie 2008

p. Ministrul apărării,

S. Alzin

Pentru Guvernul Olandei

8 octombrie 2008

Robert F. de Jong,

directorul pentru politici al Organizației

pentru Materiale Destinate Apărării

Pentru Ministerul Apărării din Norvegia

6 iunie 2008

indescifrabil

Pentru Guvernul Poloniei

1 decembrie 2008

Zenon Kosiniak-Kamysz

Pentru Guvernul Portugaliei

16 decembrie 2008

Carlos Alberto Viegas Filipe,

directorul general pentru armamente

și echipamente pentru apărare

Pentru Guvernul Spaniei

23 iunie 2008

Juan Antonio Carrasco Juan,

directorul general al Direcției planificare

Pentru Guvernul Turciei

28 aprilie 2008

Tacan Ildem,

ambasador,

reprezentantul permanent al Turciei la NATO

Pentru Guvernul Regatului Unit

23 octombrie 2008

indescifrabil

Pentru Guvernul Statelor Unite

Richard A. Genaille Jr.,

director pentru politici

afaceri internaționale

Pentru Guvernul României

19 martie 2009

Mihai Stănișoară,

ministrul apărării naționale/

"Sub condiția îndeplinirii

procedurilor legale interne"

-------------

Source: legislatie.just.ro (Official Gazette). The text shown is the current consolidated form (in Romanian).