privind alocarea unei sume din Fondul de rezervă bugetară la dispoziția Guvernului, prevăzut în bugetul de stat pe anul 2009, pentru județul Arad
În temeiul art. 108 din Constituția României, republicată, și al art. 30 alin. (2) și (3) din Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice, cu modificările și completările ulterioare,
Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.
Se aprobă suplimentarea sumelor defalcate din taxa pe valoarea adăugată pentru finanțarea cheltuielilor descentralizate la nivelul comunelor, orașelor și municipiilor cu suma de 3.000 mii lei, pentru județul Arad, din Fondul de rezervă bugetară la dispoziția Guvernului, prevăzut în bugetul de stat pe anul 2009, și alocarea acesteia bugetelor locale ale unor unități administrativ-teritoriale, potrivit anexei care face parte integrantă din prezenta hotărâre, pentru finanțarea cheltuielilor reprezentând ajutorul social.
Ordonatorii principali de credite răspund de modul de utilizare, în conformitate cu dispozițiile legale, a sumei alocate potrivit prevederilor art. 1.
Ministerul Finanțelor Publice este autorizat să introducă modificările corespunzătoare în volumul și în structura bugetului de stat pe anul 2009.
și internelor, interimar,
Ministrul finanțelor publice,
București, 16 decembrie 2009.
Anexa
Nr. crt. Unitatea administrativ-teritorială Suma - mii lei - 1. Municipiul Arad 200 2. Orașul Ineu 90 3. Orașul Curtici 90 4. Orașul Lipova 79 5. Orașul Nădlac 114 6. Orașul Pecica 180 7. Orașul Pâncota 31 8. Orașul Sântana 20 9. Orașul Chișineu-Criș 20 10. Orașul Sebiș 178 11. Comuna Almaș 120 12. Comuna Apateu 40 13. Comuna Bata 16 14. Comuna Bârzava 20 15. Comuna Beliu 70 16. Comuna Birchiș 13 17. Comuna Bârsa 70 18. Comuna Bocsig 49 19. Comuna Brazii 10 20. Comuna Buteni 100 21. Comuna Cărand 23 22. Comuna Cermei 20 23. Comuna Chisindia 80 24. Comuna Conop 10 25. Comuna Covăsinț 100 26. Comuna Dezna 8 27. Comuna Dieci 20 28. Comuna Dorobanți 9 29. Comuna Felnac 31 30. Comuna Frumușeni 24 31. Comuna Ghioroc 100 32. Comuna Hălmagiu 80 33. Comuna Hălmăgel 70 34. Comuna Hășmaș 22 35. Comuna Ignești 10 36. Comuna Livada 10 37. Comuna Macea 60 38. Comuna Mișca 50 39. Comuna Moneasa 36 40. Comuna Olari 20 41. Comuna Păuliș 77 42. Comuna Peregu Mare 15 43. Comuna Petriș 5 44. Comuna Pleșcuța 10 45. Comuna Pilu 26 46. Comuna Săvârșin 35 47. Comuna Secusigiu 19 48. Comuna Seleuș 10 49. Comuna Semlac 30 50. Comuna Șagu 15 51. Comuna Sintea Mare 20 52. Comuna Șepreuș 20 53. Comuna Șicula 65 54. Comuna Șilindia 3 55. Comuna Șiria 35 56. Comuna Șeitin 10 57. Comuna Tauț 30 58. Comuna Ususău 30 59. Comuna Vinga 60 60. Comuna Vârfurile 50 61. Comuna Zăbrani 75 62. Comuna Zărand 15 63. Comuna Zimandu Nou 10 64. Comuna Zădăreni 31 65. Comuna Zerind 11 TOTAL: 3.000
sumei alocate din Fondul de rezervă bugetară la dispoziția Guvernului, prevăzut în bugetul de stat pe anul 2009, bugetelor locale ale unor unități administrativ-teritoriale, pentru finanțarea cheltuielilor reprezentând ajutorul social