REGULAMENT-CADRU din 12 iulie 2010

REGULAMENT Casa Na?ională de Asigurări de Sănătate
Published in
MONITORUL OFICIAL nr. 533 din 30 iulie 2010
Entered into force
30.07.2010
Consolidated form as of
30.07.2010

de organizare și funcționare al comisiei constituite în baza prevederilor art. 22 alin. (3) din Contractul-cadru privind condițiile acordării asistenței medicale în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate pentru anul 2010, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 262/2010, pentru stabilirea necesarului de medici de familie cu liste, atât pentru mediul urban, cât și pentru mediul rural, precum și pentru stabilirea numărului minim de persoane beneficiare ale pachetelor de servicii medicale de pe listele medicilor de familie din mediul rural, pentru care se încheie contractul de furnizare de servicii medicale din asistența medicală primară

Articolul 1

Prezentul regulament stabilește modalitatea de organizare și funcționare a comisiei constituite în baza prevederilor art. 22 alin. (3) din Contractul-cadru privind condițiile acordării asistenței medicale în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate pentru anul 2010, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 262/2010.

Articolul 2

(1) Comisia este formată din 7 membri de drept, dintre care 2 reprezentanți ai caselor de asigurări de sănătate, 2 reprezentanți ai direcției de sănătate publică, un reprezentant al colegiului teritorial al medicilor pentru specialitatea medicină de familie, un reprezentant al patronatului județean al medicilor de familie, un reprezentant al asociației profesionale județene a medicilor de familie. La lucrările comisiei poate participa, cu rol consultativ, și un reprezentant al administrației publice locale, după caz. Comisia va avea un secretar fără drept de vot, numit de către casa de asigurări de sănătate. Pentru fiecare membru desemnat instituțiile/organizațiile menționate anterior vor nominaliza și membrii supleanți echivalenți numeric.

(2) În situația în care unul dintre membrii de drept nu poate participa la lucrările comisiei, acesta va fi înlocuit de către instituția/organizația care l-a desemnat cu unul dintre membrii supleanți.

(3) Desemnarea și revocarea reprezentanților instituțiilor/organizațiilor menționate la alin. (1) se fac de conducătorii respectivelor instituții/organizații.

(4) Înlocuirea unui reprezentant se face cu respectarea condițiilor prevăzute la alin. (1), (2) și (3), împreună cu notificarea încetării nominalizării reprezentantului precedent.

Articolul 3

(1) Comisia își desemnează un președinte dintre membrii acesteia, cu un mandat pe durata a 6 (șase) luni, care nu se poate repeta mai devreme de un an. Desemnarea președintelui se face prin votul membrilor comisiei.

(2) Comisia ia hotărâri cu majoritate de voturi.

Articolul 4

(1) Numai membrii de drept ai comisiei au drept de vot. Opiniile și mențiunile reprezentantului administrației publice locale, consemnate în procesele-verbale ale ședințelor, au rol consultativ.

(2) Cvorumul necesar pentru a lua hotărâri valide este de cel puțin 6 din cei 7 membri.

(3) Hotărârile se adoptă cu votul a jumătate plus unu din membrii cu drept de vot prezenți.

Articolul 5

În condițiile în care, la nivel județean, nu există toate structurile prevăzute în componența comisiei, numărul total al membrilor acesteia, precum și numărul reprezentând cvorumul necesar se ajustează în mod corespunzător, pentru a asigura funcționarea comisiei în conformitate cu prevederile legale.

Articolul 6

(1) Dezbaterile din ședințele comisiei sunt consemnate în procesele-verbale ale ședințelor. Procesele-verbale ale ședințelor vor fi semnate de către toți membrii comisiei prezenți la dezbateri și de către secretarul comisiei.

(2) Hotărârile comisiei sunt semnate numai de către președintele comisiei.

Articolul 7

(1) Sediul comisiei, unde aceasta își desfășoară activitatea, este la casa de asigurări de sănătate.

(2) Comisia are ștampilă proprie, iar documentele primite/emise se consemnează într-un registru propriu.

Articolul 8

Comisia se întrunește obligatoriu anual în vederea pregătirii procesului de contractare și o dată la 6 luni pentru evaluarea situațiilor de fapt raportate la atribuțiile proprii, precum și ori de câte ori este nevoie. Membrii comisiei și reprezentantul administrației publice locale, după caz, care are rol consultativ, sunt convocați în scris de către secretarul comisiei.

Articolul 9

Comisia are următoarele atribuții:

a) stabilește necesarul de medici de familie cu liste proprii, pe localități, atât pentru mediul urban, cât și pentru mediul rural, pentru care se încheie contract de furnizare de servicii medicale din asistența medicală primară cu casa de asigurări de sănătate;

b) stabilește numărul minim de persoane beneficiare ale pachetelor de servicii medicale de pe listele medicilor de familie din mediul rural, pe localități, pentru care se încheie contract de furnizare de servicii medicale din asistența medicală primară cu casele de asigurări de sănătate;

c) stabilește zonele din mediul urban neacoperite din punctul de vedere al numărului necesar de medici de familie, pentru care se pot încheia contracte cu medicii de familie cu liste sub 1.000 de persoane beneficiare ale pachetelor de servicii medicale;

d) analizează situațiile de scădere a numărului minim de persoane beneficiare ale pachetelor de servicii medicale, timp de 6 luni consecutiv, cu mai mult de 20% din numărul minim de persoane înscrise pe listă stabilit pentru localitatea/zona respectivă, situații ce pot conduce la încetarea contractului de servicii medicale în asistența medicală primară, pentru cabinetele medicale individuale, respectiv la excluderea din contract a medicilor de familie la care se înregistrează astfel de situații, pentru celelalte forme de organizare a cabinetelor medicale;

e) analizează situațiile de încadrare a cabinetelor medicale în funcție de condițiile în care își desfășoară activitatea, în baza criteriilor stabilite prin Ordinul ministrului sănătății publice și al președintelui Casei Naționale de Asigurări de Sănătate nr. 163/93/2008 pentru aprobarea criteriilor de încadrare a cabinetelor medicale din asistența medicală primară și din ambulatoriul de specialitate în funcție de condițiile în care se desfășoară activitatea, în coroborare cu atribuțiile prevăzute la lit. a) și b);

f) analizează situațiile de încadrare a localităților/zonelor deficitare din punctul de vedere al existenței medicilor de familie; localitățile/zonele se încadrează în localități/zone deficitare în situația în care în ultimii 2 ani numărul medicilor de familie a fost sub cel necesar sau în localitatea/zona respectivă nu a funcționat un medic de familie în relație contractuală cu casa de asigurări de sănătate.

Articolul 10

Comisia își îndeplinește atribuțiile prevăzute în baza unor criterii proprii pe care le va face publice prin afișare pe pagina web a casei de asigurări de sănătate în termen de 3 zile lucrătoare de la data constituirii acesteia.

---------

Source: legislatie.just.ro (Official Gazette). The text shown is the current consolidated form (in Romanian).