HOTĂRÂRE nr. 848 din 11 august 2010

HOTĂRÂRE Guvernul
Published in
MONITORUL OFICIAL nr. 599 din 24 august 2010
Entered into force
24.08.2010
Consolidated form as of
24.08.2010
Table of contents

privind transmiterea, fără plată, a unei părți dintr-un imobil din domeniul privat al statului și din administrarea Ministerului Administrației și Internelor - Inspectoratul Județean al Poliției de Frontieră Mehedinți în domeniul public al județului Mehedinți și în administrarea Consiliului Județean Mehedinți

În temeiul art. 108 din Constituția României, republicată, al art. 8 alin. (1) și al art. 12 alin. (1) și (2) din Legea nr. 213/1998 privind proprietatea publică și regimul juridic al acesteia, cu modificările și completările ulterioare,

Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.

Articolul 1

Se aprobă transmiterea, fără plată, a unei părți dintr-un imobil, având datele de identificare prevăzute în anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre, din domeniul privat al statului și din administrarea Ministerului Administrației și Internelor - Inspectoratul Județean al Poliției de Frontieră Mehedinți în domeniul public al județului Mehedinți și în administrarea Consiliului Județean Mehedinți, în vederea amenajării Centrului de asistență pentru tineri cu handicap grav, în subordinea Direcției Generale de Asistență Socială și Protecție a Copilului Mehedinți.

Articolul 2

Predarea-preluarea părții de imobil transmisă potrivit art. 1 se face pe bază de protocol încheiat între părțile interesate, în termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei hotărâri.

PRIM-MINISTRU

EMIL BOC

Contrasemnează:

---------------

Ministrul administrației și internelor,

Vasile Blaga

București, 11 august 2010.

Nr. 848.

Anexa

*Font 9*Locul unde este situat imobilul care se transmite Persoana juridică de la care se transmite imobilul Persoana juridică la care se transmite imobilul Caracteristicile tehnice ale imobilului Localitatea Șimian județul Mehedinți Domeniul privat al statului și din administrarea Ministerului Administrației și Internelor - Inspectoratul Județean al Poliției de Frontieră Mehedinți Domeniul public al județului Mehedinți și în administrarea Consiliului Județean Mehedinți Denumire: imobil nr. 49-70 Șimian, parțial, fost pichet de grăniceri Suprafața de teren preluată - 12.040 mý Suprafața construită = 1.010,21 mý Nr. construcții = 9

DATELE DE IDENTIFICARE

a părții de imobil aflat în domeniul privat al statului și

în administrarea Ministerului Administrației și Internelor -

Inspectoratul Județean al Poliției de Frontieră Mehedinți,

care se transmite în domeniul public al județului Mehedinți

și în administrarea Consiliului Județean Mehedinți

-------------

Source: legislatie.just.ro (Official Gazette). The text shown is the current consolidated form (in Romanian).