ORDIN nr. 2.489 din 18 august 2010

ORDIN Ministerul Culturii ?i Patrimoniului Na?ional
Published in
MONITORUL OFICIAL nr. 666 din 29 septembrie 2010
Entered into force
29.09.2010
Consolidated form as of
29.09.2010

privind declasarea din Lista monumentelor istorice a imobilului "Casa" din str. Sandu-Aldea Constantin nr. 37, sectorul 1, municipiul București

În conformitate cu dispozițiile Ordinului ministrului culturii și cultelor nr. 2.260/2008 privind aprobarea Normelor metodologice de clasare și inventariere a monumentelor istorice, cu modificările și completările ulterioare,

în temeiul prevederilor art. 19 alin. (1)-(3) și art. 33 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 422/2001 privind protejarea monumentelor istorice, republicată, cu modificările ulterioare, și ale art. 11 alin. (1) și (4) din Hotărârea Guvernului nr. 90/2010 privind organizarea și funcționarea Ministerului Culturii și Patrimoniului Național, cu modificările ulterioare,

ministrul culturii și patrimoniului național emite prezentul ordin.

Articolul 1

Imobilul "Casa" din str. Sandu-Aldea Constantin nr. 37, sectorul 1, municipiul București, având regimul juridic de monument istoric, grupa B, cod B-II-m-B-19639, se declasează.

Articolul 2

Direcția patrimoniu cultural comunică prezentul ordin Direcției pentru Cultură și Patrimoniul Național a Municipiului București pentru ducere la îndeplinire.

Articolul 3

Direcția pentru Cultură și Patrimoniul Național a Municipiului București va îndeplini procedurile de comunicare în termen de cel mult 5 zile de la data publicării prezentului ordin.

Articolul 4

Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Ministrul culturii și patrimoniului național,

Kelemen Hunor

București, 18 august 2010.

Nr. 2.489.

-------

Source: legislatie.just.ro (Official Gazette). The text shown is the current consolidated form (in Romanian).