NORME din 24 iunie 2010

NORMĂ Camera Auditorilor Financiari din România
Published in
MONITORUL OFICIAL nr. 762 din 16 noiembrie 2010
Entered into force
16.11.2010
Consolidated form as of
16.11.2010

privind autorizarea firmelor de audit

Capitolul I — Dispoziții generale ↑ Contents

Articolul 1

Prezentele norme stabilesc cadrul legislativ privind autorizarea firmelor de audit la Camera Auditorilor Financiari din România, în conformitate cu prevederile reglementărilor în vigoare.

Articolul 2

Autoritatea competentă responsabilă pentru autorizarea firmelor de audit este Camera Auditorilor Financiari din România, denumită în continuare Camera.

Articolul 3

Responsabilitatea finală pentru aprobarea firmelor de audit revine organismului de supraveghere publică.

Articolul 4

În contextul prezentelor norme, firma de audit este persoana juridică sau orice altă entitate, indiferent de forma juridică a acesteia, care este autorizată de autoritatea competentă, respectiv Camera, să efectueze audit financiar.

Capitolul II — Autorizarea firmelor de audit ↑ Contents

Articolul 5

(1) Camera poate autoriza ca firme de audit doar entitățile care îndeplinesc cumulativ următoarele condiții:

a) persoanele fizice care efectuează auditul financiar în numele firmei de audit trebuie să fie autorizate ca auditori financiari de către Cameră și să aibă o bună reputație;

b) majoritatea drepturilor de vot în firma de audit trebuie să fie deținută de firme de audit care sunt autorizate în oricare dintre statele membre ale Uniunii Europene sau de persoane fizice care sunt autorizate de către Cameră;

c) majoritatea membrilor organului administrativ sau de conducere al firmei de audit, dar nu mai mult de 75%, trebuie să fie reprezentată de firme de audit autorizate în oricare dintre statele membre ale Uniunii Europene sau de persoane fizice autorizate de către Cameră. În cazul în care organul administrativ sau de conducere al firmei de audit nu are mai mult de 2 membri, unul dintre aceștia trebuie să îndeplinească cel puțin condițiile menționate în prezentul articol;

d) firma de audit trebuie să aibă o bună reputație;

e) să aibă inclus în obiectul de activitate exercitarea activității de audit financiar.

(2) Pentru autorizarea firmelor de audit, membre ale unui organism profesional dintr-un stat membru al Uniunii Europene sau din terțe țări, se vor aplica normele emise de Cameră în acest sens.

Articolul 6

(1) Persoana juridică care solicită să fie autorizată ca firmă de audit în România potrivit prezentelor norme trebuie să depună la Departamentul de admitere, pregătire continuă și stagiari, la sediul Camerei, un dosar care va conține următoarele documente:

- cerere-tip pentru autorizarea ca firmă de audit, conform modelului prezentat în anexa care face parte integrantă din prezentele norme, care va fi semnată de reprezentantul legal al persoanei juridice;

- copia actului constitutiv și toate documentele de modificare a acestuia care atestă structura organului administrativ sau de conducere al firmei de audit, precum și repartizarea drepturilor de vot în cadrul acesteia;

- copia certificatului de înmatriculare;

- copiile carnetelor de membru al Camerei ale tuturor auditorilor financiari din firma de audit, cu viza la zi;

- lista cu persoanele fizice sau juridice care efectuează auditul financiar în numele firmei de audit;

- dovada privind achitarea tarifului de înscriere.

(2) Tariful de înscriere se va stabili prin hotărâre a Consiliului Camerei.

Articolul 7

(1) Departamentul de admitere, pregătire continuă și stagiari verifică dosarele depuse și notifică solicitanților, în termen de 30 de zile de la data depunerii acestora, dacă documentele înaintate sunt corespunzătoare sau nu.

(2) În cazul în care documentele depuse nu sunt corespunzătoare, termenul pentru completarea dosarului este de cel mult 15 zile de la data primirii notificării prevăzute la alin. (1).

(3) Dacă dosarul nu a fost completat în termenul prevăzut la alin. (2), cererea este considerată respinsă, iar Departamentul de admitere, pregătire continuă și stagiari comunică în scris solicitantului această situație și îi restituie jumătate din taxa de înscriere.

(4) În cazul aprobării cererii de autorizare, Camera, prin Departamentul de admitere, pregătire continuă și stagiari, îi eliberează firmei de audit o adeverință de autorizare provizorie.

(5) Lunar, Departamentul de admitere, pregătire continuă și stagiari va trimite Consiliului pentru supravegherea publică a activității de audit statutar (CSPAAS), în vederea aprobării, lista firmelor de audit autorizate.

(6) Firmele de audit autorizate de Cameră și aprobate de CSPAAS se vor adresa Departamentului de servicii pentru membri în vederea înregistrării în Registrul public și a eliberării autorizației de membru al Camerei.

Capitolul III — Dispoziții finale ↑ Contents

Articolul 8

Prezentele norme se aplică începând cu data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Articolul 9

La data intrării în vigoare a prezentelor norme, Hotărârea Consiliului Camerei Auditorilor Financiari din România nr. 2/2001, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 192 din 17 aprilie 2001, cu modificările ulterioare, se abrogă.

Anexa

la norme

CERERE

pentru autorizarea ca firmă de audit

- model -

Subsemnatul/Subsemnata, ...................................., auditor financiar, carnetul nr. ............, în calitate de reprezentant legal al Societății Comerciale ............................, solicit autorizarea acesteia ca firmă de audit.

Anexez la prezenta următoarele:

● copia actului constitutiv și toate documentele de modificare a acestuia care atestă structura organului administrativ sau de conducere al firmei de audit, precum și repartizarea drepturilor de vot în cadrul acesteia;

● copia certificatului de înmatriculare;

● copiile carnetelor de membru al Camerei Auditorilor Financiari din România ale tuturor auditorilor financiari din firma de audit, cu viza la zi;

● lista cu persoanele fizice sau juridice care efectuează auditul financiar în numele firmei de audit;

● dovada privind achitarea tarifului de înscriere.

Subsemnatul confirm că informațiile furnizare sunt corecte și complete.

Auditor financiar - administrator, L.S. Data ................

.............................

Date de contact ale firmei de audit:

Telefon fix/mobil: ..................

Fax: ...................

Adresă de e-mail: ........................

Adresa de corespondență (alta decât sediul social, dacă este cazul): localitatea ................., str. .................... nr. ....., bl. ....., sc. ....., et. ...., ap. ....., județul/sectorul ................ .

----

Source: legislatie.just.ro (Official Gazette). The text shown is the current consolidated form (in Romanian).