LEGE nr. 260 din 14 decembrie 2010

LEGE Parlamentul
Published in
MONITORUL OFICIAL nr. 848 din 17 decembrie 2010
Entered into force
20.12.2010
Consolidated form as of
20.12.2010

pentru abrogarea art. 8 din Legea nr. 178/2000 privind produsele cosmetice

Parlamentul României adoptă prezenta lege.

Articolul I

Articolul 8 din Legea nr. 178/2000 privind produsele cosmetice, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 91 din 27 ianuarie 2005, cu modificările și completările ulterioare, se abrogă.

Articolul II

În cuprinsul actelor normative, trimiterile la art. 8 din Legea nr. 178/2000, republicată, cu modificările și completările ulterioare, se interpretează ca trimiteri la prevederile art. 15 alin. (1) și (2) din Regulamentul (CE) nr. 1.223/2009 al Parlamentului European și al Consiliului din 30 noiembrie 2009 privind produsele cosmetice, publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene nr. L 342 din 22 decembrie 2009, precum și la art. 14, 31 și 32 din același regulament, în cazul în care acestea sunt necesare pentru aplicarea prevederilor art. 15 alin. (1) și (2).

Articolul III

Legea nr. 178/2000 privind produsele cosmetice, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 91 din 27 ianuarie 2005, cu modificările și completările ulterioare, precum și cu modificările aduse prin prezenta lege, se va republica în Monitorul Oficial al României, Partea I, dându-se textelor o nouă numerotare.

Această lege a fost adoptată de Parlamentul României, cu respectarea prevederilor art. 75 și ale art. 76 alin. (2) din Constituția României, republicată.

PREȘEDINTELE CAMEREI DEPUTAȚILOR

ROBERTA ALMA ANASTASE

PREȘEDINTELE SENATULUI

MIRCEA-DAN GEOANĂ

București, 14 decembrie 2010.

Nr. 260.

-----------

Source: legislatie.just.ro (Official Gazette). The text shown is the current consolidated form (in Romanian).