HOTĂRÂRE nr. 33 din 17 decembrie 2010

HOTĂRÂRE Senatul
Published in
MONITORUL OFICIAL nr. 890 din 30 decembrie 2010
Entered into force
30.12.2010
Consolidated form as of
30.12.2010

cu privire la propunerea de regulament (UE) al Parlamentului European și al Consiliului privind aplicarea eficientă a supravegherii bugetare în zona euro COM (2010) 526

Având în vedere Raportul Comisiei pentru buget, finanțe, activitate bancară și piață de capital nr. XXII/1.313 din 23 noiembrie 2010,

în temeiul dispozițiilor art. 67, art. 148 alin. (2) și (3) din Constituția României, republicată, și ale Protocolului (nr. 2) anexat Tratatului de la Lisabona de modificare a Tratatului privind Uniunea Europeană și a Tratatului de instituire a Comunității Europene, ratificat prin Legea nr. 13/2008,

Senatul adoptă prezenta hotărâre.

Articolul 1

Senatul constată că propunerea de regulament respectă principiile subsidiarității și proporționalității, considerând că obiectivul de aplicare eficientă a supravegherii bugetare în zona euro nu poate fi atins de o manieră corespunzătoare la nivelul statelor membre, iar proiectul de regulament propus nu depășește nevoia de reglementare necesară realizării acestui obiectiv.

Articolul 2

Opinia Senatului, cuprinsă în prezenta hotărâre, se transmite către instituțiile europene.

Această hotărâre a fost adoptată de Senat în ședința din 8 decembrie 2010, cu respectarea prevederilor art. 76 alin. (2) din Constituția României, republicată.

PREȘEDINTELE SENATULUI

MIRCEA-DAN GEOANĂ

București, 17 decembrie 2010.

Nr. 33.

-------

Source: legislatie.just.ro (Official Gazette). The text shown is the current consolidated form (in Romanian).