Articolul 1
Se aprobă componența numerică și nominală a comisiilor permanente ale Senatului, potrivit anexelor nr. I-XVII, care fac parte integrată din prezenta hotărâre.
privind aprobarea componenței numerice și nominale a comisiilor permanente ale Senatului
În temeiul dispozițiilor art. 44 alin. (1), ale art. 45, 46 și ale art. 66 alin. (1), (2) și (4) din Regulamentul Senatului, aprobat prin Hotărârea Senatului nr. 28/2005, cu modificările ulterioare,
Senatul adoptă prezenta hotărâre.
Se aprobă componența numerică și nominală a comisiilor permanente ale Senatului, potrivit anexelor nr. I-XVII, care fac parte integrată din prezenta hotărâre.
Pe data intrării în vigoarea a prezentări hotărâri, Hotărârea Senatului nr. 71/2008 privind aprobarea componenței numerice și nominale a comisiilor permanente ale Senatului, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 863 din 20 decembrie 2008, cu modificările și completările ulterioare, își încetează aplicabilitatea.
Această hotărâre a fost adoptată de Senat în ședința din 2 martie 2011, cu respectarea prevederilor art. 76 alin. (2) din Constituția României, republicată.
p. PREȘEDINTELE SENATULUI,
IOAN CHELARU
București, 2 martie 2011.
Nr. 19.
Nr. crt. Numele și prenumele Grupul parlamentar 1. Andrei Florin-Mircea Grupul parlamentar al PDL 2. Humelnicu Augustin-Daniel Grupul parlamentar al PDL 3. Rușeț Ion Grupul parlamentar al PDL 4. Urban Iulian Grupul parlamentar al PDL 5. Chelaru Ioan Grupul parlamentar al PSD 6. Greblă Toni Grupul parlamentar al PSD 7. Șova Dan-Coman Grupul parlamentar al PSD 8. Țuțuianu Adrian Grupul parlamentar al PSD 9. Bîgiu Marian-Cristinel Grupul parlamentar al PNL 10. Ghișe Ioan Grupul parlamentar al PNL 11. Gyerko Laszlo Grupul parlamentar al UDMR
COMPONENȚA
Comisiei juridice, de numiri, disciplină,
imunități și validări (11 membri)
Nr. crt. Numele și prenumele Grupul parlamentar 1. Marian Ovidiu Grupul parlamentar al PDL 2. Mocanu Alexandru Grupul parlamentar al PDL 3. Păran Dorin Grupul parlamentar al PDL 4. Pintilie Vasile Grupul parlamentar al PDL 5. Arcaș Viorel Grupul parlamentar al PSD 6. Bota Marius-Sorin Ovidiu Grupul parlamentar al PSD 7. Marcu Gheorghe Grupul parlamentar al PSD 8. Mustățea Vasile Grupul parlamentar al PNL 9. Nicoară Marius-Petre Grupul parlamentar al PNL 10. Rușanu Dan-Radu Grupul parlamentar al PNL 11. Măgureanu Cezar-Mircea Grupul parlamentar al senatorilor independenți
COMPONENȚA
Comisiei pentru buget, finanțe, activitate bancară
și piață de capital (11 membri)
Nr. crt. Numele și prenumele Grupul parlamentar 1. Berceanu Radu-Mircea Grupul parlamentar al PDL 2. Borza Dorel-Constantin-Vasile Grupul parlamentar al PDL 3. Jurcan Dorel Grupul parlamentar al PDL 4. Niță Mihai Grupul parlamentar al PDL 5. Bădescu Iulian Grupul parlamentar al PSD 6. Constantinescu Florin Grupul parlamentar al PSD 7. Nicula Vasile Cosmin Grupul parlamentar al PSD 8. Pașca Liviu-Titus Grupul parlamentar al PNL 9. Vosganian Varujan Grupul parlamentar al PNL 10. Voiculescu Dan Grupul parlamentar al PNL 11. Gyerko Laszlo Grupul parlamentar al UDMR
COMPONENȚA
Comisiei economice,
industrii și servicii (11 membri)
Nr. crt. Numele și prenumele Grupul parlamentar 1. David Gheorghe Grupul parlamentar al PDL 2. Onofrei Orest Grupul parlamentar al PDL 3. Pereș Alexandru Grupul parlamentar al PDL 4. Prodan Tiberiu-Aurelian Grupul parlamentar al PDL 5. Daea Petre Grupul parlamentar al PSD 6. Saghian Gheorghe Grupul parlamentar al PSD 7. Sârbu Ilie Grupul parlamentar al PSD 8. Tămagă Constantin Grupul parlamentar al PSD 9. Mustățea Vasile Grupul parlamentar al PNL 10. Fekete-Szabo Andras-Levente Grupul parlamentar al UDMR 11. Nedelcu Vasile Grupul parlamentar al senatorilor independenți
COMPONENȚA
Comisiei pentru agricultură,
silvicultură și dezvoltare rurală (11 membri)
Nr. crt. Numele și prenumele Grupul parlamentar 1. Humelnicu Augustin-Daniel Grupul parlamentar al PDL 2. Plăcintă Sorina-Luminița Grupul parlamentar al PDL 3. Rasaliu Marian-Iulian Grupul parlamentar al PDL 4. Corlățean Titus Grupul parlamentar al PSD 5. Mardare Radu-Cătălin Grupul parlamentar al PSD 6. Severin Georgică Grupul parlamentar al PSD 7. Antonescu George-Crin-Laurențiu Grupul parlamentar al PNL 8. Luca Raymond Grupul parlamentar al PNL 9. Nicoară Romeo-Florin Grupul parlamentar al PNL 10. Marko Bela Grupul parlamentar al UDMR 11. Mărcuțianu Ovidius Grupul parlamentar al senatorilor independenți
COMPONENȚA
Comisiei pentru politică externă (11 membri)
Nr. crt. Numele și prenumele Grupul parlamentar 1. Filip Petru Grupul parlamentar al PDL 2. Necula Marius-Gerard Grupul parlamentar al PDL 3. Staicu Dumitru-Florian Grupul parlamentar al PDL 4. Prodan Tiberiu-Aurelian Grupul parlamentar al PDL 5. Bălan Gheorghe-Pavel Grupul parlamentar al PSD 6. Belacurencu Trifon Grupul parlamentar al PSD 7. Lazăr Sorin-Constantin Grupul parlamentar al PSD 8. Frâncu Emilian-Valentin Grupul parlamentar al PNL 9. Nicoară Romeo-Florin Grupul parlamentar al PNL 10. Gunthner Tiberiu Grupul parlamentar al UDMR 11. Cibu Constantin-Sever Grupul parlamentar al senatorilor independenți
COMPONENȚA
Comisiei pentru administrație publică,
organizarea teritoriului și protecția mediului
(11 membri)
Nr. crt. Numele și prenumele Grupul parlamentar 1. Banias Mircea-Marius Grupul parlamentar al PDL 2. Dobra Nicolae Grupul parlamentar al PDL 3. Mocanu Toader Grupul parlamentar al PDL 4. Nistor Vasile Grupul parlamentar al PDL 5. Arcaș Viorel Grupul parlamentar al PSD 6. Mîrza Gavril Grupul parlamentar al PSD 7. Moga Nicolae Grupul parlamentar al PSD 8. Valeca Șerban-Constantin Grupul parlamentar al PSD 9. Meleșcanu Teodor-Viorel Grupul parlamentar al PNL 10. Oprea Mario-Ovidiu Grupul parlamentar al PNL 11. Chivu Sorin-Serioja Grupul parlamentar al senatorilor independenți
COMPONENȚA
Comisiei pentru apărare,
ordine publică și siguranță națională (11 membri)
Nr. crt. Numele și prenumele Grupul parlamentar 1. Bașa Petru Grupul parlamentar al PDL 2. Mocanu Alexandru Grupul parlamentar al PDL 3. Rădulescu Cristian Grupul parlamentar al PDL 4. Rușeț Ion Grupul parlamentar al PDL 5. Coca Laurențiu-Florian Grupul parlamentar al PSD 6. Cordoș Alexandru Grupul parlamentar al PSD 7. Găină Mihăiță Grupul parlamentar al PSD 8. Mitrea Elena Grupul parlamentar al PSD 9. Boitan Minerva Grupul parlamentar al PNL 10. Popa Cornel Grupul parlamentar al PNL 11. Albert Almos Grupul parlamentar al UDMR
COMPONENȚA
Comisiei pentru muncă,
familie și protecție socială (11 membri)
Nr. crt. Numele și prenumele Grupul parlamentar 1. Bara Ion Grupul parlamentar al PDL 2. Hărdău Mihail Grupul parlamentar al PDL 3. Popa Mihaela Grupul parlamentar al PDL 4. Rădulescu Șerban Grupul parlamentar al PDL 5. Andronescu Ecaterina Grupul parlamentar al PSD 6. Mang Ioan Grupul parlamentar al PSD 7. Prunea Nicolae-Dănuț Grupul parlamentar al PSD 8. Silistru Doina Grupul parlamentar al PSD 9. Robu Nicolae Grupul parlamentar al PNL 10. Bokor Tiberiu Grupul parlamentar al UDMR 11. Grosu Corneliu Grupul parlamentar al senatorilor independenți
COMPONENȚA
Comisiei pentru învățământ,
știință, tineret și sport (11 membri)
Nr. crt. Numele și prenumele Grupul parlamentar 1. Cinteză Mircea Grupul parlamentar al PDL 2. Rădulescu Șerban Grupul parlamentar al PDL 3. Secășan Iosif Grupul parlamentar al PDL 4. Udriștoiu Tudor Grupul parlamentar al PDL 5. Rotaru Ion Grupul parlamentar al PSD 6. Boitan Minerva Grupul parlamentar al PNL 7. Ichim Paul Grupul parlamentar al PNL 8. Ion Vasile Grupul parlamentar al PNL 9. Gunthner Tiberiu Grupul parlamentar al UDMR 10. Câmpanu Liviu Grupul parlamentar al senatorilor independenți 11. Grosu Corneliu Grupul parlamentar al senatorilor independenți
COMPONENȚA
Comisiei pentru sănătate publică (11 membri)
Nr. crt. Numele și prenumele Grupul parlamentar 1. Bîrlea Gheorghe Grupul parlamentar al PDL 2. Calcan Valentin-Gigel Grupul parlamentar al PDL 3. Feldman Radu-Alexandru Grupul parlamentar al PDL 4. Sbîrciu Ioan Grupul parlamentar al PDL 5. Crăciun Avram Grupul parlamentar al PSD 6. Mazăre Alexandru Grupul parlamentar al PSD 7. Nicolaescu Sergiu-Florin Grupul parlamentar al PSD 8. Severin Georgică Grupul parlamentar al PSD 9. Diaconu Mircea Grupul parlamentar al PNL 10. Țopescu Cristian-George Grupul parlamentar al PNL 11. Bokor Tiberiu Grupul parlamentar al UDMR
COMPONENȚA
Comisiei pentru cultură,
artă și mijloace de informare în masă (11 membri)
Nr. crt. Numele și prenumele Grupul parlamentar 1. Ariton Ion Grupul parlamentar al PDL 2. Fodoreanu Sorin Grupul parlamentar al PDL 3. Necula Marius-Gerard Grupul parlamentar al PDL 4. Niță Mihai Grupul parlamentar al PDL 5. Lazăr Sorin-Constantin Grupul parlamentar al PSD 6. Marian Valer Grupul parlamentar al PSD 7. Voicu Cătălin Grupul parlamentar al PSD 8. Frâncu Emilian-Valentin Grupul parlamentar al PNL 9. Hașotti Puiu Grupul parlamentar al PNL 10. Frunda Gyorgy Grupul parlamentar al UDMR 11. Iordănescu Anghel Grupul parlamentar al senatorilor independenți
COMPONENȚA
Comisiei pentru drepturile omului,
culte și minorități (11 membri)
Nr. crt. Numele și prenumele Grupul parlamentar 1. Blaga Vasile Grupul parlamentar al PDL 2. Boagiu Anca-Daniela Grupul parlamentar al PDL 3. Igaș Constantin-Traian Grupul parlamentar al PDL 4. Panțuru Tudor Grupul parlamentar al PDL 5. Popa Mihaela Grupul parlamentar al PDL 6. Mang Ion Grupul parlamentar al PSD 7. Mitrea Elena Grupul parlamentar al PSD 8. Pop Gheorghe Grupul parlamentar al PSD 9. Vasilescu Lia-Olguța Grupul parlamentar al PSD 10. Diaconu Mircea Grupul parlamentar al PNL 11. Cseke Attila-Zoltan Grupul parlamentar al UDMR
COMPONENȚA
Comisiei pentru egalitatea de șanse (11 membri)
Nr. crt. Numele și prenumele Grupul parlamentar 1. Badea Viorel-Riceard Grupul parlamentar al PDL 2. Calcan Valentin-Gigel Grupul parlamentar al PDL 3. Fodoreanu Sorin Grupul parlamentar al PDL 4. Pintilie Vasile Grupul parlamentar al PDL 5. Găină Mihăiță Grupul parlamentar al PSD 6. Mîrza Gavril Grupul parlamentar al PSD 7. Toma Ion Grupul parlamentar al PSD 8. Pașca Liviu-Titus Grupul parlamentar al PNL 9. Rușanu Dan-Radu Grupul parlamentar al PNL 10. Fekete-Szabo Andras-Levente Grupul parlamentar al UDMR 11. Chirvăsuță Laurențiu Grupul parlamentar al senatorilor independenți
COMPONENȚA
Comisiei pentru privatizare și administrarea
activelor statului (11 membri)
Nr. crt. Numele și prenumele Grupul parlamentar 1. Berca Gabriel Grupul parlamentar al PDL 2. Constantinescu Viorel Grupul parlamentar al PDL 3. Dobra Nicolae Grupul parlamentar al PDL 4. Oprea Dumitru Grupul parlamentar al PDL 5. Staicu Dumitru-Florian Grupul parlamentar al PDL 6. Cordoș Alexandru Grupul parlamentar al PSD 7. Bădescu Iulian Grupul parlamentar al PSD 8. Marian Valer Grupul parlamentar al PSD 9. Nicoară Marius-Petre Grupul parlamentar al PNL 10. Diaconescu Cristian Grupul parlamentar al senatorilor independenți 11. Măgureanu Cezar-Mircea Grupul parlamentar al senatorilor independenți
COMPONENȚA
Comisiei pentru cercetarea abuzurilor,
combaterea corupției și petiții (11 membri)
Nr. crt. Numele și prenumele Grupul parlamentar 1. Dumitru Constantin Grupul parlamentar al PDL 2. Mitrea Miron Grupul parlamentar al PSD 3. Pașca Liviu-Titus Grupul parlamentar al PNL 4. Gyerko Laszlo Grupul parlamentar al UDMR 5. Mihăilescu Petru-Șerban Grupul parlamentar al senatorilor independenți
COMPONENȚA
Comisiei pentru regulament (5 membri)
Nr. crt. Numele și prenumele Grupul parlamentar 1. Oprea Dumitru Grupul parlamentar al PDL 2. Plăcintă Sorina-Luminița Grupul parlamentar al PDL 3. Rasaliu Marian-Iulian Grupul parlamentar al PDL 4. Udriștoiu Tudor Grupul parlamentar al PDL 5. Marcu Gheorghe Grupul parlamentar al PSD 6. Șova Dan-Coman Grupul parlamentar al PSD 7. Toma Ion Grupul parlamentar al PSD 8. Ghișe Ioan Grupul parlamentar al PNL 9. Oprea Mario-Ovidiu Grupul parlamentar al PNL 10. Albert Almos Grupul parlamentar al UDMR 11. Nedelcu Vasile Grupul parlamentar al senatorilor independenți
COMPONENȚA
Comisiei pentru afaceri europene (11 membri)
-------
Source: legislatie.just.ro (Official Gazette). The text shown is the current consolidated form (in Romanian).
We use cookies to analyze site traffic. See our Privacy Policy for details.