privind informarea autorităților cu responsabilități similare din celelalte state membre ale Uniunii Europene cu privire la alegătorii comunitari care au fost înscriși în listele electorale speciale și la persoanele eligibile comunitar a căror candidatură a fost admisă de Biroul Electoral Central, la alegerile pentru Parlamentul European
Având în vedere dispozițiile art. 9^1, 10 și 11 din Legea nr. 33/2007 privind organizarea și desfășurarea alegerilor pentru Parlamentul European, cu modificările și completările ulterioare,
luând în considerare prevederile Hotărârii Guvernului nr. 220/2009 pentru aprobarea modelului cererii de înscriere în listele electorale speciale, care se face de către alegătorul comunitar, precum și a modelului declarației pe propria răspundere, care se prezintă de către persoana eligibilă comunitar la alegerile pentru membrii din România în Parlamentul European,
ținând cont de necesitatea operaționalizării prevederilor legale susmenționate în conformitate cu Directiva Consiliului 93/109/CE din 6 decembrie 1993 de stabilire a normelor de exercitare a dreptului de a alege și de a fi ales pentru Parlamentul European pentru cetățenii Uniunii care au rezidența într-un stat membru în care nu sunt resortisanți,
în temeiul prevederilor art. 65 alin. (4) din Legea nr. 35/2008 pentru alegerea Camerei Deputaților și a Senatului și pentru modificarea și completarea Legii nr. 67/2004 pentru alegerea autorităților administrației publice locale, a Legii administrației publice locale nr. 215/2001 și a Legii nr. 393/2004 privind Statutul aleșilor locali, cu modificările și completările ulterioare, precum și ale art. 23 alin. (4) din Legea nr. 33/2007, cu modificările și completările ulterioare,
Autoritatea Electorală Permanentă adoptă prezenta hotărâre.
(1) La alegerile pentru Parlamentul European, Serviciul relații externe din cadrul Autorității Electorale Permanente asigură informarea autorităților cu responsabilități similare din celelalte state membre ale Uniunii Europene cu privire la alegătorii comunitari care au fost înscriși în listele electorale speciale și la persoanele eligibile comunitar a căror candidatură a fost admisă de Biroul Electoral Central.
(2) Până cel mai târziu cu 20 de zile înaintea zilei de referință, Serviciul relații externe din cadrul Autorității Electorale Permanente asigură transmiterea către autoritățile prevăzute la alin. (1) a informațiilor din cererile de înscriere în listele electorale speciale, respectiv din declarațiile pe propria răspundere ale persoanelor eligibile comunitar, ale căror modele sunt prevăzute de Hotărârea Guvernului nr. 220/2009 pentru aprobarea modelului cererii de înscriere în listele electorale speciale, care se prezintă de către persoana eligibilă comunitar la alegerile pentru membrii din România în Parlamentul European.
Prezenta hotărâre se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.