În temeiul art. 26 alin. (6) din Legea-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, precum și al art. 42 din Regulamentul-cadru privind stabilirea principiilor generale de ocupare a unui post vacant sau temporar vacant corespunzător funcțiilor contractuale și a criteriilor de promovare în grade sau trepte profesionale imediat superioare a personalului contractual din sectorul bugetar plătit din fonduri publice, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 286/2011, și al art. 5 alin. (4) din Hotărârea Guvernului nr. 76/2009 privind organizarea și funcționarea Ministerului Transporturilor și Infrastructurii, cu modificările și completările ulterioare,
ministrul transporturilor și infrastructurii emite următorul ordin:
Se aprobă Regulamentul privind criteriile și modul de evaluare a performanțelor profesionale individuale anuale ale personalului contractual și de organizare și desfășurare a examenului de promovare în grade sau trepte profesionale imediat superioare a personalului contractual din aparatul propriu al Ministerului Transporturilor și Infrastructurii, precum și din cadrul instituțiilor publice care funcționează în subordinea acestuia, prevăzut în anexa care face parte integrantă din prezentul ordin.
Ordinul ministrului transporturilor și infrastructurii nr. 924/2010 pentru aprobarea Regulamentului privind criteriile și modul de evaluare a performanțelor profesionale individuale anuale ale personalului contractual din Ministerul Transporturilor și Infrastructurii, precum și din instituțiile publice din subordinea acestuia, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 809 din 3 decembrie 2010, își încetează aplicabilitatea.
Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Ministrul transporturilor și infrastructurii, Anca Daniela Boagiu
București, 26 august 2011.
ANEXĂ
REGULAMENT
privind criteriile și modul de evaluare a performanțelor profesionale individuale anuale
ale personalului contractual și de organizare și desfășurare a examenului de promovare
în grade sau trepte profesionale imediat superioare a personalului contractual din aparatul
propriu al Ministerului Transporturilor și Infrastructurii, precum și din cadrul instituțiilor
publice care funcționează în subordinea acestuia