privind aprobarea tarifului de depozitare al produselor alimentare de bază în cadrul Programului guvernamental de sprijin pentru pensionari "Coșul de solidaritate"
ministrul administrației și internelor emite prezentul ordin.
Se aprobă tariful de depozitare al produselor alimentare de bază în cadrul Programului guvernamental de sprijin pentru pensionari "Coșul de solidaritate", în spațiile unităților teritoriale subordonate Administrației Naționale a Rezervelor de Stat și Probleme Speciale.
(1) Tariful de depozitare este compus din tariful de manipulare și tariful de păstrare.
(2) Tariful de manipulare este de 7,75 lei/tonă, inclusiv TVA, de produs manipulat și se aplică atât la descărcarea, cât și la încărcarea acestuia.
(3) Tariful de păstrare al produselor în spațiile unităților teritoriale subordonate Administrației Naționale a Rezervelor de Stat și Probleme Speciale este de 2,79 lei/mý/lună, inclusiv TVA.
Sumele încasate de unitățile teritoriale subordonate Administrației Naționale a Rezervelor de Stat și Probleme Speciale se fac venit la bugetul de stat.
Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
București, 28 octombrie 2011.