REGULAMENT din 1 noiembrie 2011

REGULAMENT Ministerul Educa?iei, Cercetării, Tineretului ?i Sportului
Published in
MONITORUL OFICIAL nr. 818 din 19 noiembrie 2011
Entered into force
19.11.2011
Consolidated form as of
19.11.2011

de organizare și funcționare a Unității pentru Finanțarea Învățământului Preuniversitar

Capitolul I — Obiective și atribuții ↑ Contents

Articolul 1

(1) Unitatea pentru Finanțarea Învățământului Preuniversitar, denumită în continuare U.F.Î.P., este unitate cu personalitate juridică în subordinea Ministerului Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului, înființată prin Legea educației naționale nr. 1/2011, cu modificările și completările ulterioare, și își desfășoară activitatea în conformitate cu prevederile prezentului regulament.

(2) U.F.Î.P. este condusă de un director care are calitatea de ordonator terțiar de credite.

(3) Directorul U.F.Î.P. este numit prin ordin al ministrului educației, cercetării, tineretului și sportului, în urma organizării concursului în conformitate cu prevederile legale.

(4) Directorul U.F.Î.P, în termen de 15 zile de la numirea în funcție, propune spre aprobare Ministerului Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului structura organizatorică a U.F.Î.P.

Articolul 2

Obiectivele U.F.Î.P. sunt următoarele:

a) să creeze cadrul instituțional și organizatoric pentru descentralizarea finanțării învățământului preuniversitar;

b) să elaboreze principiile descentralizării finanțării învățământului preuniversitar, ale formulei de finanțare și ale standardelor de cost necesare finanțării corespunzătoare a unităților de învățământ preuniversitar;

c) să elaboreze un raport anual care urmărește utilizarea eficientă și transparentă a banilor publici în învățământul preuniversitar;

d) să stabilească indicatorii de cost pe elev/preșcolar astfel încât să se asigure nivelul de calitate al învățământului preuniversitar.

Articolul 3

Atribuțiile U.F.Î.P. sunt următoarele:

a) asigură secretariatul tehnic și executiv pentru activitatea Consiliului Național pentru Finanțarea Învățământului Preuniversitar, denumit în continuare C.N.F.Î.P., conform solicitărilor acestuia și normelor legale în vigoare;

b) asigură buna desfășurare a activității curente a C.N.F.Î.P.;

c) propune Ministerului Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului măsuri de îmbunătățire și armonizare a cadrului legal specific descentralizării sistemului de finanțare a unităților de învățământ preuniversitar;

d) propune C.N.F.Î.P. spre analiză și aprobare cadrul instituțional și organizatoric pentru finanțarea de bază, complementară și suplimentară;

e) elaborează metodologia de calcul, costurile standard pe elev/preșcolar la nivel național și coeficienții de diferențiere, precum și modul de calcul al indicatorilor de corecție ai costului standard, pe care le înaintează spre aprobare C.N.F.Î.P.;

f) monitorizează activitatea de finanțare pe baza costurilor standard pe elev/preșcolar a unităților de învățământ preuniversitar de stat și propune măsuri pentru asigurarea finanțării pentru unitățile de învățământ aflate în dificultate;

g) elaborează metodologia privind finanțarea de bază a unei unități școlare rezultată prin multiplicarea costului standard pe elev/preșcolar cu coeficienții specifici unității școlare și cu numărul de elevi și o înaintează spre aprobare C.N.F.Î.P.;

h) elaborează normele metodologice privind determinarea costului standard pe elev/preșcolar și le înaintează Ministerului Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului în vederea inițierii hotărârii de Guvern pentru punerea în aplicare a prevederilor art. 104 alin. (4) din Legea nr. 1/2011, cu modificările și completările ulterioare;

i) propune Ministerului Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului și C.N.F.Î.P. instrumente specifice de cercetare și investigare a efectelor produse prin aplicarea procedurilor și formulelor de finanțare, precum și corecții ale formulei de finanțare și ale metodologiilor de alocare.

Capitolul II — Organizarea și funcționarea U.F.Î.P. și a C.N.F.Î.P. ↑ Contents

Articolul 4

(1) C.N.F.Î.P. este organ consultativ al Ministerului Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului, fără personalitate juridică, format din 19 membri numiți prin ordin al ministrului educației, cercetării, tineretului și sportului.

(2) C.N.F.Î.P. aprobă metodologia de repartizare a fondurilor alocate instituțiilor de învățământ preuniversitar pentru realizarea standardelor de cost și propune Ministerului Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului proiectul de hotărâre de Guvern privind determinarea costurilor standard pe elev/preșcolar.

(3) C.N.F.Î.P. propune spre aprobare Ministerului Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului formula de finanțare de bază a unităților de învățământ preuniversitar care ia în considerare costul standard pe elev/preșcolar, numărul de elevi/preșcolari din unitatea de învățământ, precum și factorii de corecție dependenți de densitatea de elevi în zonă, severitatea dezavantajelor, de limba de predare și alți factori.

(4) C.N.F.Î.P. determină costul standard pe elev/preșcolar cu respectarea prevederilor prezentului ordin, precum și ale art. 104 din Legea nr. 1/2011, cu modificările și completările ulterioare.

(5) Componența C.N.F.Î.P. este următoarea:

a) președinte;

b) 12 reprezentanți ai Ministerului Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului (4 reprezentanți ai direcțiilor de specialitate din Ministerului Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului, 4 reprezentanți ai inspectoratelor școlare și 4 reprezentanți ai unităților de învățământ preuniversitar);

c) 3 reprezentanți ai partenerilor sociali;

d) 3 reprezentanți ai structurilor asociative ale autorităților administrației publice locale.

(6) Președintele și membrii C.N.F.Î.P. sunt desemnați prin ordin al ministrului educației, cercetării, tineretului și sportului.

Articolul 5

C.N.F.Î.P. are următoarele atribuții:

a) determină costul standard pe elev/preșcolar și coeficienții de diferențiere;

b) asigură alocarea eficientă și transparentă, pe baza formulei de finanțare și a standardelor de cost, a fondurilor destinate învățământului preuniversitar;

c) asigură formula de finanțare în conformitate cu principiul calității, în baza căruia activitățile de învățământ se raportează la standarde de referință și la bune practici naționale și internaționale;

d) elaborează și transmite criteriile, metodologiile și formulele de fundamentare, repartizează resursele financiare și stabilește standardele pentru finanțarea proporțională cu numărul de elevi/preșcolari ai unităților de învățământ preuniversitar, în vederea aprobării acestora de către conducerea Ministerului Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului;

e) analizează necesitățile de finanțare a învățământului preuniversitar, conform obiectivelor strategiei naționale de dezvoltare a învățământului preuniversitar și planurilor strategice ale instituțiilor de învățământ preuniversitar;

f) elaborează și face public anual raportul privind finanțarea învățământului preuniversitar de stat;

g) înaintează ministrului educației, cercetării, tineretului și sportului propuneri privind acțiunile ce trebuie întreprinse pentru a asigura o finanțare eficientă a învățământului preuniversitar;

h) realizează și alte activități considerate a fi necesare pentru stimularea învățământului preuniversitar, cu respectarea cadrului legal aplicabil.

Articolul 6

Președintele C.N.F.Î.P. are următoarele atribuții:

a) conduce și coordonează întreaga activitate a C.N.F.Î.P.;

b) reprezintă C.N.F.Î.P. în relațiile cu conducerea Ministerului Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului;

c) elaborează programele de activități ale C.N.F.Î.P., pe care le supune spre aprobare conducerii Ministerului Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului, și asigură îndeplinirea acestora;

d) stabilește sarcini și atribuții pentru fiecare dintre membrii C.N.F.Î.P., în funcție de competențele lor profesionale;

e) întocmește rapoartele de activitate ale C.N.F.Î.P., pe care le înaintează conducerii Ministerului Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului.

Articolul 7

C.N.F.Î.P. se întrunește în sesiuni ordinare, semestrial, și în ședințe extraordinare, ori de câte ori este nevoie. Reuniunile se convoacă de către președinte cu cel puțin 7 zile înainte de data reuniunii. Termenul de 7 zile se poate reduce la 3 zile, în cazul reuniunilor extraordinare.

Articolul 8

(1) Cvorumul de lucru este de două treimi din numărul total al membrilor, iar hotărârile se iau cu majoritatea simplă a celor prezenți.

(2) Materialele care vor fi dezbătute în reuniuni vor fi puse la dispoziția membrilor C.N.F.Î.P de către U.F.Î.P cu cel puțin 5 zile înainte de data desfășurării reuniunii.

Capitolul III — Resursele necesare funcționării U.F.Î.P. ↑ Contents

Articolul 9

Pentru activitatea curentă, U.F.Î.P. dispune de 9 posturi.

Articolul 10

Cheltuielile cu organizarea și funcționarea U.F.Î.P. și a C.N.F.Î.P. se suportă de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului.

Articolul 11

Salariile de bază și indemnizațiile personalului din U.F.Î.P. sunt stabilite conform reglementărilor în vigoare pentru personalul contractual bugetar.

--------

Source: legislatie.just.ro (Official Gazette). The text shown is the current consolidated form (in Romanian).