LEGE nr. 280 din 7 decembrie 2011

LEGE Parlamentul
Published in
MONITORUL OFICIAL nr. 877 din 12 decembrie 2011
Entered into force
15.12.2011
Consolidated form as of
15.12.2011

privind modificarea Legii nr. 265/2010 pentru modificarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 104/2001 privind organizarea și funcționarea Poliției de Frontieră Române și pentru abrogarea art. 4 alin. (4) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 105/2001 privind frontiera de stat a României, precum și pentru modificarea și completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 104/2001 privind organizarea și funcționarea Poliției de Frontieră Române și a Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 105/2001 privind frontiera de stat a României

Parlamentul României adoptă prezenta lege.

Articolul I

Legea nr. 265/2010 pentru modificarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 104/2001 privind organizarea și funcționarea Poliției de Frontieră Române și pentru abrogarea art. 4 alin. (4) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 105/2001 privind frontiera de stat a României, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 872 din 28 decembrie 2010, se modifică după cum urmează:

1. La articolul I, punctul 2 va avea următorul cuprins:

"2. La articolul 2, litera a) va avea următorul cuprins:

«a) zona de competență:

1. suprafața din teritoriul național constituită din zona de frontieră, suprafața și imobilele porturilor și aeroporturilor deschise traficului internațional, Dunărea maritimă, apele maritime interioare, marea teritorială, zona contiguă, zona economică exclusivă, Canalul Dunăre-Marea Neagră și Canalul Sulina situat în afara zonei de frontieră, în care Poliția de Frontieră Română își îndeplinește atribuțiile prevăzute de lege;

2. întreaga suprafață a teritoriului național, numai pentru îndeplinirea atribuțiilor privind prevenirea și combaterea migrației ilegale;»".

2. La articolul I, punctul 4 va avea următorul cuprins:

"4. Articolul 6 va avea următorul cuprins:

«Art. 6. - Poliția de Frontieră Română are următoarea structură organizatorică:

a) Inspectoratul General al Poliției de Frontieră;

b) Garda de Coastă;

c) inspectorate teritoriale ale poliției de frontieră, corespondente fiecărui stat vecin la frontiera externă, astfel cum este definită la art. 1 lit. e) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 105/2001 privind frontiera de stat a României, aprobată cu modificări prin Legea nr. 243/2002, cu modificările și completările ulterioare;

d) servicii teritoriale ale poliției de frontieră, la nivelul fiecărui județ situat la frontiera de stat a României;

e) sectoare ale poliției de frontieră;

f) puncte ale poliției de frontieră;

g) instituții de învățământ pentru pregătirea și specializarea personalului;

h) centre, birouri și puncte de contact;

i) grupuri de nave ale poliției de frontieră;

j) alte unități.»"

3. La articolul I, punctul 5 va avea următorul cuprins:

"5. Articolul 12 va avea următorul cuprins:

«Art. 12. - (1) La nivel teritorial, Poliția de Frontieră Română organizează Garda de Coastă, inspectorate teritoriale, servicii teritoriale, grupuri de nave, sectoare și alte unități ale poliției de frontieră; în punctele de trecere a frontierei de stat se organizează și funcționează puncte ale poliției de frontieră.

(2) În zona de competență corespunzătoare județelor Tulcea și Constanța se organizează și funcționează Garda de Coastă, cu personalitate juridică.

(3) Garda de Coastă are în structura sa organizatorică servicii, servicii teritoriale, grupuri de nave, sectoare și puncte ale poliției de frontieră, înființate prin ordin al ministrului administrației și internelor. Intern se organizează în servicii, birouri, compartimente și centru de pregătire.

(4) Pentru frontiera cu fiecare stat vecin la frontiera externă, exceptând județele Tulcea și Constanța, se organizează și funcționează câte un inspectorat teritorial cu personalitate juridică, iar în județele care au ca limită frontiera de stat se organizează servicii teritoriale ale poliției de frontieră.

(5) În cadrul inspectoratelor teritoriale și al Gărzii de Coastă se organizează și funcționează servicii teritoriale ale poliției de frontieră.

(6) La frontiera pe apă și la țărmul Mării Negre, în cadrul grupurilor de nave, al sectoarelor poliției de frontieră se organizează și funcționează componenta navală a Poliției de Frontieră Române.

(7) Garda de Coastă, inspectoratele teritoriale ale poliției de frontieră, grupurile de nave, serviciile teritoriale și sectoarele poliției de frontieră sunt conduse de un șef, ajutat de adjuncți.

(8) Șeful Gărzii de Coastă este numit și eliberat din funcție prin ordin al ministrului administrației și internelor, la propunerea inspectorului general al Inspectoratului General al Poliției de Frontieră, în condițiile legii.

(9) Șefii inspectoratelor teritoriale ale poliției de frontieră sunt numiți și eliberați din funcție prin ordin al ministrului administrației și internelor, la propunerea inspectorului general al Inspectoratului General al Poliției de Frontieră, în condițiile legii.

(10) Adjuncții șefului Gărzii de Coastă și ai șefilor inspectoratelor teritoriale ale poliției de frontieră sunt numiți și eliberați din funcție de inspectorul general al Inspectoratului General al Poliției de Frontieră, la propunerea șefului Gărzii de Coastă, respectiv a șefilor inspectoratelor teritoriale ale poliției de frontieră, în condițiile legii.

(11) Șefii grupurilor de nave, ai sectoarelor poliției de frontieră, adjuncții acestora, precum și șefii punctelor poliției de frontieră rutiere, feroviare și portuare sunt numiți și eliberați din funcție de șeful Gărzii de Coastă, respectiv de șefii inspectoratelor teritoriale ale poliției de frontieră, în condițiile legii.

(12) Șefii serviciilor teritoriale sunt numiți și eliberați din funcție de inspectorul general al Inspectoratului General al Poliției de Frontieră, la propunerea șefului Gărzii de Coastă, respectiv a șefilor inspectoratelor teritoriale ale poliției de frontieră, în condițiile legii.

(13) Șefii punctelor poliției de frontieră aeroportuare, precum și adjuncții acestora, șefii centrelor, birourilor, punctelor de contact și directorii instituțiilor de învățământ pentru pregătirea și specializarea personalului sunt numiți și eliberați din funcție de inspectorul general al Inspectoratului General al Poliției de Frontieră, în condițiile legii.

(14) Adjuncții directorilor instituțiilor de învățământ pentru pregătirea și specializarea personalului sunt numiți și eliberați din funcție de inspectorul general al Inspectoratului General al Poliției de Frontieră, la propunerea directorilor instituțiilor de învățământ pentru pregătirea și specializarea personalului, în condițiile legii.»"

4. La articolul I, punctul 6 va avea următorul cuprins:

"6. Articolul 14 va avea următorul cuprins:

«Art. 14. - (1) Garda de Coastă și inspectoratele teritoriale ale poliției de frontieră au la nivel teritorial, ca structuri de execuție, sectoare și grupuri de nave care au competență teritorială limitată.

(2) Locul de dispunere și zona de competență teritorială ale sectorului și grupului de nave se stabilesc prin dispoziție a inspectorului general al Inspectoratului General al Poliției de Frontieră.

(3) Sectorul și grupul de nave se organizează pe compartimente, ture și echipaje, conform specificului activităților, potrivit dispoziției inspectorului general al Inspectoratului General al Poliției de Frontieră.»"

5. La articolul I, punctul 7 va avea următorul cuprins:

"7. Articolul 21 va avea următorul cuprins:

«Art. 21. - (1) În zona de competență, la frontiera externă, Poliția de Frontieră Română are următoarele atribuții generale:

a) execută supravegherea și controlul la trecerea frontierei de stat a României, previne și combate migrația ilegală și criminalitatea transfrontalieră în zona de competență, precum și orice altă încălcare a regimului juridic al frontierei de stat;

b) apără viața, integritatea corporală și libertatea persoanelor, proprietatea publică și privată, celelalte drepturi și interese legitime ale cetățenilor și comunității;

c) realizează controlul documentelor pentru trecerea frontierei de stat în punctele de trecere deschise traficului internațional, la intrarea în și la ieșirea din zonele libere, în punctele de mic trafic și treceri simplificate sau în alte locuri, după caz, potrivit legii;

d) asigură derularea fluentă, corectă și civilizată a traficului de călători și mărfuri prin punctele de trecere a frontierei de stat, împreună cu celelalte autorități care au, potrivit legii, competențe de control privind trecerea frontierei de stat;

e) asigură controlul trecerii peste frontiera de stat, în condițiile legii, a armelor, munițiilor, armelor de panoplie și de autoapărare, munițiilor aferente acestora, substanțelor explozive și a dispozitivelor încărcate cu substanțe toxice ori radioactive;

f) supraveghează, prin observare directă permanentă, spațiul aerian adiacent frontierei de stat și mării teritoriale;

g) asigură aplicarea prevederilor tratatelor, acordurilor, convențiilor și protocoalelor cu privire la frontiera de stat și la controlul trecerii frontierei, încheiate de România cu statele vecine, cu alte state, cu organizații internaționale sau regionale;

h) încheie tratate, prin Inspectoratul General al Poliției de Frontieră, și documente de cooperare internațională, cu autorități similare din alte state, în domeniile specifice de activitate, cu respectarea legislației interne și a normelor de drept internațional relevante;

i) asigură supravegherea, controlul și întreținerea semnelor de frontieră;

j) organizează și realizează cooperarea, în domeniile specifice de activitate, cu organele similare ale statelor vecine, ale altor state sau comunități de state, conform înțelegerilor bi- sau multilaterale la care România este parte;

k) organizează acțiuni pentru descoperirea și identificarea persoanelor care au încălcat sau despre care se dețin date că intenționează să încalce normele regimului juridic al frontierei de stat, precum și alte prevederi legale stabilite în competență;

l) culege, stochează, prelucrează, valorifică și face schimb de date și informații, în condițiile stabilite de lege pentru Poliția Română, în scopul exercitării atribuțiilor legale, cu autoritățile publice interesate, pe bază de protocol, și cu organisme similare din alte state, pe baza înțelegerilor la care România este parte;

m) constată contravențiile și aplică sancțiunile contravenționale, potrivit legii;

n) coordonează activitățile personalului celorlalte instituții sau ale operatorilor economici care, potrivit legii, își desfășoară activitatea în punctul de trecere a frontierei de stat, în legătură cu trecerea frontierei de stat, și urmărește respectarea legii de către întregul personal din punctul de trecere;

o) asigură menținerea ordinii și liniștii publice în punctele de trecere a frontierei de stat, iar, la solicitarea altor autorități ale statului, participă la astfel de acțiuni în localitățile din zona de frontieră;

p) participă, împreună cu alte formațiuni ale Ministerului Administrației și Internelor, în colaborare cu forțe ale Ministerului Apărării Naționale, cu unități de protecție civilă și cu alte autorități prevăzute de lege, la activitățile de salvare și evacuare a persoanelor și bunurilor periclitate de incendii, explozii, avarii, accidente, calamități naturale și catastrofe, precum și de limitare și înlăturare a urmărilor provocate de astfel de evenimente;

q) participă, împreună cu autoritățile teritoriale pentru protecția mediului și cu organele de frontieră ale statelor vecine, după caz, la luarea măsurilor necesare pentru prevenirea riscurilor ecologice și a producerii daunelor, precum și, în caz de accidente care afectează factorii de mediu, la eliminarea efectelor acestora;

r) efectuează, prin laboratoarele și experții proprii acreditați la nivelul Poliției de Frontieră Române, constatări tehnico-științifice și expertize criminalistice, dispuse conform normelor legale în vigoare;

s) organizează și coordonează, prin Punctul Național de Contact Frontex din cadrul Inspectoratului General al Poliției de Frontieră, activități sub egida Agenției Europene pentru Gestionarea Cooperării Operative la Frontierele Externe ale Statelor Membre ale Uniunii Europene, denumită în continuare Agenția Frontex, pe teritoriul României, conform Regulamentului (CE) nr. 2.007/2004 al Consiliului din 26 octombrie 2004 de instituire a Agenției Europene pentru Gestionarea Cooperării Operative la Frontierele Externe ale Statelor Membre ale Uniunii Europene;

t) participă, cu polițiști de frontieră și cu echipamente tehnice puse la dispoziția Agenției Frontex, în operațiunile/activitățile comune organizate de către Agenția Frontex, pentru securizarea frontierelor externe ale Uniunii Europene;

u) desfășoară activități pentru constatarea faptelor penale și, prin organele de cercetare penală ale poliției judiciare din cadrul Poliției de Frontieră Române, efectuează cercetări în legătură cu acestea, conform legii;

v) exercită orice alte atribuții stabilite prin lege.

(2) În zona de competență pe apă, la frontiera externă, Poliția de Frontieră Română are următoarele atribuții specifice:

a) supraveghează și asigură respectarea drepturilor statului român în apele din zona de competență;

b) previne și combate pirateria, acțiunile teroriste și faptele circumscrise crimei organizate în apele aflate sub jurisdicția statului român;

c) execută, direct sau împreună cu autoritatea vamală, controlul navelor și al ambarcațiunilor despre care se dețin date și informații că desfășoară activități ilegale în zona de competență ori sunt surprinse desfășurând asemenea activități;

d) execută controlul navelor și al ambarcațiunilor, împreună cu unitățile teritoriale pentru protecția mediului, în caz de evacuare a apelor uzate în emisar sau în caz de producere a unei poluări accidentale;

e) participă la supravegherea, controlul și asigurarea protecției și conservării fondului cinegetic și piscicol natural, prin prevenirea și combaterea vânatului și pescuitului ilegal, precum și a exploatării ilegale a altor resurse biologice și nebiologice din apele aflate în zona de competență;

f) organizează și desfășoară acțiuni de căutare a navelor aflate în pericol în apele din zona de competență și în marea liberă și participă la salvarea echipajelor acestora în caz de necesitate, iar, la solicitare, desfășoară acțiuni de salvare a navelor și a încărcăturii lor, conform dreptului maritim internațional;

g) execută supravegherea și participă la controlul pentru respectarea normelor privind ordinea și siguranța navigației în apele din zona de competență și în porturi, în colaborare cu organele zonale ale căpităniilor de port;

h) interzice, direct sau cu participarea, la cerere, a unităților de nave ale Ministerului Apărării Naționale, accesul navelor străine în anumite zone, sectoare sau raioane ale mării teritoriale și căilor navigabile fluviale aflate sub jurisdicția statului român, prin suspendarea temporară a dreptului de trecere inofensivă, conform legii;

i) asigură protecția și participă la apărarea obiectivelor de importanță deosebită aflate în apele din zona de competență, în colaborare cu unitățile de nave ale Ministerului Apărării Naționale, cu alte forțe, în conformitate cu planurile aprobate din timp;

j) participă, cu polițiști de frontieră și mijloace navale, în cadrul operațiunilor/proiectelor comune organizate de Agenția Frontex.

(3) În zona de competență la frontiera internă, Poliția de Frontieră Română are următoarele atribuții:

a) asigură cooperarea transfrontalieră și schimbul de date și informații cu structurile similare din statele vecine, conform acordurilor de frontieră, și derulează acțiuni ce au ca scop asigurarea respectării acordurilor/tratatelor de frontieră;

b) coordonează misiunile derulate pe linia supravegherii și controlului frontierelor, la un nivel specializat, în cazul în care România decide reintroducerea controalelor la frontierele interne, conform normelor prevăzute în Regulamentul (CE) nr. 562/2006 al Parlamentului European și al Consiliului din 15 martie 2006 de instituire a unui Cod comunitar privind regimul de trecere a frontierelor de către persoane (Codul frontierelor Schengen);

c) coordonează și asigură aplicarea prevederilor documentelor bilaterale încheiate cu statele vecine pe linia marcării liniei de frontieră, protecției, întreținerii și reconstituirii culoarului și semnelor de frontieră;

d) centralizează, la nivel teritorial, datele statistice privind migrația ilegală și coordonează, cu celelalte structuri în domeniu, activitățile desfășurate pe această linie;

e) asigură, potrivit cadrului legal privind cooperarea polițienească internațională, efectuarea schimbului operativ de date și informații în domeniul transfrontalier prin centrele, birourile și punctele comune de contact constituite în baza tratatelor internaționale.»"

6. La articolul I punctul 10, alineatul (1) al articolului 24 va avea următorul cuprins:

"Art. 24. - (1) În punctele de trecere a frontierei de stat, în apele de frontieră de la frontiera externă, pe Dunărea maritimă, apele maritime interioare, marea teritorială, zona contiguă, zona economică exclusivă, Canalul Dunăre-Marea Neagră și Canalul Sulina situat în afara zonei de frontieră, organele de cercetare penală ale poliției judiciare din cadrul Poliției de Frontieră Române efectuează urmărirea penală pentru orice infracțiune de frontieră, care nu este dată în mod obligatoriu, prin lege, în competența altor organe de urmărire penală."

7. Articolul III va avea următorul cuprins:

"Art. III. - Prevederile prezentei legi intră în vigoare la data eliminării controalelor la frontierele interne, stabilită prin decizie a Consiliului Uniunii Europene, cu excepția prevederilor art. I pct. 9 cu referire la art. 23 alin. (1)."

Articolul II

Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 104/2001 privind organizarea și funcționarea Poliției de Frontieră Române, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 351 din 29 iunie 2001, aprobată cu modificări prin Legea nr. 81/2002, cu modificările și completările ulterioare, se modifică și se completează după cum urmează:

1. La articolul 2, litera a) se modifică și va avea următorul cuprins:

"a) zona de competență:

1. suprafața din teritoriul național constituită din zona de frontieră, suprafața și imobilele aeroporturilor și porturilor situate în interiorul țării, deschise traficului internațional, Dunărea interioară, brațul Măcin, Dunărea maritimă, Canalul Dunăre - Marea Neagră, Canalul Sulina situat în afara zonei de frontieră, apele maritime interioare și marea teritorială, precum și zona contiguă și zona economică exclusivă ale României, în care Poliția de Frontieră Română își îndeplinește atribuțiile prevăzute de lege;

2. întreaga suprafață a teritoriului național, numai pentru îndeplinirea atribuțiilor privind prevenirea și combaterea migrației ilegale;".

2. Articolul 6 se modifică și va avea următorul cuprins:

"Art. 6. - Poliția de Frontieră Română are următoarea structură organizatorică:

a) Inspectoratul General al Poliției de Frontieră;

b) Garda de Coastă;

c) inspectorate teritoriale ale poliției de frontieră;

d) servicii teritoriale ale poliției de frontieră;

e) sectoare ale poliției de frontieră;

f) grupuri de nave ale poliției de frontieră;

g) puncte ale poliției de frontieră;

h) instituții de învățământ pentru pregătirea și specializarea personalului;

i) centre, birouri și puncte de contact;

j) alte unități."

3. Articolul 12 se modifică și va avea următorul cuprins:

"Art. 12. - (1) La nivel teritorial, Poliția de Frontieră Română organizează Garda de Coastă, inspectorate teritoriale, grupuri de nave, sectoare și alte unități ale poliției de frontieră; în punctele de trecere a frontierei de stat se organizează și funcționează puncte ale poliției de frontieră.

(2) În zona de competență corespunzătoare județelor Tulcea și Constanța se organizează și funcționează Garda de Coastă, cu personalitate juridică.

(3) Garda de Coastă are în structura sa organizatorică servicii teritoriale, grupuri de nave, sectoare și puncte ale poliției de frontieră, înființate prin ordin al ministrului administrației și internelor. Intern se organizează în servicii, birouri, compartimente și centru de pregătire.

(4) La frontiera cu fiecare stat vecin, exceptând județele Tulcea și Constanța, se organizează și funcționează inspectorate teritoriale cu personalitate juridică. În județele care au ca limită frontiera de stat, se organizează servicii teritoriale ale poliției de frontieră. În județele Brăila și Ialomița se organizează sectoare ale poliției de frontieră, prin ordin al ministrului administrației și internelor.

(5) În cadrul inspectoratelor teritoriale și al Gărzii de Coastă se organizează și funcționează servicii teritoriale ale poliției de frontieră.

(6) La frontiera pe apă și la țărmul Mării Negre, în cadrul grupurilor de nave și al sectoarelor poliției de frontieră, se organizează și funcționează componenta navală a Poliției de Frontieră Române.

(7) Garda de Coastă, inspectoratele teritoriale ale poliției de frontieră, serviciile teritoriale, grupurile de nave și sectoarele poliției de frontieră sunt conduse de un șef, ajutat de adjuncți.

(8) Șeful Gărzii de Coastă este numit și eliberat din funcție prin ordin al ministrului administrației și internelor, la propunerea inspectorului general al Inspectoratului General al Poliției de Frontieră, în condițiile legii.

(9) Șefii inspectoratelor teritoriale ale poliției de frontieră sunt numiți și eliberați din funcție prin ordin al ministrului administrației și internelor, la propunerea inspectorului general al Inspectoratului General al Poliției de Frontieră, în condițiile legii.

(10) Adjuncții șefului Gărzii de Coastă și ai șefilor inspectoratelor teritoriale ale poliției de frontieră sunt numiți și eliberați din funcție de inspectorul general al Inspectoratului General al Poliției de Frontieră, la propunerea șefului Gărzii de Coastă, respectiv a șefilor inspectoratelor teritoriale ale poliției de frontieră, în condițiile legii.

(11) Șefii grupurilor de nave și ai sectoarelor poliției de frontieră, adjuncții acestora, precum și șefii punctelor poliției de frontieră rutiere, feroviare și portuare sunt numiți și eliberați din funcție de șeful Gărzii de Coastă, respectiv de șefii inspectoratelor teritoriale ale poliției de frontieră, în condițiile legii.

(12) Șefii punctelor poliției de frontieră aeroportuare, precum și adjuncții acestora, șefii centrelor, birourilor, punctelor de contact și directorii instituțiilor de învățământ pentru pregătirea și specializarea personalului sunt numiți și eliberați din funcție de inspectorul general al Inspectoratului General al Poliției de Frontieră, în condițiile legii.

(13) Adjuncții directorilor instituțiilor de învățământ pentru pregătirea și specializarea personalului sunt numiți și eliberați din funcție de inspectorul general al Inspectoratului General al Poliției de Frontieră, la propunerea directorilor instituțiilor de învățământ pentru pregătirea și specializarea personalului, în condițiile legii."

4. Articolul 13 se modifică și va avea următorul cuprins:

"Art. 13. - (1) Inspectoratele teritoriale se organizează intern pe servicii, birouri și compartimente, după caz, prin ordin al ministrului administrației și internelor.

(2) Serviciile teritoriale ale poliției de frontieră se organizează intern pe birouri și compartimente, după caz, prin ordin al ministrului administrației și internelor."

5. Articolul 14 se modifică și va avea următorul cuprins:

"Art. 14. - (1) Garda de Coastă și inspectoratele teritoriale ale poliției de frontieră au la nivel teritorial, ca structuri de execuție, sectoare și grupuri de nave care au competență teritorială limitată.

(2) Locul de dispunere și zona de competență teritorială ale sectorului și/sau grupului de nave se stabilesc prin dispoziție a inspectorului general al Inspectoratului General al Poliției de Frontieră.

(3) Sectorul și grupul de nave se organizează pe compartimente, ture și echipaje, conform specificului activităților, potrivit dispoziției inspectorului general al Inspectoratului General al Poliției de Frontieră."

6. Articolul 21 se modifică și va avea următorul cuprins:

"Art. 21. - În zona de competență, Poliția de Frontieră Română are următoarele atribuții generale:

a) execută supravegherea și controlul la trecerea frontierei de stat a României, previne și combate migrația ilegală și criminalitatea transfrontalieră în zona de competență, precum și orice altă încălcare a regimului juridic al frontierei de stat;

b) apără viața, integritatea corporală și libertatea persoanelor, proprietatea publică și privată, celelalte drepturi și interese legitime ale cetățenilor și comunității;

c) realizează controlul documentelor pentru trecerea frontierei de stat în punctele de trecere deschise traficului internațional, la intrarea în și la ieșirea din zonele libere, în punctele de mic trafic și treceri simplificate sau în alte locuri, după caz, potrivit legii;

d) asigură derularea fluentă, corectă și civilizată a traficului de călători și mărfuri prin punctele de trecere a frontierei de stat, împreună cu celelalte autorități care au, potrivit legii, competențe de control privind trecerea frontierei de stat;

e) asigură controlul trecerii peste frontiera de stat, în condițiile legii, a armelor, munițiilor, armelor de panoplie și de autoapărare, munițiilor aferente acestora, substanțelor explozive și a dispozitivelor încărcate cu substanțe toxice ori radioactive;

f) supraveghează, prin observare directă permanentă, spațiul aerian adiacent frontierei de stat și mării teritoriale;

g) asigură aplicarea prevederilor tratatelor, acordurilor, convențiilor și protocoalelor cu privire la frontiera de stat și la controlul trecerii frontierei, încheiate de România cu statele vecine, cu alte state, cu organizații internaționale sau regionale;

h) încheie tratate, prin Inspectoratul General al Poliției de Frontieră, și documente de cooperare internațională, cu autorități similare din alte state, în domeniile specifice de activitate, cu respectarea legislației interne și a normelor de drept internațional relevante;

i) asigură supravegherea, întreținerea și controlul semnelor de frontieră;

j) organizează și realizează cooperarea, în domeniile specifice de activitate, cu organele similare ale statelor vecine, ale altor state sau comunități de state, conform înțelegerilor bi- sau multilaterale la care România este parte;

k) organizează acțiuni pentru descoperirea și identificarea persoanelor care au încălcat sau despre care se dețin date că intenționează să încalce normele regimului juridic al frontierei de stat, precum și alte prevederi legale stabilite în competență;

l) culege, stochează, prelucrează, valorifică și face schimb de date și informații, în condițiile stabilite de lege pentru Poliția Română, în scopul exercitării atribuțiilor legale, cu autoritățile publice interesate, pe bază de protocol, și cu organisme similare din alte state, pe baza înțelegerilor la care România este parte;

m) constată contravențiile și aplică sancțiunile contravenționale, potrivit legii;

n) coordonează activitățile personalului celorlalte instituții sau ale operatorilor economici care, potrivit legii, își desfășoară activitatea în punctul de trecere a frontierei de stat, în legătură cu trecerea frontierei de stat, și urmărește respectarea legii de către întregul personal din punctul de trecere;

o) asigură menținerea ordinii și liniștii publice în punctele de trecere a frontierei de stat, iar la solicitarea altor autorități ale statului participă la astfel de acțiuni în localitățile din zona de frontieră;

p) participă, împreună cu alte formațiuni ale Ministerului Administrației și Internelor, în colaborare cu forțe ale Ministerului Apărării Naționale, cu unități de protecție civilă și cu alte autorități prevăzute de lege, la activitățile de salvare și evacuare a persoanelor și bunurilor periclitate de incendii, explozii, avarii, accidente, calamități naturale și catastrofe, precum și de limitare și înlăturare a urmărilor provocate de astfel de evenimente;

q) participă, împreună cu autoritățile teritoriale pentru protecția mediului și cu organele de frontieră ale statelor vecine, după caz, la luarea măsurilor necesare pentru prevenirea riscurilor ecologice și a producerii daunelor, precum și, în caz de accidente care afectează factorii de mediu, la eliminarea efectelor acestora;

r) efectuează, prin laboratoarele și experții proprii acreditați la nivelul Poliției de Frontieră Române, constatări tehnico-științifice și expertize criminalistice, dispuse conform normelor legale în vigoare;

s) organizează și coordonează, prin Punctul Național de Contact Frontex din cadrul Inspectoratului General al Poliției de Frontieră, activități sub egida Agenției Europene pentru Gestionarea Cooperării Operative la Frontierele Externe ale Statelor Membre ale Uniunii Europene, denumită în continuare Agenția Frontex, pe teritoriul României, conform Regulamentului (CE) nr. 2.007/2004 al Consiliului din 26 octombrie 2004 de instituire a Agenției Europene pentru Gestionarea Cooperării Operative la Frontierele Externe ale Statelor Membre ale Uniunii Europene;

t) participă cu polițiști de frontieră și cu echipamente tehnice puse la dispoziția Agenției Frontex în operațiunile/proiectele comune organizate de către Agenția Frontex, pentru securizarea frontierelor externe ale Uniunii Europene;

u) desfășoară activități pentru constatarea faptelor penale și, prin organele de cercetare penală ale poliției judiciare din cadrul Poliției de Frontieră Române, efectuează cercetări în legătură cu acestea, conform legii;

v) exercită orice alte atribuții stabilite prin lege."

7. La articolul 24, alineatul (1) se modifică și va avea următorul cuprins:

"Art. 24. - (1) În punctele de trecere a frontierei de stat, în apele de frontieră, pe Dunărea interioară, brațul Măcin, Dunărea maritimă, Canalul Dunăre-Marea Neagră, Canalul Sulina situat în afara zonei de frontieră, apele maritime interioare și marea teritorială, precum și zona contiguă și zona economică exclusivă ale României, în care Poliția de Frontieră Română, organele de cercetare ale poliției judiciare din cadrul Poliției de Frontieră Române efectuează cercetarea penală pentru orice infracțiune care nu este dată în mod obligatoriu în competența altor organe de cercetare."

8. După articolul 25 se introduce un nou articol, articolul 25^1, cu următorul cuprins:

"Art. 25^1. - (1) Poliția de Frontieră Română cooperează cu celelalte structuri ale Ministerului Administrației și Internelor și cu alte instituții din sistemul de apărare, ordine publică și siguranță națională, în vederea asigurării resurselor logistice și a personalului pentru participarea la operațiunile/activitățile comune organizate de către Agenția Frontex, pentru securizarea frontierelor externe ale Uniunii Europene, potrivit cerințelor de misiune.

(2) Drepturile de diurnă, cazare și hrană ale personalului participant la operațiunile/activitățile comune organizate de către Agenția Frontex, pentru securizarea frontierelor externe ale Uniunii Europene, se stabilesc prin hotărâre a Guvernului."

9. Articolul 32 se modifică și va avea următorul cuprins:

"Art. 32. - (1) În îndeplinirea atribuțiilor de serviciu, polițistul de frontieră poate folosi arme neletale destinate pentru autoapărare, bastoane din cauciuc sau tomfe, bastoane cu energie electrostatică, dispozitive cu substanțe iritant-lacrimogene și paralizante, cătușe, câini de serviciu, precum și alte mijloace de imobilizare care nu pun în pericol viața sau nu produc o vătămare corporală gravă.

(2) Folosirea mijloacelor prevăzute la alin. (1) se va face în mod gradual, după avertizarea prealabilă, atunci când timpul permite, asupra utilizării unor asemenea mijloace și acordarea timpului necesar pentru încetarea acțiunilor și conformarea la solicitările legale ale polițistului de frontieră.

(3) Folosirea mijloacelor prevăzute la alin. (1) nu trebuie să depășească nevoile reale pentru împiedicarea sau neutralizarea acțiunilor agresive."

10. După articolul 32 se introduc două noi articole, articolele 32^1 și 32^2, cu următorul cuprins:

"Art. 32^1. - (1) În îndeplinirea atribuțiilor de serviciu, polițistul de frontieră poate face uz de armă în condițiile și în situațiile prevăzute de prezenta ordonanță de urgență.

(2) Polițistul de frontieră poate face uz de armă în caz de legitimă apărare sau în stare de necesitate, în condițiile legii.

(3) Prin uz de armă se înțelege executarea tragerii cu arma de foc asupra persoanelor, animalelor sau bunurilor.

Art. 32^2. - (1) Atunci când folosirea altor mijloace de imobilizare sau constrângere nu a dat rezultate, în caz de absolută necesitate, polițistul de frontieră poate face uz de armă în îndeplinirea atribuțiilor de serviciu, în următoarele situații:

a) pentru a asigura apărarea oricărei persoane împotriva unor violențe ilegale și iminente, prin care se poate provoca moartea sau rănirea gravă a acesteia, ori pentru a preveni săvârșirea unei infracțiuni prin acte de violență ce implică o amenințare gravă asupra vieții sau integrității corporale ale unei persoane;

b) când întâmpină rezistență la reținerea unei persoane care, după săvârșirea unei infracțiuni prin acte de violență, nu se supune imobilizării, încercând să fugă, iar rămânerea acesteia în stare de libertate poate pune în pericol viața sau integritatea corporală a persoanelor;

c) pentru executarea unui mandat de arestare preventivă, dacă persoana respectivă încearcă să fugă, iar rămânerea acesteia în stare de libertate poate pune în pericol viața sau integritatea corporală a persoanelor;

d) pentru a împiedica fuga de sub escortă sau evadarea unei persoane aflate în stare legală de deținere, dacă rămânerea acesteia în stare de libertate poate pune în pericol viața ori integritatea corporală a persoanelor;

e) împotriva grupurilor de persoane sau a persoanelor care încearcă să pătrundă fără drept și prin violență în sediile ori în perimetrele autorităților și instituțiilor publice, tulburând, astfel, grav, ordinea și liniștea publică sau punând în pericol viața ori integritatea corporală a persoanelor;

f) împotriva oricărui mijloc de transport folosit de persoana sau persoanele implicate în situațiile prevăzute la lit. a)-e), precum și împotriva conducătorului acestuia, care refuză să oprească la semnalele regulamentare;

g) împotriva animalelor care, vădit, pun în pericol viața sau integritatea corporală a sa ori a altor persoane.

(2) Se interzice uzul de armă:

a) împotriva copiilor, femeilor cu semne vizibile de sarcină și a persoanelor cu semne vizibile de invaliditate, cu excepția cazurilor în care înfăptuiesc un atac armat sau în grup, care pune în pericol viața ori integritatea corporală a unei persoane;

b) în situațiile în care s-ar primejdui viața altor persoane ori s-ar viola teritoriul, spațiul aerian sau apele naționale ale unui stat vecin.

(3) Uzul de armă se face numai după somația: «Poliția de frontieră, stai!». În caz de nesupunere, se somează din nou prin cuvintele: «Stai că trag!». Dacă cel în cauză nu se supune nici de această dată, se somează prin tragerea focului de armă în sus, în plan vertical.

(4) În cazul în care, după executarea somației legale, potrivit alin. (3), persoana în cauză nu se supune, se poate face uz de armă împotriva acesteia.

(5) Uzul de armă se poate face fără somație doar în următoarele situații și condiții:

a) în legitimă apărare sau stare de necesitate, dacă nu există timpul necesar pentru aceasta;

b) împotriva mijloacelor de transport, prin executarea tragerii asupra pneurilor sau componentelor ce asigură deplasarea, în scopul imobilizării acestora;

c) împotriva animalelor care, vădit, pun în pericol viața sau integritatea corporală a sa ori a altor persoane.

(6) Uzul de armă, în condițiile și situațiile prevăzute în prezentul articol, se face în așa fel încât să ducă la imobilizarea celor împotriva cărora se folosește arma, trăgându-se, pe cât posibil, la picioare, pentru a evita cauzarea morții acestora.

(7) În cazul folosirii armelor împotriva mijloacelor de transport, focul se execută asupra pneurilor sau componentelor ce asigură deplasarea, în scopul imobilizării acestora."

11. După articolul 37 se introduce un nou articol, articolul 37^1, cu următorul cuprins:

"Art. 37^1. - Dacă uzul de armă și-a atins scopul prevăzut la art. 32^2 alin. (6) și (7) sau, după caz, la art. 33, se încetează recurgerea la un asemenea mijloc."

12. Articolul 38 se modifică și va avea următorul cuprins:

"Art. 38. - (1) Fiecare situație în care s-a făcut uz de armă se raportează de urgență, în mod ierarhic. De îndată ce va fi posibil, raportul se întocmește în scris. Dacă în urma uzului de armă s-a produs moartea sau vătămarea unei persoane ori avarierea gravă a unei nave sau aeronave, fapta se comunică, de îndată, procurorului competent.

(2) Polițistul de frontieră care a făcut uz de armă este obligat să acționeze imediat, pentru a se acordă primul ajutor și asistență medicală persoanei rănite.

(3) Uzul de armă executat în condițiile prevăzute de lege înlătură caracterul penal al faptei și răspunderea civilă a polițiștilor de frontieră pentru pagubele produse."

13. În cuprinsul ordonanței de urgență a Guvernului, sintagma "șeful inspectoratului județean al poliției de frontieră" se înlocuiește cu sintagma "șeful serviciului teritorial al poliției de frontieră", iar sintagma "inspectoratul județean al poliției de frontieră" se înlocuiește cu sintagma "serviciul teritorial al poliției de frontieră".

Articolul III

Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 105/2001 privind frontiera de stat a României, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 352 din 30 iunie 2001, aprobată cu modificări prin Legea nr. 243/2002, cu modificările și completările ulterioare, se modifică și se completează după cum urmează:

1. La articolul 1, după litera o) se introduce o nouă literă, litera p), cu următorul cuprins:

"p) cursă externă - orice cursă aeriană sau navală care are ca punct de destinație ori plecare un port sau aeroport aparținând unui stat terț, ce nu presupune schimbarea navei ori aeronavei."

2. La articolul 14, alineatul (4) se modifică și va avea următorul cuprins:

"(4) În cazul existenței unor suspiciuni întemeiate sau al unor informații referitoare la încălcarea reglementărilor legale la trecerea frontierei de stat, șeful punctului de trecere poate solicita, în scris ori verbal, cu confirmarea scrisă, în cel mai scurt timp, șefilor celorlalte autorități din punctul de trecere, efectuarea unui alt control, mai amănunțit. Autoritățile solicitate au obligația efectuării acestui control."

3. Articolul 27 se modifică și va avea următorul cuprins:

"Art. 27. - (1) La navele care intră sau ies în/din porturile românești în/din curse externe, controlul pentru trecerea frontierei de stat se efectuează în punctele de trecere a frontierei portuare, în conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 562/2006 al Parlamentului European și al Consiliului din 15 martie 2006 de instituire a unui Cod comunitar privind regimul de trecere a frontierelor de către persoane (Codul Frontierelor Schengen), în limitele și condițiile prevăzute de Tratatul de aderare a României și Republicii Bulgaria la Uniunea Europeană, ratificat prin Legea nr. 157/2005.

(2) În situația navelor aflate în tranzit pe Dunăre, modalitatea de efectuare a controlului și locul în care acesta se desfășoară în funcție de traseele navelor se stabilește prin normele metodologice de aplicare a prezentei ordonanțe de urgență."

4. Articolul 39 se modifică și va avea următorul cuprins:

"Art. 39. - În zona de frontieră, pe adâncimea de 500 m de la linia de frontieră către interior, cu avizul organelor Poliției de Frontieră Române, se pot executa activități cum sunt: mineritul, exploatările de țiței, de gaze, de ape minerale, de ape termale, exploatările forestiere, balastiere sau de cariere, lucrările de îmbunătățiri funciare și irigații, îndiguirile, lucrările ori construcțiile pe cursurile de apă, lucrările de asigurare a condițiilor de navigație, construcțiile și amenajările turistice, de agrement sau de altă natură, cercetările ori prospectările geologice."

5. Articolul 40 se modifică și va avea următorul cuprins:

"Art. 40. - Pescuitul industrial și sportiv în apele de frontieră, apele maritime interioare și în marea teritorială se efectuează, în condițiile legii, în locurile și sectoarele stabilite de autoritățile competente, cu avizul prealabil al organelor Poliției de Frontieră Române."

6. Articolul 45 se modifică și va avea următorul cuprins:

"Art. 45. - (1) Orice activitate în punctele de trecere a frontierei de stat, alta decât efectuarea controlului de frontieră, se poate desfășura numai după obținerea prealabilă a avizului din partea șefului inspectoratului județean al poliției de frontieră competent, respectiv a șefului Gărzii de Coastă sau a șefului structurii de coordonare a punctelor de trecere aeroportuare, a autorităților administrației publice locale și a altor autorități prevăzute de lege, după caz.

(2) Condițiile de eliberare de către șeful inspectoratului județean al poliției de frontieră competent, respectiv de către șeful Gărzii de Coastă sau de șeful structurii de coordonare a punctelor de trecere aeroportuare a avizului prevăzut la alin. (1), precum și obligațiile persoanelor avizate se stabilesc prin normele metodologice de aplicare a prezentei ordonanțe de urgență. În aviz se menționează obligațiile persoanelor avizate."

7. La articolul 75, literele e) și f) se modifică și vor avea următorul cuprins:

"e) accesul la uscat fără aprobarea șefului punctului de trecere a membrilor echipajelor navelor românești de transport de mărfuri care, din motive justificate, sunt obligate să staționeze în raza portului; neprezentarea, după plecarea navei, a marinarilor rămași pe teritoriul României la agenția companiei de navigație de care aparține nava, pentru a li se rezolva situația; accesul la bord al membrilor de familie ai marinarilor străini îmbarcați pe navele aflate în porturile românești care navighează între porturile Constanța, Sulina și Moldova Veche fără pașaport ori alte documente de trecere a frontierei sau fără aprobarea șefului punctului de trecere; desfășurarea oricărei activități în punctele de trecere a frontierei de stat, alta decât efectuarea controlului de frontieră, fără avizul, după caz, al șefului inspectoratului județean al poliției de frontieră competent, al șefului Gărzii de Coastă, al șefului structurii de coordonare a punctelor de trecere aeroportuare, al administrației publice locale sau al altei autorități prevăzute de lege; nerespectarea obligațiilor prevăzute în avizul eliberat de șeful inspectoratului județean al poliției de frontieră competent, de șeful Gărzii de Coastă sau de șeful structurii de coordonare a punctelor de trecere aeroportuare, potrivit prevederilor art. 45 alin. (1);

f) accesul persoanelor în fâșia de protecție a frontierei de stat, fără documente de identitate și fără aprobarea șefului formațiunii locale a poliției de frontieră; accesul persoanelor în insulele și ostroavele de formațiune nouă din apele de frontieră înainte de determinarea apartenenței acestora; desfășurarea activităților prevăzute la art. 39 fără avizul șefului inspectoratului județean al poliției de frontieră sau al șefului Gărzii de Coastă; efectuarea pescuitului în apele de frontieră, apele maritime interioare și în marea teritorială în alte locuri sau în alte sectoare decât cele stabilite de autoritățile competente ori fără avizul prealabil al șefului inspectoratului județean al poliției de frontieră competent sau al șefului Gărzii de Coastă; păstrarea bărcilor și ambarcațiunilor aflate pe apele de frontieră sau pe apele maritime interioare în alte locuri decât cele stabilite de autoritățile competente ori neluarea de către cei care le dețin a măsurilor necesare pentru a preveni folosirea acestora la trecerea ilegală a frontierei de stat, la practicarea contrabandei sau la alte activități ilicite; desfășurarea activităților de agrement și sportive în apele de frontieră, marea interioară și marea teritorială, fără aprobarea căpităniei de port sau, după caz, a administrației publice locale ori fără avizul șefului sectorului poliției de frontieră; acostarea fără drept a navelor, a ambarcațiunilor cu excursioniști în alte locuri decât porturile sau locurile special amenajate în acest scop; pășunatul animalelor în timpul zilei dincolo de fâșia de protecție a frontierei de stat; pășunatul animalelor în timpul nopții în alte locuri decât cele stabilite de autoritățile administrației publice locale sau fără avizul șefului sectorului poliției de frontieră; vânătoarea de-a lungul frontierei de stat, pe adâncimea de 500 m de la fâșia de protecție a frontierei de stat către interior, pentru frontiera de uscat, și de la limita terenului inundabil, pentru frontiera de apă; desfășurarea vânătorii prevăzute la art. 44 alin. (2), fără avizul prealabil al șefului sectorului poliției de frontieră; fixarea pe bandă magnetică, pe hârtie sau pe alt suport, a imaginilor care redau porțiuni din teritoriul statelor vecine de persoanele care se deplasează ori care desfășoară diferite activități în apropierea frontierei de stat, dacă acest lucru este prevăzut în acordurile sau convențiile privitoare la frontieră încheiate de România cu statele vecine; purtarea de convorbiri neautorizate peste linia de frontieră, dacă acest lucru este prevăzut în acordurile sau convențiile privitoare la frontieră încheiate de România cu statele vecine; comiterea sau proferarea, de persoanele care se deplasează ori desfășoară activități în apropierea frontierei de stat, de fapte, gesturi sau expresii jignitoare la adresa statului vecin ori a cetățenilor acestuia, dacă acestea sunt prevăzute în acordurile sau convențiile privitoare la frontieră încheiate de România cu statele vecine."

8. În tot cuprinsul ordonanței de urgență a Guvernului, sintagma "șeful inspectoratului județean al poliției de frontieră" se înlocuiește cu sintagma "șeful serviciului teritorial al poliției de frontieră", iar sintagma "inspectoratul județean al poliției de frontieră" se înlocuiește cu sintagma "serviciul teritorial al poliției de frontieră".

Articolul IV

(1) La data intrării în vigoare a prezentei legi se înființează Garda de Coastă, prin reorganizarea Inspectoratului Județean al Poliției de Frontieră Tulcea și a Inspectoratului Județean al Poliției de Frontieră Constanța, care se desființează.

(2) Garda de Coastă preia, pe baza protocolului de predarepreluare încheiat în termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi, drepturile, obligațiile și personalul structurilor care se desființează, prevăzute la alin. (1), precum și patrimoniul aferent stabilit pe baza situațiilor financiare întocmite potrivit art. 28 alin. (1) din Legea contabilității nr. 82/1991, republicată, cu modificările și completările ulterioare.

Articolul V

(1) La data intrării în vigoare a prezentei legi, în județele Brăila și Ialomița se înființează sectoare ale poliției de frontieră, prin reorganizarea Inspectoratului Județean al Poliției de Frontieră Brăila și a Inspectoratului Județean al Poliției de Frontieră Ialomița, care se desființează.

(2) Garda de Coastă, Serviciul Teritorial al Poliției de Frontieră Galați și Serviciul Teritorial al Poliției de Frontieră Călărași preiau, după caz, pe baza protocolului de predare-preluare încheiat în termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi, drepturile și obligațiile structurilor care se desființează, prevăzute la alin. (1), precum și patrimoniul aferent stabilit pe baza situațiilor financiare întocmite potrivit art. 28 alin. (1) din Legea nr. 82/1991, republicată, cu modificările și completările ulterioare.

(3) Personalul aferent structurilor care se desființează, prevăzute la alin. (1), va fi preluat în totalitate de Garda de Coastă, Serviciul Teritorial al Poliției de Frontieră Galați și Serviciul Teritorial al Poliției de Frontieră Călărași.

Articolul VI

Prevederile art. III pct. 1 cu referire la art. 1 lit. p) și ale art. III pct. 3 cu referire la art. 27 intră în vigoare la data eliminării controalelor la frontierele interne, stabilită prin decizie a Consiliului Uniunii Europene.

Articolul VII

Guvernul emite hotărârea prevăzută la art. II pct. 8, cu referire la art. 25^1 alin. (2), în termen de 90 de zile de la intrarea în vigoare a prezentei legi.

Articolul VIII

Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 104/2001 privind organizarea și funcționarea Poliției de Frontieră Române, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 351 din 29 iunie 2001, aprobată cu modificări prin Legea nr. 81/2002, cu modificările și completările ulterioare, și Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 105/2001 privind frontiera de stat a României, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 352 din 30 iunie 2001, aprobată cu modificări prin Legea nr. 243/2002, cu modificările și completările ulterioare, inclusiv cele aduse prin prezenta lege, se vor republica în Monitorul Oficial al României, Partea I, dându-se textelor o nouă numerotare.

Această lege a fost adoptată de Parlamentul României, cu respectarea prevederilor art. 75 și ale art. 76 alin. (1) din Constituția României, republicată.

PREȘEDINTELE CAMEREI DEPUTAȚILOR

ROBERTA ALMA ANASTASE

PREȘEDINTELE SENATULUI

MIRCEA-DAN GEOANĂ

București, 7 decembrie 2011.

Nr. 280.

-------

Source: legislatie.just.ro (Official Gazette). The text shown is the current consolidated form (in Romanian).