HOTĂRÂRE nr. 868 din 24 decembrie 1997

HOTĂRÂRE Guvernul
Official source
View on legislatie.just.ro
Published in
MONITORUL OFICIAL nr. 384 din 30 decembrie 1997
Entered into force
30.12.1997
Consolidated form as of
30.12.1997

privind stabilirea și plata sumelor forfetare ce se plătesc de către Ministerul Educației Naționale Regiei Autonome "Societatea Naționala a Căilor Ferate Române" și Regiei Autonome de Exploatare a Metroului "Metrorex" București pentru reducerile cu 50% ale tarifelor pentru transportul pe calea ferată și, respectiv, pentru transportul subteran cu metroul, acordate elevilor și studenților, potrivit legii, precum și pentru plata sumelor aferente călătorilor efectuate de elevii și studenții cu drept de vot din Republica Moldova, conform Hotărârii Guvernului nr. 1.200/1996

În temeiul prevederilor art. 174 alin. (1) și (2) din Legea învățământului nr. 84/1995, republicată, al art. 5 alin. (1) din Hotărârea Guvernului nr. 309/1996 și al art. 2 din Hotărârea Guvernului nr. 1.200/1996,

Guvernul României hotărăște:

Articolul 1

Potrivit prevederilor Hotărârii Guvernului nr. 309/1996 privind acordarea de reduceri cu 50% ale tarifelor pentru transportul local în comun, de suprafața și subteran, precum și pentru transportul intern auto, feroviar și naval, de care beneficiază elevii și studenții din învățământul de stat și din învățământul particular acreditat, se aproba plata din bugetul Ministerului Educației Naționale pe anul 1997 a sumei de 36.313.614 mii lei către Regia Autonomă "Societatea Naționala a Căilor Ferate Române" și, respectiv, a sumei de 2.131.910 mii lei către Regia Autonomă de Exploatare a Metroului "Metrorex" București, sume forfetare care reprezintă cota de 50% din contravaloarea prestațiilor de transport efectuate pentru elevi și studenți.

Articolul 2

Potrivit prevederilor art. 2 din Hotărârea Guvernului nr. 1.200/1996 privind stabilirea unor măsuri pentru asigurarea exercitării dreptului de vot de către studenții și elevii din Republica Moldova care efectuează studiile în România, se suplimenteaza bugetul Ministerului Educației Naționale cu suma de 2.750 mii lei din Fondul de rezerva la dispoziția Guvernului, reprezentând contravaloarea călătorilor efectuate gratuit de către studenții și elevii cu drept de vot din Republica Moldova care studiază în România și se aproba plata sumei de 2.750,4 mii lei către Regia Autonomă "Societatea Naționala a Căilor Ferate Române".

PRIM-MINISTRU

VICTOR CIORBEA

Contrasemnează:

---------------

p. Ministrul educației

naționale,

Constantin Isbasoiu,

secretar de stat

p. Ministrul finanțelor

Dan Radu Rusanu,

secretar de stat

Ministrul transporturilor,

Traian Basescu

---------

Source: legislatie.just.ro (Official Gazette). The text shown is the current consolidated form (in Romanian).