NORMĂ din 29 martie 2012(*actualizată*)

NORMĂ Camera Auditorilor Financiari din România
Entered into force
03.08.2012
Consolidated form as of
13.01.2016

privind atribuirea calității de membru, înscrierea, evidența, retragerea și suspendarea persoanelor fizice și autorizarea, înscrierea, evidența, retragerea și suspendarea persoanelor juridice în și din Registrul public al auditorilor financiari

(actualizată la data de 13 ianuarie 2016*)

----------

Articolul 1

Camera Auditorilor Financiari din România, denumită în cele ce urmează Camera, stabilește Normele privind atribuirea calității de membru, înscrierea, evidența, retragerea și suspendarea persoanelor fizice și autorizarea, înscrierea, evidența, retragerea și suspendarea persoanelor juridice în și din Registrul public al auditorilor financiari.

Capitolul I — Atribuirea calității de membru, înscrierea, evidența, retragerea și suspendarea persoanelor fizice din Registrul public al auditorilor financiari ↑ Contents

A. Atribuirea calității de membru al Camerei

Procedura privind atribuirea calității de membru al Camerei persoanelor fizice

Articolul 2

(1) Persoanele fizice care îndeplinesc cerințele legale pentru atribuirea calității de membru al Camerei și auditorii financiari care au obținut calificarea profesională în alt stat membru al UE sau aparținând Spațiului Economic European ori în Confederația Elvețiană sau în terțe țări și care au fost aprobați ca auditori financiari în România, potrivit prevederilor legale existente, trebuie să depună la Departamentul servicii pentru membri următoarele documente:

a) Cerere pentru atribuirea calității de membru al Camerei și pentru înscrierea în Registrul public al auditorilor financiari - persoane fizice, datată și semnată (anexa nr. 1);

b) copia documentului care face dovada achitării taxei pentru atribuirea calității de membru al Camerei;

c) declarația privind încadrarea în categoria auditorilor financiari activi sau nonactivi (anexa nr. 2);

d) copia actului de identitate (conform cu originalul);

e) cazierul judiciar, aflat în termenul legal de valabilitate.

(2) La solicitarea atribuirii calității de membru al Camerei, persoana fizică trebuie să declare, prin completarea declarației de încadrare, statutul de auditor financiar activ sau nonactiv, în condițiile legii. Auditorul financiar nonactiv nu are dreptul să exercite activitatea de audit financiar și niciun fel de activitate specifică auditului financiar. Orice modificare ulterioară a statutului de auditor financiar se va face în condițiile legii și va fi însoțită de documente justificative.

(3) Cererile depuse de candidați sunt analizate de către Departamentul servicii pentru membri, care propune Consiliului Camerei aprobarea sau respingerea acestora.

(4) Consiliul Camerei aprobă cererile pentru atribuirea calității de membru al Camerei Auditorilor Financiari din România și dispune emiterea unei hotărâri privind atribuirea calității de membru al Camerei.

(5) Persoana care, din motive întemeiate, nu a depus cererea de atribuire a calității de membru al Camerei în termenul de prescripție de un an prevăzut de dispozițiile legale poate solicita Consiliului Camerei repunerea în termenul de prescripție.

(6) Cererea de repunere în termenul de prescripție poate fi depusă în termen de 30 de zile, socotindu-se din ziua în care persoana fizică a cunoscut sau trebuia să cunoască încetarea motivelor care au justificat depășirea termenului de prescripție.

(7) Departamentul servicii pentru membri comunică spre aprobare Consiliului pentru Supravegherea Publică a Activității de Audit Statutar (CSPAAS) hotărârea Consiliului privind atribuirea calității de membru al Camerei.

Articolul 3

(1) Auditorii financiari din terțe țări care solicită atribuirea calității de membru al Camerei vor fi acceptați numai în baza unui acord de reciprocitate încheiat între Cameră și alte organisme profesionale, membre ale Federației Internaționale a Contabililor (IFAC), după parcurgerea etapelor stabilite în protocoalele întocmite cu respectarea prevederilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 90/2008 privind auditul statutar al situațiilor financiare anuale și al situațiilor financiare anuale consolidate, aprobată cu modificări prin Legea nr. 278/2008, cu modificările și completările ulterioare.

(2) Auditorii financiari din terțe țări se vor înscrie în Registrul public al auditorilor financiari, în condițiile legii.

B. Înscrierea persoanelor fizice în Registrul public al auditorilor financiari

Procedura privind înscrierea persoanelor fizice în Registrul public al auditorilor financiari

Articolul 4

(1) Se înscriu în Registrul public al auditorilor financiari numai persoanele fizice cărora le-a fost atribuită calitatea de membru al Camerei și au fost aprobate de CSPAAS.

(2) În urma aprobării hotărârii Consiliului Camerei privind atribuirea calității de membru al Camerei, comunicată organismului de supraveghere în condițiile art. 2 alin. (7), Departamentul servicii pentru membri va efectua înscrierile în Registrul public al auditorilor financiari. În acest sens Departamentul servicii pentru membri va efectua următoarele activități:

a) înregistrează noul membru în Baza de date a auditorilor financiari persoane fizice, care stă la baza generării Registrului public al auditorilor financiari - persoane fizice și Registrului public electronic al auditorilor financiari - persoane fizice;

b) pregătește documentația necesară și întreprinde demersurile necesare emiterii certificatului, carnetului și parafei de membru al Camerei.

Articolul 5

(1) În situația în care un auditor financiar pierde documentele eliberate de Cameră (certificat, carnet), acesta va trebui să declare pierderea documentelor într-un cotidian național și va depune la sediul Camerei o cerere pentru eliberarea unor duplicate pentru documentele pierdute.

(2) Cererea va fi însoțită de copia de pe anunțul publicat în ziar.

(3) Camera va considera nule documentele pierdute și va elibera auditorului financiar duplicate ale certificatului și carnetului.

Articolul 6

(1) În situația în care un auditor financiar pierde ștampila de membru eliberată de Cameră, acesta va trebui să declare pierderea într-un cotidian național și va depune la sediul Camerei o cerere pentru eliberarea unei noi ștampile.

(2) Cererea va fi însoțită de copia de pe anunțul publicat în ziar.

(3) Camera va considera nulă ștampila pierdută, precum și documentele existente (certificat și carnet) care se vor preda Departamentului servicii pentru membri, odată cu cererea, și se vor anula.

(4) Camera va elibera auditorului financiar certificatul, carnetul și ștampila, cu un nou număr unic din Registrul public al auditorilor financiari.

C. Evidența persoanelor fizice, membre CAFR

c.1. Viza anuală

Articolul 7

(1) Auditorul financiar, activ sau nonactiv, vizează anual carnetul de membru al Camerei. Viza anuală este valabilă până la data de 31 martie a anului următor.

(2) Pentru obținerea vizei anuale, auditorul financiar membru al Camerei trebuie să îndeplinească cumulativ următoarele cerințe:

a) să achite la zi cotizația fixă și variabilă, atât pentru activitatea desfășurată în calitate de persoană fizică, cât și pentru activitatea desfășurată în calitate de asociat/administrator în cadrul unei societăți de audit, membră a Camerei;

b) să aibă completat și transmis, la zi, Raportul anual de activitate/Declarația anuală fără activitate, pentru anul precedent, pentru activitatea desfășurată în calitate de persoană fizică, cât și pentru activitatea desfășurată în calitate de asociat/administrator în cadrul unei societăți de audit, membră a Camerei;

c) să îndeplinească la zi cerințele de pregătire profesională;

d) să facă dovada asigurării pentru risc profesional pentru activitatea desfășurată în calitate de auditor financiar.

(3) Raportul anual de activitate sau Declarația anuală fără activitate se completează și se transmite Camerei doar de către auditorii financiari activi, până la data de 31 martie a fiecărui an, pentru activitatea desfășurată în calitate de auditor financiar în anul anterior. Auditorii financiari nonactivi nu au obligația de a completa Raportul anual de activitate sau Declarația anuală fără activitate.

(4) Raportul anual de activitate sau Declarația anuală fără activitate sunt date pe propria răspundere a auditorului financiar, iar orice informație eronată sau neconformă cu realitatea va atrage răspunderea disciplinară a auditorului financiar. De asemenea, pentru falsul în declarații auditorul financiar va răspunde penal, conform legii.

(5) Rectificarea datelor cuprinse în Raportul anual de activitate sau în Declarația anuală fără activitate se poate face în termen de 60 de zile lucrătoare de la data înregistrării la Cameră a acestor documente. Prin excepție de la această regulă, se mai pot face rectificări la conținutul Raportului anual de activitate cu ocazia efectuării revizuirilor privind controlul calității, ca urmare a constatărilor echipei de inspecție din cadrul Departamentului de monitorizare și competență profesională.

c.2. Evidența persoanelor fizice în perioada în care dețin calitatea de membru al Camerei și sunt înscrise în Registrul public al auditorilor financiari.

Articolul 8

Modificările intervenite în evidențele auditorilor financiari persoane fizice trebuie comunicate în scris Departamentului servicii pentru membri, pentru a actualiza Baza de date a auditorilor financiari persoane fizice, care stă la baza generării Registrului public al auditorilor financiari - persoane fizice și a Registrului public electronic al auditorilor financiari - persoane fizice. Astfel:

a) Schimbarea calității declarate, de auditor financiar activ sau nonactiv, se face la cererea persoanei în cauză și se comunică în scris Camerei în termen de 10 zile de la modificarea situației existente anterior.

b) Membrii Camerei, persoane fizice, sunt obligați să transmită în termen de 10 zile lucrătoare, de la data la care are loc modificarea, notificări în legătură cu: schimbarea numelui; schimbarea adresei ori a adresei de corespondență; orice modificare privind statutul de angajat, asociat sau administrator al unei societăți de audit financiar ori de persoană fizică autorizată; orice alte date care se referă la calitatea de membru al Camerei.

c) Membrii Camerei, persoane fizice, sunt obligați să notifice Camerei, în termen de 10 zile lucrătoare de la data la care au loc, producerea unor evenimente semnificative în activitatea acestora, menționând toate informațiile corespunzătoare cu privire la: aplicarea unor sancțiuni disciplinare de către o autoritate legală sau un alt organism profesional al cărui membru este persoana în cauză; orice condamnare penală definitivă pronunțată de instanțele competente din țară sau din străinătate împotriva persoanei respective pentru infracțiuni săvârșite în exercițiul profesiei de auditor financiar; punerea în mișcare a acțiunii penale sau trimiterea în judecată pentru fapte săvârșite în exercițiul profesiei de auditor financiar; orice alte informații solicitate de Cameră pentru evaluarea reputației profesionale și etice a auditorului financiar.

d) În cazul în care apar orice modificări ale informațiilor cuprinse în Registrul public al auditorilor financiari, auditorii statutari au obligația notificării Camerei în termen de 10 zile lucrătoare de la apariția acestora.

e) Auditorii financiari, membri ai Camerei, persoane fizice, care doresc să se suspende sau să renunțe la calitatea de membru al Camerei, notifică acest lucru Consiliului Camerei. Notificarea se face în scris și produce efecte, în baza aprobării Consiliului Camerei, începând cu data depunerii cererii la sediul Camerei.

c.3. Evidența auditorilor financiari, membri ai Camerei, persoane fizice, pentru care există o hotărâre de sancționare rămasă definitivă de suspendare a activității, în condițiile legii

Articolul 9

(1) Pentru auditorii financiari, membri ai Camerei, persoane fizice, pentru care există o hotărâre de sancționare rămasă definitivă de suspendare a activității, în condițiile legii, Departamentul de etică, conduită profesională și investigații va actualiza Baza de date a auditorilor financiari persoane fizice, care stă la baza generării Registrului public al auditorilor financiari - persoane fizice și a Registrului public electronic al auditorilor financiari - persoane fizice.

(2) Hotărârea de sancționare cu suspendare a auditorilor financiari, membri ai Camerei, persoane fizice, va fi transmisă către CSPAAS în vederea monitorizării Registrului public al auditorilor financiari - persoane fizice și Registrului public electronic al auditorilor financiari - persoane fizice.

(3) Pe perioada suspendării, ca urmare a unei sancțiuni, auditorul financiar va respecta obligațiile de membru nonactiv al Camerei, conform legii.

(4) După terminarea perioadei de suspendare, auditorul financiar sancționat va trece automat la statutul de membru declarat.

D. Suspendarea la cerere a auditorilor financiari, persoane fizice, din Registrul public al auditorilor financiari

d.1. Suspendarea la cerere a auditorilor financiari, persoane fizice, din Registrul public al auditorilor financiari

Articolul 10

(1) Membrii Camerei persoane fizice pot solicita suspendarea activității, pe o perioadă de la unu la 3 ani, astfel:

- suspendarea la cerere pentru auditorii financiari care beneficiază de concediu pentru creșterea copilului minor. Suspendarea se acordă pentru o perioadă de la unu la 2 ani;

- suspendarea la cerere pentru auditorii financiari care sunt pensionați anticipat sau se află în incapacitate temporară de muncă (gradele 1 și 2 de pensionare). Suspendarea se acordă pentru o perioadă de la unu la 2 ani;

- suspendarea la cerere pe caz de boală. Suspendarea se acordă pentru o perioadă de la unu la 3 ani, în funcție de gravitatea bolii;

- suspendarea la cerere pentru șomaj. Suspendarea se acordă pe perioada șomajului, pentru o perioadă de maximum un an.

(2) Auditorii financiari, membri ai Camerei, persoane fizice, care solicită la cerere să fie suspendați potrivit cazurilor menționate la alin. (1), notifică acest lucru Consiliului Camerei. Notificarea se face în scris și va fi însoțită de copii de pe documentele justificative.

(3) Departamentul servicii pentru membri va înainta Consiliului Camerei cererea de suspendarea a auditorilor financiari, membri ai Camerei, persoane fizice, împreună cu motivul solicitării suspendării.

(4) În baza Hotărârii Consiliului Camerei, Departamentul servicii pentru membri va actualiza Baza de date a auditorilor financiari persoane fizice, care stă la baza generării Registrului public al auditorilor financiari - persoane fizice și a Registrului public electronic al auditorilor financiari - persoane fizice.

(5) Hotărârea Consiliului Camerei privind suspendarea la cerere a auditorilor financiari, membri ai Camerei, persoane fizice, va fi transmisă spre aprobare CSPAAS.

(6) Pe perioada suspendării, auditorul financiar persoană fizică nu va achita cotizația fixă în vederea menținerii în Registrul public al auditorilor financiari, datorată Camerei, și nici nu este obligat să participe la programul anual de pregătire profesională.

(7) Pe perioada suspendării auditorul financiar nu are dreptul să exercite activități în calitate de auditor financiar.

(8) După terminarea perioadei de suspendare, auditorul financiar va trece automat la statutul de membru declarat.

E. Retragerea/Radierea persoanelor fizice din Registrul public al auditorilor financiari

e.1. Radierea la cerere a auditorilor financiari, membri ai Camerei, persoane fizice, care doresc să renunțe la calitatea de membru al Camerei

Articolul 11

(1) Auditorii financiari, membri ai Camerei, persoane fizice, care doresc să renunțe la calitatea de membru al Camerei notifică acest lucru Consiliului Camerei. Notificarea se face în scris și se transmite cu preaviz de 15 zile lucrătoare.

(2) Departamentul servicii pentru membri va analiza situația financiară și disciplinară a solicitantului și va pregăti proiectul de hotărâre pentru Consiliul Camerei privind radierea la cerere a auditorilor financiari.

(3) Consiliul Camerei poate hotărî amânarea încetării calității de membru și, implicit, a radierii persoanei respective din Registrul public al auditorilor financiari, în următoarele situații:

- existența unor datorii ale auditorului financiar față de Cameră;

- existența unor măsuri disciplinare împotriva auditorului financiar, aflate în curs de soluționare, potrivit legii;

- existența unor măsuri de monitorizare conform normelor de control al calității serviciilor de audit financiar, ca urmare a obținerii calificativelor D, C, B.

(4) Radierea persoanei fizice din Registrul public al auditorilor financiari se va efectua cu data depunerii cererii la sediul Camerei, în cazul în care persoana nu se află în una din situațiile prevăzute la alin. (3).

(5) Cererea de retragere va fi însoțită de certificatul de membru, în original.

(6) Hotărârea Consiliului Camerei privind radierea la cerere a auditorilor financiari, membri ai Camerei, persoane fizice, va fi transmisă spre aprobare CSPAAS. Ulterior, hotărârea se comunică în scris persoanei în cauză, iar Departamentul servicii pentru membri va actualiza Baza de date a auditorilor financiari persoane fizice, care stă la baza generării Registrului public al auditorilor financiari - persoane fizice și Registrului public electronic al auditorilor financiari - persoane fizice.

(7) Radierea la cerere a auditorilor financiari, membri ai Camerei, persoane fizice, va avea consecințe și asupra calității de asociat/acționar/administrator în cadrul unei firme de audit, în condițiile Regulamentului de organizare și funcționare al Camerei.

e.2. Retragerea calității de membru al Camerei prin hotărâre a Consiliului

Articolul 12

(1) Calitatea de membru al Camerei se retrage prin hotărâre a Consiliului în una dintre următoarele situații:

- pierderea calității de membru al Camerei;

- neachitarea cotizațiilor și taxelor datorate, precum și neîndeplinirea altor obligații față de Cameră (de exemplu, neparticiparea la programul anual de pregătire profesională), la termenele stabilite prin hotărâri ale Consiliului Camerei, deși au fost notificați despre aceste situații și li s-a acordat un termen pentru conformare. Pentru această situație retragerea calității de membru se poate realiza prin hotărâre a Consiliului Camerei, fără îndeplinirea procedurii disciplinare;

- în urma condamnării definitive a unui auditor financiar pentru infracțiune economică. Pentru această situație retragerea calității de membru se poate realiza prin hotărâre a Consiliului Camerei, fără îndeplinirea procedurii disciplinare;

- aplicarea sancțiunii de retragere a calității de membru al Camerei, prin hotărâre rămasă definitivă;

- reorganizarea persoanei juridice, în condițiile prevederilor legale;

- în cazul decesului auditorului financiar.

(2) Persoana fizică care nu și-a achitat obligațiile financiare față de Cameră 2 ani consecutivi va fi notificată de către Departamentul servicii pentru membri, până la data de 31 martie a celui de-al treilea an, și va fi propusă pentru sancționarea cu "avertisment", fără îndeplinirea procedurii disciplinare. În cazul în care persoana fizică nu și-a achitat 3 ani consecutivi obligațiile financiare față de Cameră și a fost sancționată cu "avertisment", i se va retrage calitatea de membru prin hotărâre a Consiliului Camerei, fără îndeplinirea procedurii disciplinare.

(3) Auditorii financiari care nu au participat la cursurile de pregătire profesională într-un an vor fi sancționați cu "avertisment", cu obligația participării la cursurile suplimentare de pregătire. Auditorilor financiari care nu au participat la cursul suplimentar de pregătire și au fost sancționați cu "avertisment" li se va retrage calitatea de membru prin hotărâre a Consiliului Camerei, fără îndeplinirea procedurii disciplinare.

(4) Hotărârea Consiliului Camerei privind retragerea calității de membru al Camerei, persoane fizice, va fi transmisă spre aprobare CSPAAS. Ulterior, hotărârea se comunică în scris persoanei în cauză, iar Departamentul servicii pentru membri va actualiza Baza de date a auditorilor financiari persoane fizice, care stă la baza generării Registrului public al auditorilor financiari - persoane fizice și a Registrului public electronic al auditorilor financiari - persoane fizice.

(5) Retragerea calității de membru unei persoane fizice va avea consecințe și asupra calității de asociat/acționar/ administrator în cadrul unei firme de audit, în condițiile Regulamentului de organizare și funcționare al Camerei.

(6) În cazul decesului unui auditor financiar înscris în Registrul public al auditorilor financiari, orice membru de familie sau cunoscut al acestuia poate anunța Camera, la Departamentul servicii pentru membri sau la Compartimentul secretariat, despre evenimentul care a avut loc. Departamentul servicii pentru membri, pe baza copiei de pe certificatul de deces sau a altor informații verificabile, va propune retragerea calității de membru al Camerei, prin hotărâre a Consiliului, conform prevederilor prezentului articol.

(7) În cazul decesului unui auditor financiar, membru al Camerei, Compartimentul secretariat, prin dispoziția directorului executiv, poate întreprinde demersurile necesare prin care, drept un ultim omagiu, să fie depusă o coroană de flori din partea Camerei. Totodată, în decurs de 30 de zile lucrătoare de la data decesului, orice membru de familie sau moștenitor poate solicita Camerei, în baza unei cereri și a unei copii de pe certificatul de deces, un ajutor de înmormântare, suportat de Cameră, în sumă egală cu cuantumul cotizației fixe anuale plătite de auditorii financiari, persoane fizice nonactive.

F. Reatribuirea calității de membru al Camerei auditorilor financiari, persoane fizice, care au renunțat sau cărora li s-a retras această calitate

Reatribuirea calității de membru al Camerei auditorilor financiari, persoane fizice, care au renunțat sau cărora li s-a retras această calitate

Articolul 13

(1) Reatribuirea calității de membru al Camerei auditorilor financiari, persoane fizice, care au renunțat la calitatea de membru se poate acorda în termen de 5 ani de la data renunțării.

(2) Persoanele fizice cărora li s-a retras calitatea de membru pentru neachitarea cotizațiilor și taxelor datorate, precum și pentru neîndeplinirea altor obligații față de Cameră au posibilitatea reînscrierii în maximum 3 ani de la data la care a fost pronunțată hotărârea de sancționare.

(3) În vederea redobândirii calității de membru al Camerei, auditorul va depune la sediul Camerei un dosar de reînscriere și va susține un interviu de reatribuire a calității de membru al Camerei.

(4) Dosarul de reînscriere va fi analizat de Departamentul servicii pentru membri, va fi avizat juridic și va fi supus spre aprobare Consiliului Camerei.

(5) Dosarul de reînscriere va cuprinde următoarele documente:

- cerere de reînscriere;

- cazier judiciar aflat în termenul legal de valabilitate;

- dovada achitării taxei pentru reînscriere, în sumă de 3.000 lei.

(6) Persoanele fizice cărora li s-a retras calitatea de membru al Camerei pentru neplata obligațiilor financiare au obligația să achite și cotizațiile restante.

(7) După analiza dosarului, se va întocmi un referat de aprobare a cererii în vederea susținerii interviului de reatribuire a calității de membru, care va consta în verificarea cunoștințelor în materie de audit financiar. Interviul va fi susținut în fața unei comisii numite de Consiliul Camerei. În cursul unui an se pot organiza două astfel de interviuri, câte unul pe semestru.

(8) Persoanele cărora li s-a aprobat redobândirea calității de membru al Camerei sunt obligate să respecte toate dispozițiile Camerei ce decurg din calitatea de membru.

(9) Auditorii financiari pot solicita redobândirea calității de membru al Camerei doar o singură dată.

(10) Hotărârea Consiliului Camerei privind reatribuirea calității de membru al Camerei, persoană fizică, va fi transmisă spre aprobare CSPAAS. Ulterior, Hotărârea se comunică în scris persoanei în cauză, iar Departamentul servicii pentru membri va actualiza Baza de date a auditorilor financiari persoane fizice, care stă la baza generării Registrului public al auditorilor financiari persoane fizice și a Registrului public electronic al auditorilor financiari persoane fizice.

G. Înregistrarea auditorilor financiari activi ca persoane fizice autorizate

Procedura de înregistrare a auditorilor financiari activi ca persoane fizice autorizate

Articolul 14

(1) Auditorii financiari activi care doresc să se înregistreze ca persoane fizice autorizate pentru a desfășura, în nume propriu, activitățile prevăzute la art. 3 alin. (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 75/1999 privind activitatea de audit financiar, republicată, cu modificările și completările ulterioare, solicită, prin completarea cererii de înregistrare ca persoană fizică autorizată, conform modelului prezentat în anexa nr. 3, eliberarea unei adeverințe de exercitare a profesiei de auditor financiar, în nume propriu.

(2) După verificarea îndeplinirii condițiilor necesare pentru înregistrarea ca persoană fizică autorizată, Camera eliberează o adeverință, conform modelului prezentat în anexa nr. 4, necesară pentru depunerea documentației la registrul comerțului, în vederea înregistrării ca persoană fizică autorizată.

(3) Condițiile necesare unui auditor financiar, persoană fizică, pentru a se înregistra ca auditor financiar persoană fizică autorizată sunt:

- să fie auditor financiar activ, conform reglementărilor Camerei;

- să aibă îndeplinite la zi toate obligațiile către Cameră și să dețină carnetul de auditor financiar cu viza de exercitare a profesiei pe anul în curs;

- să completeze cererea de înregistrare ca persoană fizică autorizată și să o înregistreze la registratura Camerei.

Capitolul II — Autorizarea, înscrierea, evidența, retragerea și suspendarea persoanelor juridice din Registrul public al auditorilor financiari ↑ Contents

A. Autorizarea firmelor de audit și înscrierea ca membru în Registrul public al auditorilor financiari

Procedura privind autorizarea firmelor de audit și înscrierea ca membru în Registrul public al auditorilor financiari

Articolul 15

(1) Camera poate autoriza ca firme de audit doar entitățile care îndeplinesc cumulativ următoarele condiții:

a) persoanele fizice care efectuează auditul financiar în numele persoanei juridice trebuie să fie autorizate ca auditori financiari de către Cameră și să aibă o bună reputație;

b) majoritatea drepturilor de vot în adunarea generală a acționarilor/asociaților persoanei juridice trebuie să fie deținută de persoane fizice sau juridice, autorizate ca auditori financiari de către Cameră și care sunt membri activi ai Camerei, sau de persoane juridice autorizate în oricare dintre statele membre;

----------

Lit. b) a alin. (1) al art. 15 a fost modificată de art. I din HOTĂRÂREA nr. 64 din 11 decembrie 2014 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 193 din 23 martie 2015.

c) majoritatea membrilor organului administrativ sau de conducere al firmei de audit, dar nu mai mult de 75%, trebuie să fie reprezentată de persoane fizice sau juridice, autorizate ca auditori financiari de către Cameră și care sunt membri activi ai Camerei, ori de persoane juridice care sunt autorizate în oricare dintre statele membre. În cazul în care organul administrativ sau de conducere al firmei de audit nu are mai mult de 2 membri, unul dintre aceștia trebuie să îndeplinească cel puțin condițiile menționate în prezentul articol;

----------

Lit. c) a alin. (1) al art. 15 a fost modificată de art. I din HOTĂRÂREA nr. 64 din 11 decembrie 2014 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 193 din 23 martie 2015.

d) firma de audit trebuie să aibă o bună reputație și să respecte prevederile Codului etic emis de IFAC și adoptat de Cameră;

e) să aibă inclusă în obiectul de activitate exercitarea activității de audit financiar.

(2) Pentru autorizarea firmelor de audit, membre ale unui organism profesional dintr-un stat membru al Uniunii Europene, al Spațiului Economic European ori din Confederația Elvețiană sau din terțe țări, se vor aplica normele emise de Cameră în acest sens.

(3) Pentru autorizarea ca firmă de audit, potrivit prevederilor legale existente, și pentru atribuirea calității de membru al Camerei, persoanele juridice înaintează Departamentului de admitere, pregătire continuă și stagiari (DAPCS) din cadrul Camerei următoarele documente:

a) Cerere pentru autorizarea ca firmă de audit, pentru atribuirea calității de membru al Camerei și pentru înscrierea în Registrul public al auditorilor financiari persoane juridice, semnată de reprezentantul legal al persoanei juridice (anexa nr. 5);

b) dovada achitării taxei pentru atribuirea calității de membru al Camerei și înscrierea în Registrul public al auditorilor financiari persoane juridice;

c) act constitutiv cu coduri CAEN compatibile (copie) și toate documentele de modificare a acestuia, care atestă structura organului administrativ sau de conducere al firmei de audit, precum și repartizarea drepturilor de vot în cadrul acesteia (certificate conform cu originalul); Certificat constatator, la zi, eliberat de registrul comerțului;

d) certificat de înregistrare de la registrul comerțului (copie conform cu originalul);

e) copia carnetelor de membru al Camerei ale tuturor auditorilor financiari din firma de audit, cu viza la zi (certificate conform cu originalul);

f) lista cu persoanele fizice sau juridice care efectuează auditul financiar în numele firmei de audit.

(4) Lista codurilor CAEN care pot fi înscrise în obiectul de activitate al societăților care solicită înscrierea în Registrul public al auditorilor financiari - persoane juridice este prezentată în anexa nr. 6.

(5) Societățile comerciale care sunt deja înscrise la Corpul Experților Contabili și Contabililor Autorizați din România (CECCAR) și au în obiectul de activitate coduri CAEN care sunt acceptate de CECCAR, dar nu se regăsesc pe lista codurilor acceptate de Cameră, vor depune la înscriere o declarație pe propria răspundere, semnată de reprezentantul legal al persoanei juridice, care să ateste că nu vor desfășura activități care contravin prevederilor Codului etic al profesioniștilor contabili, asimilat integral de Cameră, și legislației care vizează activitatea Camerei.

(6) Suplimentar documentelor solicitate la alin. (3) din prezenta hotărâre, societățile comerciale la care se face referire la alin. (5) vor depune la DAPCS și copia autorizației firmei emisă de CECCAR.

(7) DAPCS verifică dosarele depuse și notifică solicitanții, în termen de 30 de zile lucrătoare de la data depunerii acestora, dacă documentele înaintate sunt corespunzătoare sau nu.

(8) În cazul în care documentele depuse nu sunt corespunzătoare, termenul pentru completarea dosarului este de cel mult 15 zile lucrătoare de la data primirii notificării prevăzute la alin. (7).

(9) Dacă dosarul nu a fost completat în termenul prevăzut la alin. (8), cererea este considerată respinsă, iar DAPCS comunică în scris solicitantului această situație și îi restituie jumătate din taxa pentru atribuirea calității de membru al Camerei și înscrierea în Registrul public al auditorilor financiari - persoane juridice.

(10) DAPCS va analiza documentația aferentă cererii și va înainta Consiliului Camerei, în baza unei note de fundamentare, propunerile pentru autorizarea ca firmă de audit și înscrierea ca membru în Registrul public al auditorilor financiari.

(11) Consiliul Camerei poate aproba cererile pentru autorizarea firmelor de audit și înscrierea ca membru al Camerei Auditorilor Financiari din România și va dispune înscrierea în Registrul Public al auditorilor financiari prin emiterea unei hotărâri privind atribuirea calității de membru al Camerei și înscrierea în Registrul public al auditorilor financiari.

(12) Hotărârea Consiliului Camerei privind atribuirea calității de membru al Camerei și înscrierea în Registrul public al auditorilor financiari va fi transmisă spre aprobare CSPAAS.

(13) Ulterior, în baza aprobării CSPAAS, Departamentul servicii pentru membri:

a) înregistrează noul membru în Baza de date a auditorilor financiari persoane juridice, care stă la baza generării Registrului public al auditorilor financiari - persoane juridice și a Registrului public electronic al auditorilor financiari - persoane juridice;

b) pregătește documentația necesară și întreprinde demersurile necesare emiterii autorizației de membru.

(14) Până la eliberarea autorizației de membru al Camerei, DAPCS poate elibera, la cererea persoanei juridice, o adeverință provizorie de funcționare.

Articolul 16

(1) În situația în care un auditor financiar, persoană juridică, pierde autorizația de membru al Camerei, acesta va trebui să declare pierderea documentului într-un cotidian național și să depună la sediul Camerei o cerere pentru eliberarea unui duplicat.

(2) Cererea va fi însoțită de copia după anunțul publicat în ziar.

(3) Camera va considera nulă autorizația pierdută și va elibera persoanei juridice un duplicat al acesteia.

B. Evidența persoanelor juridice, membre CAFR

Evidența persoanelor juridice, în perioada în care dețin calitatea de membru al Camerei și sunt înscrise în Registrul public al auditorilor financiari

Articolul 17

Modificările intervenite în evidențele auditorilor financiari persoane juridice trebuie comunicate Departamentului servicii pentru membri, pentru a actualiza în termen de 10 zile de la primire Baza de date a auditorilor financiari persoane juridice, care stă la baza generării Registrului public al auditorilor financiari - persoane juridice și a Registrului public electronic al auditorilor financiari persoane juridice. Astfel:

a) membrii Camerei, persoane juridice, sunt obligați să notifice Camera, în termen de 10 zile lucrătoare, în legătură cu: schimbarea denumirii sub care este înregistrată persoana juridică; schimbarea sediului social ori a adresei de corespondență; deschiderea sau închiderea unei filiale sau a unei subunități; orice modificare privind statutul angajaților, asociaților, acționarilor sau administratorilor societății de audit financiar; orice alte date care se referă la calitatea de membru al Camerei;

b) membrii Camerei, persoane juridice, sunt obligați să transmită, în termen de 10 zile lucrătoare, notificări în legătură cu: demisia sau demiterea unui administrator ori retragerea, excluderea sau decesul unui acționar ori asociat al societății de audit financiar; aplicarea unor sancțiuni disciplinare societății de audit financiar ori luarea de măsuri împotriva acesteia de către o autoritate sau un alt organism profesional al cărui membru este persoana juridică în cauză; orice condamnare definitivă pronunțată de o instanță competentă din țară sau din străinătate împotriva reprezentantului legal al societății de audit financiar; existența unei hotărâri judecătorești definitive și irevocabile prin care i se interzice reprezentantului legal al societății de audit financiar exercitarea funcției de administrator sau exercitarea de funcții care privesc gestiunea ori conducerea unei societăți; orice modificări survenite în conținutul informațiilor furnizate anterior Camerei; numirea unui lichidator de către autoritatea competentă;

c) în cazul în care apar modificări ale informațiilor cuprinse în Registrul public al auditorilor financiari, auditorii statutari au obligația notificări Camerei în termen de 10 zile lucrătoare de la apariția acestora.

C. Suspendarea auditorilor financiari, persoane juridice, din Registrul public al auditorilor financiari

Suspendarea auditorilor financiari, persoane juridice, din Registrul public al auditorilor financiari

Articolul 18

(1) Auditorii financiari persoane juridice pot fi suspendați din Registrul public al auditorilor financiari, în următoarele cazuri:

- la cerere, în cazul în care activitatea firmei de audit a fost suspendată de la Oficiul Național al Registrului Comerțului, în baza copiei certificate a hotărârii Oficiului Național al Registrului Comerțului privind suspendarea;

- în situația în care firma nu mai îndeplinește condițiile stabilite prin prevederile legale existente.

(2) În baza hotărârii Consiliului Camerei privind suspendarea calității de membru al Camerei pentru auditori financiari, persoane juridice, Departamentul servicii pentru membri va actualiza Baza de date a auditorilor financiari persoane juridice, care stă la baza generării Registrului public al auditorilor financiari - persoane juridice și a Registrului public electronic al auditorilor financiari - persoane juridice.

(3) Hotărârea Consiliului Camerei privind suspendarea calității de membru al Camerei pentru auditori financiari, persoane juridice, va fi transmisă spre aprobare CSPAAS.

D. Retragerea/Radierea persoanelor juridice din Registrul public al auditorilor financiari

Radierea la cerere a auditorilor financiari, membri ai Camerei, persoane juridice, care doresc să renunțe la calitatea de membru al Camerei

Articolul 19

(1) Auditorii financiari, membri ai Camerei, persoane juridice, care doresc să renunțe la calitatea de membru al Camerei notifică acest lucru Consiliului Camerei. Notificarea se face în scris și se transmite cu preaviz de 15 zile lucrătoare.

(2) Departamentul servicii pentru membri va analiza situația financiară și disciplinară a solicitantului și va pregăti proiectul de hotărâre pentru Consiliul Camerei privind radierea la cerere a auditorilor financiari.

(3) Consiliul Camerei poate hotărî amânarea încetării calității de membru și, implicit, a radierii persoanei respective din Registrul auditorilor financiari, în următoarele situații:

- existența unor datorii ale auditorului financiar față de Cameră;

- existența unor măsuri sancționatorii disciplinare împotriva auditorului financiar, aflate în curs de soluționare, potrivit legii;

- existența unor măsuri de monitorizare conform Normelor de control al calității serviciilor de audit financiar, ca urmare a obținerii calificativelor D, C, B.

(4) Cererea de radiere va fi însoțită de autorizația de funcționare, în original.

(5) Hotărârea Consiliului Camerei privind radierea la cerere a auditorilor financiari, membri ai Camerei, persoane juridice, va fi transmisă spre aprobare CSPAAS. Ulterior, hotărârea se comunică în scris firmei în cauză, iar Departamentul servicii pentru membri va actualiza Baza de date a auditorilor financiari persoane juridice, care stă la baza generării Registrului public al auditorilor financiari persoane fizice și a Registrului public electronic al auditorilor financiari persoane fizice.

Retragerea calității de membru al Camerei, persoană juridică, prin hotărâre a Consiliului

Articolul 20

(1) Calitatea de membru al Camerei se retrage prin hotărâre a Consiliului în una dintre următoarele situații:

- pierderea calității de auditor financiar;

- neachitarea cotizațiilor și taxelor datorate, precum și neîndeplinirea altor obligații față de Cameră, la termenele stabilite prin hotărâri ale Consiliului, deși au fost notificați despre aceste situații și li s-a acordat un termen pentru conformare;

- aplicarea sancțiunii de excludere din Cameră, prin hotărâre rămasă definitivă; reorganizarea persoanei juridice, în condițiile prevederilor legale.

(2) În baza Hotărârii Consiliului Camerei privind retragerea calității de membru al Camerei, Departamentul servicii pentru membri va actualiza Baza de date a auditorilor financiari persoane juridice, care stă la baza generării Registrului public al auditorilor financiari persoane juridice și a Registrului public electronic al auditorilor financiari persoane juridice.

(3) Consiliul Camerei poate hotărî amânarea încetării calității de membru și, implicit, a radierii persoanei respective din Registrul public al auditorilor financiari, în următoarele situații: existența unor datorii ale auditorului financiar față de Cameră; existența unor măsuri sancționatorii disciplinare împotriva auditorului financiar, aflate în curs de soluționare, potrivit legii, existența unor măsuri de monitorizare conform Normelor de control al calității serviciilor de audit financiar, ca urmare a obținerii calificativelor D, C, B.

(4) Hotărârea Consiliului Camerei privind retragerea calității de membru al Camerei pentru persoane juridice va fi transmisă spre aprobare CSPAAS. Ulterior, hotărârea se comunică în scris firmei în cauză, iar Departamentul servicii pentru membri va actualiza Baza de date a auditorilor financiari persoane juridice, care stă la baza generării Registrului public al auditorilor financiari persoane fizice și a Registrului public electronic al auditorilor financiari persoane fizice.

E. Reatribuirea calității de membru al Camerei auditorilor financiari, persoane juridice, care au renunțat sau cărora li s-a retras această calitate

Reatribuirea calității de membru al Camerei auditorilor financiari, persoane juridice, care au renunțat sau cărora li s-a retras această calitate

Articolul 21

(1) Reatribuirea calității de membru al Camerei auditorilor financiari, persoane juridice, care au renunțat la calitatea de membru, se poate acorda în termen de 5 ani de la data renunțării.

(2) Persoanele juridice cărora li s-a retras calitatea de membru pentru neachitarea cotizațiilor și taxelor datorate, precum și pentru neîndeplinirea altor obligații față de Cameră au posibilitatea reînscrierii în maximum 3 ani de la data la care a fost pronunțată hotărârea de sancționare.

(3) Pentru reînscrierea firmelor de audit se va respecta procedura stabilită pentru autorizarea și înregistrarea persoanelor juridice, prevăzută la art. 15.

(4) Persoanele juridice cărora li s-a retras calitatea de membru al Camerei pentru neplata obligațiilor financiare au obligația să achite cotizațiile restante.

(5) Persoanele juridice pot solicita reînscrierea ca membru al Camerei doar o singură dată.

(6) Hotărârea Consiliului Camerei privind reatribuirea calității de membru al Camerei, persoane juridice, va fi transmisă spre aprobare CSPAAS. Ulterior, hotărârea se comunică în scris persoanei în cauză, iar Departamentul servicii pentru membri va actualiza Baza de date a auditorilor financiari persoane fizice, care stă la baza generării Registrului public al auditorilor financiari persoane fizice și a Registrului public electronic al auditorilor financiari persoane fizice.

Capitolul III — Registrul public al auditorilor financiari persoane fizice și juridice ↑ Contents

A. Publicarea anuală a Registrului public al auditorilor financiari persoane fizice și persoane juridice în Monitorul Oficial al României, Partea I

Articolul 22

(1) Departamentul servicii pentru membri, în prima zi lucrătoare a lunii ianuarie a fiecărui an, va lansa în execuție și va rula programele de actualizare a Registrului public al auditorilor financiari persoane fizice și persoane juridice, pe baza informațiilor la zi, aflate în Baza de date a auditorilor financiari, persoane fizice și persoane juridice.

(2) Departamentul servicii pentru membri va verifica dacă informațiile sunt corecte și complete, după care va lista Registrul public al auditorilor financiari persoane fizice și persoane juridice și va pregăti forma electronică a acestuia pe CD, în vederea transmiterii pentru publicare în Monitorul Oficial al României, Partea I.

(3) Departamentul juridic va emite proiectul de hotărâre a Consiliului Camerei pentru aprobarea publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, a Registrului public al auditorilor financiari persoane fizice și persoane juridice, care va fi supus aprobării Consiliului Camerei la ședința de Consiliu din luna ianuarie a fiecărui an. După aprobarea hotărârii de Consiliul Camerei, Departamentul servicii pentru membri va întreprinde demersurile necesare publicării acesteia în Monitorul Oficial al României, Partea I, și o va transmite și către CSPAAS în vederea monitorizării.

(4) Registrul public al auditorilor financiari persoane fizice și persoane juridice, după publicarea în Monitorul Oficial al României, Partea I, va fi arhivat electronic.

B. Publicarea trimestrială a modificărilor operate în Registrul public al auditorilor financiari persoane fizice și persoane juridice în Monitorul Oficial al României, Partea I

Articolul 23

(1) În prima zi lucrătoare a lunilor: aprilie, iulie și octombrie ale fiecărui an, Departamentul servicii pentru membri va lansa în execuție și va rula programele de extragere și listare a modificărilor intervenite în trimestrele 1-3 în Registrul public al auditorilor financiari persoane fizice și persoane juridice, pe baza informațiilor la zi aflate în Baza de date a auditorilor financiari, persoane fizice și persoane juridice.

(2) Departamentul servicii pentru membri va verifica dacă informațiile sunt corecte și complete, după care va lista modificările intervenite în Registrul public al auditorilor financiari persoane fizice și persoane juridice și va pregăti forma electronică a acestora pe CD, în vederea transmiterii pentru publicare în Monitorul Oficial al României, Partea I.

(3) Departamentul juridic va emite proiectul de Hotărâre a Consiliului Camerei pentru aprobarea publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, a modificărilor intervenite în Registrul public al auditorilor financiari persoane fizice și persoane juridice, care va fi supus aprobării Consiliului Camerei la ședința de Consiliu din lunile aprilie, iulie sau octombrie, după caz. După emiterea Hotărârii de Consiliul Camerei, Departamentul servicii pentru membri va întreprinde demersurile necesare publicării acesteia în Monitorul Oficial al României, Partea I, și o va transmite către CSPAAS, în vederea monitorizării.

C. Actualizarea lunară a informațiilor din Registrul public electronic al auditorilor financiari, persoane fizice și persoane juridice

Articolul 24

(1) Departamentul servicii pentru membri, în ultima zi lucrătoare a fiecărei luni, va lansa în execuție și va rula programele de actualizare a Registrului electronic al auditorilor financiari, persoane fizice și persoane juridice pe baza informațiilor la zi, aflate în Baza de date a auditorilor financiari, persoane fizice și persoane juridice și va posta pe site-ul Camerei Registrul public electronic al auditorilor financiari persoane fizice și persoane juridice actualizat.

(2) Departamentul servicii pentru membri va verifica dacă în prima zi lucrătoare a fiecărei luni Registrul public electronic al auditorilor financiari persoane fizice și persoane juridice este actualizat pe baza datelor la zi existente în Baza de date a auditorilor financiari, din ultima zi lucrătoare a lunii precedente.

Capitolul IV — Dispoziții finale ↑ Contents

Articolul 25

(1) Începând cu data adoptării prezentelor norme, evidența documentelor privind atribuirea calității de membru, înscrierea, evidența, retragerea și suspendarea persoanelor fizice din Registrul public al auditorilor financiari se păstrează de către Departamentul servicii pentru membri în dosare separate, pentru fiecare persoană fizică în parte.

(2) Începând cu data adoptării prezentelor norme, evidența documentelor privind autorizarea, înscrierea, evidența, retragerea și suspendarea persoanelor juridice din Registrul public al auditorilor financiari, se păstrează de către Departamentul servicii pentru membri, în dosare separate, pentru fiecare persoană juridică în parte.

Articolul 26

Anexele nr. 1-6 fac parte integrantă din prezentele norme.

Anexa 1

la norme

CERERE

pentru atribuirea calității de membru al Camerei Auditorilor Financiari

din România și pentru înscrierea în Registrul public al auditorilor

financiari - persoane fizice

Subsemnatul/Subsemnata, ......, născut/ă la data de .......... în localitatea ......., județul/sectorul ......, cu domiciliul în localitatea ......, str. ..... nr. ..., bl. ..., sc. ..., et. ..., ap. ..., județul/sectorul ....., legitimat/ă cu buletinul/cartea de identitate/pașaportul seria ... nr. ..., eliberat/ă de ...... la data de ......, cod numeric personal (CNP) ........., solicit atribuirea calității de membru al Camerei Auditorilor Financiari din România și înscrierea în Registrul public al auditorilor financiari persoane fizice, fiind declarat admis la sesiunea de examen organizată în data de ...../în urma examinării prin interviul-test din data de ......

Anexez la prezenta cerere următoarele:

1. Copia documentului care face dovada achitării taxei pentru atribuirea calității de membru al Camerei și înscrierea în Registrul public al auditorilor financiari;

2. Declarația privind încadrarea în categoria auditorilor financiari activi sau nonactivi;

3. Copia certificată a actului de identitate;

4. Cazierul judiciar, aflat în termenul legal de valabilitate.

Adresă de e-mail: ........................

Telefon - acasă: .........................

- serviciu: ......................

- mobil: .........................

Adresa de corespondență (alta decât adresa de domiciliu, dacă este cazul):

Localitatea ......., str. ..... nr. ..., bl. ..., sc. ..., et. ..., ap. ..., județul/sectorul ...........

Data Semnătura

............. .............

Anexa 2

la norme

DECLARAȚIE

privind încadrarea în categoria auditorilor financiari activi sau nonactivi

Subsemnatul/Subsemnata, ......, domiciliat(ă) în ........., str. .......... având/neavând calitatea de membru al Camerei Auditorilor Financiari din România, posesor al certificatului/carnetului de auditor financiar nr. ......, declar pe propria răspundere, că potrivit criteriilor de încadrare a auditorilor financiari, conform art. 31 alin. (2) din Regulamentul de organizare și funcționare a Camerei Auditorilor Financiari din România, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 433/2011, mă încadrez în categoria auditorilor financiari ............

De asemenea, la schimbarea calității declarate (activ/nonactiv), potrivit prevederilor art. 8 din Normele privind atribuirea calității de membru, înscrierea, evidența, retragerea și suspendarea persoanelor fizice și autorizarea, înscrierea, evidența, retragerea și suspendarea persoanelor juridice în și din Registrul public al auditorilor financiari, aprobate prin Hotărârea Consiliului Camerei Auditorilor Financiari din România nr. 16/2012, voi comunica în scris, în termen de 10 zile, modificarea statutului meu.

Data ..................... Semnătura .................

L.S.

Anexa 3

la norme

CERERE

de înregistrare ca persoană fizică autorizată

Subsemnatul/Subsemnata, ......., născut/ă la data de ........ în localitatea ........, județul/sectorul ......, cu domiciliul în localitatea .........., str. ...... nr. ..., bl. ..., sc. ..., et. ..., ap. ..., județul/sectorul ....., legitimat/ă cu buletinul/cartea de identitate/pașaportul seria ..... nr. ....., eliberat/ă de .......... la data de ....., cod numeric personal (CNP) ........., auditor financiar, membru al Camerei, cu certificatul nr. ...../......, solicit eliberarea unei adeverințe, fiindu-mi necesară pentru înregistrarea ca persoană fizică autorizată.

Menționez că, potrivit art. 14 alin. (3) din Normele privind atribuirea calității de membru, înscrierea, evidența, retragerea și suspendarea persoanelor fizice și autorizarea, înscrierea, evidența, retragerea și suspendarea persoanelor juridice în și din Registrul public al auditorilor financiari, aprobate prin Hotărârea Consiliului Camerei Auditorilor Financiari din România nr. 16/2012, îndeplinesc condițiile necesare înregistrării ca auditor financiar, persoană fizică autorizată.

Semnătura .................... L.S.

Data .........................

Anexa 4

la norme

ADEVERINȚĂ

Adeverim prin prezenta că domnul/doamna ...., născut/ă la data de ......, în localitatea ........, județul ......, CNP ......., domiciliat în ......, str. ...... nr. ..., bl. ..., sc. ..., ap. ..., județul/sectorul ....., este auditor financiar, membru activ al Camerei Auditorilor Financiari din România și este posesor al carnetului de membru cu nr. ...., eliberat la data de .......

Menționăm că, potrivit prevederilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 75/1999 privind activitatea de audit financiar, republicată, cu modificările și completările ulterioare, exercitarea independentă a profesiei de auditor financiar se face de către persoanele fizice și juridice care au dobândit această calitate și sunt membri ai Camerei Auditorilor Financiari din România.

S-a eliberat prezenta adeverință fiindu-i necesară pentru depunerea documentației la registrul comerțului, în vederea înregistrării ca persoană fizică autorizată.

Director executiv,

Anexa 5

la norme

CERERE

pentru autorizarea ca firmă de audit, pentru atribuirea calității de

membru al Camerei Auditorilor Financiari din România și pentru

înscrierea în Registrul public al auditorilor financiari -

persoane juridice

Subsemnatul/Subsemnata, ......., auditor financiar, posesor al carnetului nr. ....., în calitate de reprezentant legal al societății comerciale ....... solicit autorizarea ca firmă de audit, atribuirea calității de membru al Camerei Auditorilor Financiari din România și înscrierea în Registrul public al auditorilor financiari - persoane juridice.

Anexez la prezenta cerere următoarele:

- copia actului constitutiv și toate documentele de modificare a acestuia, care atestă structura organului administrativ sau de conducere al firmei, precum și repartizarea drepturilor de vot în cadrul acesteia (copii certificate);

- certificat constatator, la zi, eliberat de registrul comerțului;

- copia certificată a certificatului de înmatriculare;

- copia carnetelor de membru al Camerei Auditorilor Financiari din România ale tuturor auditorilor financiari din firma de audit, cu viza la zi (copii certificate);

- lista cu persoanele fizice sau juridice care efectuează auditul financiar în numele firmei de audit;

- dovada privind achitarea taxei pentru atribuirea calității de membru al Camerei Auditorilor Financiari din România și înscrierea în Registrul public al auditorilor financiari - persoane juridice.

Subsemnatul confirm că informațiile furnizate sunt corecte și complete,

Auditor financiar - administrator,

............................. L.S. Data .........

Datele de contact ale societății de audit:

Telefon fix/mobil:..............................

Fax:............................................

Adresă de e-mail:...............................

Adresa de corespondență (alta decât sediul social, dacă este cazul):

Localitatea ........., str. ....... nr. ...., bl. ...., sc. ...., et. ...., ap. ...., județul/sectorul ...........

Anexa 6

la norme

LISTA CODURILOR CAEN

care pot fi înscrise în obiectul de

activitate al societăților care solicită înscrierea sau

menținerea în Registrul public al auditorilor financiari -

persoane juridice

┌────┬───────────────┬─────────────────────────────────────────────────────────┐ │Nr. │ Cod CAEN │ Denumirea activității │ │crt.│ │ │ ├────┼───────────────┼─────────────────────────────────────────────────────────┤ │ 1 │ 5829 │Activități de editare a altor produse software │ ├────┼───────────────┼─────────────────────────────────────────────────────────┤ │ 2 │ 6201 │Activități de realizare a soft-ului la comandă (software │ │ │ │orientat client) │ ├────┼───────────────┼─────────────────────────────────────────────────────────┤ │ 3 │ 6202 │Activități de consultanță în tehnologia informației │ ├────┼───────────────┼─────────────────────────────────────────────────────────┤ │ 4 │ 6209 │Alte activități de servicii privind tehnologia │ │ │ │informației │ ├────┼───────────────┼─────────────────────────────────────────────────────────┤ │ 5 │ 6311 │Prelucrarea datelor, administrarea paginilor web și │ │ │ │activități conexe │ ├────┼───────────────┼─────────────────────────────────────────────────────────┤ │ 6 │ 6420 │Alte activități ale holdingurilor │ ├────┼───────────────┼─────────────────────────────────────────────────────────┤ │ 7 │ 6619 │Activități auxiliare intermedierilor financiare, │ │ │ │exclusiv activități de asigurări și fonduri de pensii │ ├────┼───────────────┼─────────────────────────────────────────────────────────┤ │ 8 │ 6621 │Activități de evaluare a riscului de asigurare și a │ │ │ │pagubelor │ ├────┼───────────────┼─────────────────────────────────────────────────────────┤ │ 9 │ 6820 │Închirierea și subînchirierea bunurilor imobiliare │ │ │ │proprii sau închiriate │ ├────┼───────────────┼─────────────────────────────────────────────────────────┤ │ 10 │ 6920 │Activități de contabilitate și audit financiar; │ │ │ │consultanță în domeniul fiscal │ ├────┼───────────────┼─────────────────────────────────────────────────────────┤ │ 11 │ 7022 │Activități de consultanță pentru afaceri și management │ ├────┼───────────────┼─────────────────────────────────────────────────────────┤ │ 12 │ 7320 │Activități de studiere a pieței și de sondare a opiniei │ │ │ │publice │ ├────┼───────────────┼─────────────────────────────────────────────────────────┤ │ 13 │ 7490 │Alte activități profesionale științifice și tehnice │ ├────┼───────────────┼─────────────────────────────────────────────────────────┤ │ 14 │ 7820 │Activități de contractare pe baze temporare a │ │ │ │personalului │ ├────┼───────────────┼─────────────────────────────────────────────────────────┤ │ 15 │ 7830 │Servicii de furnizare și management a forței de muncă │ ├────┼───────────────┼─────────────────────────────────────────────────────────┤ │ 16 │ 8211 │Activități combinate de secretariat │ ├────┼───────────────┼─────────────────────────────────────────────────────────┤ │ 17 │ 8219 │Activități de fotocopiere, de pregătire a documentelor și│ │ │ │activități specializate de secretariat │ ├────┼───────────────┼─────────────────────────────────────────────────────────┤ │ 13 │ 8299 │Alte activități de servicii suport pentru întreprinderi │ ├────┼───────────────┼─────────────────────────────────────────────────────────┤ │ 14 │ 8559 │Alte forme de învățământ n.c.a. │ └────┴───────────────┴─────────────────────────────────────────────────────────┘

----------

Anexa 6 a fost înlocuită cu anexa din HOTĂRÂREA nr. 66 din 23 noiembrie 2015 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 23 din 13 ianuarie 2016, conform modificării aduse de art. I din același act normativ.

------

Source: legislatie.just.ro (Official Gazette). The text shown is the current consolidated form (in Romanian).