Articolul UNIC
Se aprobă Memorandumul de înțelegere privind cooperarea și reprezentarea în Consiliul Organizației Aviației Civile Internaționale, semnat de autoritățile aeronautice din Republica Cehă, Republica Ungară, Republica Polonă, România, Republica Slovacă și Republica Slovenia la Brdo, la 1 decembrie 2011, și de autoritatea aeronautică din Republica Bulgaria la Sofia, la 6 martie 2012.
PRIM-MINISTRU
VICTOR-VIOREL PONTA
Contrasemnează:
---------------
Ministrul transporturilor și infrastructurii,
Ovidiu Ioan Silaghi
Ministrul afacerilor externe,
Titus Corlățean
București, 7 august 2012.
Nr. 848.
MEMORANDUM DE ÎNȚELEGERE
privind cooperarea și reprezentarea în
Consiliul Organizației Aviației Civile Internaționale*)
_________
Notă *) Traducere.
Autoritățile aeronautice ale Republicii Bulgaria, Republicii Cehe, Republicii Ungare, Republicii Polone, României, Republicii Slovace și Republicii Slovenia,
având în vedere că:
- autoritățile aeronautice ale Republicii Cehe, Republicii Ungare, României și Republicii Slovace au decis la 3 noiembrie 1993 să constituie un grup de rotație și au semnat un memorandum de înțelegere privind cooperarea și reprezentarea în Consiliul Organizației Aviației Civile Internaționale;
- în vederea îmbunătățirii cooperării, la 16 ianuarie 2002, a fost semnat un nou memorandum de înțelegere între autoritățile aeronautice menționate mai sus și grupul de rotație a fost numit Grupul de Rotație Central European;
- autoritatea aeronautică a Republicii Slovenia a devenit membru al Grupului de Rotație Central European în anul 2002;
- autoritățile aeronautice ale Republicii Bulgaria și Republicii Polone au devenit membre ale Grupului de Rotație Central European în anul 2009,
convin după cum urmează:
I. Dispoziții generale
1. Autoritățile aeronautice ale Republicii Bulgaria, Republicii Cehe, Republicii Ungare, Republicii Polone, României, Republicii Slovace și Republicii Slovenia au constituit Grupul de Rotație Central European (numit în continuare CERG) pentru Consiliul Organizației Aviației Civile Internaționale (numit în continuare Consiliul) cu scopul de a coopera îndeaproape pentru a spori șansele statelor lor pentru o reprezentare continuă ca membri în Consiliu, precum și pentru reprezentarea în alte organisme ale Organizației Aviației Civile Internaționale (numită în continuare OACI).
2. Membrii CERG pot coopera referitor la alte aspecte legate de OACI sau subiecte de interes comun, discutate în cadrul altor foruri, cum ar fi Conferința Europeană a Aviației Civile (ECAC), Organizația Europeană pentru Siguranța Navigației Aeriene (EUROCONTROL), Uniunea Europeană și organismele sale, cum ar fi Agenția Europeană pentru Siguranța Aviației (numită în continuare EASA).
Prin autorități aeronautice se înțelege, în cazul:
- Republicii Bulgaria - ministrul transporturilor, tehnologiei informației și comunicațiilor și Direcția generală administrația aviației civile, în mod corespunzător cu funcțiile acestora;
- Republicii Cehe - Ministerul Transporturilor, Departamentul aviației civile;
- Republicii Ungare - Ministerul Dezvoltării Naționale, Departamentul pentru aviație civilă și marină;
- Republicii Polone - Oficiul Aviației Civile;
- României - Ministerul Transporturilor și Infrastructurii, reprezentat de Direcția generală aviație civilă;
- Republicii Slovace - Ministerul Transporturilor, Construcțiilor și Dezvoltării Regionale;
- Republicii Slovenia - Ministerul Transporturilor, Direcția aviație civilă
sau, în cazul unei reorganizări, autoritățile care au preluat competențele acestora în domeniu.
3. Membrii CERG utilizează toate oportunitățile pentru a evidenția existența grupului și argumentele care stau la baza unei reprezentări permanente a CERG în Consiliu. În special în timpul unui an electoral, toți membrii CERG trebuie să întreprindă acțiunile necesare pentru promovarea statului care va fi candidat în numele grupului.
4. Va exista un principiu de rotație a candidaturilor statelor membrilor CERG pentru Consiliul OACI, pe perioade de 3 ani, începând cu anul 2010, în următoarea ordine: Republica Slovenia, Republica Polonă, Republica Bulgaria, Republica Cehă, Republica Ungară, România, Republica Slovacă. Membrii CERG acordă sprijinul lor activ membrului al cărui stat candidează pentru Consiliu. Membrul CERG al cărui stat este ales în Consiliul OACI deține președinția CERG pe perioada mandatului acestuia.
5. Noii membri pot fi acceptați în CERG pe baza unei scrisori de solicitare trimise membrului CERG care deține președinția și după aprobarea în unanimitate de către toți membrii CERG. În cazul în care a fost luată o decizie unanimă de aprobare, partea solicitantă devine membru cu drepturi depline al CERG de la data primirii scrisorii de acceptare, prin care confirmă acceptarea în totalitate a prevederilor prezentului memorandum de înțelegere. Scrisoarea de acceptare trebuie să fie primită de către membrul CERG care deține președinția.
6. Următoarele criterii de selecție sunt luate în considerare în procesul de decizie referitor la acceptarea unui nou membru în CERG:
● Statul părții solicitante trebuie să fie situat geografic în Europa Centrală sau de Est.
● Partea solicitantă trebuie să ofere garanții cu privire la disponibilitatea sa și capacitatea sa de a juca un rol activ și de a contribui, cu flexibilitatea și cooperarea necesare, la armonizarea politicilor și practicilor comune ale aviației civile din interiorul și din afara CERG.
● Este recomandat să existe o consemnare a unei bune colaborări între statul părții solicitante și OACI, agențiile specializate și organizațiile conexe ale Națiunilor Unite sau alte organizații internaționale.
● Numărul final al membrilor noi acceptați în CERG trebuie să nu afecteze flexibilitatea rotației membrilor CERG în Consiliu sau în alte organisme ale OACI.
● Membrii CERG trebuie să evalueze argumentele de ordin aviatic și tehnic în favoarea sau împotriva acceptării cererii respective.
● Evaluarea cererii menționate mai sus trebuie să țină seama de un nivel acceptabil al siguranței și securității aeronautice sau al respectării standardelor EASA.
7. În cazul în care un nou membru accede la CERG, rândul acestuia la rotație în conformitate cu paragraful 4 va urma după ce se va încheia rotația membrilor CERG existenți.
8. În cazul în care statul unui membru CERG nu este ales în Consiliu, perioada sa de rotație va fi considerată ca fiind încheiată. Se va organiza o întâlnire CERG de către statul membrului CERG care nu a fost ales, în termen de 60 (șaizeci) de zile de la data Adunării generale, pentru a decide cu privire la președinția CERG pentru următorii 3 ani. Membrul CERG care deține președinția poate prelua responsabilitățile statului membrului CERG care nu a fost ales în Consiliu, după caz, în calitate de observator în Consiliu pentru perioada respectivă, conform principiului mutatis mutandis.
9. În cazul în care statul care, în conformitate cu prevederile paragrafului 4, candidează la alegeri pentru Consiliu decide să nu își prezinte candidatura pentru alegerile în Consiliu, ceilalți membri CERG vor fi informați cu privire la acest aspect cu cel puțin 18 (optsprezece) luni înainte de momentul la care vor avea loc alegerile pentru Consiliu, iar perioada sa de rotație va fi considerată încheiată.
10. Candidatura nominalizată de CERG va fi decisă cu cel puțin 15 (cincisprezece) luni înaintea momentului la care vor avea loc alegerile pentru Consiliu.
11. Excepția de la ordinea de rotație stabilită în conformitate cu prevederile paragrafului 4 trebuie să fie acceptată în unanimitate.
II. Cooperarea
12. Cooperarea include schimbul de informații, consultarea, coordonarea, armonizarea și sprijinul reciproc.
13. Întâlnirile CERG sunt organizate de două ori pe an sau mai frecvent, dacă este necesar, pentru a discuta orice probleme referitoare la cooperarea dintre membrii CERG, rapoartele sesiunii precedente a Consiliului și programul de lucru al următoarei sesiuni a Consiliului, precum și alte aspecte referitoare la activitățile organismelor permanente sau temporare ale OACI.
Participarea la întâlniri va fi la nivelul directorului general al aviației civile, cu participarea reprezentantului în Consiliu și a persoanelor de legătură. În cazul absenței unui membru CERG de la două întâlniri consecutive, calitatea sa de membru poate fi reexaminată de către ceilalți membri.
14. Membrul CERG care deține președinția va organiza întâlnirile în conformitate cu prevederile paragrafului 13.
15. Pentru a avea o actualizare a problemelor discutate într-o anumită perioadă, membrul CERG al cărui stat este reprezentat în Consiliul OACI îi informează pe scurt pe ceilalți membri ai CERG cu privire la programele de lucru și rezumatul progreselor activităților OACI.
16. În scopul de a facilita cooperarea, fiecare membru CERG desemnează o persoană de legătură. Persoana de legătură este responsabilă pentru prelucrarea ulterioară a tuturor aspectelor legate de OACI și este în contact permanent de lucru cu reprezentantul în Consiliu sau cu membrul CERG care deține președinția.
17. Reprezentantul în Consiliu va exprima și va sprijini opinia membrilor CERG în Consiliu, în calitatea sa de stat ales. Cu toate acestea, în cazul în care punctul de vedere coordonat nu a fost în mod clar stabilit/elaborat sau în cazul în care opinia membrilor CERG diferă, reprezentantul în Consiliu va exprima punctul de vedere al propriului său stat, fără a compromite pozițiile celorlalți membri CERG.
18. Este de dorit în mod special să existe o coordonare în scris a punctelor de vedere asupra problemelor urgente și importante. În acest sens, reprezentantul în Consiliu va trimite toate informațiile necesare autorității sale aeronautice, care trebuie să le comunice celorlalte persoane de legătură. Pozițiile și comentariile membrilor CERG trebuie să fie trimise direct reprezentantului în Consiliu la Montreal și în copie tuturor persoanelor de legătură.
19. Reprezentantul în Consiliu poate fi solicitat să asiste sau să faciliteze contacte ori alte aranjamente ale unui membru CERG cu Secretariatul OACI. Orice documentații suplimentare, corespondență sau costuri trebuie să fie suportate de membrul CERG solicitant.
III. Delegația de la Montreal și biroul
20. Delegația de la Montreal este compusă din reprezentantul în Consiliu, echipa sa națională de asistență, dacă este cazul, membrul sau observatorul în Comisia de Navigație Aeriană (numită în continuare ANC), dacă este cazul, supleantul(ții) nominalizat(ți) de membrii CERG, în conformitate cu paragraful 25, pe perioada nominalizării acestora.
Antetul documentelor delegației menționate mai sus, de-a lungul întregului mandat la Montreal, va cuprinde numele statului reprezentantului în Consiliu și specificația afilierii la CERG. Alocarea de sarcini și împuternicirea supleanților să desfășoare orice activitate în numele delegației de la Montreal sunt decise de către reprezentantul în Consiliu.
Biroul Montreal (numit în continuare biroul) reprezintă locul unde statul membrului CERG care are un reprezentant în Consiliu își desfășoară funcția de reprezentare. Acesta este situat la sediul OACI din Montreal.
21. Biroul reprezintă locul în care își desfășoară activitatea personalul cu atribuții de secretariat, care asigură suportul administrativ pentru delegația de la Montreal, pe perioada mandatului acesteia.
22. Statul membrului CERG care are un reprezentant în Consiliu gestionează biroul și plătește cheltuielile rezultate din folosința biroului și a echipamentelor sale, precum și costurile de menținere a echipei sale naționale de asistență, dacă este cazul.
23. Biroul este dotat cu echipamentul necesar. Este de dorit să existe o sală de întâlniri.
24. Delegația de la Montreal și un membru al oricărui organism OACI nominalizat de către orice stat CERG pot beneficia de existența biroului menționat mai sus, pe perioada mandatelor acestora. Facilitățile biroului sunt, de asemenea, la dispoziția delegațiilor vizitatoare ale membrilor CERG. Delegațiile vizitatoare primesc întreaga asistența posibilă în timpul misiunilor temporare ale acestora, cu precizarea că orice cheltuieli ocazionate de vizită, aspecte legate de vizită și orice alte aranjamente vor fi suportate de membrul CERG care a trimis delegația vizitatoare.
25. Orice membru CERG poate nominaliza un supleant al reprezentantului în Consiliu. Membrul CERG al cărui stat candidează pentru alegere ca membru în Consiliu pentru mandatul următor ar trebui să nominalizeze un supleant al reprezentantului în Consiliu în ultimul an de mandat al acestuia, pentru o perioadă de minimum 6 (șase) luni.Membrul CERG care trimite acest supleant al reprezentantului ar trebui să încerce să nominalizeze aceeași persoană ca reprezentant al său în Consiliu, dacă statul său este ales.
26. După expirarea mandatului unui membru în Consiliu, respectivul membru CERG ar trebui să trimită un reprezentant în ANC, însemnând un membru în ANC, dacă va fi ales, sau dacă nu, un observator în ANC.
27. Dacă un stat nu a nominalizat un candidat pentru ANC sau un observator în ANC, în conformitate cu ordinea de rotație stabilită la paragraful 4, cu 6 (șase) luni înainte de începerea mandatelor menționate mai sus, un alt membru CERG poate să facă acest lucru în orice moment.
28. Cheltuielile efectuate pentru a avea un reprezentant în Consiliu, un supleant al reprezentantului în Consiliu sau un membru ori observator în ANC sau în orice organism al OACI vor fi suportate de către statul care l-a nominalizat.
Orice cheltuieli adiționale vor fi convenite bilateral între statul care are un reprezentant în Consiliu și statele care au făcut nominalizarea.
IV. Dispoziții finale
29. Orice propunere de modificare a acestui memorandum de înțelegere este comunicată membrilor CERG printr-un document oficial ce va conține propunerea de modificare, cu cel puțin 30 (treizeci) de zile înainte de data următoarei întâlniri CERG.
30. Orice membru CERG, cu excepția celui al cărui stat este ales în Consiliu, poate renunța la statutul său de membru CERG prin trimiterea unei scrisori oficiale tuturor membrilor CERG, care își produce efecte după 30 (treizeci) de zile de la data primirii de către membrul CERG care deține președinția. Dacă este trimisă de membrul CERG al cărui stat urmează să candideze pentru un loc în Consiliul OACI, atunci scrisoarea menționată trebuie să ajungă la membrul CERG care deține președinția cu cel puțin 18 (optsprezece) luni înaintea alegerilor care urmează să aibă loc. Membrul CERG care deține președinția va comunică fără întârziere celorlalți membri CERG data la care își produce efecte această renunțare.
31. Prezentul memorandum de înțelegere și orice modificări ale acestuia vor intra în vigoare la data primirii ultimei notificări care informează că toate procedurile interne necesare pentru intrarea în vigoare au fost finalizate. Notificările se comunică membrului CERG care deține președinția. Membrul CERG care deține președinția comunică fără întârziere celorlalți membri CERG data intrării în vigoare.
32. Prezentul memorandum înlocuiește Memorandumul de înțelegere dintre autoritățile aeronautice ale Republicii Cehia, Republicii Ungare, României și Republicii Slovacia privind cooperarea și reprezentarea în Consiliul OACI, semnat la Praga la 16 ianuarie 2002.
Încheiat în 7 exemplare originale în limba engleză, toate originalele având aceeași valoare autentică.
Pentru autoritățile aeronautice din:
Republica Bulgaria -
semnat la Sofia, la 6 martie 2012
Republica Cehă -
semnat la Brdo, la 1 decembrie 2011
Republica Ungară -
semnat la Brdo, la 1 decembrie 2011
Republica Polonă -
semnat la Brdo, la 1 decembrie 2011
România -
semnat la Brdo, la 1 decembrie 2011
Republica Slovacă -
semnat la Brdo, la 1 decembrie 2011
Republica Slovenia -
semnat la Brdo, la 1 decembrie 2011
----