REGULAMENT nr. 15 din 19 noiembrie 2012

REGULAMENT Banca Na?ională a României
Published in
MONITORUL OFICIAL nr. 808 din 3 decembrie 2012
Entered into force
03.12.2012
Consolidated form as of
03.12.2012

pentru completarea Regulamentului Băncii Naționale a României nr. 18/2009 privind cadrul de administrare a activității instituțiilor de credit, procesul intern de evaluare a adecvării capitalului la riscuri și condițiile de externalizare a activităților acestora

Având în vedere prevederile art. 51 alin. (1) lit. d), art. 77 alin. (1), art. 101, 104, 122, art. 150 alin. (1), art. 164, 165, 171, 289, 320, 382, art. 384 alin. (1) și art. 385 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 99/2006 privind instituțiile de credit și adecvarea capitalului, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 227/2007, cu modificările și completările ulterioare,

în temeiul dispozițiilor art. 25 alin. (2) lit. a) și ale art. 48 alin. (1) din Legea nr. 312/2004 privind Statutul Băncii Naționale a României și ale art. 420 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 99/2006, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 227/2007, cu modificările și completările ulterioare,

Banca Națională a României emite prezentul regulament.

Articolul I

Regulamentul Băncii Naționale a României nr. 18/2009 privind cadrul de administrare a activității instituțiilor de credit, procesul intern de evaluare a adecvării capitalului la riscuri și condițiile de externalizare a activităților acestora, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 630 din 23 septembrie 2009, cu modificările și completările ulterioare, se completează după cum urmează:

1. La articolul 2 alineatul (5), după litera j) se introduc trei noi litere, literele j^1), j^2) și j^3), cu următorul cuprins:

"j^1) debitori expuși la riscul valutar - debitori care nu beneficiază de efectul unei operațiuni de acoperire naturală sau financiară;

j^2) operațiune de acoperire naturală - operațiune în cadrul căreia debitorii primesc venituri denominate în valută, inclusiv operațiunile de încasare de numerar din transferuri sau din exporturi;

j^3) operațiune de acoperire financiară - operațiune care are la bază încheierea de către debitor a unui contract cu instituția de credit în scopul acoperirii riscului valutar;"

2. La articolul 28, după alineatul (3) se introduce un nou alineat, alineatul (3^1), cu următorul cuprins:

"(3^1) Instituțiile de credit trebuie să dispună de sisteme de organizare și gestiune a informației capabile să răspundă necesităților impuse de reglementări și raportări."

3. La articolul 65 alineatul (1) litera b), după punctul (iv) se introduce un nou punct, punctul (v), cu următorul cuprins:

"(v) riscurile generate de activitatea de creditare în valută a debitorilor expuși la riscul valutar."

4. După articolul 99 se introduc patru noi articole, articolele 99^1 - 99^4, cu următorul cuprins:

"Art. 99^1. - Pentru ca fondurile proprii ale instituției de credit să își mențină capacitatea de asigurare a continuității activității și de absorbție a pierderilor pe bază continuă, instituțiile de credit trebuie să integreze într-o manieră adecvată riscurile din activitatea de creditare în valută a debitorilor expuși la riscul valutar în cadrul sistemului intern de administrare a riscului de credit.

Art. 99^2. - Pentru scopurile art. 99^1, instituțiile de credit trebuie să dispună de politici și proceduri adecvate volumului și complexității activității desfășurate pentru identificarea și evaluarea cu acuratețe a riscurilor din creditarea în valută a debitorilor expuși la riscul valutar și pentru reflectarea acestora atât la nivelul proceselor de determinare a prețurilor interne ale creditelor, cât și la nivelul procesului intern de adecvare a capitalului la riscuri.

Art. 99^3. - (1) Instituțiile de credit trebuie să formalizeze o metodă de stabilire a unor prețuri interne de referință pentru creditele denominate în valută acordate debitorilor expuși la riscul valutar în funcție de toate riscurile asumate.

(2) Metoda prevăzută la alin. (1) trebuie să asigure că în prețurile interne de referință se reflectă costurile necesare acoperirii tuturor riscurilor aferente creditelor în valută, în condițiile asigurării continuității activității instituției de credit.

(3) În sensul alin. (2) se înțeleg cel puțin următoarele costuri:

a) costurile destinate acoperirii pierderilor previzibile care se produc cu regularitate în cursul normal al activității;

b) costurile aferente riscurilor cu frecvență mică de apariție, dar deosebit de importante prin mărimea pierderilor pe care le pot genera;

c) costurile operaționale;

d) costurile aferente surselor de finanțare a creditelor în valută.

Art. 99^4. - În sensul art. 99^2, în cadrul procesului intern de adecvare a capitalului la riscuri, instituțiile de credit trebuie să determine, să planifice, să mențină și să aloce capital intern pentru acoperirea tuturor riscurilor din activitatea de creditare în valută a debitorilor expuși la riscul valutar."

Articolul II

Instituțiile de credit vor finaliza demersurile necesare în vederea conformării cu prevederile art. I pct. 4 până la 31 decembrie 2012.

Președintele Consiliului de administrație

al Băncii Naționale a României,

Mugur Constantin Isărescu

București, 19 noiembrie 2012.

Nr. 15.

-------

Source: legislatie.just.ro (Official Gazette). The text shown is the current consolidated form (in Romanian).