Parlamentul României adoptă prezenta lege.
Se aprobă Ordonanța Guvernului nr. 24 din 30 august 2011 privind unele măsuri în domeniul evaluării bunurilor, adoptată în temeiul art. 1 pct. I.12 din Legea nr. 131/2011 privind abilitarea Guvernului de a emite ordonanțe, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 628 din 2 septembrie 2011, cu următoarele modificări:
1. La articolul 20 alineatul (2), litera b) se abrogă.
2. La articolul 20 alineatul (2), litera c) va avea următorul cuprins:
c) cel puțin un membru al consiliului de administrație sau administratorul unic al societății reglementate de Legea societăților nr. 31/1990, republicată, cu modificările și completările ulterioare, să dețină calitatea de evaluator autorizat;
(1) Denumirea "Uniunea Națională a Evaluatorilor Autorizați din România", respectiv "Uniunea" din cuprinsul Ordonanței Guvernului nr. 24/2011 privind unele măsuri în domeniul evaluării bunurilor se înlocuiește cu denumirea "Asociația Națională a Evaluatorilor Autorizați din România", respectiv "Asociația".
(2) În cuprinsul celorlalte acte normative în vigoare, denumirea "Uniunea Națională a Evaluatorilor Autorizați din România" se înlocuiește cu denumirea "Asociația Națională a Evaluatorilor Autorizați din România".
Această lege a fost adoptată de Parlamentul României, cu respectarea prevederilor art. 75 și ale art. 76 alin. (2) din Constituția României, republicată.
PREȘEDINTELE CAMEREI DEPUTAȚILOR VALERIU-ȘTEFAN ZGONEA PREȘEDINTELE SENATULUI GEORGE-CRIN LAURENȚIU ANTONESCU
București, 12 aprilie 2013.