LEGE nr. 128 din 26 aprilie 2013

LEGE Parlamentul
Published in
MONITORUL OFICIAL nr. 248 din 30 aprilie 2013
Entered into force
03.05.2013
Consolidated form as of
03.05.2013

pentru abrogarea alin. (2)-(4) ale art. 7 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 61/2008 privind implementarea principiului egalității de tratament între femei și bărbați în ceea ce privește accesul la bunuri și servicii și furnizarea de bunuri și servicii

Parlamentul României adoptă prezenta lege.

Articolul I

Alineatele (2), (3) și (4) ale art. 7 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 61/2008 privind implementarea principiului egalității de tratament între femei și bărbați în ceea ce privește accesul la bunuri și servicii și furnizarea de bunuri și servicii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 385 din 21 mai 2008, aprobată cu modificări prin Legea nr. 62/2009, se abrogă.

Articolul II

Utilizarea elementului sex ca factor în calcularea primelor și beneficiilor, în cadrul serviciilor de asigurare și a serviciilor financiare conexe, nu trebuie să determine diferențe în materie de prime și beneficii pentru persoana asigurată, în toate contractele încheiate.

Această lege a fost adoptată de Parlamentul României, cu respectarea prevederilor art. 75 și ale art. 76 alin. (1) din Constituția României, republicată.

p. PREȘEDINTELE CAMEREI DEPUTAȚILOR,

VIOREL HREBENCIUC

PREȘEDINTELE SENATULUI

GEORGE-CRIN LAURENȚIU ANTONESCU

București, 26 aprilie 2013.

Nr. 128.

----

Source: legislatie.just.ro (Official Gazette). The text shown is the current consolidated form (in Romanian).