LEGE nr. 229 din 15 iulie 2013

LEGE Parlamentul
Published in
MONITORUL OFICIAL nr. 438 din 18 iulie 2013
Entered into force
21.07.2013
Consolidated form as of
21.07.2013

pentru completarea art. 13 din Legea nr. 255/2010 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, necesară realizării unor obiective de interes național, județean și local, și pentru completarea art. 56 din Legea nr. 350/2001 privind amenajarea teritoriului și urbanismul

Parlamentul României adoptă prezenta lege.

Articolul I

La articolul 13 din Legea nr. 255/2010 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, necesară realizării unor obiective de interes național, județean și local, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 853 din 20 decembrie 2010, cu modificările și completările ulterioare, după alineatul (2) se introduc două noi alineate, alineatele (3) și (4), cu următorul cuprins:

"(3) Dacă în termen de 2 ani de la data transmiterii listei încheierilor de respingere de către Agenția Națională de Cadastru și Publicitate Imobiliară, prin unitățile sale teritoriale, către unitățile administrativ-teritoriale, expropriatorul nu obține, prin hotărâre a Guvernului sau, după caz, potrivit legii, prin hotărâre a administrației publice locale sau județene, respectiv a Consiliului General al Municipiului București, aprobarea declanșării procedurilor de expropriere, toate interdicțiile prevăzute la alin. (1) și art. 30 alin. (1) încetează de drept și se radiază din oficiu din cartea funciară.

(4) În situația prevăzută la alin. (3), documentațiile de amenajare a teritoriului și urbanism, valabile la data declanșării procedurii de expropriere, își păstrează valabilitatea în condițiile în care au fost emise și pentru perioada pentru care au fost emise inițial, începând cu data la care interdicțiile prevăzute la alin. (1) și art. 30 încetează de drept."

Articolul II

La articolul 56 din Legea nr. 350/2001 privind amenajarea teritoriului și urbanismul, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 373 din 10 iulie 2001, cu modificările și completările ulterioare, după alineatul (7) se introduce un nou alineat, alineatul (8), cu următorul cuprins:

"(8) În cazul imobilelor declarate ca fiind de utilitate publică, în temeiul Legii nr. 33/1994 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, republicată, sau în temeiul altor legi privind declarare a de utilitate publică a unor imobile, documentațiile de amenajare a teritoriului și urbanism, aflate în vigoare la data declarării utilității publice, sunt repuse de drept în vigoare pentru o perioadă egală cu cea pentru care au fost emise inițial, începând cu data la care utilitatea publică încetează din orice cauză."

Articolul III

În cazul în care declararea utilității publice nu a fost urmată de realizarea scopului pentru care a fost declarată, utilitatea publică se consideră încetată de drept astfel:

a) la data intrării în vigoare a prezentei legi, în cazul utilității publice declarate anterior, dacă de la declararea utilității publice și până la data intrării în vigoare a prezentei legi au trecut cel puțin 2 ani;

b) la împlinirea unui termen de 2 ani calculat de la data declarării utilității publice, dacă declararea a intervenit cu mai puțin de 2 ani înainte de intrarea în vigoare a prezentei legi sau intervine după intrarea ei în vigoare. Fac excepție imobilele care la data declarării utilității publice se aflau sau, ulterior acesteia, au intrat prin orice modalitate în domeniul public sau privat al statului ori în proprietatea privată a comunelor, orașelor, municipiilor sau județelor.

Această lege a fost adoptată de Parlamentul României, cu respectarea prevederilor art. 75 și ale art. 76 alin. (1) din Constituția României, republicată.

PREȘEDINTELE CAMEREI DEPUTAȚILOR

VALERIU-ȘTEFAN ZGONEA

PREȘEDINTELE SENATULUI

GEORGE-CRIN LAURENȚIU ANTONESCU

București, 15 iulie 2013.

Nr. 229.

_________

Source: legislatie.just.ro (Official Gazette). The text shown is the current consolidated form (in Romanian).