privind aprobarea stemei județului Buzău
În temeiul art. 108 din Constituția României, republicată, și al art. 10 alin. 2 din Legea nr. 102/1992 privind stema țării și sigiliul statului,
Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.
(1) Se aprobă stema județului Buzău, prevăzută în anexa nr. 1.
(2) Descrierea și semnificațiile elementelor însumate ale stemei sunt prevăzute în anexa nr. 2.
(3) Anexele nr. 1 și 2 fac parte integrantă din prezenta hotărâre.
ministrul dezvoltării regionale
și administrației publice,
București, 14 august 2013.
Anexa 2
DESCRIEREA ȘI SEMNIFICAȚIILE
elementelor însumate ale stemei
Potrivit anexei nr. 1, stema județului Buzău se compune dintr-un scut triunghiular cu marginile rotunjite, tăiat și despicat în talpă.
În partea superioară, în câmp albastru, se află o biserică de argint, rostuită negru, redată din profil, având la dextra un turn acoperit, străpuns de o fereastră circulară și de o alta arcuită deasupra ei; pe fațada laterală se află 3 ferestre arcuite, două în dreptul navei și una în dreptul absidei; acoperișul are pe flancuri, în partea de sus, două globuri crucifere, terminate cu câte o cruce latină; pe edificiu stă o acvilă de aur, având capul conturnat, cu aripile deschise și zborul coborât.
În vârful scutului, în dreapta, în câmp roșu, se află o fibulă de aur în formă de pasăre stilizată, cu mai multe alveole, având diferite forme.
În vârful scutului, în stânga, în câmp auriu, se află un ciorchine de strugure roșu, având o codiță, două frunze de viță-de-vie și un mic cârcel de culoare verde.
Semnificațiile elementelor însumate
Biserica reprezintă vechiul sediu episcopal al Buzăului, care a avut un important rol politic, religios, cultural, administrativ și judecătoresc. Prin modul de reprezentare, construcția arată rolul și locul Buzăului în configurația geopolitică a timpului. A reprezentat sediul Băniei Țării de Jos (a Buzăului și Brăilei), important centru comercial și meșteșugăresc al vremii.
Fibula este piesa principală a "Tezaurului de la Pietroasele", cunoscut sub denumirea populară "Cloșca cu puii de aur", având o valoare istorică și documentară inestimabilă.
Ciorchinele de strugure reprezintă una dintre ocupațiile de bază ale locuitorilor din județul Buzău, viticultura.