HOTĂRÂRE nr. 38 din 19 septembrie 2013

HOTĂRÂRE Camera Auditorilor Financiari din România
Published in
MONITORUL OFICIAL nr. 613 din 2 octombrie 2013
Entered into force
01.12.2013
Consolidated form as of
01.12.2013
Table of contents

pentru aprobarea noilor modele de certificat de membru al Camerei Auditorilor Financiari din România, persoaneă fizică, și autorizație de membru al Camerei Auditorilor Financiari din România, persoană juridică

Având în vedere prevederile:

- art. 5 alin. (2) și art. 6 alin. (3) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 75/1999 privind activitatea de audit financiar, republicată, cu modificările și completările ulterioare;

- art. 15 alin. (3), art. 36 alin. (4) și art. 37 alin. (3) din Regulamentul de organizare și funcționare a Camerei Auditorilor Financiari din România, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 433/2011,

Consiliul Camerei Auditorilor Financiari din România, întrunit în ședința din data de 19 septembrie 2013, hotărăște:

Articolul 1

Se aprobă modelul de certificat de membru al Camerei Auditorilor Financiari din România, persoană fizică, și modelul de autorizație de membru al Camerei Auditorilor Financiari din România, persoană juridică, prevăzute în anexele nr. 1 și 2, care fac parte integrantă din prezenta hotărâre.

Articolul 2

Începând cu data de 1 decembrie 2013, pentru membrii care solicită autorizarea ca persoane fizice sau persoane juridice, se va elibera certificat de membru persoană fizică sau autorizație de membru persoană juridică, conform modelelor aprobate.

Articolul 3

Certificatele de membru persoană fizică și autorizațiile de membru persoană juridică eliberate până la data 30 noiembrie 2013 rămân valabile.

Articolul 4

Prezenta hotărâre se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I, și intră în vigoare la data de 1 decembrie 2013, alte dispoziții contrare se abrogă.

Președintele

Camerei Auditorilor Financiari din România,

Horia Neamțu

București, 19 septembrie 2013.

Nr. 38.

Anexa 1

Anexa 2

________

Source: legislatie.just.ro (Official Gazette). The text shown is the current consolidated form (in Romanian).