Articolul 1
Decretul-lege nr. 118 din 30 martie 1990 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice de dictatura instaurată cu începere de la 6 martie 1945 se modifica și se completează după cum urmează:
1. Titlul Decretului-lege nr. 118/1990 se modifica și va avea următorul conținut:
"Decret-lege privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice de dictatura instaurată cu începere de la 6 martie 1945, precum și celor deportate în străinătate ori constituite în prizonieri."
2. Articolul 1, după alineatul 1, se completează cu un nou alineat, 1^1, avînd următorul conținut:
"De aceleași drepturi beneficiază și persoana care:
a) a fost deportata în străinătate după 23 august 1944;
b) a fost constituită în prizonier de către partea sovietica după data de 23 august 1944 ori, fiind constituită ca atare, înainte de această dată, a fost reținută în captivitate după încheierea armistitiului."
3. Articolul 1 alineatul 2 se modifica și va avea următorul conținut:
"Fiecare an de detenție sau internare pentru situațiile de la alin. 1 și 1^1 se considera ca vechime în munca un an și șase luni."
4) Articolul 3 alineatul 1 se modifica și va avea următorul conținut:
"Persoanele care s-au aflat în situațiile prevăzute la art. 1 au dreptul la o indemnizație lunară de cîte 200 lei, indiferent dacă sînt sau nu pensionate, pentru fiecare an de detenție, internare, domiciliu obligatoriu, strămutare, deportare sau prizonierat."
5) După articolul 12 se introduc articolele 12^1, 12^2 și 12^3, cu următorul conținut:
"ART. 12^1. - Membrilor comisiei centrale, ai comisiilor județene și a municipiului București, constituite în baza art. 5 din prezentul decret-lege, care fac parte din Asociația foștilor deținuți politici și victime ale dictaturii din România, li se acordă o indemnizație lunară de 2.000 lei.
Indemnizațiile nu sînt impozabile și nu afectează nivelul chiriilor.
Plata indemnizațiilor pentru membrii comisiei centrale se va face începînd cu data constituirii acesteia, constatată prin procesul-verbal de înființare, iar pentru membrii comisiilor județene și ai municipiului București, de la data avizării acestora de către comisia centrala și încetează în 90 de zile de la expirarea termenului de depunere a cererilor.
Plata acestor indemnizații se face de către direcția de muncă și protecție socială, modificîndu-se corespunzător prevederilor bugetare.
"ART. 12^2. - Cheltuielile de deplasare ale membrilor comisiei centrale se suporta de Direcția de muncă și protecție socială a municipiului București, în limita fondurilor bugetare prevăzute."
" ART. 12^3. - Cererile pentru stabilirea drepturilor prevăzute de prezentul decret-lege se vor depune la comisiile: centrale, județene, sau a municipiului București cel tirziu pînă la 31 decembrie 1991".