HOTĂRÂRE din 25 septembrie 2012

în Cauza Fundația Bucovina Mission Inc. și Fundația Bucovina București împotriva României

Strasbourg

(Cererea nr. 1.231/04)

Hotărârea este definitivă. Aceasta poate suferi modificări de formă.

În Cauza Fundația Bucovina Mission Inc. și Fundația Bucovina București împotriva României,

Curtea Europeană a Drepturilor Omului (Secția a treia), reunită într-o cameră compusă din Alvina Gyulumyan, președinte, Ineta Ziemele, Kristina Pardalos, judecători, și Marialena Tsirli, grefier adjunct de secție,

după ce a deliberat în camera de consiliu, la 4 septembrie 2012,

pronunță prezenta hotărâre, adoptată la aceeași dată:

PROCEDURA

1. La originea cauzei se află cererea nr. 1.231/04, îndreptată împotriva României, prin care două fundații (reclamantele) au sesizat Curtea la 27 noiembrie 2003, în temeiul art. 34 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale (Convenția).

2. Reclamantele au fost reprezentate de domnul Virgil-Demetrius Costea, avocat în București. Guvernul român (Guvernul) a fost reprezentat de agentul guvernamental, doamna Irina Cambrea, din cadrul Ministerului Afacerilor Externe.

3. La 10 iulie 2007, cererea a fost comunicată Guvernului.

ÎN FAPT

Circumstanțele cauzei

4. Prima reclamantă este o fundație înregistrată în SUA și a doua este o fundație înregistrată în România.

5. Reclamantele au formulat împotriva autorităților de frontieră române o acțiune în restituire având ca obiect bunuri mobile care, potrivit acestora, au fost confiscate. Prin hotărârea definitivă din 28 noiembrie 2001, Curtea de Apel București a admis acțiunea reclamantelor și a dispus ca Direcția Generală a Vămilor și Societatea Națională de Transport Feroviar să restituie bunurile care au fost confiscate de la reclamante sau 70.000 USD reprezentând contravaloarea acestora.

6. La o dată necunoscută, procurorul general al României a declarat recurs în anulare împotriva deciziei definitive din 28 noiembrie 2001 a Curții de Apel București.

Prin decizia definitivă din 30 mai 2003, Curtea Supremă de Justiție a admis recursul în anulare declarat de procurorul general, a casat decizia definitivă din 28 noiembrie 2001 a Curții de Apel București și a respins acțiunea reclamantelor.

ÎN DREPT

I. Cu privire la pretinsa încălcare a art. 6 din Convenție și a art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție

7. Reclamantele s-au plâns că, prin casarea deciziilor lor definitive în urma recursului în anulare declarat de procurorul general al României, au fost încălcate art. 6 din Convenție și art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție, care prevăd următoarele:

Art. 6

"Orice persoană are dreptul la judecarea în mod echitabil [...] a cauzei sale, de către o instanță [...], care va hotărî [...] asupra încălcării drepturilor și obligațiilor sale cu caracter civil [...]"

Articolul 1 din Protocolul nr. 1

"Orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru cauză de utilitate publică și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional.

Dispozițiile precedente nu aduc atingere dreptului statelor de a adopta legile pe care le consideră necesare pentru a reglementa folosința bunurilor conform interesului general sau pentru a asigura plata impozitelor ori a altor contribuții sau a amenzilor."

A. Cu privire la admisibilitate

8. Curtea constată că prezenta cerere nu este în mod vădit nefondată în sensul art. 35 § 3 lit. a) din Convenție. De asemenea, Curtea constată că nu prezintă niciun alt motiv de inadmisibilitate. Prin urmare, trebuie să fie declarată admisibilă.

B. Cu privire la fond

9. Reclamantele au susținut că, prin casarea deciziei lor definitive în urma unui recurs în anulare declarat de procurorul general - care nu era parte la procedură -, au fost încălcate principiul securității juridice și dreptul de proprietate.

10. Făcând trimitere la Cauza Brumărescu, Guvernul a argumentat că, în conformitate cu jurisprudența Curții, casarea unor hotărâri definitive în urma unei căi extraordinare de atac trebuie considerată o încălcare a principiului securității juridice [Brumărescu împotriva României (MC), nr. 28.342/95, pct. 62, CEDO 1999-VII]. Cu toate acestea, Guvernul a subliniat că, ulterior Cauzei Brumărescu, Codul de procedură civilă al României a fost modificat. Ca urmare, cadrul legislativ român actual nu permite declararea unui recurs în anulare la Curtea Supremă, denumită, în prezent, Înalta Curte de Casație și Justiție.

11. Curtea reiterează că dreptul la un proces echitabil în fața unei instanțe, astfel cum este garantat prin art. 6 § 1 din Convenție, trebuie să fie interpretat în lumina preambulului la Convenție, ale cărui dispoziții relevante prevăd că statul de drept face parte din patrimoniul comun al statelor contractante. Unul dintre aspectele fundamentale ale statului de drept este principiul securității juridice, care implică, printre altele, faptul că, în cazurile în care instanțele s-au pronunțat definitiv, hotărârea lor nu ar mai trebui contestată (a se vedea Brumărescu, citată anterior, pct. 61).

12. Principiul securității juridice presupune respectarea principiului res judicata (ibid, pct. 62), și anume principiul caracterului definitiv al hotărârilor judecătorești. Acest principiu întărește că niciuna dintre părți nu are dreptul de a solicita o reexaminare a unei hotărâri definitive și irevocabile doar pentru a obține o rejudecare și o nouă pronunțare într-o cauză. Competența instanțelor ierarhic superioare de a exercita controlul ar trebui exercitată pentru a corecta erorile judiciare și nu pentru o nouă examinare a cauzei. Acest control nu ar trebui tratat ca o cale de atac mascată, iar simpla posibilitate de existență a două opinii asupra unei cauze nu constituie un motiv pentru reexaminarea sa (Ryabykh împotriva Rusiei, nr. 52.854/99, pct. 52, CEDO 2003-IX).

13. Curtea consideră că, pe baza documentelor de care dispune, prezenta cauză nu diferă de jurisprudența menționată anterior în ceea ce privește capătul de cerere întemeiat pe art. 6 din Convenție.

14. În ceea ce privește capătul de cerere întemeiat pe art. 1 din Protocolul nr. 1, Curtea subliniază că reclamantelor li s-a recunoscut dreptul de proprietate printr-o hotărâre definitivă pronunțată de instanțele interne din România. Curtea consideră că reclamantele aveau un "bun" în sensul art. 1 din Protocolul nr. 1 (Savu împotriva României, nr. 19.982/04, pct. 22, 4 noiembrie 2008).

În numeroase ocazii, Curtea a soluționat probleme similare și a constatat încălcarea art. 1 din Protocolul nr. 1 în cauze în care dreptul de proprietate al reclamanților a fost reexaminat în urma declarării unui recurs în anulare (a se vedea Brumărescu, citată anterior, pct. 61, 77 și 80; Societatea Comercială "Mașinexportimport Industrial Group" - S.A. împotriva României, nr. 22.687/03, pct. 32 și 46-47, 1 decembrie 2005; Piața Bazar Dorobanți - S.R.L. împotriva României, nr. 37.513/03, pct. 23 și 33, 4 octombrie 2007).

15. După examinarea prezentei cereri, Curtea reține că Guvernul nu a prezentat niciun argument care să justifice abaterea de la abordarea descrisă anterior. În ciuda marjei de apreciere de care beneficiază statul în materie, Curtea consideră că procedura recursului în anulare nu poate justifica privarea reclamantelor de proprietatea obținută prin intermediul unei hotărâri definitive și executorii (a se vedea Blidaru împotriva României, nr. 8.695/02, pct. 55, 8 noiembrie 2007; Societatea Comercială "Mașinexportimport Industrial Group" - S.A., citată anterior, pct. 46).

16. Considerentele anterioare sunt suficiente pentru a-i permite Curții să concluzioneze că au fost încălcate art. 6 din Convenție și art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție.

II. Cu privire la aplicarea art. 41 din Convenție

17. Art. 41 din Convenție prevede:

"Dacă Curtea declară că a avut loc o încălcare a Convenției sau a protocoalelor sale și dacă dreptul intern al înaltei părți contractante nu permite decât o înlăturare incompletă a consecințelor acestei încălcări, Curtea acordă părții lezate, dacă este cazul, o reparație echitabilă."

18. Reclamanții nu au formulat o cerere de acordare a unei reparații echitabile.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

În unanimitate,

CURTEA:

1. declară cererea admisibilă;

2. hotărăște că au fost încălcate art. 6 din Convenție și art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție.

Redactată în limba engleză, apoi comunicată în scris, la 25 septembrie 2012, în temeiul art. 77 § 2 și § 3 din Regulamentul Curții.

Alvina Gyulumyan,

președinte

Marialena Tsirli,

grefier adjunct

--------