HOTĂRÂRE nr. 75 din 26 septembrie 2014

HOTĂRÂRE Autoritatea de Supraveghere Financiară
Published in
MONITORUL OFICIAL nr. 708 din 29 septembrie 2014
Entered into force
29.09.2014
Consolidated form as of
29.09.2014

privind prelungirea termenului prevăzut la art. 4 alin. (6) din Regulamentul nr. 3/2013 pentru autorizarea și funcționarea contrapărților centrale emis în conformitate cu prevederile Regulamentului (UE) nr. 648/2012 al Parlamentului European și al Consiliului din 4 iulie 2012 privind instrumentele financiare derivate extrabursiere, contrapărțile centrale și registrele centrale de tranzacții, aprobat prin Hotărârea Consiliului Autorității de Supraveghere Financiară nr. 28/2013, cu modificările și completările ulterioare, în cazul solicitării de autorizare în calitate de contrapărți centrale a Casei Române de Compensație - S.A. și a Casei de Compensare București - S.A.

În temeiul prevederilor art. 1 alin. (2), art. 2 alin. (1) lit. a), art. 3 alin. (1) lit. b), art. 6 alin. (2) și art. 14 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 93/2012 privind înființarea, organizarea și funcționarea Autorității de Supraveghere Financiară, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 113/2013, cu modificările și completările ulterioare,

având în vedere acordul încheiat între Sibex - Sibiu Stock Exchange - S.A. și ATHENS EXCHANGE CLEARING HOUSE - S.A. (AthexClear), care vizează furnizarea de către AthexClear de servicii de compensare decontare pentru tranzacțiile cu instrumente financiare derivate încheiate pe piața reglementată la termen administrată de Sibex - Sibiu Stock Exchange - S.A.,

având în vedere faptul că AthexClear nu a fost autorizată până în prezent în conformitate cu prevederile Regulamentului (UE) nr. 648/2012 al Parlamentului European și al Consiliului din 4 iulie 2012 privind instrumentele financiare derivate extrabursiere, contrapărțile centrale și registrele centrale de tranzacții,

în urma deliberărilor din ședința din data de 24 septembrie 2014,

Consiliul Autorității de Supraveghere Financiară emite următoarea hotărâre:

Articolul 1

În cazul solicitării de autorizare în calitate de contrapărți centrale a Casei Române de Compensație - S.A. și a Casei de Compensare București - S.A., termenul prevăzut la art. 4 alin. (6) din Regulamentul nr. 3/2013 pentru autorizarea și funcționarea contrapărților centrale emis în conformitate cu prevederile Regulamentului (UE) nr. 648/2012 al Parlamentului European și al Consiliului din 4 iulie 2012 privind instrumentele financiare derivate extrabursiere, contrapărțile centrale și registrele centrale de tranzacții, aprobat prin Hotărârea Consiliului Autorității de Supraveghere Financiară nr. 28/2013, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 552 din 30 august 2013, cu modificările și completările ulterioare, se prelungește până la data de 31 ianuarie 2015.

Articolul 2

Prezenta hotărâre se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I, și în Buletinul Autorității de Supraveghere Financiară și intră în vigoare la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Președintele Autorității de

Supraveghere Financiară,

Mișu Negrițoiu

București, 26 septembrie 2014.

Nr. 75.

---------

Source: legislatie.just.ro (Official Gazette). The text shown is the current consolidated form (in Romanian).