ORDIN nr. 151 din 15 decembrie 2014

ORDIN Autoritatea Na?ională de Reglementare în Domeniul Energiei
Published in
MONITORUL OFICIAL nr. 923 din 18 decembrie 2014
Entered into force
01.01.2015
Consolidated form as of
01.01.2015
Table of contents

privind aprobarea tarifelor specifice pentru serviciul de distribuție a energiei electrice și a prețului pentru energia electrică reactivă, pentru Societatea Comercială "Enel Distribuție Banat" - S.A.

Având în vedere prevederile art. 75 alin. (1) lit. b) și art. 79 alin. (3) și (4) din Legea energiei electrice și a gazelor naturale nr. 123/2012, cu modificările și completările ulterioare, prevederile Metodologiei de stabilire a tarifelor pentru serviciul de distribuție a energiei electrice, aprobată prin Ordinul președintelui Autorității Naționale de Reglementare în Domeniul Energiei nr. 72/2013, cu modificările și completările ulterioare, și prevederile Metodologiei privind stabilirea obligațiilor de plată a energiei electrice reactive și a prețului reglementat pentru energia electrică reactivă, aprobată prin Ordinul președintelui Autorității Naționale de Reglementare în Domeniul Energiei nr. 33/2014,

în temeiul prevederilor art. 5 alin. (1) lit. b) și alin. (5) și art. 9 alin. (1) lit. c) și ab) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 33/2007 privind organizarea și funcționarea Autorității Naționale de Reglementare în Domeniul Energiei, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 160/2012,

președintele Autorității Naționale de Reglementare în Domeniul Energiei emite următorul ordin:

Articolul 1

Se aprobă tarifele specifice pentru serviciul de distribuție a energiei electrice, practicate de Societatea Comercială "Enel Distribuție Banat" - S.A., cuprinse în anexa care face parte integrantă din prezentul ordin.

Articolul 2

Tariful de distribuție a energiei electrice utilizat pentru facturare se calculează prin însumarea tarifelor specifice pentru serviciul de distribuție a energiei electrice prevăzute la art. 1, în funcție de nivelul de tensiune din punctul de delimitare a instalațiilor electrice aparținând operatorului de distribuție concesionar de cele ale clientului final, stabilit conform contractului de distribuție a energiei electrice.

Articolul 3

(1) Se aprobă prețul pentru energia electrică reactivă de 0,0607 lei/kVARh, practicat de Societatea Comercială "Enel Distribuție Banat" - S.A.

(2) Energia electrică reactivă se facturează și se plătește conform reglementărilor Autorității Naționale de Reglementare în Domeniul Energiei.

(3) Prețul pentru energia reactivă s-a stabilit utilizând prețul mediu estimat al energiei electrice active pentru acoperirea consumurilor proprii tehnologice în rețele, de 202,44 lei/MWh, aprobat de autoritatea competentă pentru anul 2014, pentru Societatea Comercială "Enel Distribuție Banat" - S.A.

Articolul 4

Operatorul concesionar de distribuție a energiei electrice, Societatea Comercială "Enel Distribuție Banat" - S.A., duce la îndeplinire prevederile prezentului ordin, iar entitățile organizatorice din cadrul Autorității Naționale de Reglementare în Domeniul Energiei urmăresc respectarea prevederilor prezentului ordin.

Articolul 5

La data intrării în vigoare a prezentului ordin se abrogă Ordinul președintelui Autorității Naționale de Reglementare în Domeniul Energiei nr. 101/2013 privind aprobarea tarifelor specifice pentru serviciul de distribuție a energiei electrice și a prețurilor pentru energia electrică reactivă, pentru operatorul de distribuție concesionar Societatea Comercială "Enel Distribuție Banat" - S.A., publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 822 din 23 decembrie 2013.

Articolul 6

Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I, și intră în vigoare la data de 1 ianuarie 2015.

Președintele Autorității Naționale

de Reglementare în Domeniul Energiei,

Niculae Havrileț

București, 15 decembrie 2014.

Nr. 151.

Anexă

Tarife specifice pentru serviciul de distribuție a energiei electrice prestat de Societatea Comercială "Enel Distribuție Banat" - S.A., valabile începând cu data de 1 ianuarie 2015 Tarifele nu conțin taxa pe valoarea adăugată. ┌──────────────────────────────────────────────────────┬────────┬──────────────┐ │ Operator de distribuție concesionar │Nivel de│Tarif specific│ │ │tensiune│ (lei/MWh) │ ├──────────────────────────────────────────────────────┼────────┼──────────────┤ │Societatea Comercială "Enel Distribuție Banat" - S.A. │ IT │ 22,10 │ │ ├────────┼──────────────┤ │ │ MT │ 44,81 │ │ ├────────┼──────────────┤ │ │ JT │ 133,63 │ └──────────────────────────────────────────────────────┴────────┴──────────────┘

------

Source: legislatie.just.ro (Official Gazette). The text shown is the current consolidated form (in Romanian).