ORDIN nr. 1.209 din 11 august 2015

ORDIN Ministerul Mediului, Apelor ?i Pădurilor
Published in
MONITORUL OFICIAL nr. 674 din 4 septembrie 2015
Entered into force
04.09.2015
Consolidated form as of
04.09.2015
Table of contents

pentru aprobarea derogării în scop științific pentru unele specii de pești

Având în vedere Referatul de aprobare nr. 104.333/AC din 5 august 2015 al Direcției biodiversitate,

ținând seama de Avizul Academiei Române nr. 3.728/CJ din 16 iulie 2015,

luând în considerare prevederile art. 1 alin. (1) lit. b) și c) din Procedura de stabilire a derogărilor de la măsurile de protecție a speciilor de floră și faună sălbatice, aprobată prin Ordinul ministrului mediului și al ministrului agriculturii, pădurilor și dezvoltării rurale nr. 203/ 14/2009,

ținând cont de prevederile art. 38 alin. (1) lit. d) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2007 privind regimul ariilor naturale protejate, conservarea habitatelor naturale, a florei și faunei sălbatice, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 49/2011, cu modificările și completările ulterioare,

în temeiul prevederilor art. 38 alin. (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2007, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 49/2011, cu modificările și completările ulterioare, precum și ale art. 13 alin. (4) din Hotărârea Guvernului nr. 38/2015 privind organizarea și funcționarea Ministerului Mediului, Apelor și Pădurilor,

ministrul mediului, apelor și pădurilor emite următorul ordin:

Articolul 1

Prin derogare de la prevederile art. 33 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2007 privind regimul ariilor naturale protejate, conservarea habitatelor naturale, a florei și faunei sălbatice, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 49/2011, cu modificările și completările ulterioare, se aprobă capturarea și eliberarea ulterioară a unui număr de exemplare din specii de pești de pe/în cursul râului Siret și din/în principalii săi afluenți din județele Suceava, Neamț, Covasna, Bacău și Harghita, după cum urmează:

a) Eudontomyzon danfordi (chișcar) - 20 de exemplare;

b) Hucho hucho (lostriță) - 10 exemplare;

c) Aspius aspius (avat) - 25 de exemplare;

d) Chalcalburnus chalcoides (obleț mare) - 15 exemplare;

e) Pelecus cultratus (sabiță) - 20 de exemplare;

f) Rhodeus sericeus amarus (boarcă) - 75 de exemplare;

g) Gobio uranoscopus (petroc) - 75 de exemplare;

h) Gobio albipinnatus (porcușor de nisip) - 50 de exemplare;

i) Gobio kessleri (petroc) - 75 de exemplare;

j) Barbus meridionalis (moioagă) - 75 de exemplare;

k) Carassius carassius (caracudă) - 50 de exemplare;

l) Misgurnis fossilis (țipar, vârlan) - 50 de exemplare;

m) Cobitis taenia (zvârlugă) - 75 de exemplare;

n) Sabanejewia aurata (dunăriță) - 75 de exemplare;

o) Lota lota (mihalț) - 50 de exemplare;

p) Gymnocephalus schraetzer (răspăr) - 25 de exemplare;

q) Gymnocephalus baloni (ghiborț de râu) - 25 de exemplare;

r) Stizostedion volgensis (șalău vărgat) - 25 de exemplare;

s) Zingel streber (fusar) - 25 de exemplare;

ș) Zingel zingel (pietrar) - 25 de exemplare;

t) Proterorhinus marmoratus (moacă de brădiș) - 50 de exemplare;

ț) Cottus gobio (zglăvoc) - 75 de exemplare;

u) Cottus poecilopus (zglăvoc răsăritean) - 50 de exemplare.

Articolul 2

În vederea capturării speciilor de faună sălbatică prevăzute art. 1 se va utiliza agregat electronarcoză.

Articolul 3

(1) Derogarea se stabilește de la data intrării în vigoare a prezentului ordin până la 30 noiembrie 2016.

(2) Capturarea exemplarelor din speciile prevăzute la art. 1 se realizează de către Universitatea "Vasile Alecsandri" din Bacău.

(3) Pentru activitatea prevăzută la alin. (2) se va solicita și va obține autorizația de mediu pentru recoltare/capturare.

Articolul 4

(1) În termen de 30 de zile de la data capturării, beneficiarul are obligația să transmită agenției județene pentru protecția mediului de pe raza administrativ-teritorială unde s-a desfășurat acțiunea de capturare un raport asupra acțiunii derulate în baza derogării obținute.

(2) Modelul raportului asupra acțiunii derulate în baza derogării obținute este prevăzut în anexa care face parte integrantă din prezentul ordin.

(3) Agenția județeană pentru protecția mediului transmite Agenției Naționale pentru Protecția Mediului, în maximum 45 de zile de la data aplicării derogării, un raport referitor la rezultatele acesteia în baza datelor prevăzute la alin. (1).

Articolul 5

Controlul aplicării derogării se exercită de către personalul împuternicit din cadrul subunităților teritoriale de specialitate ale autorității publice centrale care răspunde de protecția mediului.

Articolul 6

Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

p. Ministrul mediului, apelor și pădurilor, Dan Popescu, secretar de stat

București, 11 august 2015.

Nr. 1.209.

Anexă

RAPORT

asupra acțiunii derulate în baza derogării obținute

- model -

Solicitant ...............................................................

..........................................................................

Specia pentru care s-a acordat derogarea

..........................................................................

Numărul exemplarelor .....................................................

Stadiul de dezvoltare ....................................................

Starea exemplarelor înainte de prelevare .................................

Starea exemplarelor după prelevare .......................................

Locul de prelevare .......................................................

..........................................................................

Data prelevării ..........................................................

Mijloace, instalații și metode avute în vedere ...........................

..........................................................................

..........................................................................

Stocarea și destinația specimenelor ......................................

..........................................................................

MOTIVUL RECOLTĂRII/DEROGĂRII

[] În interesul protejării faunei și florei sălbatice, precum și al conservării habitatelor naturale

[] Pentru prevenirea producerii unor daune importante, în special asupra culturilor agricole, animalelor domestice, pădurilor, pescăriilor, apelor și altor bunuri

[] În interesul sănătății și al securității publice sau pentru alte rațiuni de interes public major, inclusiv de natură socială ori economică, și pentru consecințe benefice de importanță fundamentală pentru mediu

[] În scopuri de repopulare și reintroducere a acestor specii, precum și pentru operațiuni de reproducere necesare în acest scop

[] Pentru a permite, în condiții strict controlate, într-o manieră selectivă și într-o măsură limitată, prinderea sau deținerea unui număr limitat și specificat de exemplare

(Atașați documentele care să justifice recoltarea exemplarelor în conformitate cu motivul derogării.)

Data ..........................

Semnătura .....................

-------

Source: legislatie.just.ro (Official Gazette). The text shown is the current consolidated form (in Romanian).