Notă Reproducem prevederile art. VII - VIII din ORDONANȚĂ DE URGENȚĂ nr. 29 din 18 martie 2020, publicată în Monitorul Oficial nr. 230 din 21 martie 2020: Articolul VII (1) Pentru obligațiile fiscale scadente începând cu data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență și neachitate până la încetarea, potrivit alin. (4), a măsurilor prevăzute de prezentul articol nu se calculează și nu se datorează dobânzi și penalități de întârziere conform Codului de procedură fiscală, aprobat prin Legea nr. 207/2015, cu modificările și completările ulterioare. (2) Prin derogare de la prevederile art. 157 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările și completările ulterioare, obligațiile fiscale prevăzute la alin. (1) nu sunt considerate obligații fiscale restante. (3) Se suspendă sau nu încep măsurile de executare silită prin poprire a creanțelor bugetare, cu excepția executărilor silite care se aplică pentru recuperarea creanțelor bugetare stabilite prin hotărâri judecătorești pronunțate în materie penală. Măsurile de suspendare a executării silite prin poprire asupra sumelor urmăribile reprezentând venituri și disponibilități bănești se aplică, prin efectul legii, de către instituțiile de credit sau terții popriți, fără alte formalități din partea organelor fiscale. (4) Măsurile fiscale prevăzute la alin. (1)-(3) încetează în termen de 30 de zile de la încetarea stării de urgență. Articolul VIII (1) Prin derogare de la prevederile art. 41 alin. (8) din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare, contribuabilii care aplică sistemul de declarare și plată a impozitului pe profit anual, cu plăți anticipate efectuate trimestrial, pot efectua plățile anticipate trimestriale pentru anul 2020, la nivelul sumei rezultate din calculul impozitului pe profit trimestrial curent. Modul de calcul se păstrează pentru toate trimestrele anului fiscal 2020. (2) Pentru contribuabilii prevăzuți la art. 16 alin. (5) din Codul fiscal, prevederile alin. (1) se aplică pentru plățile anticipate datorate pentru trimestrele rămase din anul modificat care se încheie în anul 2020, precum și pentru calculul celor care sunt aferente trimestrelor din anul fiscal modificat care începe în anul 2020 și sunt cuprinse în anul calendaristic 2020.
Notă Conform alin. (3) al art. II din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 89 din 23 decembrie 2025, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1203 din 24 decembrie 2025, astfel cum a fost modificat de punctul 1 al articolului XI din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 9 din 27 februarie 2026, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 157 din 27 februarie 2026, prin excepție de la alin. (1), prevederile art. I pct. 9-51 intră în vigoare la data de 31 martie 2026.
Parlamentul României adoptă prezenta lege.
Această lege a fost adoptată de Parlamentul României, în condițiile art. 77 alin. (2), cu respectarea prevederilor art. 75 și ale art. 76 alin. (1) din Constituția României, republicată.
PREȘEDINTELE CAMEREI DEPUTAȚILOR VALERIU-ȘTEFAN ZGONEA PREȘEDINTELE SENATULUI CĂLIN-CONSTANTIN-ANTON POPESCU-TĂRICEANU
București, 8 septembrie 2015.
Nr. 227.
-------
Source: legislatie.just.ro (Official Gazette). The text shown is the current consolidated form (in Romanian).
We use cookies to analyze site traffic. See our Privacy Policy for details.