ORDIN nr. 139 din 16 septembrie 2015

ORDIN Autoritatea Na?ională de Reglementare în Domeniul Energiei
Published in
MONITORUL OFICIAL nr. 704 din 18 septembrie 2015
Entered into force
18.09.2015
Consolidated form as of
17.01.2023
Table of contents

(la 17-01-2023, Titlul actului normativ a fost modificat de Punctul 1, Articolul I din ORDINUL nr. 1 din 11 ianuarie 2023, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 47 din 17 ianuarie 2023 )

Având în vedere prevederile art. 13 alin. (6) din Regulamentul (UE) nr. 347/2013 al Parlamentului European și al Consiliului din 17 aprilie 2013 privind liniile directoare pentru infrastructurile energetice transeuropene, de abrogare a Deciziei nr. 1.364/2006/CE și de modificare a Regulamentelor (CE) nr. 713/2009, (CE) nr. 714/2009 și (CE) nr. 715/2009, ale art. 57 alin. (3) din Metodologia de stabilire a tarifelor pentru serviciul de transport al energiei electrice, aprobate prin Ordinul președintelui Autorității Naționale de Reglementare în Domeniul Energiei nr. 53/2013, cu modificările și completările ulterioare,

în temeiul prevederilor art. 5 alin. (1) lit. c), ale art. 8 lit. f) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 33/2007 privind organizarea și funcționarea Autorității Naționale de Reglementare în Domeniul Energiei, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 160/2012,

președintele Autorității Naționale de Reglementare în Domeniul Energiei emite următorul ordin:

Articolul 1

Se aprobă Metodologia pentru evaluarea investițiilor în proiecte de interes comun privind infrastructura pentru transportul și distribuția energiei electrice, inclusiv a riscurilor aferente acestora, prevăzută în anexa care face parte integrantă din prezentul ordin.

(la 17-01-2023, Articolul 1 a fost modificat de Punctul 2, Articolul I din ORDINUL nr. 1 din 11 ianuarie 2023, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 47 din 17 ianuarie 2023 )

Articolul 2

Compania Națională de Transport al Energiei Electrice "Transelectrica" - S.A. duce la îndeplinire prevederile prezentului ordin.

Articolul 3

Direcțiile de specialitate din cadrul Autorității Naționale de Reglementare în Domeniul Energiei urmăresc respectarea prevederilor prezentului ordin.

Articolul 4

Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Președintele Autorității Naționale de Reglementare în Domeniul Energiei, Niculae Havrileț

București, 16 septembrie 2015.

Nr. 139.

Anexă

METODOLOGIE

pentru evaluarea investițiilor în proiecte de interes comun

privind infrastructura pentru transportul energiei electrice,

inclusiv a riscurilor aferente acestora

Source: legislatie.just.ro (Official Gazette). The text shown is the current consolidated form (in Romanian).