HOTĂRÂRE din 28 iunie 2011

în Cauza Ștefan Angelescu și alții împotriva României

(Cererile nr. 30.198/04, 30.200/04, 3.484/05 și 36.298/07)

Strasbourg

Această versiune a fost rectificată la 10

ianuarie 2012 în temeiul art. 81 din Regulamentul Curții.

10/01/2012

Prezenta hotărâre este definitivă, dar poate suferi modificări de formă.

În Cauza Ștefan Angelescu și alții împotriva României,

Curtea Europeană a Drepturilor Omului (Secția a treia), reunită într-un comitet compus din Jan Sikuta, președinte, Ineta Ziemele, Kristina Pardalos, judecători, și Marialena Tsirli, grefier adjunct de secție,

după ce a deliberat în camera de consiliu, la 31 mai 2011,

pronunță prezenta hotărâre, adoptată la aceeași dată.

1. La originea cauzei se află patru cereri (nr. 30.198/04, 30.200/04, 3.484/05 și 36.298/07) îndreptate împotriva României, prin care patru resortisanți români au sesizat Curtea în temeiul art. 34 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale (Convenția). Detaliile referitoare la reclamanți, inclusiv data depunerii cererilor și data comunicării acestora către Guvern, sunt prezentate în tabelul atașat ca anexă la prezenta hotărâre. Guvernul român (Guvernul) a fost reprezentat de agentul său guvernamental, domnul Răzvan-Horațiu Radu, din cadrul Ministerului Afacerilor Externe.

2. În conformitate cu Protocolul nr. 14, după informarea guvernului pârât, cererile au fost repartizate unui comitet format din trei judecători.

I. Circumstanțele cauzei

3. Cererile se referă la neexecutarea hotărârilor judecătorești definitive pronunțate în litigiile dintre reclamanți și autoritățile statului responsabile pentru calcularea și plata pensiilor.

4. Prin hotărâri definitive pronunțate de instanțele interne între 19 martie 2002 și 3 martie 2005, acțiunile civile formulate de reclamanți au fost admise, iar autoritățile cu competențe în domeniul pensiilor au fost obligate să recalculeze pensiile reclamanților astfel încât să includă indemnizații suplimentare (toate cererile) și să emită decizii de pensionare noi în acest sens (toate cererile, cu excepția Cererii nr. 36.298/07, în cazul căreia recalcularea s-ar fi putut pune în aplicare fără emiterea în mod necesar a unei noi decizii). În pofida eforturilor reclamanților ca hotărârile să fie puse în executare, ca de exemplu inițierea unor proceduri de executare silită și formularea a numeroase petiții către autoritățile competente, toate hotărârile au rămas neexecutate sau au fost executate cu întârziere (Cererea nr. 3.484/05). Detaliile privind obiectul cauzelor, datele de referință pentru începutul și sfârșitul procedurilor și întârzierile în executarea hotărârilor sunt precizate în tabelul anexat.

II. Dreptul și practica interne relevante și documentele europene relevante

A. Dreptul și practica interne relevante

5. Dreptul intern relevant privind punerea în executare a hotărârilor definitive, și anume fragmente din Codul de procedură civilă și Legea nr. 188/2000 privind executorii judecătorești, este prezentat pe scurt în hotărârea Curții pronunțată în Cauza Topciov împotriva României [(dec.), (nr. 17369/02, 15 iunie 2006].

B. Rezoluția 1787 (2011) a Adunării Parlamentare a Consiliului Europei, intitulată: Executarea hotărârilor Curții Europene a Drepturilor Omului

6. La 26 ianuarie 2011, Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei a adoptat această rezoluție, prin care se ia act cu îngrijorare de existența continuă, în unele dintre statele membre, a unor deficiențe sistemice majore care produc un număr mare de constatări repetate de încălcări ale Convenției. În acest sens, Adunarea a cerut României să abordeze prioritar problema nepunerii în executare a hotărârilor definitive ale instanțelor.

I. Cu privire la conexarea cererilor

7. Având în vedere obiectul similar al cererilor, Curtea consideră adecvată conexarea acestora într-o singură hotărâre.

II. Cu privire la pretinsa încălcare a art. 6 § 1 din Convenție și a art. 1 din Protocolul nr. 1

8. Reclamanții s-au plâns că prin neexecutarea hotărârilor judecătorești definitive pronunțate în favoarea lor le-a fost încălcat dreptul de acces la o instanță, garantat de art. 6 § 1 din Convenție, și, de asemenea, dreptul de proprietate, astfel cum este prevăzut la art. 1 din Protocolul 1 la Convenție. În măsura în care sunt relevante, aceste articole sunt formulate după cum urmează:

Art. 6 § 1

"Orice persoană are dreptul la judecarea cauzei sale în mod echitabil [...], de către o instanță [...], care va hotărî [...] asupra încălcării drepturilor și obligațiilor sale cu caracter civil [...]"

Articolul 1 din Protocolul nr. 1

"Orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru cauză de utilitate publică și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional.

Dispozițiile precedente nu aduc atingere dreptului statelor de a adopta legile pe care le consideră necesare pentru a reglementa folosința bunurilor conform interesului general sau pentru a asigura plata impozitelor ori a altor contribuții sau a amenzilor."

A. Cu privire la admisibilitate

9. Curtea constată că aceste capete de cerere nu sunt în mod vădit nefondate în sensul art. 35 § 3 din Convenție. De asemenea, Curtea subliniază că acestea nu prezintă niciun alt motiv de inadmisibilitate. Prin urmare, trebuie să fie declarate admisibile.

B. Cu privire la fond

1. Argumentele părților

10. Guvernul consideră că autoritățile române au adoptat toate măsurile necesare pentru a pune în executare hotărârile judecătorești definitive pronunțate în cauzele reclamanților.

11. În Cererea nr. 30.198/04, Guvernul a declarat că, întrucât recalcularea pensiei reclamantului, astfel cum a fost dispusă de instanțele interne, a condus la o pensie mai mică decât cea pe care reclamantul o primea deja, autoritatea cu competențe în domeniul pensiilor a decis să continue să-i plătească pensia anterioară fără emiterea unei noi decizii de pensionare. Reclamantul a contestat acest argument, menționând că raportul de expertiză prezentat în cursul procedurii judiciare interne finalizate cu hotărârea rămasă neexecutată a constatat o creștere importantă a cuantumului pensiei.

12. În Cererea nr. 30.200/04 Guvernul a susținut că o nouă decizie de pensionare a fost emisă reclamantului, astfel cum a dispus instanța internă. Cu toate acestea, nu a prezentat Curții copii ale documentului respectiv. Reclamantul a contestat această afirmație.

13. În Cererea nr. 3.484/05, Guvernul a recunoscut executarea cu întârziere a hotărârii judecătorești definitive, dar a menționat că este justificată de faptul că autoritățile cu competențe în domeniul pensiilor au avut o viziune diferită asupra recalculării pensiei reclamantului față de cea reținută de instanța națională. Reclamantul a susținut că aceasta nu este o justificare rezonabilă pentru executarea cu întârziere a hotărârii.

14. În Cererea nr. 36.298/07, Guvernul a declarat că hotărârea din 1 septembrie 2004 a fost executată integral până la 15 iulie 2005 și, prin urmare, hotărârea din 30 noiembrie 2006 a rămas fără domeniu de aplicare. Reclamantul a contestat această declarație, subliniind că prin hotărârea din 30 noiembrie 2006, care a fost ulterioară plății din 15 iulie 2005, a fost evaluată situația actualizată invocată de Guvern și s-a reținut că autoritățile nu și-au îndeplinit în totalitate obligația de a pune în executare hotărârea din 1 septembrie 2004.

2. Motivarea Curții

15. Curtea reamintește că executarea unei hotărâri definitive pronunțate de orice instanță trebuie considerată ca parte integrală din "proces" în scopul art. 6 din Convenție (a se vedea Hornsby împotriva Greciei, nr. 18.357/91, pct. 40, 19 martie 1997). De asemenea, Curtea reamintește jurisprudența sa extinsă privind neexecutarea sau executarea cu întârziere a hotărârilor interne definitive (a se vedea, printre altele, Tacea împotriva României, nr. 746/02, 29 septembrie 2005; Dragne și alții împotriva României, nr. 7.8047/01, 7 aprilie 2005; Orha împotriva României, nr. 1.486/02, 12 octombrie 2006, sau Metaxas împotriva Greciei, nr. 8.415/02, 27 mai 2004).

16. Curtea a constatat, în mod frecvent, încălcări ale art. 6 § 1 din Convenție și ale art. 1 din Protocolul nr. 1 în cauze care au ridicat probleme similare celor din speță (a se vedea Dragne și alții împotriva României, citată anterior, sau Musteață și alții împotriva României, nr. 67.344/01, 10.772/04, 14.819/04, 14.025/05 și 23.596/06, 6 octombrie 2009).

17. De asemenea, Curtea observă că hotărârile pronunțate în prezentele cauze dispuneau ca autoritățile cu competențe în domeniul pensiilor să recalculeze pensiile reclamanților care, în toate cazurile, așa cum au reținut instanțele interne, trebuia să conducă la un cuantum mai mare al pensiei. Prin urmare, Curtea consideră că hotărârile respective constituie "bunuri" în sensul art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție (a se vedea Gavrileanu împotriva României, nr. 18.037/02, pct. 52, 22 februarie 2007).

18. După ce a examinat elementele care i-au fost prezentate, Curtea observă că Guvernul nu a expus niciun fapt sau argument care să o poată convinge că ar trebui să ajungă, în aceste spețe, la o concluzie diferită de cea adoptată în cauzele menționate anterior, la pct. 15 și 16. Ținând seama de complexitatea procedurilor de executare, comportamentul părților și natura reparațiilor, autoritățile nu au depus toate eforturile necesare pentru a executa integral și în timp util hotărârile pronunțate în favoarea reclamanților.

19. Considerentele anterioare sunt suficiente pentru a-i permite Curții să concluzioneze că au fost încălcate art. 6 § 1 din Convenție și art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție în toate cererile.

III. Cu privire la celelalte pretinse încălcări ale Convenției

20. Reclamanții s-au plâns, de asemenea, în temeiul art. 6 § 1 din Convenție de caracterul inechitabil al unor proceduri și de neexecutarea altor hotărâri interne (cererile nr. 30.198/04, 30.200/04 și 3.484/05). De asemenea, unul dintre reclamanți s-a plâns, în temeiul art. 1 din Protocolul nr. 1 coroborat cu art. 14 din Convenție, că a fost discriminat față de alte persoane aflate într-o situație similară, care au primit pensii mai mari (Cererea nr. 36.298/07).

21. Totuși, în lumina tuturor elementelor de care dispune și în măsura în care este competentă să se pronunțe cu privire la aspectele invocate, Curtea constată că acestea nu indică nicio aparentă încălcare a drepturilor și a libertăților prevăzute în Convenție sau în protocoalele la aceasta.

22. Rezultă că această parte a capetelor de cerere este în mod vădit nefondată și trebuie respinsă în temeiul art. 35 § 3 și art. 35 § 4 din Convenție.

IV. Cu privire la aplicarea art. 41 din Convenție

23. Art. 41 din Convenție prevede:

"Dacă Curtea declară că a avut loc o încălcare a Convenției sau a protocoalelor sale și dacă dreptul intern al înaltei părți contractante nu permite decât o înlăturare incompletă a consecințelor acestei încălcări, Curtea acordă părții lezate, dacă este cazul, o reparație echitabilă."

A. Prejudiciu

24. Reclamanții au prezentat următoarele pretenții cu titlu de despăgubire pentru prejudiciul material (indemnizații de pensionare suplimentare despre care reclamanții consideră că ar trebui să le fie acordate, astfel cum au fost calculate de aceștia potrivit deciziilor judecătorești interne) și cu titlu de despăgubire pentru prejudiciul moral:

25. Guvernul a contestat aceste pretenții ca fiind nefondate, întrucât nu a existat nicio legătură de cauzalitate între încălcările pretinse și prejudiciile materiale și/sau morale.

26. În ceea ce privește prejudiciile materiale, Curtea consideră că, în măsura în care se mențin hotărârile marcate în tabelul anexat ca fiind neexecutate, obligația statului de a le pune în executare nu poate fi contestată. În consecință, reclamanții au în continuare dreptul ca aceste hotărâri să fie puse în executare. Curtea reamintește că cea mai adecvată formă de reparație pentru încălcarea art. 6 o reprezintă asigurarea că reclamantul este pus, pe cât posibil, în poziția în care ar fi fost dacă nu s-ar fi încălcat prevederile art. 6 (a se vedea Piersack împotriva Belgiei [art. 50], pct. 12, 26 octombrie 1984). Curtea consideră că acest principiu se aplică și în prezentele cauze, având în vedere încălcarea constatată. Prin urmare, consideră că Guvernul trebuie să asigure, prin mijloace adecvate, punerea în aplicare a hotărârilor neexecutate, ceea va conduce, de asemenea, la plata retroactivă către reclamanți a diferențelor de pensii calculate în conformitate cu procedurile prevăzute de legislația națională (a se vedea Musteață și alții, citată anterior, pct. 42).

27. În plus, Curtea consideră că, drept urmare a executării cu întârziere a hotărârilor, reclamanții au suferit un prejudiciu moral. Având în vedere că doi dintre reclamanți nu au pretins daune morale, Curtea nu acordă nicio reparație în acest sens pentru cererile nr. 30.198/04 și nr. 30.200/04.

28. În consecință, pronunțându-se în echitate, Curtea acordă reclamanților următoarele sume:

B. Cheltuieli de judecată

29. Reclamanții nu au formulat pretenții privind rambursarea cheltuielilor de judecată; prin urmare, Curtea nu acordă nicio reparație în acest sens.

C. Dobânzi moratorii

30. Curtea consideră necesar ca rata dobânzilor moratorii să se întemeieze pe rata dobânzii facilității de împrumut marginal practicată de Banca Centrală Europeană, majorată cu trei puncte procentuale.

1. decide să conexeze cererile;

2. declară admisibile cererile formulate în temeiul art. 6 § 1 și al art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție, în ceea ce privește executarea deplină și la timp a hotărârilor la care se face referire în tabelul anexat, pentru toate cererile, și restul cererilor inadmisibile;

3. hotărăște că au fost încălcate art. 6 § 1 din Convenție și art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție;

4. hotărăște că statul pârât trebuie să asigure, prin mijloace adecvate, în termen de trei luni, punerea în executare deplină a hotărârilor din 11 mai 2004, 8 octombrie 2003 și 1 septembrie 2004 pronunțate de Tribunalul București (cererile nr. 30.198/04, 30.200/04 și 36.298/07)*2);

5. hotărăște:

(i) 2.400 EUR (două mii patru sute de euro), plus orice sumă ce poate fi datorată cu titlu de impozit, către reclamantul din cererea nr. 3.484/05;

(ii) 4.800 EUR (patru mii opt sute de euro)*3), plus orice sumă ce poate fi datorată cu titlu de impozit, către reclamantul din cererea nr. 36.298/07;

6. respinge restul cererilor de acordare a unei reparații echitabile.

Redactată în limba engleză, apoi comunicată în scris, la 28 iunie 2011, în temeiul art. 77 § 2 și art. 77 § 3 din Regulamentul Curții.