Regulamentul nr. 13/2005 privind autorizarea și funcționarea depozitarului central, caselor de compensare și contrapărților centrale, aprobat prin Ordinul Comisiei Naționale a Valorilor Mobiliare nr. 60/2005, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 983 și 983 bis din 4 noiembrie 2005, cu modificările și completările ulterioare, se modifică și se completează după cum urmează:
1. La articolul 12, literele g) și h) se modifică și vor avea următorul cuprins:
g) prestarea, împreună cu sau în numele emitentului, a serviciilor pentru îndeplinirea obligațiilor emitentului în legătură cu sau față de deținătorii de instrumente financiare;
h) servicii în legătură cu exercitarea dreptului de preferință și a altor drepturi asociate deținerii de instrumente financiare;
2. La articolul 30 alineatul (1), litera d) se modifică și va avea următorul cuprins:
d) posibilitatea transmiterii electronice a mesajelor și raportărilor de către emitenți și participanți, în vederea consolidării structurii acționariatului unui emitent și procesării evenimentelor corporative;".
3. La articolul 36, alineatul (1) se modifică și va avea următorul cuprins:
(1) Toate instrumentele financiare admise la tranzacționare pe o piață reglementată sau în cadrul unui sistem alternativ de tranzacționare vor fi înregistrate în sistemul depozitarului central care asigură suportul pentru procesarea evenimentelor corporative în conformitate cu prevederile legale, regulile emise de acesta și contractele încheiate cu emitenții și participanții la sistemul său.
4. La articolul 40 alineatul (1), după litera e) se introduce o nouă literă, litera f), cu următorul cuprins:
f) colectarea opțiunilor în cazurile evenimentelor corporative în care deținătorii de instrumente financiare au dreptul să opteze pentru rezultatele pe care le vor primi în urma evenimentului corporativ.
5. La articolul 40, după alineatul (1) se introduce un nou alineat, alineatul (2), cu următorul cuprins:
(2) În aplicarea prevederilor art. 146 alin. (5^1) din Legea nr. 297/2004, cu modificările și completările ulterioare, depozitarul central este responsabil pentru plata către participanții la sistemul de compensare - decontare și registru a dividendelor și a oricăror altor sume cuvenite deținătorilor de valori mobiliare, iar participanții sunt responsabili pentru virarea fără întârziere a acestora către deținătorii de valori mobiliare.
6. La articolul 63 alineatul (1), litera e) se modifică și va avea următorul cuprins:
e) informații cu privire la plata dividendelor, a dobânzilor sau a altor sume distribuite, precizându-se data de înregistrare, valoarea dividendului sau a sumei distribuite, suma reținută la sursă cu titlu de impozit, dacă este cazul, precum și data plății.
7. La articolul 81^1, după alineatul (3) se introduce un nou alineat, alineatul (4), cu următorul cuprins:
(4) În situații excepționale și bine justificate, depozitarul central poate opera transferuri directe de proprietate pentru corectarea unor transferuri anterioare efectuate în mod eronat, exclusiv în scopul restabilirii situației corecte privind drepturile de proprietate asupra instrumentelor financiare din evidența acestuia. Depozitarul central este responsabil pentru efectuarea acestor transferuri directe de proprietate, având obligația raportării la A.S.F., în termen de 3 zile lucrătoare de la înregistrare, a fiecărui transfer direct efectuat în acest sens.
8. La articolul 93 alineatul (1), litera b) se modifică și va avea următorul cuprins:
b) instrumente financiare, așa cum sunt acestea definite la art. 2 alin. (1) pct. 11 lit. b) din Legea nr. 297/2004, cu modificările și completările ulterioare.
9. La articolul 98 alineatul (1), partea introductivă și litera g) se modifică și vor avea următorul cuprins:
(1) Depozitarul central de instrumente financiare va emite regulamente și proceduri care să cuprindă cel puțin următoarele aspecte:
..................................................................
g) modalitatea de îndeplinire a obligațiilor sale față de deținătorii de instrumente financiare, în baza contractului de prestări de servicii încheiat cu emitentul, agentul de plată și după caz cu participanții, inclusiv modalitatea de procesare și înregistrare a evenimentelor corporative astfel cum sunt definite la art. 2 alin. (2) lit. f^2) din Regulamentul nr. 1/2006 privind emitenții și operațiunile cu valori mobiliare, aprobat prin Ordinul Comisiei Naționale a Valorilor Mobiliare nr. 23/2006, cu modificările și completările ulterioare;
Regulamentul nr. 1/2006 privind emitenții și operațiunile cu valori mobiliare, aprobat prin Ordinul Comisiei Naționale a Valorilor Mobiliare nr. 23/2006, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 312 și 312 bis din 6 aprilie 2006, cu modificările și completările ulterioare, se modifică și se completează după cum urmează:
1. La articolul 2 alineatul (2), după litera d^1) se introduc două noi litere, literele d^2) și d^3), cu următorul cuprins:
d^2) dreptul de alocare - drept patrimonial emis după încheierea perioadei de exprimare a opțiunilor în cadrul unui eveniment corporativ în temeiul căruia deținătorul acestuia va primi o acțiune care îi va fi atribuită la momentul înregistrării la depozitarul instrumentelor financiare a evenimentului corporativ în legătură cu care a fost emis. Drepturile de alocare admise la tranzacționare pe o piață reglementată sau un sistem alternativ de tranzacționare sunt valori mobiliare emise pe termen scurt;
d^3) data participării garantate - ultima zi în care un instrument financiar poate fi cumpărat cu drepturi atașate, pentru participarea la o distribuție cu opțiuni, reorganizare obligatorie cu opțiuni sau, după caz, la o reorganizare voluntară, așa cum sunt prevăzute în anexa nr. 37;
2. La articolul 2 alineatul (2), după litera f^1) se introduce o nouă literă, litera f^2), cu următorul cuprins:
f^2) evenimente corporative - evenimente referitoare la anumite instrumente financiare, inițiate de către emitentul respectivelor instrumente financiare ca urmare a unei hotărâri a organelor statutare sau de către un ofertant, cum sunt cele prevăzute în anexa nr. 37.
3. La articolul 2 alineatul (2), după litera g^1) se introduce o nouă literă, litera g^2), cu următorul cuprins:
g^2) managementul rezultatelor - ansamblul de reguli și operațiuni de gestionare a procesului, prin care:
1. în cazul evenimentelor corporative având ca efect distribuirea de bani și/sau instrumente financiare, rezultatul evenimentului corporativ este atribuit fie vânzătorului, fie cumpărătorului instrumentelor financiare, conform voinței acestora;
2. în cazul evenimentelor corporative având ca efect modificarea caracteristicilor instrumentelor financiare, tranzacțiile în curs de decontare la data sau după data de înregistrare, având ca obiect respectivele instrumente financiare, sunt înlocuite cu tranzacții noi în conformitate cu detaliile evenimentului corporativ;
3. în cazul evenimentelor corporative cu opțiuni, cumpărătorul dintr-o tranzacție în curs de decontare îl instructează pe vânzător cu privire la exercitarea opțiunii, astfel încât la data plății cumpărătorul să primească rezultatul opțiunii sale;
4. La articolul 69, alineatele (1), (2) și (4) se modifică și vor avea următorul cuprins:
(1) Evaluatorul autorizat prevăzut la art. 204 din Legea nr. 297/2004 este înregistrat la A.S.F. și îndeplinește următoarele condiții profesionale:
a) să fie persoană juridică, membru corporativ și să desemneze în calitate de reprezentant al său pentru a realiza evaluările, în conformitate cu reglementările pieței de capital, un evaluator autorizat, membru acreditat, persoană fizică, având specializarea evaluări de întreprinderi;
b) să fie membru acreditat, persoană fizică, având specializarea evaluări de întreprinderi;
c) persoana juridică de la lit. a), respectiv persoana fizică de la lit. b) trebuie să lucreze într-o echipă cu un auditor financiar membru activ al Camerei Auditorilor Financiari din România (CAFR) și un consultant de investiții autorizat de A.S.F., cu care a stabilit relații contractuale în vederea realizării activității de evaluare;
d) să aibă o asigurare de răspundere profesională de minimum 10.000 euro (persoană fizică) și 50.000 euro (persoană juridică).
(2) Înregistrarea evaluatorilor autorizați la A.S.F. se face în baza:
a) prezentării, în cazul persoanelor juridice, a declarației privind persoana care este desemnată reprezentant conform alin. (1) lit. a), precum și a documentelor care atestă îndeplinirea condițiilor prevăzute la alin. (1) lit. c);
b) confirmării de către Asociația Națională a Evaluatorilor Autorizați din România (ANEVAR) a:
(i) calității de membru și a categoriei de încadrare prevăzute la alin. (1) lit. a) pentru solicitantul persoană juridică și reprezentantul acesteia, respectiv la lit. b) pentru solicitantul persoană fizică;
(ii) îndeplinirii condițiilor prevăzute la alin. (1) lit. d) și a obligațiilor de plată a cotizațiilor conform reglementărilor ANEVAR.
.......................................................................
(4) În vederea determinării prețului, evaluatorul autorizat prevăzut la alin. (1) îndeplinește următoarele condiții de independență:
a) evaluatorul sau orice persoană implicată cu acesta să nu fie acționarul, asociatul sau o persoană implicată cu partea interesată sau cu persoanele implicate cu aceasta;
b) onorariul evaluatorului să nu depindă în vreun fel de un acord, aranjament sau înțelegere care conferă evaluatorului ori unei persoane implicate cu acesta un stimulent financiar pentru concluziile exprimate în evaluare ori pentru finalizarea tranzacției;
c) evaluatorul sau orice persoană implicată cu acesta să nu fie acționar cu poziție semnificativă, administrator sau să aibă o altă funcție cu putere de decizie într-un intermediar interesat în tranzacție;
d) evaluatorul să nu fie auditorul financiar al ofertantului și nici persoană implicată cu auditorul;
e) evaluatorul sau orice persoană implicată cu acesta să nu aibă un alt interes financiar legat de finalizarea tranzacției;
f) evaluatorul sau orice persoană implicată cu acesta să nu aibă în derulare sau să nu fi derulat în ultimele 24 de luni cu emitentul, ofertantul ori cu persoane implicate alte activități comerciale, cu excepția prestării unor servicii de evaluare.
5. După articolul 69 se introduce un nou articol, articolul 69^1, cu următorul cuprins:
(1) Radierea înregistrării evaluatorilor de la A.S.F. prin retragerea actului de înscriere în Registrul A.S.F. se poate realiza de către A.S.F. în următoarele situații:
a) evaluatorul nu mai îndeplinește condițiile profesionale de înscriere, stabilite la art. 69 alin. (1);
b) evaluatorul este sancționat de Consiliul director al ANEVAR, potrivit reglementărilor proprii, cu suspendarea calității de membru sau cu retragerea calității de membru;
c) există indicii temeinice că evaluatorul nu a îndeplinit cerința de a acționa în mod imparțial, obiectiv și echidistant față de toate persoanele interesate pentru determinarea prețului ce rezultă din evaluare;
d) există indicii temeinice că evaluatorul nu a îndeplinit condițiile de independență prevăzute la art. 69 alin. (4) și/sau că a furnizat, în cadrul declarațiilor date, informații false privind îndeplinirea condițiilor de independență;
e) evaluatorul nu respectă prevederi legale incidente din legislația pieței de capital.
(2) Radierea evaluatorilor în situațiile prevăzute la alin. (1) lit. a) și b) se face în urma unei confirmări din partea ANEVAR cu privire la îndeplinirea respectivelor condiții.
6. La articolul 87, alineatul (3) se modifică și va avea următorul cuprins:
(3) Orice decizie de suspendare, luată conform alin. (2), precum și motivele care au stat la baza acesteia vor fi aduse de îndată la cunoștința publicului și, în cazul deciziei A.S.F., aceasta va fi publicată în Buletinul A.S.F.
7. La articolul 87 alineatul (4), litera b) se abrogă.
8. La articolul 87 alineatul (4), litera d) se modifică și va avea următorul cuprins:
d) ca urmare a deciziei A.S.F., în condițiile în care se consideră că, datorită unor circumstanțe speciale, nu se mai poate menține o piață ordonată pentru respectivele valori mobiliare, inclusiv în cazul unei hotărâri AGEA de retragere de la tranzacționare, în următoarele condiții care trebuie îndeplinite cumulativ:
(i) în ultimele 12 luni anterioare datei publicării convocatorului AGEA:
1. să se fi înregistrat un număr de cel mult 50 de tranzacții cu acțiuni ale respectivului emitent, excepție făcând tranzacțiile efectuate între persoane implicate sau persoane aflate în legături strânse ori persoane care fac parte din același grup; și
2. numărul de acțiuni tranzacționate să reprezinte cel mult 1% din totalul acțiunilor reprezentând capitalul social al emitentului;
(ii) acordarea către acționarii care nu sunt de acord cu hotărârea adunării generale a dreptului de a se retrage din societate și de a obține contravaloarea acțiunilor, cu respectarea următoarei proceduri:
1. pentru a hotărî retragerea de la tranzacționare, societățile vor include în convocatorul AGEA, ca punct distinct pe ordinea de zi, prezentarea raportului întocmit de un evaluator autorizat independent cu privire la prețul pe acțiune care urmează a fi achitat în cazul retragerii acționarilor din cadrul emitentului. Prețul nu poate fi mai mic decât valoarea de piață stabilită în conformitate cu standardele internaționale de evaluare de către un evaluator autorizat independent înregistrat la A.S.F. Costurile generate de întocmirea raportului de către evaluatorul independent se suportă de către societatea în cauză. În cazul în care AGEA a fost convocată ca urmare a solicitării formulate de un acționar/un grup de acționari care acționează în mod concertat ce dețin o poziție semnificativă, costurile generate de întocmirea raportului de evaluare vor fi suportate de către aceștia;
2. evaluatorul autorizat independent este selectat de emitent dintre evaluatorii înregistrați la A.S.F. conform art. 69 alin. (2);
3. în vederea determinării prețului, condițiile de independență pe care trebuie să le îndeplinească evaluatorul autorizat sunt următoarele:
a. să acționeze în mod imparțial, obiectiv și echidistant față de toate persoanele interesate pentru determinarea prețului;
b. evaluatorul sau orice persoană implicată cu acesta să nu fie acționar, asociat sau persoană implicată cu emitentul ori cu persoanele implicate cu acesta;
c. onorariul evaluatorului să nu depindă în vreun fel de un acord, aranjament sau înțelegere care conferă evaluatorului ori unei persoane implicate cu acesta un stimulent financiar pentru concluziile exprimate în evaluare ori pentru finalizarea procedurii de retragere;
d. evaluatorul sau orice persoană implicată cu acesta să nu fie acționar cu poziție semnificativă, administrator sau să aibă o altă funcție cu putere de decizie într-un intermediar interesat în procedura de retragere;
e. evaluatorul să nu fie auditorul financiar al emitentului și nici persoană implicată cu auditorul;
f. evaluatorul sau orice persoană implicată cu acesta să nu aibă un alt interes financiar legat de finalizarea procedurii de retragere;
g. evaluatorul sau orice persoană implicată cu acesta să nu aibă în derulare sau să nu fi derulat în ultimele 24 de luni cu emitentul ori cu persoane implicate alte activități comerciale, cu excepția prestării unor servicii de evaluare;
h. evaluatorii sunt ținuți să nu utilizeze în interes propriu sau al vreunui terț informațiile privilegiate la care au acces ca urmare a întocmirii raportului de evaluare, în caz contrar fiind supuși rigorilor legii;
4. în cadrul AGEA, administratorii prezintă acționarilor și concluziile evaluatorului autorizat independent înregistrat la A.S.F. privind prețul unei acțiuni, ce reprezintă prețul minim pe care îl pot obține acționarii care nu sunt de acord cu hotărârea privind retragerea și care poate fi adoptat de AGEA. Prețul va fi inclus în textul hotărârii AGEA care se publică;
5. data de înregistrare stabilită în conformitate cu prevederile Legii nr. 297/2004 va fi ulterioară cu cel puțin 90 zile dar nu mai mult de 120 zile datei AGEA în care s-a hotărât retragerea de la tranzacționare;
6. acțiunile respectivului emitent vor fi suspendate de la tranzacționarea pe piața de capital cu o zi lucrătoare înainte de data de înregistrare;
7. hotărârea AGEA se publică și în cel puțin două cotidiene de circulație națională, precum și pe pagina de internet a A.S.F. și a pieței pe care se tranzacționează respectivele valori mobiliare. De asemenea, emitentul are obligația să informeze prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire toți acționarii înregistrați la data de referință, care nu au participat la AGEA în care s-a hotărât retragerea de la tranzacționare cu privire la hotărârea AGEA, inclusiv cu privire la prețul pe acțiune ce urmează a fi achitat în cazul retragerii acționarilor din cadrul emitentului. Scrisorile se transmit la adresa acționarului existentă în evidența societății care ține registrul acționarilor emitentului;
8. acționarii care nu sunt de acord cu hotărârea privind retragerea de la tranzacționare pot solicita retragerea din societate, în termen de 45 de zile de la data de înregistrare, prin transmiterea în scris către societate a unei solicitări în acest sens. În cadrul respectivei solicitări se precizează și modalitatea prin care se dorește efectuarea plății, cu respectarea modului de plată stabilit conform prevederilor art. 106^1;
9. dreptul prevăzut la pct. 8 poate fi exercitat de acționarii existenți la data de înregistrare cu condiția ca aceștia să fi deținut respectivul pachet de acțiuni și la data de referință a AGEA care a hotărât retragerea de la tranzacționare;
10. emitentul achită acționarilor care solicită retragerea contravaloarea acțiunilor, în termen de cel mult 15 zile lucrătoare de la primirea cererii.
9. La articolul 87, alineatele (5)-(10) se abrogă.
10. La articolul 88, alineatul (3) se modifică și va avea următorul cuprins:
(3) Orice decizie de suspendare, luată conform alin. (2), precum și motivele care au stat la baza acesteia vor fi aduse de îndată la cunoștința publicului și, în cazul deciziei A.S.F., aceasta va fi publicată în Buletinul A.S.F.
11. La titlul III "Admiterea la tranzacționare pe o piață reglementată a valorilor mobiliare", denumirea se modifică și va avea următorul cuprins:
Înscrierea la tranzacționare a valorilor mobiliare
12. La titlul III, după capitolul I se introduce un nou capitol, capitolul I^1, cuprinzând articolele 96^1 și 96^2, cu următorul cuprins:
Cerințe speciale privind tranzacționarea drepturilor de alocare
(1) Drepturile de alocare vor fi emise si pot fi tranzacționate pe o piață reglementată/sistem alternativ de tranzacționare, dacă organul statutar al emitentului a adoptat o hotărâre în acest sens.
(2) Admiterea la tranzacționare a drepturilor de alocare pe o piață reglementată se face în baza unui prospect de admitere, în conformitate cu prevederile legale incidente.
(3) Admiterea la tranzacționare a drepturilor de alocare pe o piață reglementată/tranzacționarea drepturilor de alocare în cadrul unui sistem alternativ de tranzacționare se realizează în baza unei cereri adresate operatorului pieței reglementate/ sistemului alternativ de tranzacționare, însoțită de certificatul de înregistrare la A.S.F. a drepturilor de alocare, precum și de alte documente solicitate de operatorul de piață/de sistem conform reglementărilor proprii, iar în cazul admiterii pe o piață reglementată, și de prospectul de admitere aprobat de A.S.F.
(1) Raportul de alocare va fi de 1 acțiune la 1 drept de alocare.
(2) În cazul admiterii drepturilor de alocare pe o piață reglementată/tranzacționării drepturilor de alocare în cadrul unui sistem alternativ de tranzacționare, ca urmare a unei oferte publice inițiale pe perioada tranzacționării drepturilor de alocare, emitentul are obligația întocmirii de rapoarte curente în conformitate cu prevederile art. 113 lit. A și B, respectiv art. 123^2 lit. A.
(3) Drepturile de alocare sunt emise atașat acțiunilor și revin persoanelor cărora urmează să li se atribuie acțiuni ca urmare a unui eveniment corporativ cu opțiuni, inclusiv persoanelor care au subscris și plătit integral acțiuni, în cazul unei oferte publice inițiale.
13. La articolul 100, alineatul (6) se abrogă.
14. La titlul IV, capitolul III, denumirea secțiunii 1 se modifică și va avea următorul cuprins:
Secțiunea 1
Dispoziții generale aplicabile emitenților ale căror valori mobiliare sunt admise la tranzacționare pe o piață reglementată sau sunt tranzacționate, cu acordul lor, în cadrul unui sistem alternativ de tranzacționare
15. La articolul 105, alineatele (1) și (9) se modifică și vor avea următorul cuprins:
(1) Emitenții de valori mobiliare înregistrate la A.S.F. trebuie să pună la dispoziția publicului și, simultan, să transmită la A.S.F. și operatorului pieței reglementate/de sistem rapoartele stabilite prin prezentul regulament, în format electronic, în conformitate cu reglementările aplicabile și/sau, după caz, pe suport hârtie.
.....................................................................
(9) În cazul certificatelor de depozit admise la tranzacționare pe o piață reglementată, termenul «emitent» prevăzut în cadrul prezentului capitol se referă la emitentul valorilor mobiliare suport.
16. La articolul 112, alineatul (2) se modifică și va avea următorul cuprins:
(2) Emitenții nu pot percepe niciun tarif pentru a face disponibile publicului rapoartele întocmite în conformitate cu prevederile Legii nr. 297/2004 și reglementările C.N.V.M./A.S.F., cu excepția situației în care emitentul eliberează copii ale respectivelor rapoarte, caz în care tarifele percepute investitorilor nu vor depăși costurile necesare multiplicării.
17. La articolul 113 litera A, partea introductivă a alineatului (1) se modifică și va avea următorul cuprins:
(1) Aceste rapoarte se întocmesc după modelul prezentat la anexa nr. 29, se transmit A.S.F. și operatorului pieței reglementate pe care se tranzacționează acțiunile emise de respectiva societate, fără întârziere, dar fără a se depăși 24 de ore de la producerea respectivului eveniment sau de la data la care respectiva informație este adusă la cunoștința emitentului. Din categoria acestor informații fac parte, fără a se limita la acestea, următoarele:".
18. La articolul 113 litera G, alineatele (2), (3), (4) și (6) se modifică și vor avea următorul cuprins:
(2) În cazul în care adunarea generală extraordinară a acționarilor/consiliul de administrație aprobă emisiunea unor noi acțiuni, în cadrul hotărârilor aferente sunt specificate și detalii referitoare la distribuire, subscriere, renunțare sau conversie, perioada de timp aferentă subscrierii, modalitățile de plată, ex date, data de înregistrare, data plății, data participării garantate, alte elemente specifice respectivelor operațiuni, inclusiv detalii referitoare la agentul de plată, precum și locul în care se realizează respectivele operațiuni.
(3) Rapoartele întocmite de administratorii unei societăți admise la tranzacționare pe o piață reglementată în conformitate cu prevederile art. 225 din Legea nr. 297/2004 se întocmesc după modelul prezentat în anexa nr. 29. Aceste rapoarte sunt transmise, în termen de maximum 5 zile de la încheierea actului juridic care face obiectul raportului, operatorului de piață și A.S.F.
(4) Emitenții care încheie în mod curent acte juridice de natura celor menționate la alin. (3) cu persoane din grupul înregistrat în prealabil la A.S.F., din care face parte emitentul, pot întocmi un raport lunar în care vor prezenta, pentru fiecare tranzacție în parte, elementele cerute în anexa nr. 29. Raportul va fi transmis, în maximum 15 zile de la sfârșitul lunii pentru care se face raportare, operatorului de piață și A.S.F.
......................................................................
(6) La sfârșitul fiecărui semestru, auditorul financiar va analiza tranzacțiile raportate conform art. 225 din Legea nr. 297/2004 și va întocmi un raport în care va preciza dacă prețul, coroborat cu drepturile și obligațiile asumate de părți, este corect prin raportare la celelalte oferte existente pe piață. În cazul în care tranzacțiile nu sunt realizate la prețul de piață se vor preciza cauzele care au dus la această derogare și politicile de stabilire a prețului. Raportul va fi transmis de emitent, în maximum 30 de zile de la sfârșitul perioadei de raportare, operatorului de piață și A.S.F.
19. La articolul 117 litera D, după alineatul (1) se introduce un nou alineat, alineatul (1^1), cu următorul cuprins:
(1^1) În cazul plății dobânzilor cu rata variabilă, comunicatele de presă prevăzute la alin. (1) se publică anterior datelor de plată cu cel puțin 3 zile lucrătoare.
20. La articolul 117 litera D, alineatul (2) se modifică și va avea următorul cuprins:
(2) Comunicatele de presă sunt transmise A.S.F., operatorului pieței reglementate pe care se tranzacționează respectivele obligațiuni, precum și depozitarului central.
21. La articolul 120, după alineatul (2) se introduce un nou alineat, alineatul (2^1), cu următorul cuprins:
(2^1) În cazul plății dobânzilor cu rata variabilă, comunicatul de la alin. (2) se va publica anterior datelor de plată cu cel puțin 3 zile lucrătoare.
22. La articolul 120, alineatul (3) se modifică și va avea următorul cuprins:
(3) Comunicatele de presă sunt transmise A.S.F., operatorului pieței reglementate pe care se tranzacționează respectivele obligațiuni, precum și depozitarului central.
23. La titlul IV capitolul III, denumirea secțiunii a 6-a se modifică și va avea următorul cuprins:
Secțiunea a 6-a — Operațiuni transfrontaliere aplicabile emitenților ale căror valori mobiliare sunt admise la tranzacționare pe o piață reglementată
24. La titlul IV capitolul III, după secțiunea a 7-a se introduce o nouă secțiune, secțiunea a 8-a, cuprinzând articolele 123^2 și 123^3, cu următorul cuprins:
Secțiunea a 8-a — Obligațiile societăților ale căror valori mobiliare sunt tranzacționate, cu acordul lor, în cadrul unui sistem alternativ de tranzacționare
Emitenții ale căror acțiuni sunt tranzacționate, cu acordul lor, în cadrul unui sistem alternativ de tranzacționare întocmesc, aduc la cunoștința publicului și transmit operatorului de sistem și A.S.F. următoarele rapoarte:
A. Rapoarte curente
Rapoartele curente se întocmesc după modelul prezentat în anexa nr. 29, se pun la dispoziția publicului și se transmit operatorului de sistem și A.S.F. în termen de 24 de ore de la producerea următoarelor evenimente sau de la data la care informațiile referitoare la următoarele evenimente sunt aduse la cunoștința emitentului:
a) convocarea adunării generale a acționarilor;
b) neadoptarea, ca urmare a neîntrunirii cvorumului sau a neîndeplinirii condițiilor de majoritate, a unei hotărâri de către adunarea generală a acționarilor sau de către consiliul de administrație/directoratul căruia i-a fost delegat exercițiul atribuțiilor, în conformitate cu prevederile art. 114 din Legea nr. 31/1990, republicată, cu modificările și completările ulterioare;
c) hotărârile adunărilor generale ale acționarilor sau ale consiliului de administrație/ale unui organ competent echivalent, luate în exercitarea atribuțiilor delegate de AGEA, în conformitate cu prevederile art. 114 din Legea nr. 31/1990, republicată, cu modificările și completările ulterioare;
d) schimbări în controlul asupra societății, inclusiv schimbări în controlul entității care deține controlul asupra societății;
e) schimbări în conducerea societății (înregistrarea la ORC a respectivei schimbări sau intrarea în vigoare a respectivei schimbări);
f) schimbarea auditorului societății și cauzele care au dus la această modificare (înregistrarea la ORC a respectivei schimbări sau intrarea în vigoare a respectivei schimbări);
g) încetarea sau reducerea relațiilor contractuale care au generat cel puțin 10% din veniturile societății în exercițiul financiar anterior;
h) publicarea proiectului de fuziune/divizare în Monitorul Oficial al României, Partea a IV-a;
i) schimbări în caracteristicile și/sau drepturile aferente diferitelor clase de valori mobiliare, inclusiv schimbări în drepturile atașate instrumentelor derivate emise de emitent ce conferă drepturi asupra acțiunilor emise de acesta (înregistrarea la ORC a respectivei schimbări sau intrarea în vigoare a respectivei schimbări);
j) litigii în care este implicată societatea;
k) inițierea unei proceduri de încetare, respectiv de reluare a activității, inițierea și încheierea procedurii de dizolvare, a reorganizării judiciare sau a falimentului;
l) operațiunile extrabilanțiere cu efecte semnificative asupra rezultatelor financiare ale emitentului.
B. Rapoarte semestriale
Rapoartele semestriale se întocmesc pentru semestrul I al anului, sunt puse la dispoziția publicului și transmise operatorului de sistem și A.S.F. în termen de cel mult două luni de la încheierea perioadei de raportare și cuprind:
a) raportarea contabilă semestrială elaborată în conformitate cu reglementările aplicabile;
b) raportul consiliului de administrație sau al unui organ competent echivalent ce conține informațiile prevăzute în anexa nr. 31;
c) declarația persoanelor responsabile din cadrul emitentului, ale căror nume și funcții vor fi precizate explicit, din care să reiasă că, după cunoștințele lor, raportarea contabilă semestrială care a fost întocmită în conformitate cu standardele contabile aplicabile oferă o imagine corectă și conformă cu realitatea a activelor, obligațiilor, poziției financiare, contului de profit și pierdere ale emitentului sau ale filialelor acestuia incluse în procesul de consolidare și că raportul prevăzut la lit. b) prezintă în mod corect și complet informațiile despre emitent;
d) raportul auditorului financiar, precum și comentariile integrale ale acestuia, în cazul în care raportarea contabilă semestrială a fost auditată de un auditor financiar.
Dacă raportarea contabilă semestrială nu a fost auditată, emitentul va preciza expres acest lucru în raportul semestrial.
C. Rapoarte anuale
(1) Rapoartele anuale sunt puse la dispoziția publicului și transmise operatorului de sistem și A.S.F. în termen de cel mult patru luni de la încheierea perioadei de raportare și cuprind:
a) situațiile financiare anuale auditate de un auditor financiar, elaborate în conformitate cu reglementările contabile aplicabile, aprobate de organul statutar competent;
b) raportul consiliului de administrație sau al unui organ competent echivalent ce va conține informații echivalente celor prevăzute în anexa nr. 32;
c) declarația persoanelor responsabile din cadrul emitentului, ale căror nume și funcții vor fi precizate explicit, din care să reiasă că, după cunoștințele lor, situația financiar-contabilă anuală care a fost întocmită în conformitate cu standardele contabile aplicabile oferă o imagine corectă și conformă cu realitatea a activelor, obligațiilor, poziției financiare, contului de profit și pierdere ale emitentului sau ale filialelor acestuia incluse în procesul de consolidare a situațiilor financiare și că raportul prevăzut la lit. b) cuprinde o analiză corectă a dezvoltării și performanțelor emitentului, precum și o descriere a principalelor riscuri și incertitudini specifice activității desfășurate;
d) raportul auditorului financiar, semnat de persoana sau persoanele responsabile de auditarea situațiilor financiare, precum și comentariile integrale ale acestuia.
(2) În cazul în care emitentul trebuie să întocmească conturi consolidate, situațiile financiare auditate, prevăzute la alin. (1) lit. a), vor cuprinde aceste conturi consolidate întocmite în conformitate cu reglementările contabile aplicabile, precum și conturile anuale ale societății-mamă, întocmite în conformitate cu reglementările naționale ale statului membru în care societatea-mamă este înregistrată. În cazul în care emitentul nu trebuie să întocmească conturi consolidate, situațiile financiare auditate, prevăzute la alin. (1) lit. a), vor cuprinde conturile întocmite în conformitate cu reglementările naționale ale statului membru în care societatea este încorporată.
Emitenții ale căror obligațiuni sau alte titluri de creanță sunt tranzacționate, cu acordul lor, în cadrul unui sistem alternativ de tranzacționare întocmesc, aduc la cunoștința publicului și transmit operatorului de sistem și A.S.F. următoarele rapoarte:
A. Rapoarte curente
Rapoartele curente se întocmesc după modelul prezentat în anexa nr. 29, se pun la dispoziția publicului și se transmit operatorului de sistem și A.S.F., fără întârziere, dar fără a se depăși 48 de ore de la producerea următoarelor evenimente sau de la data la care informațiile referitoare la următoarele evenimente sunt aduse la cunoștința emitentului:
a) orice nouă modificare majoră a activității sale care nu a fost făcută publică și care ar putea afecta semnificativ capacitatea societății de a-și îndeplini obligațiile asumate. A.S.F. poate excepta societatea de la această obligație, la solicitarea acesteia, dacă dezvăluirea unor anumite informații ar prejudicia interesele legitime ale societății;
b) contractarea unor noi împrumuturi și garanțiile constituite în vederea obținerii acestora;
c) orice modificare a dreptului obligatarilor care ar rezulta în special din modificarea termenilor împrumuturilor sau a ratei dobânzii;
d) modificarea drepturilor aferente acțiunilor, în situația în care obligațiunile sunt convertibile în acțiuni.
B. Rapoarte semestriale
Rapoartele semestriale se transmit și sunt făcute disponibile publicului de către societate cu respectarea prevederilor art. 123^2 lit. B.
C. Rapoarte anuale
Rapoartele anuale se transmit și sunt făcute disponibile publicului de către societate cu respectarea prevederilor art. 123^2 lit. C.
D. Alte rapoarte
(1) În cazul plății dobânzilor, al exercitării unor drepturi de conversie, schimb, subscriere, în cazul anulării (dispariției) unor drepturi sau al rambursării împrumuturilor, societatea publică comunicate de presă în cel puțin un cotidian de difuzare națională, în care specifică detalii cu privire la respectiva operațiune, precum perioada de timp, data plății și modalitățile de plată, inclusiv detalii referitoare la agentul de plată, precum și locurile în care plata se va desfășura.
(2) Comunicatele de presă sunt transmise A.S.F., precum și operatorului de sistem pe care se tranzacționează respectivele obligațiuni.
25. La titlul IV, denumirea capitolului IV se modifică și va avea următorul cuprins:
Capitolul IV — Dispoziții speciale aplicabile emitenților ale căror valori mobiliare sunt admise la tranzacționare pe o piață reglementată ↑ Contents
26. La titlul IV capitolul IV, denumirea secțiunii 1 se modifică și va avea următorul cuprins:
Secțiunea 1 — Aplicarea metodei votului cumulativ pentru alegerea consiliului de administrație/de supraveghere al societăților admise la tranzacționare pe o piață reglementată
27. La titlul IV capitolul IV, denumirea secțiunii 1^1 se modifică și va avea următorul cuprins:
Secțiunea 1^1 — Dispoziții speciale privind hotărâri ale organelor statutare
28. La articolul 129^2, alineatul (1) se modifică și va avea următorul cuprins:
(1) Odată cu aprobarea unui eveniment corporativ, emitentul, prin organele sale statutare, va stabili detaliile referitoare la desfășurarea respectivului eveniment, inclusiv, după caz, ex date, data participării garantate, data de înregistrare, data plății, perioada de exprimare a opțiunilor și prețul la care vor fi compensate fracțiunile de instrumente financiare rezultate în urma aplicării algoritmului specific evenimentului și rotunjirii rezultatelor evenimentului corporativ care se va realiza întotdeauna la întregul inferior.
29. La articolul 129^2, după alineatul (2) se introduce un nou alineat, alineatul (3), cu următorul cuprins:
(3) Informațiile prevăzute la alin. (1) care conțin texte narative vor fi transmise și în limba engleză.
30. La articolul 129^3, după alineatul (3) se introduce un nou alineat, alineatul (4), cu următorul cuprins:
(4) În cazul evenimentelor corporative ale căror rezultate sunt instrumente financiare, adunarea generală a acționarilor stabilește data plății în ziua lucrătoare ulterioară datei de înregistrare, cu luarea în considerare inclusiv a termenelor legale necesare înregistrării evenimentului la ORC și A.S.F.
31. După articolul 129^3 se introduce un nou articol, articolul 129^4, cu următorul cuprins:
(1) Depozitarul instrumentelor financiare asigură suportul pentru procesarea evenimentelor corporative în conformitate cu prevederile legale, regulile emise de acesta și contractele încheiate cu emitenții și participanții la sistemul său.
(2) Regulile depozitarului instrumentelor financiare privind procesarea evenimentelor corporative vor cuprinde cel puțin următoarele:
a) modalitatea de procesare și înregistrare a evenimentelor corporative în conturile de instrumente financiare individuale și conturile globale deschise în sistemul său;
b) termenele și modalitățile de primire și de transmitere a informațiilor și instrucțiunilor privind evenimentele corporative, astfel încât să se faciliteze comunicarea dintre emitenți, participanți și investitori și să se asigure informarea corespunzătoare a participanților la sistem, în vederea operării de către aceștia a evenimentelor corporative în conturile clienților din evidențele proprii;
c) formatul mesajelor primite și transmise cu privire la evenimentele corporative și adunările generale, care trebuie să fie unul standardizat și să permită transmiterea nealterată a informației către terți;
d) descrierea modalității de procesare a evenimentelor corporative în cadrul cărora emitentul sau ofertantul are obligații de plată în bani față de deținătorii de instrumente financiare ale căror dețineri sunt evidențiate în conturile de instrumente financiare deschise de participanți, care va fi similară cu decontarea tranzacțiilor;
e) descrierea mecanismelor aplicabile în cadrul managementului rezultatelor.
32. La titlul IV capitolul IV, denumirea secțiunii a 2-a se modifică și va avea următorul cuprins:
Secțiunea a 2-a — Majorarea capitalului social al societăților admise la tranzacționare pe o piață reglementată
33. După articolul 131^1 se introduce un nou articol, articolul 131^2, cu următorul cuprins:
Hotărârea adunării generale a acționarilor de majorare a capitalului social al unui emitent va include și informații cu privire la motivele pentru care se face majorarea, procedeul utilizat, valoarea cu care se va mări capitalul social, precum și prețul de emisiune a noilor acțiuni.
34. La articolul 132, alineatele (2) și (3) se abrogă.
35. La articolul 132, alineatele (4) și (5) se modifică și vor avea următorul cuprins:
(4) Consiliul de administrație, în cazul sistemului unitar, respectiv directoratul, în cazul sistemului dualist, realizează demersurile prevăzute de art. 134 alin. (4) din Legea nr. 31/1990, republicată, cu modificările și completările ulterioare, astfel încât prețul care urmează să fie plătit de societate pentru acțiunile persoanelor care își exercită dreptul de retragere din societate să fie precizat explicit în cadrul proiectului de fuziune ce urmează a fi publicat în conformitate cu art. 242 din Legea nr. 31/1990, republicată, cu modificările și completările ulterioare.
(5) Acționarii care nu sunt de acord cu respectiva operațiune de fuziune, respectiv cei care nu au votat în favoarea hotărârii de fuziune notifică emitentului retragerea din societate în termen de 30 de zile de la data adoptării hotărârii adunării generale extraordinare care are ca obiect fuziunea. Notificarea poate fi transmisă și prin depozitarul instrumentelor financiare și menționează numărul total al acțiunilor deținute de respectivul acționar, precum și modalitatea în care acesta dorește a fi realizată plata contravalorii acțiunilor, cu respectarea modului de plată stabilit conform prevederilor art. 106^1.
36. La articolul 132, alineatul (6) se abrogă.
37. La articolul 132, alineatul (7) se modifică și va avea următorul cuprins:
(7) În situația în care fuziunea este aprobată, acțiunile pentru care s-a solicitat retragerea sunt plătite acționarilor îndreptățiți conform modalității specificate de aceștia în termen de maximum 7 zile lucrătoare de la expirarea termenului prevăzut la alin. (5).
38. La articolul 132, după alineatul (7) se introduce un nou alineat, alineatul (7^1), cu următorul cuprins:
(7^1) Acțiunile emise de respectiva societate sunt suspendate de la tranzacționarea pe respectiva piață reglementată din ziua desfășurării adunării generale extraordinare precizate la alin. (5) și până la finalizarea tuturor procedurilor aferente fuziunii.
39. La articolul 133, alineatele (3) și (4) se abrogă.
40. La articolul 133, alineatele (5) și (6) se modifică și vor avea următorul cuprins:
(5) Consiliul de administrație, în cazul sistemului unitar, respectiv directoratul, în cazul sistemului dualist, realizează demersurile prevăzute de art. 134 alin. (4) din Legea nr. 31/1990, republicată, cu modificările și completările ulterioare, astfel încât în cuprinsul proiectului de divizare ce urmează a fi publicat în conformitate cu art. 242 din Legea nr. 31/1990, republicată, cu modificările și completările ulterioare, să fie precizat prețul care urmează să fie plătit de societate acționarilor care nu sunt de acord cu respectiva operațiune de divizare, respectiv celor care nu au votat în favoarea hotărârii de divizare, și care solicită retragerea din societate. În cadrul proiectului de divizare se precizează și criteriile de stabilire a raportului de schimb al acțiunilor, și modalitatea în care se realizează acest schimb.
(6) Acționarii care nu sunt de acord cu respectiva operațiune de divizare, respectiv cei care nu au votat în favoarea hotărârii de divizare notifică emitentului retragerea din societate în termen de 30 de zile de la data adoptării hotărârii adunării generale extraordinare care are ca obiect divizarea. Notificarea poate fi transmisă și prin depozitarul instrumentelor financiare și menționează numărul de acțiuni pentru care se solicită retragerea, precum și modalitatea în care se dorește a fi realizată plata contravalorii acțiunilor, cu respectarea modului de plată stabilit conform prevederilor art. 106^1.
41. La articolul 133, alineatul (7) se abrogă.
42. La articolul 133, alineatul (8) se modifică și va avea următorul cuprins:
(8) În situația în care divizarea este aprobată, acțiunile pentru care s-a solicitat retragerea sunt plătite acționarilor îndreptățiți conform modalității specificate de aceștia în termen de maximum 7 zile lucrătoare de la expirarea termenului prevăzut la alin. (6).
43. La articolul 133, după alineatul (8) se introduce un nou alineat, alineatul (9), cu următorul cuprins:
(9) Acțiunile emise de respectiva societate sunt suspendate de la tranzacționarea pe respectiva piață reglementată din ziua desfășurării adunării generale extraordinare precizate la alin. (6) și până la finalizarea tuturor procedurilor aferente divizării.
44. La titlul IV, după capitolul IV se introduce un nou capitol, capitolul V, cuprinzând articolul 140^1, cu următorul cuprins:
Capitolul V — Dispoziții speciale aplicabile emitenților ale căror valori mobiliare sunt tranzacționate în cadrul unui sistem alternativ de tranzacționare ↑ Contents
(1) Prevederile art. 236, 237, 238, 239, 240, 240^1, 241 și 259 din Legea nr. 297/2004, respectiv secțiunea 1^1 și secțiunea a 2-a din cadrul capitolului IV al titlului IV, se aplică în mod corespunzător și în cazul emitenților ale căror valori mobiliare sunt tranzacționate în cadrul unui sistem alternativ de tranzacționare.
(2) Auditorii financiari ai societăților prevăzute la alin. (1) trebuie să respecte prevederile art. 113 lit. F. În vederea respectării de către auditorii financiari a obligațiilor ce le revin, administratorii/membrii directoratului societăților în cauză au obligația să transmită auditorilor financiari documentele necesare, în conformitate cu art. 113 lit. F alin. (2). Societățile au obligația să transmită raportul întocmit de auditorul financiar către operatorul sistemului alternativ de tranzacționare.
45. Denumirea titlului V se modifică și va avea următorul cuprins:
Titlul V — Regimul informațiilor privilegiate în legătură cu piața reglementată ↑ Contents
46. După articolul 150 se introduce un nou articol, articolul 150^1, cu următorul cuprins:
Rapoartele privind informațiile privilegiate prevăzute la art. 113 lit. A și pentru care se solicită amânarea dezvăluirii către public în conformitate cu prevederile art. 226 alin. (3) din Legea nr. 297/2004 vor fi depuse la registratura A.S.F. în plic închis de către persoanele împuternicite în mod expres de către reprezentantul legal al respectivului emitent.
47. După anexa nr. 36 se introduce o nouă anexă, anexa nr. 37, cu următorul cuprins:
Anexa 37
*Font 8* ┌────┬──────────────────────┬──────────────────────────────────────────────┬────────────────────────────┐ │Nr. │ Categorie de │ Descriere │Date-cheie ale evenimentului│ │crt.│evenimente corporative│ │ corporativ │ ├────┼──────────────────────┼──────────────────────────────────────────────┼────────────────────────────┤ │ 1.│Distribuții în bani │Evenimente corporative în cadrul cărora │Ex date, data de │ │ │ │emitentul livrează rezultate în bani către │înregistrare, data plății │ │ │ │deținătorii instrumentelor financiare, fără a │ │ │ │ │le afecta respectivele dețineri (de exemplu, │ │ │ │ │dividend în bani, plata cuponului etc.) │ │ ├────┼──────────────────────┼──────────────────────────────────────────────┼────────────────────────────┤ │ 2.│Distribuții în │Evenimente corporative în cadrul cărora │Ex date, data de │ │ │instrumente financiare│emitentul livrează rezultate în instrumente │înregistrare și data plății │ │ │ │financiare, drepturi etc. către deținătorii │ │ │ │ │instrumentelor financiare, fără a le afecta pe│ │ │ │ │acestea (de exemplu, dividende în acțiuni, │ │ │ │ │emisiune de drepturi de preferință etc.). │ │ ├────┼──────────────────────┼──────────────────────────────────────────────┼────────────────────────────┤ │ 3.│Distribuții cu opțiuni│Evenimente corporative în cadrul cărora │Datele-cheie ale celor două │ │ │ │deținătorii instrumentelor financiare de bază │evenimente din care este │ │ │ │au posibilitatea să aleagă rezultatele │compusă această categorie: │ │ │ │aferente distribuției (de exemplu, majorare │1. distribuție în │ │ │ │de capital social cu subscriere în numerar, │instrumente financiare și │ │ │ │dividende opționale etc.) │2. reorganizare obligatorie │ │ │ │ │cu opțiuni/ reorganizare │ │ │ │ │voluntară │ ├────┼──────────────────────┼──────────────────────────────────────────────┼────────────────────────────┤ │ 4.│Reorganizări │Evenimente corporative în cadrul cărora │Ultima zi de tranzacționare │ │ │obligatorii │instrumentele financiare de bază (cele care │a instrumentelor financiare │ │ │ │fac obiectul evenimentului corporativ) sunt │de bază, data de │ │ │ │înlocuite în mod obligatoriu cu rezultatele │înregistrare, data plății │ │ │ │reorganizării (de exemplu, splitarea/ │ │ │ │ │consolidarea valorii nominale a acțiunilor, │ │ │ │ │răscumpărarea obligațiunilor ajunse la │ │ │ │ │maturitate etc.) │ │ ├────┼──────────────────────┼──────────────────────────────────────────────┼────────────────────────────┤ │ 5.│Reorganizări │Evenimente corporative în cadrul cărora │Data începerii perioadei în │ │ │obligatorii cu opțiuni│deținătorii de instrumente financiare de bază │care se pot exprima │ │ │ │au posibilitatea să aleagă rezultatele cu care│opțiunile, data participării│ │ │ │sunt înlocuite instrumentele de bază (de │garantate, ultima zi de │ │ │ │exemplu, conversia obligațiunilor în acțiuni │transmitere a opțiunii și │ │ │ │sau bani, în funcție de opțiunile exprimate de│momentul din acea zi, dacă │ │ │ │deținători) │este cazul, data plății │ ├────┼──────────────────────┼──────────────────────────────────────────────┼────────────────────────────┤ │ 6.│Reorganizări voluntare│Evenimente corporative în cadrul cărora │Data începerii perioadei în │ │ │ │participarea deținătorilor de instrumente │care se pot exprima │ │ │ │financiare de bază este opțională (de exemplu,│opțiunile, data participării│ │ │ │oferta publică) │garantate, ultima zi de │ │ │ │ │transmitere a opțiunii și │ │ │ │ │momentul din acea zi, dacă │ │ │ │ │este cazul, data publicării │ │ │ │ │rezultatelor, data plății" │ └────┴──────────────────────┴──────────────────────────────────────────────┴────────────────────────────┘
Regulamentul nr. 6/2009 privind exercitarea anumitor drepturi ale acționarilor în cadrul adunărilor generale ale societăților comerciale, aprobat prin Ordinul Comisiei Naționale a Valorilor Mobiliare nr. 44/2009, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 588 din 25 august 2009, cu modificările și completările ulterioare, se modifică și se completează după cum urmează:
1. La articolul 2, după litera f) se introduce o nouă literă, litera f^1), cu următorul cuprins:
"f^1) data participării garantate - ultima zi în care un instrument financiar poate fi cumpărat cu drepturi atașate, pentru participarea la o distribuție cu opțiuni, reorganizare obligatorie cu opțiuni sau, după caz, la o reorganizare voluntară, în înțelesul pe care acești termeni îi au în sensul Regulamentului nr. 1/2006 privind emitenții și operațiunile cu valori mobiliare, aprobat prin Ordinul Comisiei Naționale a Valorilor Mobiliare nr. 23/2006, cu modificările și completările ulterioare;".
2. La articolul 5, punctul 11 se modifică și va avea următorul cuprins:
11. propunerea privind data de înregistrare și, dacă este cazul, propunerea privind ex date, data plății, data participării garantate și perioada de exprimare a opțiunilor.
3. La articolul 11^1, alineatul (1) se modifică și va avea următorul cuprins:
(1) Calitatea de acționar, precum și, în cazul acționarilor persoane juridice sau al entităților fără personalitate juridică, calitatea de reprezentant legal se constată în baza listei acționarilor de la data de referință/de înregistrare, primită de emitent de la depozitarul central, sau, după caz, pentru date diferite de data de referință/de înregistrare, pe baza următoarelor documente prezentate emitentului de către acționar, emise de depozitarul central sau de participanții definiți la art. 168 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 297/2004, cu modificările și completările ulterioare, care furnizează servicii de custodie:
a) extrasul de cont din care rezultă calitatea de acționar și numărul de acțiuni deținute;
b) documente care atestă înscrierea informației privind reprezentantul legal la depozitarul central/respectivii participanți.
4. La articolul 11^3, alineatul (3) se modifică și va avea următorul cuprins:
(3) Acționarii titulari de conturi individuale administrate de către depozitarul central au obligația de a retransmite depozitarului central, direct sau prin intermediari, documentele prevăzute la art. 146 alin. (4^1) din Legea nr. 297/2004, cu modificările și completările ulterioare, inclusiv, după caz, pentru persoanele juridice, datele reprezentantului legal, ori de câte ori documentele transmise anterior au suferit modificări.
5. Articolul 13^1 se modifică și va avea următorul cuprins:
Prevederile art. 11 și 11^1 se aplică în mod corespunzător și pentru dovedirea calității de acționar, respectiv de reprezentant legal al acționarului care propune, în conformitate cu art. 7 alin. (1) lit. a), introducerea unor noi puncte pe ordinea de zi a adunării generale a acționarilor sau care adresează, în conformitate cu art. 13, întrebări emitentului privind puncte de pe ordinea de zi a adunării generale a acționarilor.
6. La articolul 20, după alineatul (4) se introduce un nou alineat, alineatul (5), cu următorul cuprins:
(5) Prevederile art. 243 din Legea nr. 297/2004, cu modificările și completările ulterioare, și cele ale prezentului regulament se aplică în mod corespunzător și societăților ale căror acțiuni sunt tranzacționate în cadrul unui sistem alternativ de tranzacționare.
Regulamentul Comisiei Naționale a Valorilor Mobiliare nr. 4/2009 privind Registrul public al Comisiei Naționale a Valorilor Mobiliare, aprobat prin Ordinul Comisiei Naționale a Valorilor Mobiliare nr. 26/2009, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 343 din 22 mai 2009, cu modificările și completările ulterioare, se modifică și se completează după cum urmează:
1. La articolul 5 alineatul (1), punctele 7^1 și 8 se modifică și vor avea următorul cuprins:
7^1. Secțiunea 7^1. - Administratori de fonduri de investiții alternative:
a) Subsecțiunea 1 - Administratori de fonduri de investiții alternative din alte state membre care își desfășoară activitatea în România în mod direct (AFIASMD);
b) Subsecțiunea 2 - Sucursale ale administratorilor de fonduri de investiții alternative din alte state membre care își desfășoară activitatea în România prin sucursale (AFIASMS)
c) Subsecțiunea 3 - Administratori de fonduri de investiții alternative autorizați la A.S.F. (AFIAA);
d) Subsecțiunea 4 - Administratori de fonduri de investiții alternative înregistrați la A.S.F. (AFIAI);
e) Subsecțiunea 5 - Administratori de fonduri de investiții alternative din state terțe care își desfășoară activitatea în România (AFIASS);
8. Secțiunea 8 - Fonduri închise de investiții/Fonduri de investiții alternative:
a) Subsecțiunea 1 - Fonduri închise de investiții din România supravegheate de A.S.F. (FIIRS);
b) Subsecțiunea 2 - Fonduri închise de investiții din România nesupravegheate de A.S.F. (FIIRN);
c) Subsecțiunea 3 - Fonduri de investiții alternative din alte state membre (FIAM);
d) Subsecțiunea 4 - Fonduri de investiții alternative din state terțe (FIAT);
e) Subsecțiunea 5 - Fonduri de investiții alternative autorizate de A.S.F. (FIAA);
f) Subsecțiunea 6 - Fonduri de investiții alternative înregistrate la A.S.F. (FIAI).
2. La articolul 5 alineatul (1), după punctul 13^1 se introduce un nou punct, punctul 13^2, cu următorul cuprins:
13^2. Secțiunea 13^2 - Responsabil administrarea riscului în cadrul A.F.I.A./S.A.I. (RARA).
3. La articolul 5 alineatul (1), punctul 23 se modifică și va avea următorul cuprins:
23. Secțiunea 23 - Auditori IT:
a) Subsecțiunea 1 - Auditori IT, persoane fizice din România (AITFR);
b) Subsecțiunea 2 - Auditori IT, persoane fizice din alte state (AITFS);
c) Subsecțiunea 3 - Auditori IT, persoane juridice din România (AITJR);
d) Subsecțiunea 4 - Auditori IT, persoane juridice din alte state (AITJS).
4. La articolul 5 alineatul (1), după punctul 23 se introduce un nou punct, punctul 24, cu următorul cuprins:
24. Secțiunea 24 - Distribuitori de titluri de participare ale OPC (DIST).
5. La articolul 7 alineatul (1) punctul 1, litera gg) se modifică și va avea următorul cuprins:
"gg) numărul și data certificatului de auditor IT;".
6. La articolul 7 alineatul (1) punctul 2, litera l) se modifică și va avea următorul cuprins:
l) numărul și data certificatului de auditor IT;
7. La articolul 9, alineatul (3) se modifică și va avea următorul cuprins:
(3) Înscrierea entităților în Registrul A.S.F. - Sectorul Instrumentelor și Investițiilor Financiare se realizează prin grija Direcției operațiuni și IT și a:
a) Direcției reglementare - autorizare din cadrul Sectorului Instrumentelor și Investițiilor Financiare, în cazul entităților prevăzute la secțiunile 1-13, 16-24;
b) Direcției juridice, în cazul entităților prevăzute la secțiunile 14 și 15.