privind modul de achitare a contribuției de 0,12% fixate în anexa la Hotărârea Guvernului nr. 527/2013 privind aprobarea Regulamentului de organizare și funcționare a Autorității Naționale de Reglementare pentru Serviciile Comunitare de Utilități Publice - A.N.R.S.C.
Având în vedere dispozițiile:
- art. 15 alin. (1) din Legea serviciilor comunitare de utilități publice nr. 51/2006, republicată, cu completările ulterioare;
- art. 16 alin. (2), (3) și (4) din anexa la Hotărârea Guvernului nr. 527/2013 privind aprobarea Regulamentului de organizare și funcționare a Autorității Naționale de Reglementare pentru Serviciile Comunitare de Utilități Publice - A.N.R.S.C.,
în temeiul prevederilor art. 4 alin. (4) din anexa la Hotărârea Guvernului nr. 527/2013 și ale art. 16 alin. (9) din Legea nr. 51/2006, republicată, cu completările ulterioare,
președintele Autorității Naționale de Reglementare pentru Serviciile Comunitare de Utilități Publice emite prezentul ordin.
Contribuția de 0,12% se datorează după cum urmează:
a) de către furnizorii/prestatorii de servicii comunitare de utilități publice, din veniturile înregistrate ca urmare a furnizării/prestării serviciilor/activităților aflate în sfera de reglementare a Autorității Naționale de Reglementare pentru Serviciile Comunitare de Utilități Publice (A.N.R.S.C.) sau din fondurile bănești alocate de autoritățile administrației publice locale pentru desfășurarea acestor activități;
b) de către operatorii economici care prestează activități specifice serviciului de alimentare cu apă și de canalizare și serviciului public de alimentare cu energie termică și care nu exploatează sisteme publice, din veniturile înregistrate ca urmare a furnizării serviciilor.
(1) Contribuția prevăzută la art. 1 se achită lunar, până la data de 25 a lunii curente pentru luna precedentă, în contul A.N.R.S.C. - cod IBAN RO92TREZ7035032XXX012298, deschis la Trezoreria Operativă a Sectorului 3.
(2) Întârzierea în achitarea sumelor datorate după expirarea termenului prevăzut la alin. (1) atrage obligații de plată accesorii conform legii.
(1) Furnizorii/Prestatorii de servicii comunitare de utilități publice, precum și operatorii economici care prestează activități specifice serviciului de alimentare cu apă și de canalizare și ale serviciului public de alimentare cu energie termică și care nu exploatează sisteme publice sunt obligați să transmită lunar Declarația privind contribuția datorată la bugetul de stat, prevăzută în anexă, denumită în continuare declarația.
(2) Declarația se depune la registratura A.N.R.S.C. sau prin poștă cu confirmare de primire, până la data de 25 a lunii curente pentru luna precedentă.
(3) Începând cu 1 ianuarie 2017 se introduce declarația în format electronic. Declarația privind contribuția de 0,12% se depune fie prin mijloace electronice de transmitere la distanță prin intermediul portalului A.N.R.S.C., fie pe suport hârtie până la data de 1 ianuarie 2018. Depunerea declarației prin mijloace electronice de transmitere la distanță devine obligatorie începând cu 1 ianuarie 2018.
(4) În situația nedepunerii declarației la termenul prevăzut la alin. (2), A.N.R.S.C., prin organele de control, poate stabili nivelul contribuției datorate de către persoanele juridice menționate la art. 1, luând în considerare veniturile realizate din desfășurarea activităților aflate în sfera de reglementare a autorității sau, după caz, fondurile bănești alocate de autoritățile administrației publice locale pentru desfășurarea acestor activități. Nota de control constituie titlu de creanță, iar prin neachitare devine titlu executoriu.
(5) Nedepunerea declarației constituie refuz de a pune la dispoziția A.N.R.S.C. datele și informațiile solicitate și se sancționează potrivit prevederilor Legii serviciilor comunitare de utilități publice nr. 51/2006, republicată, cu completările ulterioare.
(6) Declarația constituie titlu executoriu prin neachitare la scadență, iar executarea silită se va face conform prevederilor legale în vigoare.
Anexa face parte integrantă din prezentul ordin.
Persoanele juridice menționate la art. 1 vor duce la îndeplinire prevederile prezentului ordin.
Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
La data intrării în vigoare a prezentului ordin se abrogă Ordinul președintelui Autorității Naționale de Reglementare pentru Serviciile Comunitare de Utilități Publice nr. 493/2009 privind modul de achitare a contribuției de 0,1% fixate în anexa la Hotărârea Guvernului nr. 671/2007 privind aprobarea Regulamentului de organizare și funcționare a Autorității Naționale de Reglementare pentru Serviciile Comunitare de Utilități Publice, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 890 din 18 decembrie 2009, cu modificările ulterioare.
Președintele Autorității Naționale de Reglementare pentru Serviciile Comunitare de Utilități Publice, Doru Ciocan
București, 8 octombrie 2015.
Anexă
privind contribuția datorată la bugetul de stat
pe luna ....... anul ........
Denumirea contribuabilului ......, codul fiscal ......, localitatea ......, str. ...... nr. ...., bl. ..., sc. ...., ap. ...., județul/sectorul ......, codul poștal ....., telefon/fax ......, e-mail ......., conturi bancare ......., Banca ......., conturi bancare ........., Banca ..........
I. Contribuția datorată la bugetul de stat, potrivit art. 1 din Ordinul președintelui Autorității Naționale de Reglementare pentru Serviciile Comunitare de Utilități Publice nr. 472/2015 privind modul de achitare a contribuției de 0,12% fixate în anexa la Hotărârea Guvernului nr. 527/2013 privind aprobarea Regulamentului de organizare și funcționare a Autorității Naționale de Reglementare pentru Serviciile Comunitare de Utilități Publice - A.N.R.S.C.:
a) venituri înregistrate/fonduri bănești alocate pe luna ................. lei;
b) contribuția datorată pe luna .......................................... lei.
┌────┬────────────────┬─────────────────────┬────────┬─────────────────────────┐ │Nr. │Nr. documentului│ Data debitării │ Suma │ Defalcarea sumei: │ │crt.│ de plată │contului plătitorului│achitată├──────────────┬──────────┤ │ │ │ │ │ Contribuția │ Sume │ │ │ │ │ │aferentă lunii│ restante │ │ │ │ │ │ curente │ │ ├────┼────────────────┼─────────────────────┼────────┼──────────────┼──────────┤ │ │ │ │ │ │ │ ├────┼────────────────┼─────────────────────┼────────┼──────────────┼──────────┤ │ │ │ │ │ │ │ ├────┴────────────────┼─────────────────────┼────────┼──────────────┼──────────┤ │TOTAL: │ │ │ │ │ └─────────────────────┴─────────────────────┴────────┴──────────────┴──────────┘
Prezenta declarație constituie titlu executoriu prin neachitare la scadență, iar executarea se va face conform prevederilor legale în vigoare.
Sub sancțiunile aplicate falsului în acte publice, declar că am examinat această declarație și, în conformitate cu informațiile furnizate, o declar corectă și completă.
Numele ......... prenumele ....., data .........
Funcția ..............................
(director general sau altă persoană autorizată)
..........................