Hotărârea Guvernului nr. 344/2014 privind organizarea și funcționarea Ministerului Muncii, Familiei, Protecției Sociale și Persoanelor Vârstnice, precum și pentru modificarea unor acte normative, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 332 din 7 mai 2014, cu modificările și completările ulterioare, se modifică și se completează după cum urmează:
1. La articolul 4 alineatul (2) litera f), după punctul 16 se introduc trei noi puncte, punctele 17-19, cu următorul cuprins:
"17. elaborează politicile și strategiile în domeniul economiei sociale;
18. promovează și sprijină întreprinderile sociale, în condițiile legii;
19. furnizează informații către persoanele interesate în domeniul economiei sociale, în condițiile legii;"
2. La articolul 4 alineatul (2) litera h), punctul 1 se modifică și va avea următorul cuprins:
1. inițiază și avizează, după caz, proiectele de acte normative cu impact asupra domeniului protecției familiei;"
3. La articolul 9, alineatul (2) se modifică și va avea următorul cuprins:
"(2) Numărul maxim de posturi pentru aparatul propriu al Ministerului Muncii, Familiei, Protecției Sociale și Persoanelor Vârstnice este de 430 de posturi finanțate de la bugetul de stat, exclusiv demnitarii și posturile aferente cabinetului ministrului și ministrului delegat."
4. La articolul 23, alineatul (2) se modifică și va avea următorul cuprins:
"(2) Ministerul Muncii, Familiei, Protecției Sociale și Persoanelor Vârstnice are în dotare pentru activități specifice în vederea respectării legalității în domeniile sale de activitate 5 autoturisme și câte două autoturisme pentru fiecare organism intermediar regional pentru Programul operațional sectorial pentru dezvoltarea resurselor umane, cu un consum lunar de 500 de litri pentru fiecare autoturism."
5. Anexele nr. 1 și 2 se modifică și se înlocuiesc cu anexele nr. 1 și 2, care fac parte integrantă din prezenta hotărâre.
Hotărârea Guvernului nr. 250/2014 privind organizarea și funcționarea Departamentului pentru Egalitate de Șanse între Femei și Bărbați, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 248 din 7 aprilie 2014, cu modificările ulterioare, se modifică și se completează după cum urmează:
1. La articolul 1, după alineatul (3) se introduce un nou alineat, alineatul (4), cu următorul cuprins:
"(4) Departamentul este organism național pentru domeniul egalitate de șanse între femei și bărbați."
2. La articolul 3 alineatul (1), literele b) și d) se modifică și vor avea următorul cuprins:
"b) de reglementare, prin care se asigură elaborarea cadrului normativ necesar în vederea armonizării legislației interne în domeniile specifice de activitate cu normele și principiile prevăzute de tratatele și convențiile internaționale la care România este parte;
...........................................................................
d) de autoritate de stat, prin care se asigură urmărirea și controlul aplicării și respectării reglementărilor din domeniile specifice de activitate, precum și coordonarea activităților desfășurate de persoane juridice de drept public sau privat în aceste domenii."
3. La articolul 3, alineatul (2), după litera o) se introduc două noi litere, literele p) și q), cu următorul cuprins:
"p) elaborează, propune și implementează proiecte și programe de parteneriat cu finanțare externă;
q) primește reclamații/plângeri privind încălcarea dispozițiilor normative referitoare la principiul egalității de șanse și de tratament între femei și bărbați și al nediscriminării după criteriul de sex de la persoane fizice, persoane juridice, instituții publice și private și le transmite instituțiilor competente în vederea soluționării și aplicării sancțiunii și asigură consilierea petenților, în condițiile legii."
4. La articolul 3, după alineatul (2) se introduce un nou alineat, alineatul (3), cu următorul cuprins:
"(3) Departamentul îndeplinește, în conformitate cu reglementările în vigoare, următoarele atribuții principale în domeniul prevenirii și combaterii violenței în familie:
a) coordonează aplicarea strategiei și politicilor Guvernului în domeniul violenței în familie și violenței împotriva femeilor;
b) propune Ministerului Muncii, Familiei, Protecției Sociale și Persoanelor Vârstnice proiecte de acte normative, planuri naționale de acțiune în domeniul violenței în familie și violenței împotriva femeilor și asigură aplicarea acestora;
c) propune Ministerului Muncii, Familiei, Protecției Sociale și Persoanelor Vârstnice avizarea proiectelor de acte normative, inițiate de alte autorități, în domeniul violenței în familie și violenței împotriva femeilor;
d) colectează date statistice, elaborează rapoarte, studii, analize și prognoze privind domeniul violenței în familie și violenței împotriva femeilor;
e) elaborează, fundamentează, propune și dezvoltă programe și proiecte, aprobate potrivit legii, în domeniul violenței în familie și violenței împotriva femeilor;
f) coordonează implementarea și, după caz, implementează programele Uniunii Europene în domeniul violenței în familie și violenței împotriva femeilor;
g) cooperează cu autorități centrale și locale, cu instituții de învățământ și de cercetare, cu organizații neguvernamentale;
h) colaborează cu partenerii sociali, inclusiv cu organizațiile neguvernamentale implicate în domeniu, la elaborarea și implementarea politicilor publice;
i) urmărește, împreună cu instituțiile și autoritățile publice responsabile, aplicarea și respectarea prevederilor tratatelor și convențiilor internaționale la care România este parte, în domeniul violenței în familie și violenței împotriva femeilor;
j) întreprinde măsurile necesare sau, după caz, propune autorităților ori instituțiilor competente luarea măsurilor necesare pentru prevenirea sau, după caz, înlăturarea efectelor oricăror acte ori fapte care încalcă principiile și normele tratatelor internaționale în domeniul violenței în familie și violenței împotriva femeilor la care România este parte;
k) elaborează standarde minime de calitate, norme metodologice și proceduri de lucru pentru serviciile din domeniul violenței în familie și violenței împotriva femeilor și pentru cele destinate agresorilor;
l) coordonează și îndrumă metodologic activitățile direcțiilor generale de asistență socială și protecția copilului și ale serviciilor publice de asistență socială în legătură cu aplicarea prevederilor legale incidente în domeniul violenței în familie;
m) stabilește procedurile și criteriile de evaluare a nevoilor sociale în domeniul violenței în familie și violenței împotriva femeilor și elaborează metodologia de intervenție în aceste cazuri;
n) finanțează sau, după caz, cofinanțează proiecte specifice și proiecte în cadrul programelor de interes național;
o) propune și fundamentează adoptarea măsurilor necesare pentru asigurarea finanțării adecvate a serviciilor destinate prevenirii și combaterii violenței în familie și violenței împotriva femeilor;
p) asigură respectarea și exercită controlul asupra aplicării prevederilor Legii nr. 217/2003 pentru prevenirea și combaterea violenței în familie, republicată, cu modificările și completările ulterioare."
5. La articolul 5, după alineatul (3) se introduce un nou alineat, alineatul (4), cu următorul cuprins:
"(4) Secretarul general exercită atribuțiile delegate de conducerea Departamentului între femei și bărbați în condițiile și limitele stabilite de lege."
6. La articolul 7, alineatul (3) se modifică și va avea următorul cuprins:
"(3) Numărul maxim de posturi al Departamentului este de 50, inclusiv demnitarul."
7. Anexa se modifică și se înlocuiește cu anexa nr. 3, care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
Hotărârea Guvernului nr. 50/2015 privind organizarea, funcționarea și atribuțiile Autorității Naționale pentru Persoanele cu Dizabilități, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 88 din 2 februarie 2015, se modifică și se completează după cum urmează:
1. La articolul 1, alineatul (3) se modifică și va avea următorul cuprins:
"(3) Autoritatea coordonează la nivel central activitățile de protecție și promovare a drepturilor persoanelor cu dizabilități, elaborează politicile, strategiile și standardele în domeniul protecției și promovării drepturilor persoanelor cu dizabilități, asigură urmărirea aplicării reglementărilor din domeniul propriu și controlul activităților de protecție și promovare a drepturilor persoanelor cu dizabilități."
2. La articolul 3, alineatele (2)-(4) se modifică și vor avea următorul cuprins:
"(2) În îndeplinirea atribuțiilor de control ce îi revin, Autoritatea are dreptul să solicite informații și documente, în condițiile legii, de la orice persoană fizică sau juridică implicată în sfera sa de competență, acestea având obligația de a le pune la dispoziție în termenul solicitat.
(3) Autoritatea este desemnată autoritatea centrală de coordonare a implementării Convenției privind drepturile persoanelor cu dizabilități, adoptată la New York de Adunarea Generală a Organizației Națiunilor Unite la 13 decembrie 2006, deschisă spre semnare la 30 martie 2007 și semnată de România la 26 septembrie 2007, ratificată prin Legea nr. 221/2010, denumită în continuare Convenția.
(4) Autoritatea are rolul de a urmări ducerea la îndeplinire a obligațiilor asumate de statul român în materia protecției și promovării drepturilor persoanelor cu dizabilități prin convențiile și tratatele internaționale la care România este parte, de a pune în aplicare și de a urmări și asigura aplicarea unitară a legislației în domeniul protecției și promovării drepturilor persoanelor cu dizabilități."
3. La articolul 4, literele c), e), g)-i), m) și w) se modifică și vor avea următorul cuprins:
"c) organizează, coordonează și controlează realizarea măsurilor de protecție și promovare a drepturilor persoanelor cu dizabilități, a strategiei naționale și a legislației în domeniul dizabilității și coordonează metodologic implementarea standardelor specifice de calitate pentru serviciile sociale destinate persoanelor cu dizabilități;
.........................................................................
e) avizează, prin Ministerul Muncii, Familiei, Protecției Sociale și Persoanelor Vârstnice, proiectele de acte normative cu impact asupra domeniului protecției și promovării drepturilor persoanelor cu dizabilități;
.........................................................................
g) acționează pentru promovarea alternativelor de tip familial la protecția instituționalizată a persoanelor cu dizabilități, prin dezvoltarea și diversificarea serviciilor de zi și a celor de tip familial;
h) asigură coordonarea implementării Convenției;
i) evaluează necesarul serviciilor sociale pentru persoanele cu dizabilități;
.........................................................................
m) avizează strategiile județene privind dezvoltarea de servicii sociale, planurile de acțiune ale acestora și planurile de restructurare a centrelor rezidențiale publice pentru persoane adulte cu dizabilități;
.........................................................................
w) efectuează controale în cadrul centrelor publice pentru persoanele cu dizabilități în vederea evaluării serviciilor prestate persoanelor cu dizabilități."
4. La articolul 4, litera n) se abrogă.
5. La articolul 4, după litera bb) se introduc trei noi litere, literele cc)-ee), cu următorul cuprins:
"cc) coordonează metodologic și monitorizează activitatea de evaluare complexă și pe cea de încadrare în grad și tip de handicap;
dd) organizează și derulează activități de standardizare, atestare a nivelurilor de calitate, încadrare în clase de calitate și de acreditare pentru serviciile sociale din domeniul dizabilității, în condițiile legii;
ee) propune acordarea statutului de utilitate publică asociațiilor și fundațiilor cu activitate în domeniul dizabilității."
6. La articolul 5, alineatul (5) se modifică și va avea următorul cuprins:
"(5) Secretarul general exercită atribuțiile delegate de conducerea Autorității în condițiile și limitele stabilite de lege."
7. După articolul 7 se introduce un nou articol, articolul 7^1, cu următorul cuprins:
"Art. 7^1. - La numărul de posturi prevăzute la art. 7 se adaugă postul de secretar general, prin preluarea unui post vacant ca urmare a redistribuirii în cadrul ordonatorului principal de credite."
8. La articolul 8, alineatul (2) se modifică și va avea următorul cuprins:
"(2) Pentru activități specifice Autoritatea are în dotare două autoturisme, cu un consum lunar de 500 de litri de combustibil pentru fiecare autoturism."
9. Anexa se modifică și se înlocuiește cu anexa nr. 4, care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
Anexa 2
(Anexa nr. 2 la Hotărârea Guvernului nr. 344/2014)
I. Unități care funcționează în subordinea Ministerului Muncii, Familiei, Protecției Sociale și Persoanelor Vârstnice:
1. Agenția Națională pentru Inspecția Muncii și Securitate Socială (3.935 de posturi, exclusiv demnitarul)
2. Organisme intermediare regionale pentru Programul operațional sectorial pentru dezvoltarea resurselor umane (344 de posturi):
a) Organismul intermediar regional pentru Programul operațional sectorial pentru dezvoltarea resurselor umane - Regiunea Nord-Est;
b) Organismul intermediar regional pentru Programul operațional sectorial pentru dezvoltarea resurselor umane - Regiunea Sud-Est;
c) Organismul intermediar regional pentru Programul operațional sectorial pentru dezvoltarea resurselor umane - Regiunea Sud-Muntenia;
d) Organismul intermediar regional pentru Programul operațional sectorial pentru dezvoltarea resurselor umane - Regiunea Sud-Vest Oltenia;
e) Organismul intermediar regional pentru Programul operațional sectorial pentru dezvoltarea resurselor umane - Regiunea Vest;
f) Organismul intermediar regional pentru Programul operațional sectorial pentru dezvoltarea resurselor umane - Regiunea Nord-Vest;
g) Organismul intermediar regional pentru Programul operațional sectorial pentru dezvoltarea resurselor umane - Regiunea Centru;
h) Organismul intermediar regional pentru Programul operațional sectorial pentru dezvoltarea resurselor umane - Regiunea București - Ilfov.
3. Autoritatea Națională pentru Protecția Drepturilor Copilului și Adopție (69 de posturi, exclusiv demnitarul)
4. Departamentul pentru Egalitate de Șanse între Femei și Bărbați (50 de posturi, exclusiv demnitarul)
5. Autoritatea Națională pentru Persoanele cu Dizabilități (60 de posturi, exclusiv demnitarul).
II. Unități care funcționează cu finanțare externă și de la bugetul de stat*):
Notă ────────── *) Numărul de posturi este cuprins în numărul maxim de posturi aprobat. ──────────
1. Unități de management al proiectului (UMP);
2. Unități de implementare a proiectului (UIP);
3. Unitatea de management al ajutorului de stat pentru formare profesională (UMAS);
III. Unități care funcționează sub autoritatea Ministerului Muncii, Familiei, Protecției Sociale și Persoanelor Vârstnice:
1. Casa Națională de Pensii Publice;
2. Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă.