pentru publicarea acceptării amendamentului la anexa la Protocolul din 1978 privind Convenția internațională din 1973 pentru prevenirea poluării de către nave (Amendament la anexa I la MARPOL - Amendament la regula 43), adoptat de Organizația Maritimă Internațională prin Rezoluția MEPC.256(67) a Comitetului pentru protecția mediului marin din 17 octombrie 2014
Având în vedere prevederile art. 16(2)(f)(iii) și ale art. 16(2)(g)(ii) din Convenția internațională din 1973 pentru prevenirea poluării de către nave, la care România a aderat prin Legea nr. 6/1993,
în temeiul prevederilor art. 4 alin. (1) din Ordonanța Guvernului nr. 42/1997 privind transportul maritim și pe căile navigabile interioare, republicată, cu modificările și completările ulterioare, precum și ale art. 2 pct. 20 și art. 5 alin. (4) din Hotărârea Guvernului nr. 21/2015 privind organizarea și funcționarea Ministerului Transporturilor, cu modificările și completările ulterioare,
ministrul transporturilor emite următorul ordin:
Se publică amendamentul la anexa la Protocolul din 1978 privind Convenția internațională din 1973 pentru prevenirea poluării de către nave (Amendament la anexa I la MARPOL - Amendament la regula 43), adoptat de Organizația Maritimă Internațională prin Rezoluția MEPC.256(67) a Comitetului pentru protecția mediului marin din 17 octombrie 2014, prevăzută în anexa care face parte integrantă din prezentul ordin.
Autoritatea Navală Română va duce la îndeplinire prevederile prezentului ordin.
Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I, și intră în vigoare la 1 martie 2016.
p. Ministrul transporturilor, Marius Humelnicu, secretar de stat
București, 8 decembrie 2015.