Articolul 1
Comisia pentru afaceri europene, Comisia pentru buget, finanțe, activitate bancară și piață de capital și Comisia economică, industrii și servicii au fost sesizate, în cadrul procesului de control al subsidiarității și proporționalității aplicat proiectelor de acte normative europene cu Propunerea de Regulament al Parlamentului European și al Consiliului de instituire a Programului de sprijin pentru reforme structurale pentru perioada 2017-2020 și de modificare a Regulamentelor (UE) nr. 1.303/2013 și (UE) nr. 1.305/2013 - COM (2015) 701 final.
Temeiul juridic al propunerii este art. 175 alin. (3) și art. 197 alin. (2) din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene (TFUE).
Propunerea de Regulament se referă la instituirea Programului de sprijin pentru reforme structurale (PSRS) pentru perioada cuprinsă între 1 ianuarie 2017 și 31 decembrie 2020. Programul are ca obiectiv general realizarea de reforme instituționale, administrative și structurale în statele membre, prin acordarea de sprijin autorităților naționale pentru măsurile ce vizează reformarea instituțiilor, a guvernanței, a administrației și a sectorului economic și social ca răspuns la provocările de ordin economic și social, în vederea consolidării competitivității, a creșterii economice, a ocupării forței de muncă și a investițiilor, în special în contextul proceselor de guvernanță economică, inclusiv prin acordarea de asistență pentru utilizarea eficientă și eficace a fondurilor Uniunii.
Pachetul financiar pentru punerea în aplicare a Programului de sprijin pentru reforme structurale, în perioada cuprinsă între 1 ianuarie 2017 și 31 decembrie 2020, este de 142,80 milioane euro, sumă care va fi dedusă din resursele alocate asistenței tehnice acordate la inițiativa Comisiei, în temeiul Regulamentului (UE) nr. 1.303/2013 și al Regulamentului (UE) nr. 1.305/2013.
Statele membre care doresc să beneficieze de sprijin în cadrul acestui program prezintă o cerere de sprijin care, ținând seama de principiile transparenței, egalității de tratament și bunei gestiuni financiare, va fi analizată de Comisie pe baza gradului de urgență, a amplorii și a profunzimii problemelor identificate, a nevoilor de sprijin pentru fiecare domeniu de politică, a analizei indicatorilor socioeconomici și a capacității administrative generale a statului membru. De asemenea, Comisia, în cooperare cu statul membru în cauză, va identifica domeniile prioritare și sfera de aplicare a sprijinului care urmează să fie furnizat, precum și contribuția financiară globală.
Comisiile au luat act și de punctul de vedere al Ministerului Fondurilor Europene, unde se precizează că "România urmează să efectueze o analiză atentă a propunerii de regulament, implicând toate instituțiile relevante și să formuleze mandatul național de negociere pentru discuțiile ce vor urma la nivelul Consiliului în anul 2016".
Comisia pentru afaceri europene, Comisia pentru buget, finanțe, activitate bancară și piață de capital și Comisia economică, industrii și servicii au constatat că Propunerea de Regulament al Parlamentului European și al Consiliului de instituire a Programului de sprijin pentru reforme structurale pentru perioada 2017-2020 și de modificare a Regulamentelor (UE) nr. 1.303/2013 și (UE) nr. 1.305/2013 - COM (2015) 701 final, constată că prezentul regulament respectă principiile subsidiarității și proporționalității, hotărând cu majoritate de voturi adoptarea prezentului raport, care va fi transmis Plenului, spre dezbatere și adoptare.