Articolul 1
Se aprobă Instrucțiunile pentru aplicarea titlului VIII din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările și completările ulterioare, prevăzute în anexa care face parte integrantă din prezentul ordin.
privind aprobarea Instrucțiunilor pentru aplicarea titlului VIII din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală
În temeiul dispozițiilor art. 11 alin. (3) din Hotărârea Guvernului nr. 520/2013 privind organizarea și funcționarea Agenției Naționale de Administrare Fiscală, cu modificările și completările ulterioare, ale art. 268-281, art. 342 alin. (1) și art. 352 alin. (1) și (2) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările și completările ulterioare,
președintele Agenției Naționale de Administrare Fiscală emite următorul ordin:
Se aprobă Instrucțiunile pentru aplicarea titlului VIII din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările și completările ulterioare, prevăzute în anexa care face parte integrantă din prezentul ordin.
Dispozițiile prezentului ordin se aplică de către organele fiscale ale Agenției Naționale de Administrare Fiscală implicate în soluționarea contestațiilor formulate împotriva actelor administrative fiscale.
Dispozițiile prezentului ordin se aplică contestațiilor depuse începând cu data de 1 ianuarie 2016.
Procedura începută înainte de data intrării în vigoare a prezentului ordin rămâne supusă legii vechi.
La data intrării în vigoare a prezentului ordin se abrogă prevederile Ordinului președintelui Agenției Naționale de Administrare Fiscală nr. 2.906/2014 privind aprobarea Instrucțiunilor pentru aplicarea titlului IX din Ordonanța Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 736 din 9 octombrie 2014.
Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I, și intră în vigoare la 1 ianuarie 2016.
Președintele Agenției Naționale de Administrare Fiscală, Gelu-Ștefan Diaconu
București, 23 decembrie 2015.
Nr. 3.741.
INSTRUCTIUNI 23/12/2015
Source: legislatie.just.ro (Official Gazette). The text shown is the current consolidated form (in Romanian).
We use cookies to analyze site traffic. See our Privacy Policy for details.