Articolul I
Normele de acordare a drepturilor de hrană, în timp de pace, personalului din sistemul administrației penitenciare, aprobate prin Ordinul ministrului justiției nr. 1.318/C/2012, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 333 și 333 bis din 17 mai 2012, cu modificările și completările ulterioare, se modifică și se completează după cum urmează:
1. La articolul 2, alineatul (2) va avea următorul cuprins:
"(2) Structura normelor de hrană pentru personalul din sistemul administrației penitenciare se stabilește în mod unitar de Ministerul Apărării Naționale, împreună cu celelalte instituții publice din sectorul de apărare, ordine publică și siguranță națională, în limita plafoanelor calorice ale fiecărei norme, prin ordin comun."
2. La articolul 3, alineatul (4) se abrogă.
3. Articolul 34 va avea următorul cuprins:
"Art. 34. - Popotele pot organiza puncte de desfacere în locații ale propriei unități, precum și în alte locații în care își desfășoară activitatea personalul din sistemul administrației penitenciare."
4. La articolul 37, partea introductivă va avea următorul cuprins:
"Art. 37. - Unitățile din sistemul administrației penitenciare asigură popotelor și punctelor de desfacere din locații proprii următoarele:"
5. După articolul 37 se introduce un nou articol, articolul 37^1, cu următorul cuprins:
"Art. 37^1. - Pentru punctele de desfacere organizate în alte locații în care își desfășoară activitatea personalul din sistemul administrației penitenciare, cheltuielile de organizare și funcționare fac obiectul decontării între unități."
6. La articolul 42, partea introductivă va avea următorul cuprins:
"Art. 42. - Prin popote și puncte de desfacere se pot asigura, contra cost, următoarele:"
7. La articolul 45 alineatul (1), partea introductivă va avea următorul cuprins:
"Art. 45. - (1) Prin popote și puncte de desfacere se pot hrăni, contra cost, și următoarele categorii de personal:"
8. La articolul 45, alineatele (2) și (3) vor avea următorul cuprins:
"(2) Membrii de familie ai personalului din sistemul administrației penitenciare, pensionarii sistemului administrației penitenciare, precum și alte persoane care desfășoară activități legate de sistemul administrației penitenciare pot lua masa la popote și puncte de desfacere, cu aprobarea directorului instituției penitenciare respective.
(3) Personalul prevăzut la alin. (1) lit. b) și c) care ia masa prin popote și puncte de desfacere va achita în plus o cotă de maximum 15%, reprezentând cheltuieli de transport și depozitare a alimentelor."
9. La articolul 47, alineatul (2) va avea următorul cuprins:
"(2) Persoanele cărora li s-a asigurat masa prin popotă sau punct de desfacere confirmă prin semnătură, într-o evidență distinctă, plata mesei luate."
10. Articolul 67 va avea următorul cuprins:
"Art. 67. - Bucătăriile de unitate pot organiza puncte de desfacere în locații ale propriei unități, precum și în alte locații în care își desfășoară activitatea personalul din sistemul administrației penitenciare."
11. La articolul 70, partea introductivă va avea următorul cuprins:
"Art. 70. - Unitățile din sistemul administrației penitenciare asigură bucătăriilor de unitate și punctelor de desfacere din locațiile proprii următoarele:"
12. După articolul 70 se introduce un nou articol, articolul 70^1, cu următorul cuprins:
"Art. 70^1. - Pentru punctele de desfacere organizate în alte locații în care își desfășoară activitatea personalul din sistemul administrației penitenciare, cheltuielile de organizare și funcționare fac obiectul decontării între unități."
13. La articolul 73, partea introductivă va avea următorul cuprins:
"Art. 73. - Prin bucătăriile de unitate și punctele de desfacere se pot asigura, contra cost, următoarele:"
14. La articolul 74 alineatul (1), partea introductivă va avea următorul cuprins:
"Art. 74. - (1) Prin bucătăriile de unitate și puncte de desfacere se pot hrăni, contra cost, și următoarele categorii de personal:"
15. La articolul 74, alineatele (2) și (3) vor avea următorul cuprins:
"(2) Membrii de familie ai personalului din sistemul administrației penitenciare, precum și pensionarii sistemului administrației penitenciare pot lua masa la bucătăriile de unitate și punctele de desfacere, cu aprobarea directorului instituției penitenciare respective.
(3) Personalul prevăzut la alin. (1) lit. b) și c) care ia masa prin bucătării de unitate și puncte de desfacere va achita în plus o cotă de maximum 15%, reprezentând cheltuieli de transport și depozitare a alimentelor."
16. Articolul 87 va avea următorul cuprins:
"Art. 87. - Bunurile materiale de resortul activității de hrănire sunt generic bunurile materiale necesare funcționării optime a popotelor, bucătăriilor de unitate și punctelor de desfacere, respectiv aprovizionării, depozitării, preparării, distribuirii, transportului și servirii hranei."
17. Anexele nr. 3 și 11*) se abrogă.
Notă ────────── *) Anexa nr. 11 a fost abrogată prin Ordinul ministrului apărării naționale, al ministrului afacerilor interne, al ministrului justiției, al directorului Serviciului Român de Informații, al directorului Serviciului de Informații Externe, al directorului Serviciului de Protecție și Pază și al directorului Serviciului de Telecomunicații Speciale nr. M.S.87/S/106/S/789/S/7.584/S/227/S233/S/8.206/2015 privind structura normelor de hrană comune ce se aplică pe timp de pace, în instituțiile publice din sistemul de apărare, ordine publică și securitate națională, care nu a fost publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I. ──────────