ORDIN nr. 153 din 28 ianuarie 2016

ORDIN Ministerul Mediului, Apelor ?i Pădurilor
Published in
MONITORUL OFICIAL nr. 102 din 10 februarie 2016
Entered into force
10.02.2016
Consolidated form as of
10.02.2016

Având în vedere Referatul de aprobare nr. 155.517/IM din 16 septembrie 2015 al Direcției Generale Păduri,

luând în considerare Avizul Consiliului Național de Vânătoare nr. 3/2015,

în temeiul prevederilor art. 6 alin. (1) lit. q), art. 28 alin. (3) lit. d), alin. (5) și (6) și art. 56 alin. (1) din Legea vânătorii și a protecției fondului cinegetic nr. 407/2006, cu modificările și completările ulterioare, precum și ale art. 13 alin. (4) din Hotărârea Guvernului nr. 38/2015 privind organizarea și funcționarea Ministerului Mediului, Apelor și Pădurilor,

ministrul mediului, apelor și pădurilor emite următorul ordin:

Articolul I

Ordinul ministrului agriculturii, pădurilor și dezvoltării rurale nr. 539/2009 pentru aprobarea regimului permiselor de vânătoare, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 606 din 2 septembrie 2009, cu modificările și completările ulterioare, se modifică după cum urmează:

1. În anexa nr. I, la articolul 17, alineatele (1) și (3) vor avea următorul cuprins:

Articolul 17

(1) Examinarea candidaților se face de o comisie de examinare formată din trei reprezentanți ai autorității publice centrale care răspunde de vânătoare, un reprezentant al asociațiilor, uniunilor sau federațiilor reprezentative la nivel național și internațional și un reprezentant al instituțiilor de învățământ superior de stat, care îndeplinesc cumulativ următoarele condiții:

a) sunt absolvenți licențiați ai unei instituții de învățământ superior în domeniul cinegetic sau silvic în care au studiat speciile de interes cinegetic și vânătoarea;

b) au o vechime în muncă în domeniul cinegetic mai mare de 3 ani;

c) au atribuții de serviciu în domeniul cinegetic;

d) dețin permis de vânătoare permanent.

.......................................................................

(3) Nominalizările reprezentantului asociațiilor, uniunilor sau federațiilor naționale reprezentative la nivel național și internațional și a reprezentantului instituțiilor de învățământ superior de stat, prevăzute la alin. (1), se transmit la autoritatea publică centrală care răspunde de vânătoare cu minimum 3 zile lucrătoare anterior datei programate pentru susținerea examenului.

2. La anexa nr. IV, articolul 2 se modifică și va avea următorul cuprins:

Articolul 2

(1) Permisele de vânătoare permanente se tipăresc și se înseriază de către autoritatea publică centrală care răspunde de vânătoare, prin unități specializate, conform modelului prevăzut în anexa nr. II la ordin.

(2) Tipărirea permiselor de vânătoare permanente se face la solicitarea organizațiilor vânătorești, care gestionează fonduri cinegetice în România, pe baza comunicării autorității publice centrale care răspunde de vânătoare.

(3) Solicitarea prevăzută la alin. (2), care va conține toate datele și informațiile ce trebuie înscrise în permisele de vânătoare, se depune la autoritatea publică centrală care răspunde de vânătoare împreună cu documentele care atestă dreptul titularilor de a obține sau preschimba permise de vânătoare.

(4) Comunicarea prevăzută la alin. (2) se emite după verificarea documentelor privind temeinicia solicitării.

(5) Comanda privind tipărirea permiselor de vânătoare permanente, însoțită de comunicarea emisă în condițiile alin. (4) și de intervalul de serii alocat de către autoritatea publică centrală care răspunde de vânătoare, se înaintează unităților specializate, de către asociațiile de vânătoare competente, pe cheltuiala acestora.

3. La anexa nr. IV, articolul 3 se modifică și va avea următorul cuprins:

Articolul 3

(1) Permisele de vânătoare temporare se tipăresc de către gestionarii fondurilor cinegetice, în regie proprie sau prin unități specializate, după modelul prevăzut în anexa nr. III la ordin.

(2) Formularele permiselor de vânătoare temporare se tipăresc pe suport hârtie autocopiativă format A5 landscape, în carnete capsate a câte 50 de file perforate, formate din 25 de seturi a câte două file fiecare, și se înseriază potrivit seriilor alocate de către autoritatea publică centrală care răspunde de vânătoare.

Articolul II

Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

p. Ministrul mediului, apelor și pădurilor, Erika Stanciu, secretar de stat

București, 28 ianuarie 2016.

Nr. 153.

-------

Source: legislatie.just.ro (Official Gazette). The text shown is the current consolidated form (in Romanian).