HOTĂRÂRE din 17 martie 2015

în Cauza Vlad și alții împotriva României

(Cererile nr. 21.386/02, 22.030/05, 30.830/08, 25.855/09,

40.992/10, 45.172/10, 13.537/13, 27.928/13, 31.279/13 și 46.681/13)

Strasbourg

Prezenta hotărâre este definitivă. Aceasta poate suferi modificări de formă.

În Cauza Vlad și alții împotriva României,

Curtea Europeană a Drepturilor Omului (Secția a treia), reunită într-un comitet compus din Jan Sikuta, președinte, Dragoljub Popovic, Iulia Antoanella Motoc, judecători, și Marialena Tsirli, grefier adjunct de secție,

după ce a deliberat în camera de consiliu la 17 februarie 2015,

pronunță prezenta hotărâre, adoptată la aceeași dată.

1. La originea cauzei se află zece cereri (nr. 21.386/02, 22.030/05, 30.830/08, 25.855/09, 40.992/10, 45.172/10, 13.537/13, 27.928/13, 31.279/13 și 46.681/13) îndreptate împotriva României, prin care zece resortisanți români au sesizat Curtea în temeiul art. 34 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale (Convenția). Numele acestora și alte detalii, precum și data depunerii și data comunicării către Guvern a fiecărei cereri sunt menționate în tabelul anexat.

2. Guvernul român (Guvernul) a fost reprezentat de agentul guvernamental, doamna Catrinel Brumar, din cadrul Ministerului Afacerilor Externe.

3. În conformitate cu Protocolul nr. 14, după informarea Guvernului pârât, cererile au fost repartizate unui comitet format din trei judecători.

I. Circumstanțele cauzei

4. La datele menționate în tabelul anexat, instanțele interne au pronunțat decizii potrivit cărora reclamanții erau îndreptățiți la plata anumitor sume și/sau la luarea de către autoritățile statului a anumitor măsuri în favoarea lor. Cu toate acestea, reclamanții nu au putut obține în termen rezonabil punerea în executare a deciziilor pronunțate.

II. Dreptul intern relevant

5. Dispozițiile legale interne relevante și procedurile referitoare la executarea hotărârilor judecătorești definitive împotriva autorităților statului sunt descrise în Cauza-pilot Fundația Cămine de Elevi ale Bisericii Reformate și Stanomirescu împotriva României (nr. 2.699/03 și 43.597/07, pct. 36-40, 7 ianuarie 2014).

I. Cu privire la conexarea cererilor

6. Având în vedere obiectul similar al cererilor, Curtea consideră că este adecvată conexarea acestora într-o singură hotărâre.

II. Cu privire la pretinsa încălcare a art. 6 §1 din Convenție și a art. 1 din Protocolul nr. 1

7. Reclamanții s-au plâns că neexecutarea sau executarea cu întârziere a hotărârilor judecătorești definitive pronunțate în favoarea lor le-a încălcat dreptul de acces la o instanță, garantat de art. 6 §1 din Convenție, și, de asemenea, dreptul de proprietate, astfel cum este prevăzut de art. 1 din Protocolul 1 la Convenție. În partea lor relevantă, aceste articole sunt formulate după cum urmează:

Art. 6 §1

"Orice persoană are dreptul la judecarea cauzei sale în mod echitabil [...], de către o instanță [...], care va hotărî [...] asupra încălcării drepturilor și obligațiilor sale cu caracter civil [...]"

Articolul 1 din Protocolul nr 1

"Orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru cauză de utilitate publică și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional.

Dispozițiile precedente nu aduc atingere dreptului statelor de a adopta legile pe care le consideră necesare pentru a reglementa folosința bunurilor conform interesului general sau pentru a asigura plata impozitelor ori a altor contribuții sau a amenzilor."

8. Curtea observă că hotărârile în speță dispuneau ca autoritățile competente să execute diferite obligații de a face sau să plătească reclamanților anumite sume de bani.

9. Curtea a constatat în mod frecvent încălcări ale art. 6 §1 din Convenție și ale art. 1 din Protocolul nr. 1 în cauze care au ridicat probleme similare celor din prezentele cereri, reținând că hotărârile obligatorii și executorii pronunțate împotriva autorităților statului, indiferent dacă impun efectuarea unor plăți sau adoptarea unor măsuri specifice, trebuie să fie executate ex officio și cu promptitudine (a se vedea, de exemplu, Fundația Cămine de Elevi ale Bisericii Reformate și Stanomirescu, citată anterior, pct. 78, 83 și toate referințele din aceasta).

10. Jurisprudența sa se bazează pe principiul potrivit căruia dreptul la o instanță, protejat de art. 6, ar fi iluzoriu dacă sistemul juridic intern al unui stat contractant ar permite ca o hotărâre judecătorească definitivă și obligatorie - care dă naștere unui drept consolidat la o plată sau la anumite acțiuni care trebuie întreprinse în favoarea reclamantului, care ar trebui considerat un "bun" în sensul art. 1 din Protocolul nr. 1 - să rămână inoperantă în detrimentul unei părți [a se vedea, printre multe alte autorități, Burdov împotriva Rusiei (nr. 2), nr. 33.509/04, pct. 65 și 87, CEDO 2009].

11. După ce a examinat toate probele care i-au fost prezentate, Curtea nu a identificat niciun fapt și niciun argument care să poată conduce la o altă concluzie privind admisibilitatea și fondul prezentelor cauze.

Prin urmare, ținând seama de complexitatea procedurilor de executare, comportamentul părților și natura obligațiilor stabilite prin hotărâri, Curtea constată că autoritățile nu au depus toate eforturile necesare pentru a executa pe deplin și în timp util hotărârile pronunțate în favoarea reclamanților.

12. Considerentele menționate anterior sunt suficiente pentru a-i permite Curții să concluzioneze că au fost încălcate art. 6 §1 din Convenție și art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție în toate cererile.

III. Cu privire la celelalte pretinse încălcări ale Convenției

13. Unii reclamanți au formulat și alte capete de cerere în temeiul mai multor articole din Convenție.

14. Totuși, în lumina tuturor elementelor de care dispune și în măsura în care este competentă să se pronunțe cu privire la aspectele invocate, Curtea constată că acestea nu indică nicio aparentă încălcare a drepturilor și a libertăților prevăzute în Convenție sau în protocoalele acesteia.

Rezultă că aceste capete de cerere sunt în mod vădit nefondate și trebuie respinse în temeiul art. 35 §3 și art. 35 §4 din Convenție.

IV. Cu privire la aplicarea art. 41 din Convenție

15. Art. 41 din Convenție prevede:

"Dacă Curtea declară că a avut loc o încălcare a Convenției sau a protocoalelor sale și dacă dreptul intern al înaltei părți contractante nu permite decât o înlăturare incompletă a consecințelor acestei încălcări, Curtea acordă părții lezate, dacă este cazul, o reparație echitabilă."

16. Având în vedere documentele pe care le are la dispoziție și jurisprudența în materie (a se vedea Fundația de Cămine Elevi ale Bisericii Reformate și Stanomirescu, citată anterior, pct. 90-91), Curtea consideră rezonabil să acorde reclamanților sumele menționate în tabelul anexat.

17. În plus, Curtea consideră că Guvernul trebuie să asigure, prin mijloace adecvate, punerea în executare deplină a hotărârilor neexecutate încă.

18. Curtea consideră necesar ca rata dobânzilor moratorii să se întemeieze pe rata dobânzii facilității de împrumut marginal practicată de Banca Centrală Europeană, majorată cu trei puncte procentuale.

1. decide să conexeze cererile;

2. respinge excepțiile preliminare ale Guvernului;

3. declară admisibile capetele de cerere formulate în temeiul art. 6 §1 și al art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție în ceea ce privește neexecutarea sau executarea cu întârziere a hotărârilor, pentru toate cererile, și inadmisibile celelalte capete de cerere;

4. hotărăște că au fost încălcate art. 6 §1 din Convenție și art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție;

5. hotărăște:

6. respinge cererea de acordare a unei reparații echitabile pentru celelalte capete de cerere.

Redactată în limba engleză, apoi comunicată în scris, la 17 martie 2015, în temeiul art. 77 §2 și §3 din Regulamentul Curții.

-------