Articolul 1
Se constată:
I. Prezentul regulament nu încalcă principiile subsidiarității și proporționalității.
II. Se notează:
1. importanța constituirii Pazei europene de frontieră și de coastă;
2. consolidarea rolului Agenției Europene pentru Paza de Frontieră și de Coastă față de cel al Frontex prin:
A. instituirea unui centru de monitorizare și de analiză de risc, pentru:
1. monitorizarea fluxurilor migratorii către și în interiorul Uniunii Europene;
2. efectuarea analizelor de risc;
B. trimiterea de ofițeri de legătură ai agenției în statele membre, cu funcție de monitorizare;
C. rolul de supraveghere prin:
1. instituirea unei evaluări obligatorii a vulnerabilității;
2. examinarea capacității statelor membre de a face față provocărilor la frontierele lor externe;
3. evaluarea echipamentelor și a resurselor statelor membre;
4. evaluarea planurilor statelor membre pentru situații neprevăzute.
III. Se consideră necesare și importante:
1. rolul-cheie în asistarea Comisiei în ceea ce privește coordonarea echipelor de sprijin pentru gestionarea migrației în zonele "hotspot";
2. cooperarea europeană cu privire la funcțiile pazei de coastă prin dezvoltarea cooperării transsectoriale;
3. cooperarea sporită cu țările terțe prin coordonarea cooperării operative dintre statele membre și țările terțe în ceea ce privește gestionarea frontierelor.
IV. Se consideră cruciale:
1. garantarea protecției drepturilor fundamentale prin instituirea unui mecanism de tratare a plângerilor;
2. consolidarea mandatului agenției pentru prelucrarea datelor cu caracter personal prin autorizarea prelucrării datelor cu caracter personal și coordonării operațiunilor comune, proiectelor-pilot, intervențiilor rapide la frontieră, operațiunilor de returnare, intervențiilor de returnare etc.;
3. întărirea rolului agenției în materie de returnare prin crearea unui birou de returnare în cadrul agenției.
V. Se recomandă atenție:
1. la aplicarea mecanismelor de supraveghere, control și impunere ale Agenției Europene pentru Paza de Frontieră și de Coastă prin:
A. obligativitatea deciziei directorului executiv pentru statul membru;
B. posibilitatea adoptării de către Comisie a deciziei de punere în aplicare în vederea intervenției directe.
VI. Se manifestă reținere față de următoarele aspecte:
1. Pentru respectarea suveranității, este necesar ca statul membru vizat să-și dea acordul cu privire la persoana care este detașată de Agenție ca ofițer de legătură.
2. Nicio circumstanță nu poate fi atât de urgentă, încât statele membre să nu fie consultate cu ocazia adoptării de către Comisie a actelor de implementare vizând luarea uneia sau mai multor măsuri dintre cele prevăzute de art. 18 alin. 2 și care ar produce consecințe asupra statelor membre.
3. Impunerea condiției de participare la operațiuni comune, fără a permite statului membru să invoce existența unei situații excepționale, poate fi privită ca o afectare a suveranității în contextul limitării dreptului statului de a decide în mod liber în treburile sale interne și externe (art. 18 alin. 7).
4. Impunerea obligativității statului membru de a contribui cu personal în cote prestabilite (dar incerte, prin introducerea termenului "cel puțin", ceea ce ar putea fi interpretat și ca o potențială contribuție de peste 2%, fără vreo limită superioară) poate conduce la blocaje instituționale și la limitarea puterii statului de a acționa în apărarea propriilor cetățeni și a teritoriului național față de eventuale crize sau pericole.
5. Prevederile art. 22 cu privire la stabilirea punctului național de contact în relația cu Agenția reprezintă, de asemenea, o ingerință în treburile interne ale statului membru, prerogativa de a organiza intern structurile naționale revenind acestuia, nu Comisiei Europene.